Deficientele de vedere - clasificarea deficientelor de vedere, etiologia deficientelor de vedere, tabloul clinic si psihopedagogie

Deficientele de vedere

Deficientele de vedere sunt incluse in cadrul deficientelor senzoriale, fiind studiate prioritar de tiflopsihopedagogie . Prin varietatea tipologica si prin consecintele asupra vietii psihice si sociale a individului, aceasta categorie de deficiente are o puternica influenta asupra calitatii si specificitatii relatiilor pe care persoana deficienta le stabileste cu factorii din mediu, in conditiile afectarii partiale sau totale a aportului informational de la nivelul analizatorului vizual, principalul furnizor de informatii la nivelul structurilor cerebrale superioare.

Tiflopsihopedagogia este disciplina psihopedagogica, avand caracter interdisciplinar, constituita din doua componente:

tiflopsihologia - ramura psihologiei speciale care se ocupa cu studiul particularitatilor si legitatilor specifice dezvoltarii psihice a persoanelor cu deficiente de vedere, precum si cu aspectele psihologice ale procesului de compensare si educare a acestora;

tiflopedagogia - ramura pedagogiei speciale care urmareste problematica specifica a educarii si instruirii deficientilor de vedere, metodele si mijloacele specifice de transmitere a informatiilor precum si adaptarea permanenta a continutului diferitelor discipline la specificul activitatii cu aceste categorii de deficienti.

Obiectivele acestei discipline pot fi astfel sintetizate:

a) recuperatorii si compensatorii:

ocrotirea vederii restante ;

folosirea eficienta a posibilitatilor vizuale in scopul perceperii active si sistematice a realitatii;

utilizarea la maximum a celorlalte aferente senzoriale pentru a completa sau inlocui vederea;

dezvoltarea unor abilitati ale proceselor psihice care intervin in procesul compensatiei;

prevenirea, remedierea si inlaturarea unor posibile tulburari in planul dezvoltarii psihomotrice;

educarea psihomotrice in scopul asigurarii independentei si sigurantei in miscare;

corectarea reprezentarilor vizuale, completarea si imbogatirea acestora prin noi experiente;

b) educationale:

accesul la toate gradele si formele de invatamant;

pregatirea stiintifica, tehnica si culturala;

orientarea scolara si profesionala;

desfasurarea de activitati didactice care sa consolideze si sa perfectioneze mecanismele compensatorii;

operationalizarea continururilor educationale prin metode si mijloace accesibile.

Principalii indicatori functionali utilizati in aprecierea deficientelor vizuale sunt:

1.        Acuitatea vizuala - desemneaza distanta la care ochiul poate percepe distinct obiectele (acuitatea vizuala se calculeaza dupa formula: V=d/D, unde D - distanta citirii randului de catre ochiul emetrop si d - distanta examinarii (5 m). Persoanele care au o acuitate vizuala de 1/10, adica pot vedea la 6-7 m ceea ce o persoana normala poate vedea la 70 m, sunt considerate persoane cu deficiente vizuale (ambliopi), dar nu nevazatoare, iar cele care au o acuitate vizuala sub 1/10 sunt considerate cu cecitate.

2.   Campul vizual - reprezinta spatiul pe care il poate percepe ochiul atunci cand priveste fix un obiect. Limitele fiziologice ale campului vizual pentru alb sunt: temporal 90°, nazal 60°, superior 50°, inferior 70°. in anumite stari patologice apar scaderi ale campului vizual clasificate astfel: afectiuni usoare (scaderi cu 10-20°), medii (20-30°), accentuate (30-40°), grave (reduceri de peste 40°, situatie in care apare si vederea tubulara). Mai putem intalni absente ale imaginii in campul vizual pe zone limitate numite scotoame (scotomul fiziologic, temporal, la nivelul papilei nervului optic, si scotoame patologice, care corespund unor alterari/leziuni ale corioretinei, ale cailor optice sau ale scoartei cerebrale). De asemenea, este foarte important de apreciat vederea binoculara (capacitatea ochiului de a vedea obiectele inconjuratoare intr-o singura imagine atunci cand sunt privite cu ambii ochi in acelasi timp) si vederea spatiala a celor lipsiti de vedere binoculara (monoftalmii).

3.   Sensibilitatea luminoasa - este capacitatea de a diferentia diferite intensitati ale luminii si reprezinta forma elementara a functiei vizuale; capacitatea ochiului de a sesiza lumina si de a se adapta la variatiile luminoase din mediul inconjurator. in raport cu acest indice se determina sensibilitatea luminoasa absoluta (proprietatea retinei de a percepe minimumul vizibil de lumina) si sensibilitatea luminoasa diferentiala (perceperea unei diferente de lumina intre doua zone/semnale/surse minimum separabile). Incapacitatea ochiului de a se adapta la intuneric poarta denumirea de hemeralopie si apare in retinopatia pigmentara si in carente de vitamina A.

