Instrumentele populare muzicale ale fostei Iugoslaviei

Instrumentele populare muzicale ale fostei Iugoslaviei

Fosta Iugoslavie fiind o tara plina de diferite traditii muzicale, este o regiune propice pentru diferite cercetari etnomuzicologice si etnocoreografie, astfel se poate vedea dezvoltarea etnomuzicologiei din secolul XIX. Aceasta cercetare s-a axat mai mult pe muzica populara vocala si jocurile populare decat pe muzica populara instrumentala si instrumente, primele fiind mai bine cercetate iar instrumentele nefiind cercetate deajuns. Muzica instrumentala a ramas fara cercetari, comparatii si concluzii. Articole de specialitate dedicate instrumentelor populare sunt imprastiate in forma de suplimente, sau parti ale lucrarilor de specialitate in diferite publicatii, ziare, carti sau presa zilnica si sunt diferite dupa continut si modul in care au fost scrise.

Pionierul cercetarii etnomuzicologice este considerat Franjo Kuhač[1] care la sfarsitul secolului trecut a lasat o lucrare despre instrumentele muzicale din fosta Iugoslavia. Despre aceasta tema au mai scris L. Kuba[2], V. Karakasević[3], S Trojanović[4]. In perioada interbelica despre aceste instrumente au scris strainii Walter Wüsch[5] si p. Bremze[6] si doi organologi iugosloveni celebri V. Đorđević[7] si B. Sirola[8]. Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand in republici si provincii au fost infiintate instituti pentru cercetarea muzicii populare, a inceput si cercetarea mai serioasa a instrumentelor populare. In baza acestor cercetari publicate in literatura de specialitate, tara noastra, prin reprezentatii ei, a devenit colaborator la publicarea Enciclopediei unice a instrumentelor nationale a popoarelor europene, care in 1962 a fost inceputa de doi organologi celebri Stockmann[9] si Emsheimer.[10] Acesti specialisti au conceput si metodele in cercetare, care sunt foarte bine conceputi: terminologia, ergologia si tehnologia, tehnica interpretarii si posibilitatile muzicale, repertoriul, functia, istoria si raspandirea. Aceste principii au fost acceptate de toti etnomuzicologi europeni si cei iugoslavi.

Trasaturile muzicale ale diferitor regiunii ale fostei Iuoslavii

Fosta Iugoslavia apartine rarilor tari europene care ascund in ele o multitudine de instrumente muzicale, dupa gen, tip si origine in dezvoltarea istorica. Intalnim instrumente de la cele mai simple la cele care sunt la granita artei muzicale. Daca ne intrebam de unde provin aceste instrumente, raspunsul este simplu. Fosta Iugoslavia sa gasit la rascrucere de drumuri - zona unde se imbina culturile multor popoare - slavi, orientali, mediterani, germanici, etc. Cu toate ca instrumentele muzicale sunt diverse, ele nu sunt raspandite egal prin tara si se includ in caracteristicile melodice, ritmice, armonice, arhitecto-structurale a unor zone folclorice. Raspandirea lor este rezultatul a diferitor natiuni care au obiceiuri diferite si o dezvoltare sociala, economica si politica care a influentat si trasaturile muzicale.

Expresia muzicala a zonei dinarilor - Krsa, regiunea Lika, Campia Dalmatina, satele vestice ale Bosniei si Hertegovinei precum si unele parti ale zonei Stari Vlah, reprezinta necesitatile omului "de la deal" sa "vorbesca singur", singur sa cante in zona deluroasa si sa se bucure de vocea lui cand eho-ul o intoarce. Aici gasim cel mai vechi gen de cantat, din epoca pre-slava - ojakanje - care face pe toate melodiile arhaice. La ojkanje este foarte importanta interpretarea prelungita a silabei "oi", precum un fel de triler[11] sau trimol[12]. Oikanje pe doua voci este mai desa si aici ambele voci merg pe o linie, se despart foarte greu una de alta (cel mai des in secunda mare sau mica[13]) care deobicei se termina cu secunda mare. De aceia L. Kuba a numit acest fel de interpretare "sekundnim dvopevima". Din instrumentele muzicale aici se folosesc cel mai mult diple si mesnice.

In zona Istrei si litoralului croat, unde se folosec cel mai des sopile, gasim la fel ramasite a melodiilor arhaice, adica la melodii in (Istarska lestvica) gama istarca.[14] De obicei, nu ating gama octavei,[15] cel mai des se termina prin nota finalis,[16] iar tonurile care apar aici nu se pot produce pe istrumentele temperate. Interpretarea este pe doua voci, iar sopilele sun in pereche (mare si mica), asa ca melodie este intotdeauna in terte paralele[17] si sextete.[18]

Peisajul, patriarhatul si monotonia vietii din dealurile muntenegrene a facut ca aceasta zona sa fie foarte arhaica. Motivele sunt de obicei scurte, melodiile sunt in perimetrul cvartei[19] si cvintei[20] ceea ce induce monotonia. Se obsearva frazele simple, scurte, clar ritmice, cu o repetare constanta, iar monotonia se sparge prin modularea[21] vocii dupa text. Monotonia o intalnim doar la melodiile unde se jaleste la inmormantare in versuri sau prin maxime stilizate, care se interpreteaza prin recitare[22] sau prin melodii adevarate. Melodiile, aparute in dealurile muntenegrene se interpreteaza fara acompaniere de instrument. Exceptie este glasul care cu glasul acompaniaza versurile epice, cantand trecutul glorios si spiritual vitejesc, precum si credinta in victorie in vremuri grele.

