PRIVIRE
GENERALA ASUPRA ANALIZATORILOR
Principial vorbind, cimpurile receptoare de la niveleul segmentelor
periferice ale analizatorilor, nu reprezinta altceva decit porti de intrarea
spre cortexul cerebral a informatiilor despre mediul extern sau intern,
informatii purtate, insa, nu de parametrii de stare in sine, proprii acestor
medii, ci de variatiile acestora. Astfel, glucoreceptorii din zonele
reflexogene (interoceptori) nu sint stimulati de prezenta glucozei in plasma,
ci de variatiile -in sens pozitiv sau negativ- ale concentratiei acesteia. Cind
glucoza are o concentratie optima in plasma (1 gr./l), ea nu este purtatoare de
informatie, dar cind concentratia ei creste sau scade peste sau sub un anume
nivel admis, tocmai aceasta variatie se institue ca purtatoare de informatie.
Deci, stimulul nu este reprezentat de glucoza in sine, ci de modificarile
semnificative ale concentratiei ei in plasma. De aici deducem ca si
sensibilitatea receptorilor este legata nu de prezenta parametrului de stare,
ci de variatiile valorice (valoare ca intensitate sau ca semnificatie) ale
acestuia. Explicatia acestui fapt este simpla. Cita vreme stimulul nu are decit
rolul de a deschide canalele ionice, se deduce ca, la valoarea optima a
oricarui parametru de stare, stabilitatea legaturii dintre Ca++ si proteina
canal este maxima, iar la variatiile acestuia -in sens pozitiv sau negativ-
aceasta se reduce pina la anulare.
Sa ne
reamintim discutia de mai sus despre cele doua tipuri de cauze: eficiente
si declansatoare. Sistemul nervos opereaza in baza potentialelor de
actiune, ca elemente de comunicare, si numai prin intermediul lor receptorii
pot transmite informatii semnificative centrilor corticali despre variatiile parametrilor
de stare ai mediului extern sau intern. Cu alte cuvinte, variatiile
parametrilor de stare ar trebui sa genereze asemenea mijloace de comunicare -
potentiale de actiune. In realitate, insa, variatia parametrilor de stare ai
celor doua medii -extern si intern-, in calitatea ei de stimul, nu constitue
cauza eficienta a producerii semnalului (potentialul de actiune), ci doar cauza
declansatoare a aparitiei acestuia. Or, tocmai din acest motiv, nu putem admite
ca adevarate afirmatiile ca stimulul (variatia) genereaza semnalul purtator de
informatie (potentialul de actiune) si ca, la nivelul receptorului are loc o
conversie a energiei stimulului in energie nervoasa (electroionica).
Stimulul nu reprezinta decit cauza declansatoare a generarii semnalului
purtator de informatie (potentialul de actiune), el prvocind doar deschiderea
canalelor in numar critic, cauza eficienta a generarii semnalului (PA) fiind cu
totul alta: forta gradientilor electochimici ai ionilor Na+ si K+, generata
anterior de activitatea pompei ionice.
Desigur,
la nivelul cimpurilor receptore au loc procese de codificare a informatiilor,
dar aceasta codificare nu duce la generarea mesajelor pe care noi le
constientizam (senzatii). Ceea ce receptorii transmit reprezinta doar "materia
prima" din care cortexul cerebral va constitui, prin procesare specifica,
mesajele inteligibile. Senzatiile, ca rezultat al prelucrarii materiei prime,
se formeaza doar in scoarta cerebrala, asa cum ne convinge existenta senzatiei
membrului fantoma. La nivelul cortexului cerebral exista zone neuronale care
primesc informatii in mod direct de la cimpurile receptoare, numite zone
primare, si la nivelul carora sint generate senzatiile, si zone periferice
acestora, numite zone secundare, care primesc informatii de la cele dintii si
care sint responsabile, nu in mod exclusiv, ci si cu participarea altor zone
corticale, de generarea perceptiilor. Astfel, cind privim un tablou, in zona
primara (direct conectata cu cimpul receptor), aflata in lobul occipital, sint
generate senzatii, iar prin contributia zonei secundare (aflata in acelasi lob
occipital si care primeste informatii de la cea primara) si a altor zone
corticale (prefrontala, temporala, parietala etc.), diferite de la un individ
la altul, functie de mai multi factori (nivel de cultura, stare psihica,
circumstante etc.), apar perceptiile, mai mult sau mai putin complexe, in baza
carora se institue starea de catarsis.
