Caracteristici generale ale scrisului

Caracteristici generale ale scrisului

Denumite de specialisti si dominante grafice aceste caracterstici sunt constituite din acele particularitati specifice aspectului general al unui scris, formei acestuia. Pe baza lor este posibila clasificarea cu exactitate a unui anumit tip de scris. De asemenea, acestea sunt elemente valoroase in descoperirea unui fals prin imitare sau deghizare, in care autorul se concentreaza mai mult asupra modului de constructie al literelor, scapandu-i caracteristicile sale generaleproprii, care ii divulga identitatea, aspect frecvent intalnit in practica de specialitate.

Caracteristicile generale ale unui scris sunt relativ numeroase ceea ce a determinat pe multi autori de specialitate sa procedeze la clasificari si subclasificari. Acestea vizeaza cateva aspecte principale: caracteristici privind aspectul general al scrisului, precum si particularitati de constructie ale semnelor grafice componente.

Gradul de evolutie a scrisului se numara printre cele mai importante caracteristici de individualizare. Evolutia unui scris reprezinta stadiul la care o persoana a ajuns cu deprinderea sau cu tehnica de scrie.

Potrivit acestor critici, un scris poate avea un grad de evolutie inferior, mediu sau superior. In comparatie cu scrisurile inferioare, cele superioare sunt definite de un grad accentuat de coordonare si viteza mare de executie, cateodata fiind mai putin citete, spre deosebire de persoanele cu un scris inferior, care nu pot imita un scris superior, persoanele cu scris inferior sau mediocru, fara a putea evita cu totul anumite automatisme capabile sa o demaste.

Aprecierea gradului de evolutie se face in functie de nivelul de coordonare a miscarilor, de stabilitatea celorlalte caracteristici generale si de ritmul sau viteza de scriere.

In procesul examinarii acestei caracteristici la scrisurile depuse pe suporturi sau cu instrumente atipice se pot constata o reducere a coordonarii miscarilor si trasaturilor, o incetinire a ritmului executiei literelor si cuvintelor, precum si alterarea legaturilor dintre ele.

Deoarece nu intotdeauna reducerea coordonarii miscarilor si trasaturilor se datoreaza naturii suportului sau instrumentului scriptural folosit, trebuie sa se analizeze si posibilitatea ca la baza modificarii respective sa se afle gradul redus de evolutie a scrisului. Expertul, in procesul examinarii scrisului in litigiu, isi poate da seama daca persoana poseda un scris cu grad de evolutie ridicat (dupa miscarile grafice ce se incorporeaza in textul depus) si daca sincronizarile sunt generate de suport, de instrument ori de nivelul insusirii deprinderilor grafice. De altfel, pentru persoanele al caror scris prezinta un grad redus de evolutie, scrierea pe aceste suporturi si cu asemenea instrumente va fi dificila.

Continutul spiritual - Elementele continutului spiritual se refera la ideile cuprinse in scrisul examinat, limba folosita, stilul, formele dialectale, greseli gramaticale etc.

Vocabularul, in care preferinta pentru anumite cuvinte, folosirea frecventa in text a unor cuvinte de specialitate sau a unor provincialisme, neologisme, arhaisme, alaturi de care modul de formare a frazelor, de utilizare a timpurilor verbale, obisnuinta de plasare a adjectivelor in fraza etc, constituie elementele care tin de persoana scriptorului.

Evolutia grafica, insa, este de data de usurinta cu care scrie persoana in cauza, de experienta pe care o are aceasta. Se distinge, in acest sens, un scris evoluat de altul neformat sau in curs de formare. Este imposibil de imitat, de exemplu, un scris evoluat de catre o persoana cu un scris inferior. In schimb, o persoana cu scris evoluat poate realiza un scris inferior[1].

Sub aspectul evolutiei grafice, scrisul poate fi inferior, superior sau mediu.