Daca ne uitam la o zona mai larga - Macedonia, Kosovo si satele Bosniei si Hertegovinei - observam premise ale orientului in melodiile acestei zone. La pentatica[23] slovena (la, do, re, mi, sol) au lasat cu timpul urma doua mari valuri din orient. Primul val s-a simtit prin melodiile bisericesti bizantine, caci aceasta muzica, in special in zonele sudice ale tarii, pana la aparitia compozitorilor profesionali, este de fapt populara si anonima, astfel nu se poate trasa granita intre elemente populare si orientale. Cel de-al doilea val a aparut odata cu venirea turcilor. Cu toate ca poporul s-a opus Osmaniliilor, au existat unele influente, pe care le-a prelucrat dupa propira vointa, le-a dat o expresie particulara, noi caracteristicii, prin confluenta elementelor slave cu cele orientale.

In Bosnia, vizavi de melodiile rurale cu tonuti netemperate si ambitusuri[24] mici, se intalnesc si melodii urbane, bine-cunoscutele "sevdalinke" din Bosnia unde se foloseste secunda peste masura. Au ambitus mare cu melizam[25] si influente straine, si deobicei exprima o dorinta dureroasa, patimasa, pasionala. Se ambina motivul slav cu cel oriental cu decoruri si nostalgie. Un rol important joaca tamburina, care si-a pastrat caracteristicile orientale.

In melodiile macedonice se exprima  dorinta de a iesi la suprafata emotiile prin capabilitatile muzicale, care sunt pline de durere si mai rat de bucurie. Au aparut prin impreunarea elementelor slave cu cele orientale si cu timpul au devenit, din punct de vedere al intervalului[26] si ritmului, melodiile noastre cele mai interesante. In special sunt interesante din punctual de vederea al ritmului, caci apar asimetrice si cu ritmuri mai complexe, precum poliritmica,[27] care a disparut in alte parti ale tarii, in special in Europa. La tinerea si potentierea ritmuluise foloseste in combinatie cu doua zurle.

HARTA 1

Melodiile de la Kosovo sunt similare cu cele din macedonia, caci la ele, si la populatia slava si albaneza, ritmul si metrica [28] sunt bogate cu forme diferite. Diferite influente, in special cele de la Est, au lasat amprenta si la aceste melodii si aici observandu-se intervale interesante, finese ale ritmului si lirism si dramatismul epic. Din instrumente, precum in macedonia, cele mai caracteristice sunt kaval, tapan, zurle, la fel si ćitelija si sarkija.

In Serbia s-a pastrat mult din folclorul vechi. Populatia sarba. Prin curaj si vointa a reusit sa invinga cele mai mari nefericiri care au aparut, astfel prin melodii aexprimat elegia, energia, elanul si voiosia. Exista melodii scurte, care au volumul de cinci-sase tonuri, sau care ajung pana la octava, chiar exista si altele care trec octava. Cand se interpreteaza fara instrumente, deobicei se pronunta septima[29] in melodii, iar din celalalte melodii se foloseste secunda, inspecial cea dedesuptul finalisului. Sunt in dur[30] si mol[31], iar la unele se imbina dur si mol. Ritmurile sunt diferite, cel mai mult simetric, ceea ce se explica prin influenta horei care se joaca dupa fluier. Pe langa fluier mai sunt prezente dvojnice, zurle, gaide si gusle.

In zona Kajkavsko-Međimurje din care fac parte Međimurje, campia croata, Podravina Superioara, Turopolje, Prokuplje si o parte din Posavina, se foloseste foarte mult (in special Međimurje) pentatonica anhemitonica slava. Exceptand pentatonica anhemitonica slava se folosesc si gamele vechi,[32] dorica si frigiana.[33] Melodoa este larga, iar lipsa orientalismului subliniaza baza arhaica chiar si mai mult decat in Macedonia.

Zonele slavono-srem-voivodineane folosesc tonalitete[34] gama dur, finaluri pe dominanta[35] iar nota finalis este de obicei cea de-a doua treapta a gamei dur sau mol. Melodiile se interpreteaza pe doua voci, in terte paralele. Au fost interpretate in gama veche, insa la dezvoltarea lor catre gama dur a influentat melodia instrumentelor populare din aceste parti: gaide, dude, tamburine, astfel multe caracteristici ale folclorului vechi au disparut. Melodiile sunt usoare, vesele, senine, exista in ele o satisfactie asupra vietii din cauza roadelor acestor zone.

In orasele de pe coasta dalmata s.au pierdut multe caracteristici ale folclorului vechi, exceptie unele zone de la mare si pe unele insule unde mai exista autenticitate si unde se mai intalneste lirica. Aici gasim melodii urbane cu caracteristicele fioriture[36] mediterane si cadente.[37] Se obsearva diatonica[38] clara, ritmica simpla, repetarea formelor metrice egale, , finalul caracteristic pentru melodiile mediteranee (miscarea melodica din vođice[39] dupa miscarea din trei sunete (trozvuk).[40] Aici interpretarea este pe mai multe voci, fiind mai simpla, omogena si cu folosirea acordurilor[41] tonice[42], subdominante si dominante. Cu toate, aceasta melodie urbana nu o putem considera straina, caci aparut in zona noastra, creata de oameni nostri, care insa a fost influentata de elemente straine.

Din toate zonele, Slovenia, a simtit prima influentele culturi vestice, germanice.Insa, prin Slovenia, trece o "granita spirituala", care o imparte in doua parti, la este de ea, in Stajerska, Perkomurje si Nela Krajina dupa St. Vurnik[43] "monotonia orientala si tipul litanic", iar la vest, influente din vest. Acest contrast nu se obsearva doar in melodii, ci si in ornamentica, obiceiuri, poezie. Bela Krajina a pastrat ramasise a melodiilor rurale cu ambitus stramt, in terte paralel care le dau o prospetime, iar melodiile in celalalte zone sunt impinse de melodiile urbane vestice, a caror caracteristica principala sunt tonalitatile dur si mol, armonie simpla, simetrie ritmica, etc. In special se observa influenta culturii alpice. Instrumentul cel mai bun la care se pot interpreta aceste piese este acordeonul, azi membru de baza a folclorului sloven.

