Obiectul si principiile identificarii criminalistice

Obiectul si principiile identificarii criminalistice

§1. Precizari de ordin notional

1.1. Notiunea. Identificarea unor persoane sau obiecte, privita in sensul ei cel mai larg - proprie multor domenii ale stiintei - reprezinta elementul definitoriu al investigatiilor criminalistice. Prin rezonanta sa practica, acest proces detine un loc bine conturat, de maxima importanta in ansamblul cercetarilor criminalistice. Pe buna dreptate se spune despre identificare ca reprezinta 'problema centrala a investigatiilor criminalistice'¹.

Raportandu-se la necesitatile practice, in literatura de specialitate se invedereaza ca acest gen de activitate este 'indisolubil legat de actul de justitie'². Identificarea criminalistica nu trebuie inteleasa ca reducandu-se numai la activitatea de laborator, dupa cum nici Criminalistica nu se confunda cu componenta sa tehnica, confuzie facuta chiar si de practicieni ai dreptului.

Identificarea unei persoane este posibila nu numai prin intermediul unor metode tehnice, ci si pe baza declaratiilor unui martor ocular sau ale victimei, in cadrul unor activitati procedurale, cum este, de pilda, recunoasterea din grup efectuata in conformitate cu reguli tactice criminalistice. Toate acestea au ca finalitate determinarea a ceea ce denumim sintetic 'fapte si imprejurari ale unei cauze penale'.

Spre deosebire de alte domenii, identificarea criminalistica impune recunoasterea unui obiect concret, ce poate avea elemente sau insusiri de natura sa-1 apropie de alte obiecte asemanatoare, de acelasi gen sau specie, dar care se deosebeste de toate acestea prin trasaturi ce-1 fac sa fie identic numai cu sine insusi.

Prin identitate se intelege insusirea unei persoane, a unui obiect sau fenomen de a-si manifesta individualitatea in timp si spatiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbatoare, ce le deosebesc de toate celelalte si le determina sa ramana ele in­sele pe intreaga durata a existentei lor¹.            Precizam ca prin identic trebuie sa vedem un concept aplicabil la ceea ce este unic, raportat la o persoana sau un obiect (sau chiar un fenomen), inclusiv la obiecte de gandire.

Identificarea criminalistica este, inainte de toate, o activitate, un proces de stabilire a persoanei sau obiectului concret, material, aflat in legatura cauzala cu fapta ilicita. La baza identificarii sta un sistem de trasaturi caracteristice sau de particularitati. Aceste trasaturi apartinand fie formei, fie continutului obiectului, pot fi cunoscute, analizate si interpretate prin metode si mijloace stiintifice, proprii Criminalisticii.

Prin urmare, identificarea criminalistica poate fi definita ca un proces de constatare a identitatii unor persoane, obiecte sau fenomene aflate in legatura cauzala cu fapta ilicita, prin metode stiintifice criminalistice, in scopul stabilirii adevarului in procesul judiciar.

1.2. Obiectul identificarii criminalistice. In legatura cu notiunea de obiect al identificarii criminalistice, in literatura de specialitate au fost exprimate mai multe pareri, fara a se ajunge la un punct de vedere unanim admis. Unii autori atribuie notiunii de obiect al identificarii criminalistice un inteles foarte larg, incepand cu obiecte, fenomene, calitati, intervale de timp sau de spatiu si terminand cu insusiri­le fizice sau actiunile psihice ale omului, alti autori limiteaza acest obiect la ele­mente solide ale lumii materiale, cu volum si caracteristici relativ constante^.

Din punctul nostru de vedere, consideram ca obiectului identificarii criminalistice ii sunt proprii cateva trasaturi:

obiect material al identificarii criminalistice poate fi orice persoana, fiinta sau lucru, orice element al lumii materiale care se manifesta in spatiu si timp, susceptibil de a fi identificat dupa urmele create in campul infractional;

obiectul identificarii este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci si prin insusi raportul cauzal cu fapta cercetata.

De exemplu, in ipoteza unui omor savarsit prin impuscare, intereseaza, printre altele, sa fie identificata arma care a fost folosita in savarsirea infractiunii. Or, acest proces nu se rezuma numai la stabilirea faptului ca arma este un pistolet 'Browing' cu calibrul de 9 mm. Pentru solutionarea cauzei este absolut necesar sa fie indivi­dualizata aceasta arma, cu o serie anumita, pe baza caracteristicilor tevii sau meca­nismului de tragere.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

§2. Principiile identificarii criminalistice

In mod firesc, ca in orice proces de cunoastere, si procesul de identificare criminalistica este guvernat de principii ce ofera acestei activitati un caracter stiin­tific indiscutabil, rezultatele obtinute servind si conducand, de regula, fara dubiu, la aflarea adevarului in procesul penal. Coordonatele stiintifice ale identificarii nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale Criminalisticii, cele din urma gasindu-si o aplicare absoluta in intreaga activitate criminalistica, inclusiv in procesul de identificare .