Scrisurile inferioare, fiind executate printr-o coordonare slaba a miscarilor, intr-un ritm foarte lent, cu timiditate, fara siguranta, au un traseu fara uniformitate in realizarea semnelor grafice atat ca marime si forma, unele fiind rotunjite, altele unghiulare, cat si in ceea ce priveste pozitia fata de orizontala randurilor.

Scrisurile de evolutie medie, in general, sunt ingrijite, cu semnele grafice uniforme ca marime, contur si pozitie fata de linia randurilor, intr-un cuvant asa cum a fost obisnuit scriptorul de pe bancile scolii.

Scrisurile superioare, bazate pe un lung proces de exercitiu de perfectionare a miscarilor, de imbunatatire a vitezei scrierii, prezinta un traseu usor, realizat cu multa siguranta cu tendinta de simplificare a semnelor grafice si a legaturilor dintre ele si, in acelasi timp, cu mai multe variante de realizare a acelorasi litere[2].

Gradul de evolutie al unui scris se apreciaza tinand seama de ritmul scrierii, de coordonarea miscarilor in timpul scrierii si de stabilirea caracteristicilor generale si speciale ale scrisului.

Ritmul scrierii poate fi lent, mijlociu sau rapid. Cu cat un scris este mai evoluat ritmul lui este mai rapid, fara a influenta stabilirea caracteristicilor grafice ale scrisului. O persoana poate sa-si modifice intentionat ritmul scrierii, dar daca depaseste posibilitatile proprii, asigurate de gradul sau de evolutie grafica, scrisul devine necitet, dezordonat. Fiecare persoana are un ritm propriu al scrisului, pana la care caracterul citet al literelor ramane neschimbat. Scrierea intr-un ritm rapid cu pastrarea constanta a caracteristicilor grafice denota un grad inalt al evolutiei scrisului, automatizarea si perfecta coordonare a miscarilor grafice[3].

Ritmul rapid al unui scris se observa prin legarea intre ele a literelor din cuvinte printr-o singura miscare a instrumentului scriptural, trasaturile literelor ramanand totusi egale si armonioase.

Coordonarea miscarilor scrierii este al doilea element dupa care se apreciaza gradul in evolutie al scrisului. Coordonarea miscarilor se oglindeste prin aceeasi orientare a miscarilor grafice. Ritmul rapid al unui scris se observa prin legarea dintre ele a literelor din cuvinte dintr-o singura miscare a instrumentului scriptural, trasaturile literelor ramanand totusi egale si armonioase.

Coordonarea miscarilor scrierii este al doilea element dupa care se apreciaza gradul de evolutie a scrisului. Coordonarea miscarilor se oglindeste prin aceeasi orientare a miscarilor, aceeasi marime si inclinare data literelor, forma precisa a trasaturilor de unire a literelor, aceeasi directie a randurilor etc. Daca o persoana isi depaseste voit ritmul obisnuit al scrierii, aceasta are in loc in detrimentul coordonarii miscarilor grafice, aducand dupa sine simplificarea literelor si pierderea caracterului lor citet.

Un scris se poate realiza uneori sub gradul sau de evolutie, datorita unor conditii obiective sau subiective, ca: scrisul in picioare, conditii atmosferice nefavorabile, stanjenirea miscarilor bratului de imbracamintea purtata, stari emotionale puternice, imbolnavirea ochilor sau mainilor, diferite boli nervoase.

Forma scrisului - este o alta caracteristica de ordin general. Aceasta priveste aspectul dominant al trasaturilor unui scris. Elocventa pentru definirea din punct de vedere a unui grafism sunt caracteristicile morfologice ale minusculelor “m” si “n”. Se poate spune ca modul de constructie al acestora permite incadrarea scrisului in una din urmatoarele forme: arcadata, unghiulara, ghirlandata si arcuita (concava).

Tot din punct de vedere al formei, scrisurile pot fi impartite in : simple, simplificate si complicate.