Clasificarea instrumentariumului popular

In fosta Iugoslavie, cu toate ca exista rasaandire specifica, se accepta clasificarea obisnuita a instrumentelor muzicale. Dupa E. Hornbostel[44] si C. Sachs[45], toate instrumentele din fosta Iugoslavia se pot grupa in urmatoarele grupe: idiofoni, instrumente cu membrane, aerofoni si cordofoni. Normal, fiecare din aceasta grupa are grupuri mai mici adica mai multe variante a instrumentelor care se deosebesc la sirurile tonale, tehnica interpretari, formei, constructiei, decorurilor sau tehnicii de decor, etc.

Ergologia si tehnologia

Din cauza diferentelor instrumentelor si a variantelor locale, este normal ca ergologia si tehnologia lor se deosebesc si nu depind doar de felul instrumentului ci si de zona unde se produce.

Din ce va fi realizat un instrumentul depinde de materialul predominant in zona. Astfel, in Serbia de vest si centrala pentru realizarea fluierului se foloseste lemnul de prun, iar in Mokrin in Banat sunt de salcam; kavalul si supeljka din lemn de frasin si simsir: diplele muntenegrene din trestie speciala, guslele din frasin, etc.

Pregatirea materialul a avut imperativele ei si s-a stiut exact cand trebuia facut (a gasi materialul in timpul potrivit, a-l usca, taia in bucati si forme exacte). S-a stiut ca tubele din aschie de lemn se pot face doar primavara, cand aschia se poate da usor jos si a o indoi in forma dorita, si, ex. klepetaljke od kukurozovine se pot face toamna din tulpina uscata de porumb.

HARTA 2

Toate lucrarile de pregatire le-au facut mesteri care produceau instrumentele. In timpurile vechi a existat practica populara traditionala ca interpretii sa-si faca singuri instrumentele. Astfel, si-au facut instrumente corespunzatoare calitatilor lor. Pe langa ei, cu aceasta productie sau ocupat si unii mesteri populari (tamplari). Cu timpul au aparut confectionari speciali de instrumente populare aparand chiar si specialitati. Cu aparitia lor, au fost realizate in unele sate o adevarata cultura de realizare a unui instrument. Pentru zurle, in macedonia au fost cunoscute plantatiile la Skoplje, Prilep, iar la Kosovo in prizren. In Skoplje au fost cunoscuti si gaidari unde, pe langa zurle s-au facut si alte instrumente (kaval, supeljka, gaide).[46] In Serbia de vestau fost cunoscuti mesterii de fluiere simple si duble din Gubino Dole, Trnava, Karan, iar mesteri din Mokrin in Banat au fost realizatorilor fluierilor mocrine. Pentru realizarea diplelor si mesnice-lor au fost cunoscute trei plantatii: Zelovo in Sinjska Krajina, Otisić in Vrlička Krajina si Zegar in Zrmanja.[47] In toate aceste zone este respectata traditia confectionarii instrumentelui. Aceasta tehnica a fost in exclusivitate manuala, cu ajutorul ustensilelor adecvate, mai tarziu a aparut realizarea mecanica.

HARTA 3

Respectarea traditiei populare a depind de zona unde s-a folosit instrumentul. Astfel, la dvojnice-le din Serbia si o buna parte a Croatiei, trei gauri se gasesc pe partea dreapta, patru pe cea stanga, iar tevile sunt gaurite paralel dintr-o bucata de lemn. La dvojnice din Bosnia si hertegovina si dalmatia este invers. Realizarea zurlei sau sopilei, doua instrumente cu "limba" dubla, a avut legile ei care au fost respectate traditional, caci au existat asemanari si diferente. Asemanarile au fost la "limba" dubla, partea largita dedesuptul anciei, partea lagra din stanga, tubul conic, numarul mai mare de gauri pe partea din fata. Diferenta este ca la sopile teava conica este in interior mai stramta si lunga si are terminatii, iar la zurle tubul este dintr-o bucata de lemn si gaurile sunt repartizate diferit. Zurlel mici s-au gasit in regiunea Kumanovo, gnjilane, pristina, Mitrovica, Gostivar, iar cele mari zona tetovo, Skoplje, Veles, Prilep, Bitolj, Stip, Kočani, Kratovo.

Lucrare: Proiect regie - scenariu " o alta dimensiune " Lucrare: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

Incercand, cu ajutorul instrumentelor sa raspunda la cererea comunitatii locale, pe langa calitatea muzical-acustica au dat o importanta mare si aparentei. Aceasta sa observat in ornamentele numeroase, care s-au facut in moduri diferite: colorate sau arse (fluier simplu, dublu, diple, gusle), cu sfoara (fluier simplu), colorat (fluier simplu si dublu), aplicarea margelelor, pandantive metalice (gaide, dude, arcusul guslei).

Deci, realizarea instrumentului muzical a depins de mester si abilitatile lui. In timpurile vechi, s-a invatat de la tata la fiu. Cu timpul , sa pierdut interesul, azi mesterii sunt foarte rari, instrumentele se realizeaza mecanic, cu aparate mecanice.