4.   Sensibilitatea de contrast - este capacitatea de a distinge deosebirile de intensitate luminoasa dintre excitantii prezenti concomitent (evidenta in distingerea obiectului de fond);

5.  Sensibilitatea cromatica - reprezinta capacitatea ochiului de a percepe culorile si de a realiza o vedere colorata. Tulburarile sensibilitatii cromatice se numesc discro-matopsii (totale sau partiale) si reprezinta dificultati de diferite grade in recunoasterea culorilor sau absenta perceptiei pentru unele culori. Majoritatea dintre ele sunt congenitale si definitive; in raport cu anumite culori sunt denumite:

deuteranomalia sau deuteranopia - discromatopsia pentru verde;

protanomalia sau daltonismul - discromatopsia pentru rosu;

tritanopia - discromatopsia pentru albastru (apare mai rar).

6. Eficienta vizuala - desemneaza capacitatea de prelucrare, integrare si activare a stimulilor vizuali la nivel central in raport cu anumiti factori intelectuali, motiva-tionali, aptitudinali etc. Aceasta depinde de toti indicii functionali ai vederii si de

interactiunea reflex-conditionata a analizatorilor, realizata prin procesele cognitive superioare. Cresterea eficientei vizuale poate fi evidentiata, printre altele, prin:

cresterea distantei de recunoastere a unor obiecte sau imagini;

consolidarea vederii de aproape (la distanta optima de citire);

optimizarea indicilor functionali ai vederii;

diminuarea dificultatilor de localizare in plan si in spatiu ;

cresterea ritmului si corectitudinii perceptiei;

exersarea rationala si eficienta a tuturor resturilor functionale ale vederii etc.

in sinteza, putem spune ca intre acesti indicatori exista raporturi de interdependenta care favorizeaza calitatea vederii binoculare, evidentiata in special prin: perceperea corecta a distantelor, a pozitiei reciproce a obiectelor in spatiu tridimensional, capacitatea de separare sau disociere dintre doua semnale luminoase, capacitatea de fixare a privirii asupra unui punct fix etc.

Functia analizatorului vizual este raspunzatoare de urmatoarele trei componente :

a) perceptia luminii prin:

vederea scotoptica - adaptarea la intuneric datorita celulelor cu bastonase din retina periferica;

vederea fotoptica - vederea in conditii de luminozitate si perceperea culorilor realizata de celulele cu conuri din macula luteea;

vederea mezoptica - rezultanta primelor doua;

b) perceptia formei - contururi, marimi, detalii ale obiectelor;

c) perceptia culorilor - datorita pigmentilor vizuali din celulele cu conuri.

Clasificarea deficientelor de vedere

intrucat nu exista factori cauzali deosebiti care sa determine pierderea totala sau partiala a vederii, in clasificarea cauzelor cecitatii si ambliopiei se ia in seama localizarea anatomica a afectiunilor, inclusiv ale anexelor organului vizual. in functie de acest criteriu al localizarii anatomice a afectiunilor vizuale, se intalnesc:

a) afectiuni care evolueaza cu scaderea acuitatii vizuale:

unele afectiuni ale anexelor globului ocular (pleoape, aparat lacrimal, conjunctivitele);

tulburari ale refractiei oculare (ametropii: miopie, hipermetropie, astigmatism);

afectiuni ale polului anterior al globului ocular (sunt afectate corneea, sclerotica, uveea);

afectiuni ale cristalinului si corpului vitros ;

afectiuni ale polului posterior al globului ocular (la nivelul corioretinei si ale nervului optic);

afectiuni ale cailor optice intracraniene ;

glaucomul (cresterea tensiunii intraoculare);

accidentele oculare;

b) nfectiuni care evolueaza cu alterari ale campului vizual;

c)   afectiuni care evolueaza cu tulburari ale vederii binoculare (strabismul, diplopia);

d)   afectiuni care evolueaza cu tulburari de adaptare la intuneric si la lumina;

e)   afectiuni care evolueaza cu alterari ale sensibilitatii cromatice, in functie de indicele acuitatii vizuale, putem identifica:

a)   ambliopie usoara - indicele acuitatii vizuale cuprins intre 0,5 si 0,3;

b) ambliopie medie - indicele acuitatii vizuale cuprins intre 0,2 si 0,1;

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

c)   ambliopie forte - indicele acuitatii vizuale cu valori sub 0,1 :

cecitate relativa - cu perceperea miscarilor mainii si a luminii;

cecitate absoluta - fara perceperea luminii.

