Reactia sociala fata de criminalitate

REACTIA SOCIALA FATA DE CRIMINALITATE

1. Evolutia fenomenului de reactie sociala

Reactia sociala se concretizeaza in modelele de politica penala.

Prin reactie sociala se intelege orice reactie de aparare a societatii impotriva celor care incalca normele de conduita general aplicabile. In raport de calitatea celui care masoara intinderea si gravitatea represiunii, reactia sociala poate fi clasificata in represiune privata si represiune etatizata.

O data cu progresele realizate de umanitate, in ultimele decenii a evoluat, capatand contur stiintific, si problematica infractionalitatii, infractorilor si a reactiei sociale.

Se disting preocupari in acest sens atat la nivel national, cat si la nivelul celor mai inalte foruri mondiale, inclusiv ONU, care a constituit, in cadrul Consiliului Economic si Social (ECOSOC), in februarie 1992, Comisia Interguvernamentala pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie penala.

2. Modelele de reactie sociala

􀂾 Modelul represiv

A fost aplicat in doua etape:

a) ajuridica, incluzand razbunarea privata nelimitata (legea junglei sau legea celui mai tare) si razbunarea privata limitata (predarea vinovatului, pedeapsa echivalenta, compozitie) ;

b) juridica, reprezentata prin represiune etatizata, cea mai evoluata forma a reactiei represive.

Modelul represiv a fost fundamentat de reprezentantii scolii clasice de drept penal, al carei intemeietor a fost Cesare Beccaria, si este caracterizat prin urmatoarele:

- pedeapsa trebuie proportionata cu gravitatea faptei;

- scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva, respectiv, prevenirea generala si speciala.

Cesare Beccaria prezinta, in lucrarea sa Dei delitti e delle penne, aspecte privind represiunea etatizata ca model de reactie sociala.

C. Beccaria introduce ideea de utilitate sociala a pedepsei, cu semnificatia ca pedeapsa trebuie sa se aplice nu pentru ispasire, ci pentru a impiedica savarsirea altor „rele” in viitor. Pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei fara a tine seama de personalitatea faptuitorului, care era vazut ca o entitate abstracta, atributele principale ale pedepsei fiind uniformitatea si severitatea. Scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva. Ca modalitati de individualizare, pedepsele erau: eliminatorii, corporale, pecuniare si insotite de degradari sau interdictii.

Beccaria s-a declarat impotriva pedepselor brutale si infamante, considerand ca infractorii isi vor multiplica activitatea criminala daca isi vor da seama ca un au nimic de pierdut. El s-a pronuntat impotriva pedepsei cu moartea, apreciind ca aceasta trebuie aplicata numai in cazuri exceptionale.

􀂾 Modelul preventiv

Este fundamentat pe doctrina pozitivista de la sfarsitul secolului al XIX-lea, cel mai de seama reprezentant fiind E. Ferri. El afirma necesitatea luarii unor masuri de ordin economic si social care sa elimine si sa limiteze rolul factorilor generatori ai criminalitatii, masuri denumite substitute penale (exemple: iluminatul strazilor, descentralizarea administrativa, reducerea consumului de alcool, reducerea timpului de lucru). Pedeapsa constituie un mijloc de aparare sociala cu character curativ prin care se urmareste vindecarea infractorului, recuperarea acestuia (pe larg in lucrarile: G. Nistoreanu, C. Paun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucuresti 1996 si I. Iacobuta, Criminologie, Editura Junimea, Iasi, 2002).

􀂾 Modelul mixt

Apare dupa cel de-al razboi mondial si are ca reprezentanti pe F. Grammatica in Italia, Marc Ancel in Franta si T. Sellin in SUA.

Obiectivul acestui model este resocializarea infractorului, ca o consecinta a umanizarii noilor legislatii penale pe baza cunoasterii stiintifice a fenomenului infractional si a personalitatii delincventului.