Posibilitatile tehnice si caracteristicile muzical-acustice

La un instrument foarte bun sunt importante posibilitatile tehnice si caracteristicile muzical-acustice, care nu depind doar de constructie ci si de instrumentul propriu-zis si de interpretarea la el. Asta, inseamna ca, calitatea sunetului a unui instrument, depinde si de solist. Miscarile la interpretare depind pe posibilitatile muzicale ale instrumentului fiecare solist isi alege instrumentul care-i corespunde cel mai mult si unde poate excela cel mai mult. Acesta este motivul pentru care unii solisti au fost buni la fluier simplu, alti la zurle si alti la tamburine. Pentru a deveni solist bun, este nevoie multa invatare. De obicei, s-a inceput in copilarie, sau singuri sau de la vreun adult. Cel mai desc, ciobani au incercat singuri, undeva pe munte cu turma, sa invete tehnica suflari in fluier simplu, dvojnice, diple. Lovirea in toba (tapanj) de obicei s-a invatat de la tata. Pentru a deveni bun, aveai nevoie de trei ani, existand familii intregi de tapanisti.

HARTA 4

Pentru a produce tonul dorit, solisti de obicei au facut singuri tehnicile lor speciale de interpretat, sau au folosit tehnicile altora pentru a perfectiona virtuozitatea lor.de tehnica a depins, dinamica, intensitatea, culoarea sunetului, dar si posibilitatile ritmice ale instrumentului.

Caracteristicile muzical-acustice ale instrumentelor sunt diferite, nu depind de instrumente ci si de practica muzicala a zonei unde acele instrumente se folosesc. Acesta este unul din motive pentru care toate instrumentele nu pot apartine de toate regiunile tarii. Astfel, guslele nu apartin regiunii voivodinene-srem-slavone, sau toba nu se poate gasi in Slovenia.

Fiecare instrument are posibilitati acustice speciale, care nu se respecta doar la executie ci si la acordarea cu alte instrumente.Cu toate ca multe instrumente sunt solistice, exista si unele care se folosesc in combinatie cu alte instrumente. Astfel, toba se foloseste cu doua zurle. La instrumentele cu membrane este fara sfarsit posibilitatea ritmica, dinamica,agonia variantelor si variatia este cea mai importanta caracteristica. Aceasta se realizeaza nu doar prin lovirea tare, ci depinde si de locul unde lovesti, ritm, etc. Cu "čukan" se loveste pe o parte a tactului, iar cu "siba" cele mai complicate lovituri din tact.[48] Nu este la fel daca pe pielea dairei sau darbuke se loveste cu degetul sau palma, la mijloc sau la margine, etc.

La instrumentele aerofone este important ca earul sa se sufle in tubul instrumentului, puterea suflarii, pozitia buzelor, lungimea tubului, lungimea si grosimea "limbii". De ele depind ce tonuri se vor produce si dar se poate sufla mai tare. De caeia tehnica suflarii este unul din cele mai importante elemente tehnice la toate instrumentele aerofone. Posibilitatile acustico-muzicale a instrumentelor aerofone - instrumenteunde se pot produce unul sau doua tonuri (pistaljka, zvizdaljka, zivotinjski rogovi, trube od kore drveta,) pana la acelea unde volumul ajunde la doua octave (kaval, supeljka, jedinka, zurle). Instrumentele cu posibilitatile mai mici se folosesc pentru signalizare sau pentru ritualuri magice, iar celalalte ca instrumente melodice cu o posibilitate muzicale mai mare. Sunt foarte buni pentru diferite improvizatii muzicale; la ei fraza[49] se dezvolta liber, exceptie facand cand se acompaniata jocul si cand modelul melodic si ritmic se repeta si se schimba de atatea ori de cat este nevoie.

Printre instrumentele aerofone exista si acelea unde melodia este pe doua voci (dvojnice, diple, gaide pe doua voci), se poate spune ca melodie este polifonie, in special in zonele unde s-a mentinut traditia veche de polifonie vocala.

Harta 5

Instrumentele de tipul fluierului labial sau fluierul cu "limba" simpla cel mai mult se folosesc solo, iar instrumentele cu "limba" dubla, sopile si zurle, se folosesc in pereche. La un isntrument se interpreteaza melodiea, iar celalalt acompaniaza in forma bordun[50] sau vreo melodie cu posibilitatile restranse. Melodiile produse la sopile se canta in gama ister ceea ce merge foarte bine cu posibilitatile vocale ale zonei unde se foloseste instrumentul. La zurle, volumul in doua octave de tonuri temebperate, se interpreteaza la doua mici, sau la zurla mare si mica cu toba obligatorie. Deci, doua instrumente asemanatoare cu "limba" dubla, cu toate ca apartin aceleiasi familii, au particularitatile lor nu doar dint punct de vedere al constructiei, ci si la caracteristicele muzical-acustice care se includ foarte bine in posibilitatile muzicale ale zonei cu pricina.

La instrumentele cu coarde melodia poate sa fie pe o voce sau pe doua, fapt care depinde de instrument. Guslele sunt instrument pe o voce, caci melodia se produce pe o coarda. Acest instrument pana in zilele de azi si-a pastrat caracteristicile vechi si a ramas instrument pentru acompanierea poeziilor epice populare. Melodia simpla, de obicei in volumul cuartei, care coincide cu accentul cuvintelor si cu metrica versurilor, cu tehnica corespunzatoare de interpretat, este bine cercetata. Motivul este, interesul eosebit al cercetatorilor si iugosloveni si straini. Lirica apartine instrumentelor pe doua voci, are trei corzi si la interoretarea melodiei se trece cu arcusul peste doua.