Scrisurile simplificate sunt cele ce reflecta un nivel superior de evolutie si au in alcatuire semnele grafice redate stilizat. Ele nu se confunda cu scrisurile simple, care sunt acele grafisme tributare modelelor caligrafice sau tipografice.

Forma scrisului, data de gradul de dexteritate al celui care scrie are in vedere si gradul de evolutie a scrisului. Ca forma scrisul poate fi executat ascutit, rotunjit sau imitand modelul de tipar. La scrisurile arcadate apar ca dominante formele de arcada la trasaturile superioare ale literelor, cum sunt cele de la literele “m” si “n”; la scrisurile ghirlandate, trasaturile inferioare si cele de unire apar sub forma unor ghirlande.

Se caracterizeaza si prin deformarea relativa a literelor desi scriptorul va incerca sa le execute cat mai aproape de modelul obisnuit. Se remarca o scadere a gradului de legatura intre litere, o oarecare simplificare a traseelor. Apar mai multe unghiulari la trasaturile arcadate si rotunjite specifice mai ales scrisurilor cu o astfel de forma, la scrisurile unghiulare, acestea se pot accentua si mai mult.

REFERAT: Drept constitutional - subiecte si raspunsuri pentru examen REFERAT: Omisiunea sesizarilor organelor judiciare - arte 263 Cod penal

Aprecierea formei se face dupa configuratia literelor, din acest punct de vedere, scrisurile sunt cursive ori cu caractere tipografice, iar in ceea ce priveste modul de legare a literelor se au in vedere formele arcadate, rotunjite etc.

Dimensiunea sau marimea scrisului - se apreciaza prin raportarea intregului text la marimea generala a suportului de scris si la distinctia sa. Totusi, se socoteste ca scrisul mare are semnele grafice mai inalte de 2-3 mm, iar cel mic sub aceasta valoare. Sub acest aspect, scrisul este mic, mijlociu si mare. In cadrul unui cuvant, literele pot avea si o marime uniforma, de exemplu in cazul scrisurilor descrescande, denumite si gladiate, sau al scrisurilor crescande, respectiv ingladiate.

Dimensiunea scrisului se mareste, mai ales cand suportul permite acest lucru. De asemenea, se modifica raportul dintre literele depasante si cele nedepasante, concomitent cu marirea traseului literal, a distantei dintre grafismele unui cuvant si dintre cuvinte, precum si a spatierii dintre randuri. Aceasta se explica prin faptul ca, din cauza incomoditatii si a conditiilor neobisnuite, scriptorului ii vine greu sa indeplineasca miscari precise si marunte.

Sub aspectul marimii, grafismele comporta si alte clasificari. Una dintre acestea are in vedere raporturile de ordin dimensional dintre majuscule si minuscule.

Cand acestea sunt de marime aproximativ egala, scrisul este subinaltat. Cand majusculele sunt mult mai mari in raport de minuscule, scrisul va fi suprainaltat. Un raport obisnuit intre majuscule si minuscule va caracteriza un scris normal.

O alta disociere a grafismelor se face pe baza raportului de inaltime al literelor ce alcatuiesc un cuvant. Cand acestea descresc progresiv, scrisul va fi denumit gladiat deoarece forma cuvantului aminteste de lama unei sabii (gladius in limba latina). Cand literele se maresc, progresiv, avem de a face cu scrisul ingladiat.

Masurarea inaltimii se face de-a lungul axului literei si nu permite masurarea perpendiculara fata de rand, caci inaltimea perpendiculara fata de rand variaza in functie de inclinarea literei. La masurarea inaltimii literelor nu se iau in considerare depasantele, ci numai corpul central al literei.

Pentru stabilirea marimii literelor (inaltimii lor) se vor masura 30-40 de litere la care se va calcula media aritmetica.