Dupa gradul de scadere a acuitatii vizuale in raport cu substratul organic, ambliopiile pot fi:

a)   ambliopii organice (lezionale) - provocate de modificari organice ale analizatorului vizual;

b) ambliopii relative - modificarile organice nu justifica diminuarea functiei vizuale ;

c)   ambliopii functionale - fara modificari organice.

Dupa gradul leziunii optice si nivelul utilizarii resturilor de vedere, deficientele de vedere pot fi clasificate astfel:

a)   orbirea absoluta - fara perceperea luminii;

b) orbirea sociala (practica) - resturile de vedere nu sunt suficiente pentru orientarea in spatiu;

c) alterari ale campului vizual (pana la 5-10 grade).

In functie de momentul instalarii tulburarilor la nivelul analizatorului vizual, pot fi identificate:

a)   deficiente vizuale congenitale ;

b) deficiente vizuale dobandite :

la varsta micii copilarii (0-3 ani);

la varsta prescolara (3-7 ani);

la varsta scolara mica (7-10 ani);

dupa varsta de 10 ani.

Daca ne raportam la prezenta sau absenta reprezentarilor vizuale, putem identifica urmatoarele tipuri de deficiente:

a)  orbire congenitala - fara nici o reprezentare vizuala (reprezentarile sunt elaborate pe baza informatiilor primite de la ceilalti analizatori functionali - auditiv, tactil-kinestezic, olfactiv, gustativ);

b) orbire survenita pana la varsta de 3 ani - fara reprezentari vizuale;

c)  orbire survenita dupa varsta de 3 ani - cu reprezentari vizuale.

Afectiunile oftalmologice frecvent intalnite la copiii din mediul scolar si care determina greutati in perceperea imaginilor vizuale sunt:

miopia - razele luminoase sunt focalizate inaintea retinei datorita unor modificari ale mecanismelor de refractie la nivel ocular, fiind afectata vederea la distanta;

hipermetropia - razele luminoase sunt focalizate in spatele retinei, fiind afectata vederea de aproape;

astigmatismul - apare din cauza unor imperfectiuni ale curburii cristalinului sau corneei si puterii de refractie viciate in diferite zone ale mediilor refrigente;

cataracta - boala congenitala sau dobandita, manifestata prin opacifierea partiala sau totala a cristalinului, urmata de scaderea acuitatii vizuale;

glaucomul - consta in tulburarea echilibrului presiunii intraoculare, urmata de dereglari ale campului vizual;

strabismul - tulburare a motilitatii oculare prin deviatia axelor vizuale ale ambilor ochi care impiedica fuziunea imaginilor (vedere dedublata) si realizarea stereoscopiei;

nistagmusul - consta in oscilatii involuntare ale globilor oculari, determinand dificultati in

focalizarea imaginii pe macula cu consecinte asupra scris-cititului sau asupra preciziei efectuarii unor activitati;

microftalmia - dezvoltare dimensionala insuficienta a globilor oculari care afecteaza vederea binoculara si perceperea clara a obiectelor, distantelor si dispozitiei spatiale a acestora;

retinopatie diabetica - o boala ereditara care se manifesta prin diplopie, incapacitatea de acomodare, vedere fluctuanta, tulburari de refractie, afectarea vederii cromatice, dezlipire de retina etc.

Etiologia deficientelor de vedere

Etiologia tulburarilor de vedere este foarte variata si include o diversitate de factori risc care, in functie de locul si perioada cand actioneaza, determina forme si grade diferite de deficiente ale analizatorului vizual. O clasificare etiologica generala deficientelor vizuale include urmatoarele grupe cauzale :

boli ale anexelor globului ocular (pleoape, glande lacrimale, conjunctivite, boli orbitei oculare);

tulburari ale refractiei oculare (miopia, hipermetropia, astigmatismul);

afectiuni ale cristalinului (cataracta);

afectiuni ale corpului vitros;

afectiunile polului posterior (retina si nervul optic);

afectiuni ale cailor optice intracraniene;

tulburari ale presiunii si drenajului intraocular (glaucomul);

accidente si traumatisme oculare (contuzii, plagi, deplasari de masa la nivelul globilor oculari, actiuni degenerative ale unor agenti chimici sau fizici, explozii, afectiuni provocate de excesul unor medicamente, leziuni traumatice etc);

alterari ale campului vizual;

tulburari ale vederii binoculare (strabism, paralizii oculomotorii);

alterari ale simtului cromatic;

tulburari de adaptare la intuneric si lumina.