Senzatiile, perceptiile si trairile, ca purtatoare de informatii cu o anume semnificatie,
sint engramate in depozitul individual de memorare, dar nu intr-o modalitate
statica, nu asa cum sint dispuse obiectele intr-o lada de zestre, ci ca un fel
de puzzle dinamic, in care ele intra in relatii reciproce si se structureaza si
restructureaza, generind, uneori, configuratii noi, fara legatura cu realitatea
cunoscuta (asa-numitele revelatii). Desigur, functie de particularitatile
individuale, informatiile pot fi stocate in mare cantitate, dar in mica masura
restructurate (procesate), caracterizind omul informat, sau, chiar mai putine
cantitativ, dar intens restructurate (procesate), generind configuratii noi,
uneori nebanuite, caracterizind omul cult. Prea ades, cel dintii este confundat
cu cel din urma!
O
problema deosebit de importanta este reprezentata de raportul cantitativ dintre
informatiile primite de la cimpul receptor si comenzile date in consecinta de
centrul efector. Cunoscind ca sistemul nervos opereaza in baza arcului reflex,
se presupune ca fiecarei informatii trebuie sa-i corespunda un raspuns, cu alte
cuvinte, ca fiecarei cai de informatie ii corespunde o cale de comanda si un
efector. O asemenea situatie este valabila numai in cazuri limitate si ea
implica doar primul nivel de decizie (la atingerea unui obiect fierbinte,
reactia de retragere a segmentului corporal implicat este aproape instantanee).
Daca am considera un nerv spinal din zona medie a maduvei, vom constata ca
trunchiul acestuia contine cam 600.000 de axoni si dendrite. Cum trunchiul
nervului spinal rezulta din alaturarea radacinii dorsale, ca nerv senzitiv, la
cea ventrala, ca nerv efector, am fi tentati sa consideram ca fiecare radacina
contine cite o jumtate din numarul total de fibre de pe trunchi. In realitate
insa, radacina dorsala, senzitiva, este formata din aproximativ 500.000 fibre,
in vreme ce radacina ventrala, efectorie, numai din 100.000 fibre. Aceasta
inseamna ca, centrul nervos, pentru a da o comanda, are nevoie de cinci
informatii, cel putin. Proportia de 5/1 (in medie) se pastreaza si in cazul
zonelor corticale senzitive si efectorii. Explicatia necesitatii acestui raport
o putem intui printr-un exemplu antropomorfic. Daca un director de institutie
este informat de un subaltern ca un altul l-a blamat, catalogindu-l drept zbir,
actionind punitiv asupra denigratorului-reclamat, directorul poate gresi in
proportie de 50%. Poate delatorul avea intentia sa strice relatia dintre
director si invinuit, desigur, in interes propriu si, in acest scop, a inventat
totul. Daca directorul este un bun manager, va intreba un alt subaltern despre
problema. Daca acesta confirma pe delator, probabilitatea de a gresi scade
pentru director, dar nu suficient: cei doi ar fi putut sa se inteleaga in
acelasi scop initial. Atunci directorul va cere informatii si de la alti
subalterni, pentru a reduce procentul erorii in caz de pedeapsa aplicata
invinuitului. Daca cinci subalterni sustin informatia initala a delaorului,
atunci probabilitatea de a gresi prin admonestarea reclamatului se reduce
foarte mult, fara insa ca ea sa fie anulata. (pg.81 -89; 121 - 124)