Apoi se stabileste proportionalitatea , comparand literele nedepasante (a,c,e,i,m,n,o,s,u,v,z) cu depasantele (b,d,f,g,h,j,k,l,t,y). Cand diferenta intre ele este mare, socotita pe verticala, se considera suprainaltat, iar cand diferenta este mica, avem scris subinaltat. In privinta inaltimii scrisului, este posibil ca numai unele litere sa fie suprainaltate sau subinaltate. De asemenea, in unele scrisuri inaltimea semnelor grafice din cuvinte poate sa creasca treptat ori sa intalnim o situatie inversa, cand, pe masura apropierii de sfarsitul cuvantului, literele devin tot mai mici. In prima situatie avem asa-numitul scris crescator sau ingladiat, iar in cea de-a doua descrescator sau gladiat.

Presiunea scrisului - se manifesta in principal prin latimea trasaturilor literei si prin eventualitatea existentei urmelor de adancimi din masa suportului. Ingrosarea trasaturilor in cazul incitarii miscarilor se amplaseaza in diferite puncte ale literelor in mod destul de unitar.

Presiunea scrisului reprezinta intensitatea generala a apasarii; este pusa in evidenta de grosimea trasaturilor si de urmele de adancime din stratul de hartie, tinand cont bineinteles de tipul instrumentului scriptural folosit. In functie de aceste elemente, presiunea scrisului poate fi: mica, medie si mare.

Presiunea mare apare in cazul scrisurilor lente, slab evoluate, datorita alunecarii foarte incete a varfului instrumentului scriptural pe suport si a pozitiei de sprijinire a mainii.

Din contra, la scrisurile rapide, virful instrumentului scriptural abia atinge suprafata suportului, uneori trasatura grafica fiind imprimata doar la inceput sau la sfarsit, tocmai datorita acestei foarte mici intensitati de apasare.

Tinand cont ca tipul instrumentului scriptural este un factor de care trebuie sa se tina cont in stabilirea presiunii, astfel daca la tocul cu penita se poate stabili intensitatea de apasare dupa grosimea trasaturilor, nu acelasi lucru se poate afirma cand drept instrument scriptural s-au folosit creionul, pixul cu pasta sau un instrument cu varf sintetic.

In cazul folosirii acestor instrumente, apasarea poate fi pusa in evidenta cu o oarecare aproximatie, dar cu mare atentie, de intensitatea urmelor de adancime in stratul suportului. Trebuie specificat neaparat acest lucru, deoarece mina creionului poate fi tare sau moale, varful ascutit sau tocit, stiloul cu bila poate sa aiba pasta fluida sau mai putin fluida, sau bila sa se roteasca mai usor sau mai greu, instrumentul cu varf din fibre sintetice sa fie mai mult sau mai putin plin cu tus sau cerneala si, datorita acestora, presiunea scrisului studiat poate sa fie alterata fata de presiunea normala a scrisului model de comparare. Si la tocul cu penita, care a ramas singurul instrument pastrator fidel al apasarii, latimea trasaturilor si adancimii urmei in stratul de hartie pot fi partial modificate de dimensiunea varfului sau de pozitia penitei, fata de suprafata foii.

Practica a aratat ca trasaturile grafice rezultate in urma miscarilor de presiune si aductie sunt mai groase si mai late de obicei decat cele rezultate in urma miscarilor de extensiune si abductie. Tinand cont ca aceste miscari dau latimi diferentiate diferitelor parti ale traseelor grafice, scrisurile se pot imparti in:

-cilindrice - latimea trasaturilor este aproape constanta;

-maciucate - caracterizate prin ingrosarea trasaturilor spre partea finala, ce le da un aspect de triunghi isoscel cu baza in jos;

-ascutite - sunt inversul scrisurilor maciucate, adica partile incipiente sunt mai late sicele finale mai eterate;

-fusiforme - cand partile incipiente si finale ale trasaturilor sunt mai subtiri, iar cele mediane mai late.

Trebuie retinut insa faptul ca presiunea unui scris (executat cu penita, dar nu din categoria celor cu varful tare) este direct proportionala cu latimea trasaturilor sale, deoarece aceasta este data de desfacerea varfului penitei, care la randul ei este influentata direct de intensitatea tonusului muscular, care provine in acel moment de la mana si degete, dirijat de sistemul nervos.