O sistematizare operativa a cauzelor deficientelor de vedere include: a) malformatii congenitale:

anomalii ereditare - genopatii (mutatii cromozomiale);

anomalii neereditare - gametopatii (lezarea celulelor germinale inainte de fecundare), blastopatii (leziuni produse in perioada blastogenezei - primele 15 zile dupa conceptie), embriopatii (leziuni produse intre saptamanile 2 si 12 de sarcina), fetopatii (leziuni in perioada fetala, incepand cu luna a patra de sarcina si pana la nastere);

b) cauze care actioneaza perinatal sau postnatal, in diferite perioade ale existentei persoanei:

boli infectioase - infectia gonococica, trahomul, conjunctivita difterica, rujeola, tuberculoza, sifilisul, infectii pe traiectul nervului optic etc;

intoxicatii cu diferite substante (de exemplu, alcool metilic, arsenic, antibiotice, intoxicatii profesionale);

traumatisme, arsuri produse de accidente sau explozii;

cauze diverse (iradiatii, staze pupilare, dezlipire de retina etc).

Un loc important in etiologia deficientelor de vedere este rezervat numeroaselor boli care se pot manifesta in perioada copilariei si a caror neglijare sau netratare poate conduce la urmari foarte grave in dezvoltarea si functionarea structurilor anatomo-fiziologice ale analizatorului vizual. Din aceasta perspectiva pot fi identificate :

boli neurologice - pot determina atrofii ale nervului optic, paralizii ale muschilor globului ocular;

boli ale pielii - pot afecta tesuturile dermice oculare prin ulceratii, afectiuni ale cristalinului sau corneei;

boli ale sangelui - pot provoca atrofii retiniene sau ale nervului optic, tumori;

infectii microbiene sau virotice (de exemplu, gripa) - pot sa provoace complicatii la nivelul anexelor globului ocular (canalul lacrimal, pleoape);

boli infectioase si boli venerice - pot provoca afectiuni mai ales la nivelul tesuturilor conjunctive sau retiniene (unele infectii pot determina si nistagmusul);

boli endocrine (hipersecretia tiroidiana) - pot determina aparitia glaucomului infantil;

traumatisme ale globilor oculari in diferite circumstante de viata ale copiilor (joaca, accidente la diferite activitati scolare sau extrascolare, agresiuni fizice etc).

Cunoasterea etiologiei si a manifestarilor clinice ale deficientelor de vedere prezinta o mare importanta in stabilirea unui diagnostic diferential, stabilirea unui tratament compensator si recuperator adecvat, elaborarea unui prognostic privind evolutia, recuperarea, profesionalizarea si integrarea sociala a persoanei cu deficienta de vedere.

Tabloul clinic si psihopedagogie

Tabloul clinic si psihopedagogie al deficientilor de vedere include urmatoarele caracteristici:

Deficientele vizuale determina o serie de consecinte primare care sunt in legatura cu scaderea fluxului de informatii vizuale, neclaritatea si imprecizia imaginii, dificultati in discriminarea si fixarea imaginilor sau imposibilitatea perceperii acestora, toate influentand dinamica proceselor corticale si interventia unor mecanisme fiziologice si psihice cu rol compensator al deficitului de vedere; de asemenea, apar si o serie de consecinte secundare de tipul: o tinuta corporala defectuoasa determinata de pozitionarea segmentelor corpului in functie de posibilitatea receptionarii cat mai clare a imaginii pe retina (rasuciri sau inclinari ale capului si partii superioare a trunchiului care determina atitudini cifotice, asimetrice etc), o incetinire a ritmului dezvoltarii psihice, un nivel de cunoastere scazut in raport cu varsta, o coordonare oculomotorie deficitara, elemente ale unui infantilism afectiv sau, dimpotriva, capacitate mare de memorare intentionata, concentrare deosebita a atentiei, calitati superioare ale vointei.

Lipsa controlului vizual, insuficienta miscarilor (mai ales in primii ani de viata) duc la intarzieri in dezvoltarea fizica generala si in evolutia motricitatii, automatismele legate de mers se constituie mai greu pe fondul unor experiente negative care trezesc si intretin teama copilului ca ar putea sa se impiedice, sa cada, sa se loveasca, apar dificultati de echilibru, atitudini greoaie, stangace etc.

In cazul scolarului mic ambliop, dificultatile perceptiei vizuale influenteaza calitatea actelor grafice, in special activitatea de scris, mai ales in perioada initiala. Consecutiv afectarii scrisului apar alte probleme privind transpunerea structurii grafice in structura sonora la activitatea de citire a unui text; astfel, ritmul lecturii este mai lent, corectitudinea in citire scade, copilul pierde randul sau nu identifica in mod corect conturul literelor, cuvintele sau paragrafele, pot aparea dificultati de intelegere a codului de semnalizare a sunetelor sau semnelor grafice, fenomene dislexico-disgrafice evidentiate prin omisiuni, inlocuiri, confuzii, inversiuni, deformari de litere, silabe, cuvinte, semne ortografice.

