Istoricul si dezvoltarea conceptului de adolescent-perioada critica in tranzitia de la copilarie la varsta adulta

ISTORICUL SI DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE ADOLESCENT-PERIOADA CRITICA IN TRANZITIA DE LA COPILARIE LA VARSTA ADULTA

Considerata ca perioada de tranzitie intre copilarie si maturitate, adolescenta se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi generale si specifice care conditioneaza si determina procesul de cristalizare a personalitatii tanarului. Incluzand indivizi a caror varsta este cuprinsa intre 13 si 18 ani, adolescenta cuprinde doua subperioade principale aflate una in prelungirea celeilalte: a). Preadolescenta, cuprinzand copiii intre 13 si 16 ani, caracterizata prin stabilizarea maturitatii biologice si dobandirea unei individualitati mai nuantate;

b). Adolescenta propriu-zisa (sau marea adolescenta), cuprinzand tinerii intre 16 si 18-20 ani, care se caracterizeaza prin fundamentarea principalelor trasaturi de caracter. Se poate spune ca la capatul acestei perioade tulburi, plina de asperitati si de convulsii in plan relational, din punct de vedere psihologic, profilul de baza al personalitatii apare pe deplin conturat in liniile sale definitorii.

Sfera notiunii de adolescenta fiind foarte larga, de unde si dificultatea realizarii unei circumscrieri precise a acesteia, pentru a putea evalua caracteristicile si tendintele sale sunt necesare surprinderea trasaturilor particulare ale mediului social al adolescentului si observarea evolutiei ulterioare din perspectiva schimbarilor care intervin in modurile personale de a gandi si de a actiona.

Fiind o perioada de dependenta economica si afectiva, care se opune participarii active cu drepturi depline la exigentele normative ale vietii sociale, adolescenta reflecta atat particularitatile climatului familial si educational, cat si transformarile complexe ale mediului social. Problemele sociale particulare cu care se confrunta adolescentul se caracterizeaza prin structuri mentale si atitudini specifice, deosebite de cele ale adultului. Uitand adeseori aceasta realitate, riscam sa comparam in mod mecanic comportamentul adolescentului cu cel al adultului, atribuindu-i primului imperativele morale si cerintele sociale ale ultimului. Pentru acest motiv, studiul personalitatii adolescentului nu se reduce la prezentarea caracteristicilor genetice sau a celor fizice, de ordin biologic-ereditar, ci presupune interpretarea diferentiata a factorilor de personalitate, in functie de caracteristicile particulare ale mediului social si familial.

Cele doua faze ale adolescentei sunt dificil de delimitat net datorita continuitatii proceselor de baza, de crestere fiziologica si de maturare psihologica, care se petrec in aceasta perioada si care fac ca problemele delimitarii-diferentierii sa se puna in termeni de deplasari de accente si aspecte de ordinul nuantelor.

Personalitatea elevului preadolescent releva nu atat trasaturi stabilizate, ci mai degraba relatii intre trasaturi. De exemplu, nu intotdeauna rezultatele scolare isi gasesc corespondenta in nivelul capacitatilor intelectuale; se interpun relatii ca aceea dintre psihic si ambianta, isi exercita influenta multi factori mediatori precum motivatia, interesele, echilibrul emotional, imaginea despre sine si despre altii. O trasatura determinanta a preadolescentei este lupta dintre extrovertire si introvertire. Ca urmare a acesteia, perioada abunda in manifestari excentrice adesea contradictorii, socante, teribiliste, negative. Cei din jur sunt uimiti si iritati de usurinta cu care puberul trece de la o stare la alta, de la o conduita la cea opusa; el este cand dur cand timid, cand dependent, cand independent la actiuni, deschis si comunicativ in unele situatii, neincrezator si suspicios in altele. Toate acestea se explica prin faptul ca elevul incearca sa se identifice confruntandu-se cu altii, cautand modele pretutindeni. Pe masura ce inainteaza in varsta se evidentiaza din ce in ce mai pregnant autocontrolul si echilibrul comportamental.