Continuitatea scrisului - aceasta caracteristica, denumita si coeziune traduce gradul de legare al literelor ce compun cuvintele unui scris. Cand cuvintele retin un numar de 4-5 litere trasate prin duet continuu se considera ca grafismul prezinta o mare coeziune. In situatia in care literele ce alcatuiesc cuvintele unui scris nu sunt legate intre ele, ci juxtapuse, se apreciaza ca grafismul are un grad mic de continuitate. Scrisurile cu o asemenea caracteristica sunt, de obicei, cele de factura tipografica. Intre grafismele ce au un grad mare sau mic de continuitate se situeaza scrisurile ce prezinta o coeziune medie manifestata prin cuvinte ce releva 2-3 litere inlantuite[4].

Coeziunea unui scris va reflecta si viteza de executie a acestuia. O mare coeziune traduce, de obicei, o viteza de executie mare, in timp ce un grad mic de continuitate va pune in evidenta o mica viteza de scriere.

Modul de constructie al trasaturilor de unire ale semnelor grafice trebuie analizat cu atentie, caracteristicile sub acest aspect fiind de mare importanta in procesul de identificare.

Continuitatea scrisului trebuie examinata cu multa atentie, deoarece intreruperile dintre cuvinte si litere sunt caracteristice fiecarui scris. Uneori este destul de greu sa se determine cauza intreruperilor. Totusi, daca expertul, in timpul studiului, pe langa intreraperi mai descopera constructii legate ori o scriere simplificata a literei, se poate aprecia ca scrisul persoanei respective este relativ rapid si legat[5].

Continuitatea scrisului este mai mare cand, in acelasi cuvant, sunt legate cinci sau mai multe litere fara ridicarea instrumentului de scris de pe hartie; cand sunt intre trei sau mai multe coeziunea este medie, iar sub trei litere este mica. In general scrisul, cu cat este mai format, mai evoluat, cu atat continuitatea este mai mare. Persoanele bolnave, in stare de emotii puternice, cele cu grad de cultura si deprindere mai reduse au continuitate redusa in scris. Dar nu se pot trage concluzii absolute. Sunt persoane care s-au deprins sa scrie cu litere de tipar sau apropiate acestora, ele vor avea coeziune mica, indiferent de starea lor sufleteasca si de obisnuinta in scriere.

Inclinarea scrisului - aceasta caracteristica vizeaza pozitia literelor, in special a celor deplasante, fata de orizontala. Aprecierile in aceasta privinta se fac prin determinarea unghiului sub care axa longitudinala a semnelor grafice intresecteaza linia de baza a randului din care fac parte. Aceasta reprezinta o linie imaginara ce uneste extremitatile inferioare ale unor litere ce formeaza un rand. Putem spune ca inclinatia scrisului se socoteste dupa pozitia axei longitudinale a literelor, mai ales a depasantelor fata de perpendiculara ce cade pe orizontala randurilor. Dupa acest element, scrisul este inclinat spre dreapta, vertical, inclinat spre stanga sau nedeterminat[6].

Unghiurile literelor pot fi masurate cu instrumente ca raportorul, dar aceasta metoda nu se aplica in metoda de expertiza, deaoarece s-ar dovedi mult prea graoaie.

Pe de alta parte, nici nu ar interesa prea mult o stabilire exacta a unghiului de inclinare a scrisului considerandu-se ca suficienta o evaluare aproximativa a acestuia. Aprecierile de acest gen pot fi facute si fara o aparatura speciala[7].

Cand axa longitudinala a majoritatii literelor formeaza cu axa un unghi de 90 de grade scrisul este denumit vertical. Unghiurile mai mici de 90 de grade definesc scrisurile inclinate, iar cele mai mari de 90 de grade scrisuri rasturnate.