Calitatile perceptiei sunt si ele afectate la persoanele cu ambliopie, in special integralitatea (adesea caracterul de tot sau de imagine continua nu se poate realiza fara interventia integratorilor verbali), structuralitatea (elementele obiectului-stimul nu apar organizate si structurate ierarhic ca semnificatie informationala), selectivitatea (raportul obiect - fond se realizeaza cu dificultate mai ales in contexte perceptive complexe), constanta (obiectele sunt identificate, intre anumite limite, independent de distanta si

pozitia fata de subiect, dar apar frecvent si confuzii perceptive) si semnificatia (perceptia nu

devine intotdeauna declansatorul unei actiuni si nu se raporteaza la o anumita categorie de obiecte denumite verbal). Reprezentarile sunt adesea incomplete, partiale, eronate, sarace in detalii, iar continutul lor este lipsit de caracteristicile esentiale, ceea ce face ca eficienta lor in activitatea cognitiva si practica sa fie foarte redusa ; in cazul pierderii totale a vederii inainte de 3 ani, reprezentarile vizuale sunt structurate strict pe baza experientelor auditive si tactil-kinestezice ale persoanei, fapt care conduce la erori in aprecierea formei si marimii obiectelor, a raporturilor dintre componentele obiectelor si dintre obiecte, imposibilitatea operarii cu notiunea de culoare in maniera unei persoane normale etc. Pentru copiii prescolari sau de varsta scolara mica, cu diferite grade de ambliopie, reprezentarile vizuale sunt incorecte, incomplete, deformate sub aspectul formei, marimii, culorii, raporturilor spatiale, dimensiunilor, detaliilor. Raportul reprezentare-suport/intuitiv-notiune are un grad redus de functionalitate (apare adeseori notiunea corecta, dar fara acoperire intuitiva si intelegere semantica); din acest motiv reprezentarile sunt destul de putin eficiente in activitatile cognitive si practice, lipsite de mobilitate si uneori denaturate sub aspectul raportului dintre componentele obiectelor.

In orbirea dobandita dupa 2-3 ani se poate vorbi despre existenta unui fond aperceptiv elaborat, subiectul are o experienta concreta cu elementele lumii inconjuratoare, situatie in care are loc un proces de restructurare a schemei functionale, cu participarea analizatorilor normali care au influente compensatorii asupra activitatii psihice a nevazatorului. Orientarea intr-un spatiu tridimensional are la baza analiza polisenzo-riala a informatiilor primite de la receptori multipli si diferiti.

Memoria nevazatorului are anumite particularitati, deoarece ea trebuie sa ofere o serie de informatii absolut necesare orientarii acestuia in spatiu topografia locului, a reperelor tactile, auditive, constanta directiilor, a numarului de pasi sau descari, a numarului de statii pana la coborare etc., adica o permanenta solicitare in situatii in care omul cu vedere
normala nu face apel la memorie, ele constituindu-se in actiuni stereotipe, automatizate.

Gandirea are particularitati determinate de tipul orbirii (congenitala sau dobandita) si de modalitatile cunoasterii senzoriale in care este antrenata persoana deficienta; dificultatile selectarii elementelor esentiale din informatiile percepute determina efectuarea greoaie a operatiilor gandirii, in special a generalizarilor si comparatiilor, fapt care ar putea ilustra un tablou clinic asemanator unui copil cu deficiente intelectuale, insa in conditiile unor activitati educative normale, cu respectarea si exploatarea optima a dominantelor senzoriale ale elevului deficient de vedere, se pot asigura conditii de evolutie normala in plan intelectual.

Atentia este indreptata permanent in directii diferite sau este concentrata intr-o directie sau alta, dupa intensitatea si semnificatia stimulilor perceputi, fapt care necesita educarea continua a calitatilor atentiei (distributia, mobilitatea si concentrarea) in functie de gradul deficientei si de aportul minimal de stimuli care intretin o stare de excitabilitate optima, baza a atentiei.