Guslele si lirica sunt instrumente solo, iar tamburinele noi sunt instrumente care se folosesc doar impreuna, in archestra de tamburine, avand tehnica si posibilitatile acustice speciale. Aceaste se obsearva, in special la orchestrele din zona Voivodina-Srem-Slavonia, unde melodia depinde de caracteristicile zonei. In satele tarii, la sud de Sava si Dunare, dupa plecarea turcilor, in special in Bosna si Hertegovina, cand tamburina a patruns in instrumentariumul popular, unii interpreti au determinat singuri aranjarea "prečnica" dupa auz si sistemul tonal al traditiei muzicale a zonei, ceea ce a determinat cu timpul sa se dezvolte tehnici speciale bazate pe traditia polifona locala. Acesta este motivul pentru care in grupul tamburinelor exista o diversitate asa de mare, la tipuri, la marime, forma, fapt de care depinde posibilitatile acustico-muzicale. Pana, melodia la orchestrele de tamburina se produce in sistemul temperat, traditia de la sate, pe buna parte respecta sistemele netemperate. Aceasta se obsearva nu doar la tamburinele de rit vechi ci si la alte instrumente muzicale, caci sirurile tonale pe care se interpreteaza melodia la instrumentele din vechea Iugoslavie sunt netemperate, care nu se pot include in intervalele temperate de azi sau se pot include foarte greu. Aici apartine gama ister[51], si multe altele, in special daca melodia se interpreteaza pe instrumente care "nu au fost acordate" dupa vioara, acordeon sau alte instrumente similare temperate. Aceasta s-a putut observa prin cercetarea sirurilor tonale la svirala-jedinka in Serbia: la 1/3 siruri tonale ajunge 2/3 netemperate. La fel, a fost determinata ca aici apare si game hexaton[52] cu tonuri mari si intregi si gama heptaton[53]de tip doric, frigian sau altele. Gama hexaton se foloseste la fluiere mai lungi, iar gama heptaton la cele mai scurte[54].

Repertoriul de interpretare

Repertoriul de interpretare este adaptat timpului si ocaziilor adica, folosintei. Exista multe improvizatii personale asa numitele davorije la instrumentele precum kaval, supeljka, jedinka, dvojnice, diple, mesnice. Ceva similar se petrece si cu melodia rabadzi-iilor din Serbia de sud-vest cand acesti inerpreti cu melodiile fluierelor simple si duble au scapat de plictiseala in calatoriile lungi. Insa, repertoriul principal a fost pentru divertisment, sau personal sau la diferite intalniri sociale, cand se interpretau hore sau alte jocuri populare sau se acompaniau poeziile epice sau lirice.

Cu exceptia guslelor, care se folosesc in exclusivitate pentru acompanierea poeziilor epice, exista instrumente care se pot folosi si pentru interpretarea melodiilor si pentru acompaniere, cum ar fi tamburine de tip mai vechi.. La populatia nemusulmana instrument tipic pentru acest scop sunt guslele, la populatia musulmana din Kosovo si Bosna si Hertegovina, pe langa poezi lirice, acompaniate de tamburina sunt si cele epice. LA Kosovo, se acompaniaza cu ćitelija, in Bosna sint cunoscute  tamburinele "pivačke" pe a caror repertoar se gasesc "krajisnice", poezii epice musulmane din Krajina.

In mediul rural solisti au fost de obicei satenii care au interpretat gratis. De obicei cantau barbati, doar uneori femeile. In mediul urban a fost diferit. Solisti si dansatori romi au fost solisti si dansatori profesionali. Romi, in regiunile fostei Iugoslavii au venit cu turci, unde in armata turceasca au fost solisti principali. Dupa plecarea turcilor, multi au ramas aici, continuand cariera de solisti profesionali. Cu timpul, obisnuindu-se cu noile obiceiuri au lasat muzica pe care au interpretat-o pana atunci si au acceptat muzica poporului cu care au convietuit. Astfel sau infiltrat mai mult in viata populara, si au adaugat la repertoriul lur noi melodii, din mediul de unde au trait. Astfel, au constinuat traditia muzicala a unei zone. Ei au contribut si la faptul ca si poporul sa accepte instrumente precum zurla, tamburinele, vioara, si repertoriul de la orase, care nu a existat la sate.Tot ei au contribuit si la mentinerea ansamblului čalgije care nu au exista la sate, doar la orasele macedoniene, kosovare sau la sudul Serbiei. In popor, daca au existat ansamble, au fost famiale, mai mici de caracter eterogen. Doar in perioada contemporana apar ansambluri instrumentale, a caror componeta poate sa fie diferita. Ansamblul de suflatori din tinichea sunt conoscute ca banda sau bleh (pleh) muzica. In Serbia sunt cunoscute trei astfel de ansambluri: la sudul Serbiei, la est sau la vest, si fiecare are caracteristici speciale in privinta componentei, caracteristicilor acustico-muzicale sau repertoriului si felului interpretari.

Pe cand ansamblele de tamburine din zonele Voivodina, Srem si Slavonia au reusit sa "invinga" gaidele, si sa se perfectioneze, ansamblele cu arcus se pot intalni tot mai rar. In Serbia sunt compuse din romi, iar in Slavonia din interpreti populari. Aceste ansambluri in Serbia, de obicei erau compuse din vioara, viola si contrabas.Populatia dinSerbia nu a acceptat vioara ca instrument proprie, exceptie este Serbia din est la populatia valaha.Insa, cum azi romi se intporc tot mai mult spre acordeon, chitara, saxofon sau tuba, si ansamblurile de azi sunt compuse din doua acordeoane, clarinet, chitara si contrabas. Repertoarul lor de azi este alcatuit din melodii si hore populare noi.