In ceea ce priveste valoarea identificatoare a inclinatiei scrisului se considera ca aceasta ar fi absenta la scrisurile inclinate sub unghiuri de aproximativ 45 de grade, deoarece majoritatea persoanelor scriu in acest fel.

In schimb, se apreciaza scrisurile verticale si cele rasturnate cu o frecventa ceva mai redusa decat cele inclinate. Din categoria acestora, o pondere identificatoare ridicata ar retine scrisurile inclinate sub un unghi de 45 de grade.

Inclinatia scrisului va deveni incostanta, fiind mai evidenta la literele depasante, intrucat suporturile atipice creeaza o asemenea posibilitate prin insasi natura lor[8].

Se apreciaza, de unii specialisti, ca scrisul majoritatii persoanelor prezinta o   inclinare spre dreapta intre 65-80 de grade, sunt insa persoane ale caror scris prezinta un unghi de inclinare foarte stabil.

Concluzionam, spunand ca inclinarea literelor se apreciaza, in mod obisnuit din ochi.  Daca este nevoie de stabilirea precisa a unghiurilor de inclinare se foloseste un raportor transparent. Aprecierea inclinarii literelor se face dupa unghiul format de axa longitudinala a literei cu linia orizontala a randului. Dupa inclinarea lor deosebim: scris drept, scris inclinat spre dreapta si scris cu inclinare neregulata.

Repartizarea scrisului - variaza in raport de marimea literelor si de conditiile in care se scrie. Aceasta caracteristica se apreciaza dupa largimea literelor si a spatiilor libere dintre litere si cuvinte. Masurarea se aplica la mai multe litere spatii libere, facandu-se apoi media aritmetica.

Dupa repartizarea scrisului deosebim formele: extins, potrivit, strans si foarte strans.

Repartizarea scrisului este concretizata in distanta dintre litere si cuvinte, spatiile dintre randuri si marimea alineatelor. In constatarea acestei caracteristici se au in vedere, ca si la aprecierea marimii scrisului, spatiului afectat textului, destinatia scrisului precum si conditiile concrete in care a fost elaborat, daca se stiu sau se presupun. Privite dupa acest criteriu scrisurile pot fi spatiate (aerisite), intermediare si inghesuite[9].

Directia randurilor - este data de linia imaginara care uneste extremitatile inferioare ale literelor, adica linia de baza a scrisului. Directia randuriloreste determinata de particularitatile psiho-fiziologice ale scriptoruliu si influentata de conditiile concrete, obiective si subiective, in care se scrie. Ea se apreciaza in raport de marginea superioara a hartiei si poate fi orizontala, ascendenta, descendenta sau nedefinita.

Directia randurilor este o adaptare individuala a mecanismului automatic al scrierii la legea minimului efort. In perioada de invatare a scrisului, elevii sunt pusi sa scrie pe caiete cu o liniatura orizontala, dar inca din aceasta faza se observa o puternica individualitate, deoarece apar deja unele scrisuri ascendente sau descendente fata de liniatura. Ca factori care determina directia randurilor, amintim: miscarea de translatie a intregii maini si pozitia colii de hartie pe care se scrie. Directia randurilor poate fi ascendenta, descendenta si paralela in functie de unghiul format de linia de baza a scrisului ori orizontala colii de hartie[10].

Intrucat s-a constatat ca diferite stari maladive, depresive si oboseala determina in majoritatea cazurilor coborarea randurilor, studiul asupra directiei randurilor trebuie efectuat asupra unor scrisuri care au fost executate in conditii normale[11].

Din punct de vedere al formei randurilor, scrisurile se impart in: scrisuri drepte, concave, convexe, serpuitoare sau etajate, dupa cum linia de baza a scrisului este dreapta, concava, convexa sau franta fata de orizontala foii de hartie care trece prin cele doua capete laterale ale randurilor.

Bineinteles ca aceasta clasificare este generala, intrucat in practica se intalnesc si scrisuri a caror directie este de fapt o combinatie a celorlalte, sau pot foarte bine sa fie atat de neregulate, incat sa nu li se poata stabili directia.