Din punct de vedere afectiv, unii copii pot manifesta o atitudine pasiva, de neincredere in fortele proprii, timiditate accentuata, izolare; atunci cand copilul este scos din mediul familial, are reactii intarite care pot merge pana la stari de anxietate, deprimare, refuz al activitatilor scolare. Alti copii prezinta un grad ridicat de agitatie, sunt neastamparati, violenti chiar, cu manifestari de negativism, iar in situatii extreme, prezinta atitudini de despotism fata de cei din jur (mai cu seama fata de cei mai mici ca varsta). Momentul aparitiei deficientei vizuale, dinamica, gravitatea acesteia au o semnifica' deosebita pentru dezvoltarea generala a deficientilor vizual atat pe plan fizic, cat si plan psihic si psihosocial. De asemenea, trebuie subliniata importanta interventiei precoce in educarea copiilor cu deficiente de vedere, inclusiv in clase obisnuite, in scoli obisnuite, conform conceptiei integrationiste.

Compensarea si activitatile educative

Compensarea deficientelor vizuale reprezinta o componenta a mecanismului biologic mentinere si redresare a functiilor vitale din organism care exprima in cel mai inalt grad ultrasensibilitatea sistemului biologic la perturbari ale echilibrului si dinamicii sale, avand la baza plasticitatea deosebita a sistemului nervos central. Formele compensarii sunt:

regenerarea organica;

vicarierea (suplinirea);

restructurarea functionala.

Factorii conditionali ai compensarii sunt: gradul deficientei; cauza deficientei; consecintele pierderii vederii; particularitatile deficientului de vedere : nivel intelectual, temperament, caracter; deficientele asociate tulburarilor de vedere.

Directiile de realizare a compensarii ar fi urmatoarele: folosirea unor sisteme optice sau a unor aparate (vin in sprijinul suportului biologic al compensarii) si mobilizarea resurselor de vedere (corectia optica prin ochelari, corectarea convergentei, reducerea miscarilor nistagmice, formarea unor scheme vizual-perceptive eficiente, optimizarea indicilor functionali ai vederii etc); interactiunea analizatorilor si restructurarea legaturilor functionale pentru o actiune unitara (compensarea polisenzoriala, importanta mai ales in cazul nevazatorilor); participarea fenomenelor mnezice ; memoria senzoriala; participarea proceselor superioare de cunoastere si educatia vizual-perceptiva (pentru cei cu resturi de vedere); mobilizarea atentiei si implicarea factorilor motivationali.

In scopul restructurarii schemei functionale a analizatorilor valizi si pentru realizarea compensarii prin activitati educative, sunt propuse mai multe directii de actiune:

1) Educatia tactil-kinestezica urmareste reeducarea raportului dintre senzatia vizuala si cea tactil-kinestezica (in sensul asigurarii suportului tactil-kinestezic al perceptiei vizuale), imbogatirea perceptiei vizuale, controlului si autocontrolului simtului tactil-kinestezic, dezvoltarea capacitatii de fixare (obiecte, litere, imagini) fara suportul celorlalti analizatori (pentru ambliopi) si formarea abilitatilor necesare invatarii scris-*cititului in sistemul Braille.

Tipuri de exercitii ar fi urmatoarele:

a) jocuri senzorio-motorii:

jocuri pentru formarea si antrenarea gesturilor/operatiilor de baza (a lua, a aseza, a deschide, a inchide, a indoi, a strange, a taia, a infasura, a scutura, a agata, a insuruba, a incheia etc);

jocuri pentru cunoasterea si operarea cu obiecte utile din mediul de viata;

-jocuri pentru dezvoltarea/corectarea comportamentului motor;

activitati de lucru manual;

activitati din domeniul educatiei estetice etc;

b) identificarea formelor prin pipait (informatii tactile):

parcurgerea vizuala a conturului unor imagini, concomitent cu parcurgerea aceluiasi contur cu mana, cu un indicator sau cu un creion;

recunoasterea figurilor si corpurilor geometrice, precum si a obiectelor care au un contur geometric bine conturat;

decupaje, colaje de figuri geometrice, de marimi si culori diferite;

incastrari, reconstituirea intregului din parti etc;

c) identificarea obiectelor/materialelor prin pipait:

trierea obiectelor dupa anumite criterii (marime, forma, textura, lungime, greutate, natura materialului);

identificarea prin pipait a diverselor materiale, compararea lor in functie de rezistenta, consistenta, greutate etc;

d)  identificarea proprietatilor materialelor (moale, dur, aspru, temperatura etc.) prin diverse tipuri de exercitii care presupun folosirea unei game variate de obiecte si materiale;

e)    capacitatea de prehensiune (concomitent cu antrenarea musculaturii fine a degetelor si mainii pentru efectuarea unor miscari cu un grad mare de precizie);

f)     capacitatea de coordonare bimanuala (insurubari/desurubari simultane, miscari implicate in autoservire, jocuri de manipulare, folosirea obiectelor de scris etc);

g)  abilitatea de apreciere a cantitatii:

abilitatea de apreciere a elementelor, de grupare, de clasare, de corespondenta biunivoca a elementelor unei multimi;

capacitatea de coordonare polisenzoriala (auditiv-tactil, tactil-vizual);

aprecierea tactil-kinestezica a raporturilor spatiale fine;

aprecierea iluziilor tactile (adancime, distanta).

