Psihicul ca obiect de studiu al psihologiei

PSIHICUL CA OBIECT DE STUDIU AL PSIHOLOGIEI

Pentru a raspunde la intrebarea " ce este psihicul?" vom folosi o definiție de tip caracterizare care cuprinde trasaturi definitorii ale psihicului. Aceste trasaturi sunt desprinse din raportarea psihicului la 4 criterii exterioare lui:

Daca raportam psihicul la interacțiunea universala a lucrurilor, atunci psihicul reprezinta un caz particular al acestei interacțiuni adica psihicul este o forma superioara a vieții de relație.

Daca raportam psihicul la substratul lui material(creier) atunci psihicul reprezinta un produs, un rezultat al funcționarii materiei nervoase superior organizate, adica psihicul este o funcție a creierului.

Daca raportam pshihicul la realitatea inconjuratoare adica la lumea și fenomenele externe atunci psihicul este o reflectare  subiectiva a realitații obiective.

Daca raportam psihicul la realitatea sociala, la lumea oamenilor , atunci psihicul este un fenomen condiționat și determinat istoric și social-cultural.

1. Definiția psihicului

Psihicul ca forma superioara a vieții de relație

Ca orice organism viu și omul se adapteaza mediului sau extern, interacționand cu acesta prin schimburi de informații, de materie și de energie. La randul lor schimburile informaționale dintre om și mediul sau au loc pe cai senzoriale și prin comunicare. Spunem așadar ca psihicul este o forma a vieții de relație deoarece el face posibile schimburile informationale dintre om și mediul sau extern in scopuri adaptabile.

OBS! La om intalnim forma cea mai complexa de dezvoltare a psihicului care este CONSTIINTA, fenomen specific uman, dezvoltat de-a lungul istoriei.

Psihicul ca funcție a creierului

Psihicul depinde de creier, el fiind un produs, un rezultat al funcționarii materiei nervoase, așadar psihicul are o origine materiala deoarece provine din materia nervoasa și evolueaza odata cu ea. Cu toate acestea psihicul nu se identifica cu creierul deoarece psihicul are o natura nemateriala fiind așadar ideal, spiritual.

Creierul nu este sursa producatoare a psihicului. Sursa care produce fenomenele psihice este acțiunea stimulilor din mediul extern; doar pe baza faptului ca este aclcatuit din neuroni, creierul nu poate produce nici cele mai simple fenomene psihice daca asupra lui nu acționeaza stimuli din exterior. STIMULAREA EXTERNA = o condiție necesara pt dezvoltarea structurilor psihice și pentru menținerea lor in buna stare de funcționare.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Evoluția și dezvoltarea psihicului este simultana cu cea a materiei nervoase atat in FILOGENEZA(= dezvoltarea psihicului in plan istoric adica de-a lungul evoluției speciilor animala și apoi umana) cat și in ONTOGENEZA(= dezvoltarea psihicului la fiecare individ incepand de la naștere si apoi pe parcursul vieții).

Cercetarile moderne de psihologie au explicat altfel relația dubla dintre psihic și creier elaborand o teorie numita "metafora psihic-computer". Aceasta teorie face o analogie intre psihic și creier pe de o parte și un computer cu parțile lui fundamentale(hard, soft) astfel creierul fiind considerat ca fiind asemanator hardware iar psihicul- software. Psihicul are așadar o natura informaționala. Fenomenele psihice pot fi deci considerate fenomene psiho-informaționale adica prelucrari de informații care au loc in creier.

Psihicul ca reflectare subiectiva a realitații obiective

Reflectare= percepere, ințelegere, cunoaștere de catre om a realitații externe

Subiectiv= care aparține și depinde de un subiect ține de interioritatea acestuia, este reprezentativa pt el, ii este propriu, personal, individual

Obiectiv= nu aparține și nu depinde de un subiect ci de obiect

Fiecare om cunoaște una și aceeași realitate externa intr-un mod diferit, propriu, așadar subiectiv in funcție de scopuri, trebuințe, dorințe, interese, aspirații, trairi afective, experiența de viața, varsta, specializare profesionala, grad de cultura, nivel de instrucție și educație, etc.