Viteza scrisului - este data de ritmul miscarilor in unitati de timp. Dar cum stabilirea aceasta nu se poate face pentru scrisurile in litigiu in cadrul unei expertize grafice, nu ne ramane decat sa urmarim in acestea formele de materializare ale vitezei, care nu sunt altceva decat aspectul trasaturilor.

Viteza scrisului este mare, mijlocie si redusa. Viteza este mare atunci cand in cadrul acestuia intalnim: simplificarea gesturilor grafice (reducerea unor bucle), unirea semnelor diacritice de corpul literei respective sau de litera urmatoare, abrevierea unor cuvinte, prescurtari, deplasarea spre dreapta a barelor, volutelor, semnelor diacritice, cresterea spatiilor dintre litere in raport cu latimea acestora, tendinta de filiformizare a scrisului in special spre finalul randurilor. Toate acestea apar tocmai datorita adaptarii mainii la regula efortului minim.

Scrisul cu viteza medie este caracterizat de grija cu care scriptorul executa fiecare litera, pune si plaseaza la locul lui fiecare semn diacritic si fiecare bara, indreapta fiecare greseala de scriere, astfel ca pe tot parcursul acesteia apar repetate modificari. Aceasta viteza de scriere corespunde in general scrisurilor de evolutie medie.

Scrisul incet, contrar celui cu viteza mare, are trasaturi grafice greoaie, executate apasat, cu numeroase opriri si reluari, literele respecta modelul grafic invatat de scriptor si au traseul grafic uneori tremurat.

Aceasta caracteristica este strans legata de evolutia scrisului. Cum gradul de evolutie al scrisului nu poate fi modificat la un nivel acceptabil de la inferior la superior, tot asa cum poate fi modificata viteza de la mica la mare, fara ca scrisul rezultat sa nu devina incoerent.

Viteza scrisului este determinata de rapiditatea grafica si apreciata dupa simplificarea constructiei literelor, dupa gradul de legare al acestora, dupa “dilatarea” cuvintelor, dupa prescurtari, etc.

Forma liniei de baza a randurilor - este considerata nu numai o caracteristica generala ci si una topografica, inclusa de unii autori intr-o categorie mai corespunzatoare, denumita oranduirea scrisului. Dupa aspectul pe care ii capata, linia poate fi dreapta, concava, convexa, serpuita sau franta.

Este data de terminatia de jos a literelor, care va depinde atat de forma lor de constructie cat si de felul in care sunt grupate in cadrul cuvintelor. In aprecierea liniei de baza nu se iau in considerare depasantele literelor, ci numai corpul propriu zis. In unele cazuri, linia de baza a randurilor este apreciata in raport cu linia de baza formata de terminatia superioara a literelor, insa, in acest caz, fara socotirea depasantelor[12].

In stabilirea autenticitatii semnaturilor si a textelor mai lungi presupuse neautentice, examinarea comparativa a liniilor de baza constituie un factor important al cercetarii, caci este un element grafic in mod obisnuit neglijat de falsificator.

Apasarea traseului - este tot o caracteristica destul de constanta formata prin deprindere. Deosebim apasarea redusa, mijlocie si mare. Apasarea redusa este reprezentata de traseele care au o latime egala cu trasaturile de unire ale lieterelor, apasarea mijlocie corespunde cu de doua ori latimea trasaturilor de unire, iar apasarile mari depasesc si aceasta dublare.

Elementul cel mai important ii constituie amplasarea apasarii traseului, care in desfasurarea unui scris executat in conditii obisnuite este situata la trasaturile in coborare si la arcuirile spre stanga. Apasarea traseului prezinta o neobisnuita uniformitate la falsurile prin imitarea servila, datorita desenarii, in parte a scrisului.

Fig. 6 – Scris executat in conditii normale

Fig. 7 – Scris grabit