Specificul asimilarii valorilor morale si structurii atitudinii morale la preadolescenti consta in aceea ca relatiile elevului cu sfera moralului reflecta puternic relatiile dintre el si microgrup (familia, clasa, grupul stradal). Situatia psihopedagogica evidentiaza succesiunea si intrepatrunderea pe parcursul preadolescentei a mai multor niveluri de moralitate. Daca inaintea si la inceputul etapei copilul manifesta tendinta de a se subordona regulilor si cerintelor din dorinta de evitare a pedepsei, in preadolescenta are loc, treptat, un transfer al autoritatii absolute detinuta de parinti asupra profesorului si asupra microgrupului de copii, care preiau si functia de normator direct al conduitei. Datorita relativismului moral care actioneaza in conditiile dependentei de grup, acesta capata o importanta decisiva. Daca subordonarea necritica survine fata de un colectiv de slab statut moral sau deviant, prin contaminare elevul se expune unui insemnat risc de devianta. In lipsa mijloacelor de elaborare a deciziei morale autonome si realiste el va fi tentat sa recurga la a autonomie irealista, nefondata, dominata de liberul arbitru (fac ce vreau!), ceea ce il va predispune la instrainare, devianta si chiar delicventa.

Este deosebit de important ca in aceasta etapa elevul sa fie asistat in consolidarea componentelor constiintei morale: tendinta de autodepasire, decizia morala autonoma, respectul pentru norme, pentru profesori si pentru colectivul clasei.

Adolescenta este perioada in care se incheie in linii mari procesele de crestere si maturare din perioada pubertatii.

In aceasta etapa, sub raportul dezvoltarii psihocomportamentale, se produc cele mai semnificative transformari si achizitii care vor contura structura si profilul personalitatii. Spre deosebire de etapele anterioare insa conturarea personalitatii are loc in conditiile aportului sporit al autoeducatiei. Adolescenta sta sub semnul pudorii, al sensibilitatii, al autoreflectiei si al autoanalizei. In plan intelectual, se consolideaza elaborarea mintala si structurile superioare ale gandirii, rationamentul de tip analogic-deductiv. Aceasta permite de acum o interpretare critica a realitatii, constientizarea problemelor de importanta majora din diferitele sfere ale vietii si activitatii sociale, formularea explicita a unor intrebari nodale vizand locul si menirea pe lume a propriei persoane. Inchiderea in sine pe care adolescentul o afiseaza frecvent trebuie inteleasa ca expresie a nevoii lui interne de a gasi raspunsuri la problemele care il framanta. Aflat intr-o asidua cautare de modele, adolescentul devine, nu o data, critic si intolerant fata de anumite manifestari ale adultilor, fata de discrepanta dintre vorbele si faptele acestora, refuzand sa mai accepte autoritatea lor formala. El este gata sa intre in conflict oricand cu cei din jur in apararea propriului punct de vedere, a demnitatii personale, dornic sa impuna recunoasterea si respectarea acestora. Uneori adultii sunt tentati sa treaca cu nonsalanta pe langa aceste semnale sau cu oarecare iritare, dar mai mult cu indiferenta sau cu indulgenta, luandu-le drept expresii ale spiritului de fronda, de rebeliune, punandu-le pe seama ,,crizei" comportamentale si, in general, de valori, tipic adolescentina, inerenta varstei.

Criza morala a adolescentei este o criza reala, cu insemnate proiectii psihice, acompaniate prin fenomene afective si izbucniri caracteriale manifestate sub diverse forme, perioada considerata de J.J.Rousseau ca fiind ,,a doua nastere". ,,Optica lui Stanley Hall cu privire la adolescent nu este luminoasa. El enumera 12 forme de opozitii si instabilitati ale adolescentului fata de viata sociala, fapt ce-i creeaza un portret de instabilitate psihica opus portretului efectuat de J.J. Rousseau privind adolescentul. Pentru Stanley Hall, adolescentul este un fel de candidat la delicventa, pe cand pentru Rousseau adolescentul era, in esenta, sub toate vicisitudinile evenimentelor, bun de la natura". (U.Schiopu, 1995, p. 214).

Adolescenta este considerata totodata ca o perioada in care se manifesta fenomene de revolta; adolescentul avand un caracter neconformist. Fata de normele sociale adolescentul poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea senzatia unei instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi in procesul de identificare.

Caracterizand evolutia adolescentei, Rousselet o imparte in:

1. Perioada revoltei - caracterizata prin manifestari ca: refuzul de a se supune din dezgust pentru ca i se ordona, zambetului batjocoritor, cand nu mai crede in atotputernicia educatorilor, se revolta contra parintilor, refuza profesia acestora (baietii se opun mai ales tatilor, iar fetele se opun mamelor), revolta contra scolii (profesorii sunt priviti ca niste tirani, ignoranti, cauta sa le demaste asa-zisele nedreptati).

2. Perioada scandalului - apare dupa momentul in care crezand ca nu mai este copil, vrea sa se afirme in noua lui identitate prin excentrari, dorinta de a se face remarcat, vestimentatie deosebita, etc. Este varsta bandei, iar tanarul care a negat familia, scoala (sau cel putin influenta lor morala), nu este capabil de a trai izolat intr-o lume inospitaliera si cauta sa fie aproape de prietenii care il inteleg si cu care impartaseste acelasi mod de viata.