2) Educatia auditiva urmareste formarea capacitatii de a diferentia sunetul de zgomot si de a deosebi anumite sunete, precum si diferentierea sunetelor muzicale si educarea auzului fonematic, valorificarea auzului pentru facilitarea orientarii si locomotiei, utilizarea auzului pentru compensarea deficientelor de vedere (recunoasterea si localizarea unui obiect dupa sunetul emis, a unei persoane dupa voce etc).

Tipuri de exercitii in acest scop ar fi urmatoarele:

identificarea zgomotelor intalnite frecvent in mediul de viata;

identificarea sunetelor (intensitatea, timbru', tonalitatea);

identificarea vocii umane si a sunetelor din natura;

identificarea, discriminarea si localizarea sunetelor;

determinarea directiei si aprecierea distantei fata de sursa de la care provin sunetele si elemente de orientare spatiala;

identificarea si reproducerea ritmului.

3) Educatia olfactiv-gustativa urmareste formarea capacitatii de identificare si discriminare a senzatiilor olfactive si gustative, utilizarea diferitelor tipuri de semnale olfactive in orientare, identificarea calitatii alimentelor pe baza mirosului si gustului, localizarea pe baza mirosului a eventualelor surse de pericol.

Tipurile de exercitii in acest scop ar fi urmatoarele:

- identificarea, localizarea si discriminarea mirosurilor;

identificarea unor mirosuri caracteristice ;

identificarea alimentelor proaspete sau alterate ;

identificarea si discriminarea gusturilor (acru, sarat, dulce, amar);

identificarea alimentelor dupa gust

4) Antrenamentul vizual complex urmareste activizarea si antrenamentul resturilor de vedere in parametrii fiziologici (fara suprasolicitari sau excese), dezvoltarea schemelor si modelelor perceptive, a strategiilor de explorare oculomotorie, a coordonarii vizual-motorii, a capacitatii de structurare perceptiv-motrice a spatiului si a proceselor cognitive superioare.

Tipurile de exercitii in antrenamentul vizual complex sunt urmatoarele:

a) explorarea vizuala primara (jucarii, contururi, forme, obiecte etc);

b)antrenarea reactiei de orientare - reflexul de orientare spontana si conditionata:

exercitii de fixare spontana a unor obiecte care se impun prin marime, culoare, forma, semnificatie etc;

exercitii de discriminare figura-fond cu ajutorul unor desene specifice;

exercitii pentru formarea constantelor perceptive;

c)localizarea vizuala a unui obiect in plan delimitat;

d)structurarea spatiala si localizarea vizuala a obiectelor in spatiu;

e)explorarea analitico-sintetica a obiectelor si imaginilor grafice;

f) perceptia si discriminarea formelor si culorilor in diverse circumstante;

g) perceptia miscarilor si vizualizarea la distanta;

h) capacitatea de a urmari obiectele in miscare si de explorare sistematica a mediului inconjurator; i) exercitii de orientare in spatiul grafic, de structurare si organizare vizual-spatiala, de manipulare.

O alta directie importanta a interventiei psihopedagogice se refera la componenta afectiva si exersarea atentiei si memoriei in sensul compensator al vederii slabe. Orice secventa de interventie si recuperare va urmari crearea conditiilor favorabile invatarii si a unui tonus afectiv pozitiv din partea copilului. Acest lucru presupune o cunoastere detaliata a particularitatilor personalitatii copilului si o constanta a interventiei din partea aceluiasi specialist (schimbarea frecventa a persoanelor care sustin programele de interventie si recuperare, mai ales in cazul copiilor cu deficiente severe de vedere, determina stari de frustrare si disconfort afectiv, refuz si izolare, pierderea increderii in sine si diminuarea motivatiei copilului).