Reflectarea realitații externe prin psihic este subiectiva prin forma reflectarii și obiectiva prin conținutul realitații reflectate.

OBS! Termenul de reflectare nu trebuie ințeles cu sensul de oglindire deoarece psihicul nu este o copie fidela a realitații externe. Dimpotriva omul reconstruiește prin psihicul sau realitatea externa intr-o forma ușor modificata, o reconstituie aproximativ exact creandu-și propriul sau model mintal despre una și aceeași realitate obiectiva. Psihicul este așadar propriul nostru model mintal interior și subiectiv al uneia și aceleiași realitați obiective.

Psihicul ca fenomen condiționat și determinat istoric și social-cultural

Omul nu traiește doar antr-o lume fizica, el nu se raporteaza și nu reacționeaza doar la stimuli din mediul natural ci mai ales la stimuli din mediul social adica la ceilalți oameni, la comportamentele lor, la norme de grup, valori sociale etc.

Fiind o ființa sociala viața psihica a omului este supusa influențelor din mediul social și cultural. Studiile de psihologie trans-culturala au aratat ca manifestarile psihice umane difera de la un mediu socio-cultural la altul, unul și același comportament avand semnificații diferite in societați și culturi diferite.

Fenomenele psihice umane sunt diferit influențate de mediul social:

primare, comune pentru om șianimal( instincte, senzații percepții); sunt condiționate social deoarece ele se pot forma și dezvolta pana la un anumit nivel și in afara influențelor sociale;

superioare, specific umane(gandirea, conștiința, limbajul etc.); sunt determinate social-istoric deoarece ele nu se pot forma și dezvolta decat intr-um mediu uman propriu-zis.

Aceste constatari sunt rezultate ale studiilor realizate asupra copiilor salbatici, crescuți de animale la care s-a observat ca deși aceștia s-au dezvoltat sub aspect biologic, senzorial și motor chiar la un nivel superior, totuși nu prezentau insușiri psihice și comportamente specific umane(limbaj, motivații superioare etc.)

Așadar ceea ce umanizeaza individul determinandu-l sa achiziționeze, sa iși formeze și sa-și dezvolte insușiri psihice și comportamente specific umane este mediul social.

2. Natura contradictorie a psihicului uman

Spunem ca psihicul uman are o natura contradictorie deoarece el prezinta o serie de insușiri opuse:

material(prin origine- provine din materie nervoasa) și ideal prin natura lui;

obiectiv( conținutul realitații reflectate) și subiectiv (forma reflectarii)

determinat(influențat de factori externi) și nedetrminat ( produce acțiuni, poate influența)

normal și anormal(patologic)

interiorizat(ascuns, latent) și exteriorizat( manifestat sub forma de comportamente)

OBS! Uneori starea interiorizata poate sa nu coincida cu cea exteriorizata.

3. Caracterul sistemic al psihicului uman

Procesele psihice nu exista și nu funcționeaza separat, izolate unul de altul ci simultan și interdependent alcatuiesc un sistem numit sistem psihic uman( SPU)= ansamblul proceselor, starilor și insușirilor psihice aflate in relație de interacțiune reciproca și servind adaptarii omului la cerințele și situația lumii externe.

SPU este un sistem hipercomplex, aflat in interacțiune continua cu lumea externa și dinamic evolutiv( aflat in continua evoluție). In evoluția psihicului in ontogeneza distingem 3 etape:

etapa ascendenta(0-20/25 ani)- se formeaza și se dezvolta procesele și insușirile psihice de SPU; ritmul transformarilor este alert, intens;

etapa optimului funcțional( 20/25- 65 ani)- structurile psihice anterior formate se perfecționeaza și se consolideaza;

etapa descendenta( dupa 65 ani)- dezvoltarea inceteaza; apar dezorganizari și involuții mai intai la nivel biologic, inclusiv la nivelul creierului și apoi la nivel psihologic.