3. Perioada de exaltare si afirmare, cand tanarul se simte gata de a infrunta lumea.

Termenul de adolescenta nu desemneaza o abstractie pura, ci o realitate vie, dinamica, in care converg influente variate si cu ponderi diferite de ordin fiziologic, social, psihologic si pedagogic. Adolescenta reprezinta deci cea mai complexa si efervescenta perioada din viata individului.

Pe plan psihologic, este varsta afirmarii intereselor sociale si profesionale, a stabilirii de noi relatii intre 'el' si 'altii', a dorintei de libertate, autonomie, cat si printr-o generoasa sensibilitate ideo-afectiva, varsta a marilor idealuri, dar si a trairilor dureroase, uneori, cu urmari dezadaptative. In adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de comportament independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati. Largirea sferei de experienta sociala determina armonizarea deprinderilor si atitudinilor cu cerintele sociale si dezvolta major spiritul critic si autocritic.

Adolescentul devine stapan pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin autoapreciere, de la gandirea intuitiv concreta la gandirea abstracta si de la motivatiile elementare la cele sociale de comportament (datorie, raspundere, scop in viata).

Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora se autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa proprie. Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct in conduita, care intruneste astfel un continut motivational in care constiinta raspunderii, a semnificatiilor actelor sociale ocupa un loc central.

Adolescenta este deci etapa in care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge treptat sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al societatii. Acest salt in planul vietii psihice are efecte deosebite asupra echilibrului psihic si social al adolescentului. Pe de o parte intelegandu-se pe sine ca o fiinta, adolescentul reuseste sa-si integreze viata sufleteasca intr-un tot unitar, raportat la trecut si proiectat in viitor. Pe de alta parte el reuseste sa se diferentieze de semenii sai, sa-si stabileasca in mod clar locul sau in mijlocul oamenilor printre care traieste si sa-si prefigureze un nou loc, in viitor, printre acestia. Toate aceste schimbari care vin sa imbogateasca sau nu 'criza adolescentei' sunt importante si determinate, in primul rand determinate de accelerarea procesului constiintei de sine.

Constituita din multiple anomalii afective si deviatii comportamentale, criza adolescentei se refera, pe de o parte, la negarea de catre tanar a identitatii sale in calitate de copil si, pe de alta parte, la revendicarea unei noi identitati, care sa-l plaseze in lumea adultului.

In conceptia celor mai multi psihologie si pedagogi din Romania, adolescenta nu este numai o etapa adaptativa, ci si o perioada marcata de un ritm sporit de participare si de creativitate sociala.

Analiza comportamentului minorilor la diverse varste concentreaza atentia asupra propensiunii spre devianta si asupra tendintelor de incalcare a normelor morale ca forme obisnuite ale dezvoltarii contradictorii a personalitatii. Evaluarea complexa a studiilor si cercetarilor intreprinse in acest domeniu lasa sa se intrevada sensul comun si imaginea stereotipa atribuite notiunii de criza adolescentina, criza morala sau criza juvenila in raport cu particularitatile generale si specifice ale comportamentului personalitatii si evolutiei psihologice de la cea mai frageda varsta a tanarului. Servind multa vreme ca explicatie generala a oscilatiei personalitatii intre normal si patologic si a tendintelor de devianta constanta a comportamentului, notiunea de criza a adolescentei se refera, de fapt, la trasaturile psihologice contradictorii ale etapelor de dezvoltare a personalitatii, care la unii adolescenti se manifesta mai accentuat decat la altii.

Se poate considera ca dezvoltarea normala a personalitatii adolescentului si tanarului apare ca un proces complex si treptat de adaptare-acomodare-socializare-integrare datorita interactiunii conjugate a unui numar mare de factori interni si externi de o anumita calitate ce actioneaza in anumite proportii si in anumite momente si din care rezulta un echilibru dinamic. In mod normal, actiunea acestor factori conduce la dezvoltarea armonioasa a personalitatii tanarului si la adaptarea sa treptata la conditiile vietii sociale, ceea ce se reflecta intr-un comportament adecvat tuturor imprejurarilor (un comportament social pozitiv). Dimpotriva, din interactiunea factorilor interni si a celor externi cu actiune nociva sau negativa in perioada dezvoltarii personalitatii tanarului rezulta de cele mai multe ori perturbari grave ale procesului normal de adaptare si de integrare in viata sociala. Aceste devieri comportamentale se pot intinde pe un evantai foarte larg si pot imbraca diferite forme de manifestare.