Sunt propuse:

exercitii pentru stimularea atentiei bazate pe desen, redarea unor serii de obiecte, imagini, completarea unor cuvinte sau propozitii din povesti, asamblarea sau completarea unor imagini din mai multe segmente/parti componente etc;

exercitii pentru stimularea atentiei vizuale si a capacitatii de orientare si concentrare prin vizualizarea si reproducerea unor forme geometrice simple sau dispuse intr-o configuratie spatiala diferita, compararea de imagini cu detalii asemanatoare, reproducerea unor figuri de complexitate crescuta, exercitii de tip puzzle etc;

exercitii pentru stimularea memoriei senzoriale (vizuale, auditive, tactil-kinestezice) prin pipairea si recunoasterea de obiecte, memorarea unei ordini logice sau cronologice date, exercitii bazate pe memorari de cuvinte, propozitii, scurte povestiri, cifre, melodii dupa prima auditie etc

Toate acestea pot lua forma unor jocuri sau sarcini care sa trezeasca interesul si motivatia copiilor. Ca principii metodice in educatia vizual-perceptiva enumeram :

educatia vizual-perceptiva face parte integranta din procesul recuperativ-compensator si formativ, avand alocate ore speciale in planul de invatamant, sustinuta de specialisti din domeniul psihopedagogie cu competente in domeniul tiflopsihopedagogiei si realizata in cabinete/spatii special amenajate cu aparatura si instrumente specifice;

educatia vizual-perceptiva se desfasoara ca activitate individuala si/sau activitate in microgrupuri organizate dupa diferite criterii (specificul, natura, gradul si dinamica deficientei vizuale, indicii functionali ai vederii, recomandarile si restrictiile de ordin medical, varsta copilului, alte deficiente asociate etc);

antrenamentul vizual, in general, este indicat pentru orice copil cu deficiente de vedere, dar exista si cazuri in care exercitiile se realizeaza numai de catre personalul medical specializat sau sub controlul acestora, iar in alte cazuri, mai putine la numar, sunt contraindicate;

repartizarea tipurilor de exercitii se face in functie de diagnosticul oftalmologie si in raport cu

obiectivele corectiv-compensatorii si recuperator-formative stabilite pe baza diagnosticului psihopedagogie;

in orice activitate de educatie vizuala este necesara dozarea efortului vizual prin cresterea gradata si rationala a complexitatii, duratei si dificultatii exercitiilor;

antrenamentul vizual trebuie sa aiba un caracter sistematic si continuu, orice achizitie si progres fiind consolidate prin noi exercitii care sa imbunatateasca eficienta vederii;

- activitatea de educatie vizuala se integreaza in contextul activitatii cognitive si practice a elevilor, exercitiile putand face parte din toate activitatile scolare;

activitatile de educatie vizuala trebuie desfasurate in conditii ambientale adecvate (iluminat, confort, material didactic, mijloace optice si de compensare adaptate nivelului de dezvoltare fizica si psihica) si intr-un context socioafectiv empatic pentru a stimula interesul si atentia copilului.

Orice exercitiu de educatie vizuala se desfasoara in etape:

a)    dobandirea notiunii (individual sau colectiv) - insusirea este asociata cu diferite obiecte familiare din mediul de viata (se deceleaza prin ce se aseamana, prin ce se deosebesc, prin ce sunt identice), urmata de abstragerea insusirii, gandita ca element de sine statator si individualizarea prin limbaj (denumirea notiunii);

b)  verificarea intelegerii notiunii - regasirea insusirii in alte obiecte, cat mai diverse, printr-un efort de generalizare;

c)    controlul cunostintelor dobandite - prin intrebari sau sarcini de genul: "cum este ? ', "care este forma, culoarea?', "arata-mi alt obiect asemanator sau identic' ; se mai folosesc jocurile dirijate sau libere pentru stimularea memoriei si exprimarii;

d)    revenirea la complexitatea realului - dezvoltarea inteligentei prin reintegrarea insusirii respective in obiecte date si a obiectelor in contextul lor, jocuri de utilizare a obiectelor, de cautare a insusirilor obiectelor etc, astfel incat insusirile sa devina proprietati mobile, transferabile.

Dezvoltarea si antrenarea functiei vizuale depind in mod hotarator de cantitatea si gradul de operationalizare a informatiilor stocate, memoria vizuala completand si sustinand memoria logica. Prin antrenamentul vizual se urmareste si imbogatirea bagajului informational pe baza caruia sunt facilitate perceptia si, mai ales, recunoasterea si evocarea informatiilor.

Pentru reusita procesului de normalizare a vietii si succesul instructiei si educatiei copilului cu deficiente de vedere sunt fundamentale, pe de-o parte, cunoasterea reala a particularitatilor profilului psihologic si social si, pe de alta parte, alegerea si exersarea celor mai eficiente programe de imbogatire instrumentala menite sa contribuie la restructurarea integrati va unitara a tuturor factorilor biologici, psihologici, sociali si comportamentali influentati de absenta vederii. Socializarea si dobandirea autonomiei personale se bazeaza in primul rand pe cresterea si dezvoltarea armonioasa, perceperea corecta a realitatii, conturarea identitatii personale si formarea unei imagini de sine favorabile, adaptabilitate in relatiile interpersonale, interactiune sociala si comunicare, independenta si capacitate libera de actiune.