Trebuie subliniat ca repertoriul depinde de zona si afinitatea muzicala a poporului din zona respectiva. Azi, cand instrumentele muzicale vechi au disparut din practica muzicala a poparelor fostei Iugoslavii, traditia populara muzicale se interpreteaza pe instrumente noi, fabricate, sau repertoriul vechi adapteaza instrumentelor noi si gustului nou.

Functia instrumentelor

Repertoriul in buna parte depinde de functia instrumentului din viata popoarelor. Avand in vedere ca muzica instrumentala cu cea vocal-instrumentala participa la multe manifestatii a culturii populare materiale si spirituale, adica la multe obiceiuri populare, rolul instrumentelor a fost dintotdeauna unul important. Din aceasta cauza instrumentele au devenit o parte componenta a folclorului muzical. Spre exemplu, kaval, fluierele, cevare, dvojnice, ca instrumente pastoresti prin melodia lor aduna turma in jurul pastorului, iar la ele se interpreteaza si pentru divertismentul personal, sau pentru cel al mediului.

HARTA 6

Insa, una dintre cele mai vechi functii, este cea veche - cea a magico-rituala. Aici apartin multi idiofoni, caci s-a crezut ca sunetul lor alunga spiritele rele, care pot face rau oamenilor si "bogatiei" (animalelor domestice). In zonele crescatorilor de vite, a existat credinta ca aceste puteri au diferite klepetuse si alte clopote de vita, cu sunetul lor trebuia aparat animalul de duhurile rele si de magie si trebuia sa se observe turma din departare. Aceasta functie sa pastrta pana azi si in ritualurile de iarna ale clopotarilor, "čaroica" sau koratana. Čegrtaljka este raspandita in popor nu doar din cauza folosintei practice pe post de sperietoare pentru pasari, animale sau alti daunatori, ci si din cauza functiei magice la koledari din timpul Craciunului, sau la carnevalul din Dalmatia. Tubele din scoarta de lemn si azi, in zonele muntoasem la populatia crescatorilor de vite se folosesc la obiceiurile de SF. Gheorghe in Serbia, Bosna si Hertegovina, Croatia, iar in Slovenia la sarbarorirea Zelenog Jurja, si la "kresnice".Toate aceste instrumente se vor folosi pana vor exista pastori si turme, si pana in popor se va sarbatori obiceiurile solstitiului de iarna ale clopotarilor, colindatorilor sau "čaroica", precum si la obiceiurile de Sf. Gheorghe. La fel, se loveste de ziua Sf. Eremia in diferite obiecte de metal, si in Vinerea mare in diferite zone se folosesc klepetala, care inlociuesc clopotele, iar in Slovenia acest rol au raglje.

La fel, nu trebuie uitata toba care dintotdeuna a fost un instrument cu functie magica-rituala. A existat credinta in trecutul indepartat ca prin lovirea lor se pot alunga fortele si spiritele rele, fiind folosite pentru aparare. Cu toate ca aceasta functie veche a fost uitata in popor, rolul lui cel mai popular este in obiceiurile de la nunta - functie ritmica la veselie si pentru aparatrea mirilor de spiritele rele. Aceiasi fuctie o are si talambas la populatia musulmana din sud-vestul serbiei si Bosniei, dolosit de čaus sau čaj.

Chiar si gaidele au avut functie magico-rituala. De exemplu la colindele din leskovac, sau la Rusalii in Serbia de est.

O alta functie este de signalizare. Tobele sunt mentionate din sec XVI si XVII de calatori care au calatorit in peninsula balcanica, ca instrument cu care au signalizat libera trecere pe drumurile principale ale epocii. In acest grup apartin instrumentele de suflat, pistaljke, zvizdaljke, si in special cornurile care au fost folosite in vanatoare la vacari, porcari, ciobani sau pentru semnalarea diferitor alarme, si in razboi. Rol asemanator a avut si dobosul, care a chemat poporul la adunare pentru aducerea diferitor stiri si porunci, fapt care sa pastrat in unele zone si azi.

Functia epica s-a pastrat cel mai mult la gusle. La popolatia dinara solisti sunt guslari, in Voivodina sun orbi si cersetori, care cu guslele si-ai castigat existenta. In zonele muslimana aceasta functie au avut-o tamburinele.

Cum fluierele simple si duble sunt cele mai raspandite la populatie sarba, a existat obiceiul ca barbatii sa-l foloseasca sa jaleasca pe cineva dupa moarte astfel exprimandu-si tristetea. In Serbia de vest, au existat cazuri cand fluierele duble + dvojnice se sculpteaza la mormantul baiatului mort prea devreme care a fost solist.

Functia celor mai multe instrumente este cea mai de seama muzicala, si doar vreodata magico-rituala, signala si practica.

Dezvoltarea istorica

In baza unor functii magice-rituale inca mai pastrate in popor, se poate spune instrumentele au o vechime in aceasta regiune.cercetarea continua a instrumentelor este grea, caci este imposibil sa patrunzi adand in istoria unui instrument. Si daca existe toate metodele cercetari, tot este greu. Se folosesc izvoare diferite: de la instrumentele traditionale in folosinta unor colecti din muzeu, la diferite izvoare documentare, literare sau plastice (documente din arhiva, cronici, hrisoave, note de calatori, fresce, miniature, etc). Din pacate, materialul arheologic nu este destul de cercetat cand vorbim despre instrumente muzicale, cu toate ca exista multe asezari interesante. Aceste izvoare astept sa fie descoperite si cercetate.