In literatura noastra de specialitate, indeosebi din ultima perioada, se remarca preocuparea, in contextul tratarii problematicii identificarii criminalistice, de punere in lumina si a principiilor dupa care se conduce activitatea de stabilire a identitatii². Abordarea acestei problematici se face diferentiat, in sensul ca nu se manifesta o unanimitate de vederi.

Sistemul principiilor identificarii criminalistice este alcatuit din:

Principiul identitatii. Acest principiu fundamental al gandirii se impune prin insasi natura activitatii de identificare circumscrisa domeniului judiciar. Plecand de la teoria hegeliana a identitatii, trebuie sa avem in vedere ca, cel putin in ipoteza investigatiilor penale, identitatii ii este comuna si deosebirea, astfel incat identitatea cu sine trebuie completata cu deosebirea de orice este altul⁵.

Departe de a fi interpretata intr-un sens abstract, aplicarea principiului identitatii in procesul de identificare criminalistica se cere riguros respectata pentru evitarea unor confuzii, de natura sa determine scoaterea unei persoane vinovate de sub inci­denta legii penale, in dauna unui inocent. O astfel de situatie s-ar putea ivi in ipo­teza in care cercetarea se rezuma numai la stabilirea elementelor de asemanare a persoanelor sau obiectelor, fara sa se adanceasca cunoasterea si relevarea elemen­telor de stricta individualitate.

Principiul delimitarii obiectelor identificarii criminalistice in obiecte scop al identificarii si obiecte mijloc de identificare. Obiectul scop al identificarii este, in primul rand, un obiect material, aflat in legatura cauzala cu fapta ilicita si concretizat in diverse ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, instrumentele destinate sa serveasca la savarsirea faptei, produsele infractiunii s.a.

Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului scop, precum si de modelele de comparatie, realizate experimental in laborator cu obiecte presupuse a fi format urmele in campul infractional.

Distinctia intre cele doua obiecte, subliniata frecvent in literatura de specialitate, este absolut necesara, orice abatere de la acest principiu fiind de natura sa influen­teze negativ solutia pronuntata in cauza penala .

In sprijinul celor de mai sus, dam urmatorul exemplu: urmarindu-se identifi­carea armei (obiectul scop) prin intermediul proiectilului (obiectul mijloc) gasit in victima, se poate formula concluzia ca proiectilul tras experimental cu arma banu­ita, in vederea compararii, este 'identic' cu proiectilul ucigas². intr-o astfel de situatie se face o grava confuzie intre asemanare si identitate, stiut fiind ca fiecare obiect este identic numai cu sine insusi. Confuzia porneste si de la faptul ca proiectilele poarta urmele tevii aceleiasi arme. Corect este sa se faca precizarea ca identica este arma care a tras cele doua proiectile, respectiv s-a reusit sa se identifi­ce arma folosita in savarsirea omorului.

2.3. Principiul stabilitatii relative a caracteristicilor de identificare. Determinarea identitatii unei persoane sau obiect este posibila numai in ipoteza in care acesta a creat urme in campul infractional, urme ce reflecta caracteristicile sale esentiale. Nu este, insa, suficient ca aceste caracteristici sa-1 individualizeze, sa-1 diferentieze de celelalte obiecte asemanatoare, ele trebuind sa prezinte si o anumita stabilitate, o constanta. Bineinteles ca stabilitatea nu este interpretata intr-un sens fixist, cu atat mai mult cu cat practica demonstreaza existenta unor imprejurari in care identifica­rea s-a realizat pe baza unor caracteristici temporare. Stabilitatea se raporteaza, in principal, la intervalul de timp cuprins intre momentul descoperirii urmelor si mo­mentul efectuarii examenelor comparative.

Referitor la acest ultim aspect, precizam ca nu avem in vedere constatarea iden­titatii obiectului intr-un anumit moment, ci faptul ca trasaturile caracteristice, reflectate de obiect in timpul comiterii infractiunii, coincid cu trasaturile caracte­ristice relevate in momentul verificarii obiectelor incluse in sfera cercetarii criminalistice.

2.4. Principiul dinamicitatii caracteristicilor de identificare. Organele judiciare si expertii criminalisti sunt obligati sa tina seama in investigarea faptelor, de unul dintre atributele inerente materiei, respectiv miscarea, in cuprinsul careia intra 'toate schimbarile si procesele ce au loc in univers, de la simpla deplasare si pana la gandire'. Realitatea obiectiva reprezinta o totalitate dinamica de sisteme materiale ale caror structuri se afla in interactiune, in continua schimbare si transformare.

In procesul de identificare criminalistica este necesara abordarea cercetarii persoane­lor si obiectelor in miscare, prin prisma schimbarii trasaturilor si proprietatilor caracteristice, a interactiunii cauzale cu factori care pot determina modificari sau transformari de ordin calitativ si cantitativ. Daca nu se are in vedere posibilitatea schimbarii unor trasaturi caracteristice ale obiectului, oglindite in urma descoperita, din cauza unor cauze dintre cele mai diverse, s-ar putea ajunge la excluderea aces­tuia din cercul obiectelor presupuse a constitui factorul creator al urmei.