Insa, izvoarele iconograficem sunt relativ de bine cercetate in toata fosta Iugoslavie.[55] Cu toate ca, reprezentarile de instrumente pe fresce pot fi dosar simbolice, aceste izvoare ne dau multe dovezi de existenta instrumentelor in aceia perioada, cu toate ca au dominat aerofoni de toate felurile. Pictori medievali probabil au vazut multe instrumente si iau transpus pe operele lor. Aceasta se conclude dupa forma tineri instrumentelor pe fresce. Daca facem analogi cu instrumentele de azi, putem sa vorbim despre o continuitate in zona noastra a instrumentelor. Aici vo0rbim despre toba, pe care-l gasim pe frescele medievale si unele izvoare scrise inca din sec XIII-XIV, deci inainte cuceriri turcesti.[56] Clar se dovedeste existenta tobei in Balcani inainte de venirea turcilor. Insa nu este clar daca toba a fost si instrument popular.

Daca vorbim despre celalalte instrumente cu membrana (talambas, daire, darbuka), probabil ca au venit dupa turci. Darbuke nu sunt pe frescele medievale, iar dairele nu sunt la fel cat sunt pe frescele din perioada turca.[57] Mai multe date se gasesc in notele de calatorie ale calatorilor din sec XVI si XVII, dupa cucerirea turceasca, insa in zonele turcesti si in mainile dansatoarei rome.[58] Talambasul din periada turca si decani, ele nu sunt acelasi.[59]

Fluierele labiale si sunt instrumentele populatiei de la sate care dintotdeauna sau diferentiat de instrumentariumul urban. Reprezentarile de fluier incep din sec XIV[60] si se poate spune cu fac parte din documentele iconografice cele mai vechi, se mentioneaza si in izvoarele literare din sec XV.[61]

Dvojnice pe frescele medievale ale Serbiei nu exista, exeptie fiind reprezentarea fluierului dublu din sec XIII in mainile unui pastor, insa se pare ca este grecescul aulos.[62] In partile vestice ale tari apar in frescele din sec XV in Doljenska si la inceputul sec XVI in Croatia.[63]

Daca vorbim despre fluierele cu burduf (mesnice, gaide, dude), se stie ca sunt instrumente vechi de orinine asiatica, care apar in doua tipuri - estic si vestic. Daca spunem ca denumirea de "dude" este cunoscuta la toate populatiile slave, se presupune ca si slavi vechi au cunoscut instrumente de suflat cu burduf - mesnice. Nu avem dovezi cand mesnice au devenit gaide, adica cand a fost adaugat fluirul bordun.Insa, daca presupunem, in baza cuvantului "dude" ca slavi au adus din patria lor acest instrument, atunci si slavi sudici lau putut aduce in Balcani. Insa, din pacate, nu exista reprezentari de mesnice, cu toate ca sunt mentionate in notele de calatorii, chiar si descise mai detaliat ca obiecte de divertisment.[64] La frescele din vest de la sfarsitul sec XV si inceputul sec XVI sunt reprezentari cu gaide, respectiv dude in cateva compozitii.[65]

Cu тоате ca zurlele si sopilele sunt din familia oboului, cu "limba" dubla, ele in fosta Iugoslavie au origine diferita. Sopilele au venit din vest, probabil la sfarsitul evului mediu, ceea ce se conclude din izvoarele latine unde se mentioneaza "piffari", aceiasi denumire se intalneste si-n arhivele din Dubrovnik. In Abruzzi (Italia) tot s-a mai pastrat forma veche de salmai, instrument similar cu sopilele, denumit "piffero". Zurlele, au venit de la est (din persia) cu turci, ele in zonele estice ale Iugoslaviei devenind purtatorii culturi orientale. Un rol important in domesticirea lor au jucat romi, care au fost si au ramas zurlasi principali.

Tubele le-au cunoscut si slavi vechi. Ele au fost un motiv des pe frescele medievale, si mostenitorul lui danilo la descrierea bataliei de la velbujd (1330) a mentionat "tubele ucigase", iar in atacul de la Hilandar "tubele de razboi."[66]

Din instrumentele cu corzi se mentioneaza guslele, cum am mai mentionat din timpurile vechi, si probabil ca aceasta denumire a inglobat toate instrumentele cu coarda. De aceia exista cateva ipoteze deespre originea guslelor in partile slavilor de sud: sau au venit cu slavi, sau au origine indiana sau araba, sau au fost acceptate de la arabi, sau sunt inventie a zonei noastre. Date mai clare despre gusle provin de la sfarsitul sec XIV si inceputul celui de-al XV cand este mentionat guslarul sarb la curtea regelui polonez Vladislav II Iagel si regina iadviga (1415).[67]

Lirica se presupune ca este de origine levanta, adica estmediteranee cu epicentrul de raspandire in Grecia, de unde a venit in Adriatica si Balcani.[68] Cemanče, un isntrument similar, putin diferit probabil are aceiasi origine, cu alta arie de raspandire: catre macedonia, Serbia de sud-est, Bulgaria, Turcia.

Tamburinele au venit de la est, cu turci, fiind instrumentele ocupatorilor torci. Abia dupa plecarea turcilor, cand nu au mai existat motive sa nu accepte cultura islama, au inceput sa fie acceptate aceste instruumente. Se presupune ca tamburina orientala, probabil din Bosnia a trecut in Dalmatia si in zonele voivodinene-sre.slavone, unde a existat unele adaptari si schimbari.

Aceste numeroase instrumente apar in mai multe variante, azi sunt intrecute de acordeon, instrument fabricat, si de alte intrumente, tot fabricate: clarinet, saxofom, toba fabricat etc.

Raspandirea

Cu toate ca instrumentele populare tot mai mult dispar din traditia populara si se accepta tot mai mult instrumentele fabricate, este cunoscut ca nici in timpurile mai vechi, in aceste zone nu s-au putut gasi toate tipurile ale instrumentelor. Insa, cu toate aceste, sunt si instrumente prezente in toata tara: zvečke, praporci, klepetuse, pistaljke, zvizdaljke, fluier, acordeon. Unele sunt legate de regiuni speciale, ex. klepetalo in Serbia, Voivodina, Slavonia, Slovenija; ćupa in Voivodina, Slovenija; bubanj na đerdinu in Bosna; dudurejs in serbia de est; lirica la Dubrovnik, si la insule din Dalmatia (Vis, Mljet, Hvar); oprekelj in Slovenia; kanun in Macedonia. Exista si instrumente raspandite in zonele centrale si estice, iar in cele vestice sunt rare sau nu exista (talambas, darbuka, zurle). Altele se gasesc in vest si centru (diple, mesnice) iar in cele estice nu sunt.

Terminologia

Fara doar si poate, bogatia instrumentelor populare ne spune despre puterea de creatie a poporului ca sa-si exprime sentimentele muzicale prin aparate muzicale pe care el le confectioneaza singur, sau pe care le are ca si mastenire culturala, adaptandu-le traditiei lor muzicale. De aceia, este logic ca originea diferita a instrumentelor si diferite influente culturale prin multitudinea tipurilor, si felurilor, au creat o diversificare terminologica. Chiar aceasta bogatie terminologica a reprezentat una din cele mai complexe si cele mai complicate probleme care pot induce multe concluzii neadecvate si gresite. Denumirea populara pentru instrumente se deosebeste de cea stintifica.[69] Cele mai mari dificultati apar la cazurile care o denumerire intr-o zona desemneaza un instrument sau o parte iar in alta zona alt instrument sau alta parte. Sa ne amintim cum duduk in zona muntoasa a Serbiei desemneaza instrument de suflat de tip clarinet care seamana cu zurla iar in Serbia de est li sud est este fluier simplu labial.[70]

Se obsearva ca daca exista mai multe denumiri - sinonime pentru un instrument ele sunt legate de zonele geografice. Astfel aentru fluierul siplu, exista diferite denumiri in diferite zone. Se obsearva acordul cu caracteristicile lingvistice ale zonei: frula, frulica, vrula, vrulica in Voivodina; svirala, sviralica, sviraljka, sviralče, in Serbia centrala si de vest: duduk, duduče, dudučik, in Serbia de est si sud-est; fluer, flujer ib Serbia de est.[71]

Problemele terminologice sunt evidente la cercetarea documentelor scrise importante pentru cercetarea istoriei instrumentelor (documente din arhiva, cronici, hrisoave, note de calatori, texte biblice, documente literare, etc). Aceste texte in general nu au caracterul textelor de specialitate, astfel denumirea instrumentelor apare asa cum a fost notata de autori.[72] De aceia terminologia din astfel de documente este foarte periculoasa pentru folosit. Foarte des este neclara si gresita. De aceia fiecare informatie dintr-un astfel de text, daca nu este insotita de descriere sau eventual desen trebuie acceptata cu rezerva. Exemplu, traducerea unui text din Istoria a unui autor bizantin Teofilact Simocratul (sec VII), despre trei slavi care, atunci cand au fost luati prizonieri in armata regelui Mauricius (539-602) la sfarsitul sec VI, in locul armelor au avut instrumente cu coarda. In original se spune "citharas". Insa in traducerea lui Vjekoslav Klaić sunt "tamburine", la Franjo Kuhač "gusle" iar la cercetatori bulgari "gadulkite". De la aceste traduceri este importanta existenta instrumentelor cu coarda.

Din denumirile ale slavilor vechi guslele au fost mult folosite. Aceasta denumire se poate considera ca una dintre cele mai vechi in terminologie. Insa, el a mentionat toate instrumentele cu coarda, si cele prin ciupire si cele cu arcus, ceea ce se poate determina la unele izvoare. Radacina expresiei gusle exista in toate limbile slave si reprezinta instrumente cu coarda, insa care nu aseamana cu guslele noastre: "gusli" rusesti sunt un fel de citra; "gesle" poloneze sunt asemanatoare cu lirica; "housle" cehe seamana cu vioara; Aceasta se explica prin faptul ca denumirea de gusle a fost folosit neadecvat pentru toate instrumentele cu coarda. La fel, in aceasta situatie trebuie cunoscute zonele si detaliile relevante unde a fost intrebuintata denumirea (geografice, istorice, economice, politice).

La fel radacina "bubanj" toba este la toate popoarele slave si ea peste tot reprezinta acelasi instrument, de aici presupunerea ca a fost cunoscuti de toti slavi, in patri alor, inainte de venirea in Europa. Exista o informatie la monahul Teodosie cum ca Stefan Prvovenčani la masa a inveselit pe ceilalti cu toba si guslele, dupa obicei.[73] Exista si alte reprezentari ale tobei pe fresce medievale ale biserici ortodoxe[74]. Aceasta este dovada existentei lui in Balcani inainte de cucerirea turceasca, cu toate ca se pune intrebarea dar a fost instrument popular sau nu.[75] Este bun de mentionat ca toba din izvoarele scrise se traduce dobos, chiar si in interpretarile moderne se foloseste aceasta expresie toba din perioada timpurie, fapt foarte gresit, caci dobosul a aparut abia dupa venirea austriecilor. Cu toate ca fac parte din aceiasi grupa de instrumente, din punct de vedere constructiv se deosebesc foarte mult.

Despre terminolgie, care reprezinta o problema foarte mare la instrumentele populare se mai poate spune multe. Insa, urmaza diferite denumiri care vorbesc ele de la sine despre diversitate, genurim diferente, greutati sau problemele care apar in cercetare.