Istoria muzicii - muzica in antichitate si in in Evul mediu

Muzica Preistorica

Dateaza din paleoliticul mijlociu si consta in lovituri intre pietre, lemne sau orice alte obiecte uzuale. Au fost concepute si imnuri de slavire, din urlete si dansuri.

Astazi, aceste forme de manifesare sunt privite oarecum sceptic deoarece ele erau limitate la sunete precare si destinate multumirii zeilor.

Muzica neolitica se canta in temple pagane iar cea laica de catre doici copiilor. Cu toate ca nu exista dovezi scrise, s-au gasit numeroase piei si mai tarziu pergamente desenate cu instrumentele preistorice.

Treptat, aceasta muzica s-a dezvoltat ajungand la muzica antica putin celebra si cunoscuta in ziua de azi.

Muzica in antichitate

China antica

Muzica insemna cea mai de seama arta.

'Cartea Cantecelor' este considerata cel mai vechi document de creatie populara chineza cuprinzand 305 povestiri in versuri, unele avand semne indicatoare de ritm de pauze sau unduiri expresive.

Exista si o muzica rigida, de templu sau cea de slavire a imparatului. De la mijlocul secolului al treilea inaintea erei noastre existau la curte orchestre de peste 800 de muzicanti si formatii de peste 100 de dansatori.

Instrumentele de coarde erau variate avand pana la 20 de corzi ciupite sau actionate cu un arcus.

Instrumentele de suflat erau din bambus din lemn sau metal dar nici unul nu avea ancie. Instrumentele de percutie erau toba, gongul, tam-tamul si clopoteii. Predominau registrele inalte sau joase, alternate cu dansul sau muzica de slavire a imparatului. Ca oriunde, in paralel cu muzica culta exista muzica neprofana sau laica.

Principalele instrumente populare chineze antice erau: pasio, leiba si gutinul. Aceste instrumente nu aveau distanta de semiton.

Sistemul sonor specific muzicii chinezesti este sistemul pentatonic.

Muzica antica

Caracteristica principala pentru practica muzicala indiana era legatura dintre cant, cuvant si gest. Miscarile capului si ale mainilor se alaturau muzicii astfel dezvoltandu-se in mod deosebit muzica de dans 'Sulu'.

Subiectele erau culese din viata de zi cu zi: scene de la pescuit, de la seceris sau din viata animalelor si a padurii. Odata cu arta dansului se dezvolta arta pantomimei (cu masti si costumatii simbolice desfasurat la teatrul de papusi).

Intre muzica populara si cea religioasa de la curtea imparatului exista o mare diferenta.

Ca exemplu se vor lua procesiunile din Templu unde cocile intonau silabic texte sacre doar in limita intervalului de cvarta. Interpretul vocal manuia in timp ce canta toate instrumentele de percutie.

Palestina antica

Izvorul cel mai important in muzica acesteia a fost Biblia. Muzica lor insotea toate manifestarile de cult. Productiile lor cele mai importante tin de partea religioasa a muzicii si sunt psalmii.

Referat: Istoria cinematografului - pe ani Referat: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film

Grecia antica

Muzica insotea toate manifestarile din viata grecilor.

Muzica in Evul mediu 500 - 1400

Muzica medievala a avut doua forme de manifestare. Dat fiind faptul ca exista o intensa viata religioasa muzica medievala desi s-a dezvoltat din muzica populara a imbracat formele superioare ale muzicii sacre in cadrul Bisericii romano-catolice.

Muzica liturgica a fost adusa de Papa Grigore I la forma canonica. el a creat cantul gregorian care a ramas stabilit sute de ani ca model pentru muzica religioasa occidentala in evul mediu.

Muzica in perioada Barocului 1600-1760

Barocul muzical are 3 perioade: -incipient -median -tirziu.

Caracteristici: Inlocuirea muzicii vocale cu cea instrumentala; Grija de a crea sunete mai perfectionate; In domeniul instrumentatiei apar noi instrumente muzicale cum ar fi cele de percutie,noi instrumente de suflat,etc.

Suita baroca este caracterizata prin contrast tematic si unitate tonala.Ea este formata din dansuri:sarabanda,allemanda,giga,couranta,rondeau,bouree,poloneza.

Concertul din aceasta perioada se numeste grosso si are doua grupe de instrumente:soli si tutti.

Sonata este de doua feluri: da chiesa(religioasa)

da camera(laica)

Preludiul are plan tonal inconstant

Fuga este monotematica iar ca structura se imparte in doua sau trei sectiuni: expozitie, divertisment si eventual repriza sau incheiere.

Se compun ,de asemenea opere,oratorii,pasiuni. Compozitorii acestei perioade sunt binecunoscutii Johann Sebastian Bach,Georg Friedrich Händel,Antonio Vivaldi,Arcangelo Corelli s.a.

Muzica secolului XX

Secolul XX s-a distins prin aparitia muzicii dodecafonica si prin muzica seriala.

Orchestra simfonica

Instrumentele de suflat din lemn sunt:piculina, flaut, oboi, corn englez, clarinet,clarinet bas, fagot,contra fagot;

Instrumentele de suflat din alama: trompeta, trombon, corn, tuba, corn francez;

Instrumentele de suflat hibride: familia saxofoanelor (sopranino, sopran, alta, tenor, bariton si bas)

Instrumente cu coarde cu arcus: vioara, viola, violoncel, contrabas;

Instrumente cu coarde ciupite: chitara, harpa, clavecin;

Instrumente cu coarde lovite: pian (pianina);

Instrumentele de percutie cu sunet nedeterminat: trianglu, toba mica, toba mare, gong, talgere, castaniete, cinele;

Instrumentele de percutie cu sunet determinat: timpani, celesta, xilofon, clopote, vibrafon, marimbafon;

Instrumente complexe, aerofone: orga mare

Fata de dirijor, instrumentele cu coarde se afla pozitionate chiar in fata acestuia, pe rinduri, de la stinga la dreapta. Urmeaza instrumentele de suflat, in spatele celor cu coarde si apoi, in spatele acestora cele de percutie. Instrumentele de suflat din alama au o sonoritate foarte puternica, de asemenea cele de percutie. De aceea ele se folosesc in numar mai redus fata de instrumentele de suflat din lemn si instrumentele cu coarde.

Etimologie:

In greaca veche termenul orkhêstra (orkhêisthai = «a dansa») desemna spatiul semi-circular situat intre scena si spectatori, in care evolua corul. Mai tarziu, la Roma, acest spatiu era rezervat spectatorilor de marca. In cele din urma acest spatiu va reveni grupului de instrumentisti, multa vreme aflat in spatele decorului (sec. XVII). Din aceasta eopca dateaza sensul modern al cuvantului orchestra (ansamblu de instrumente din diverse familii).

Evolutia orchestrei simfonice

Orchestra simfonica se naste la Venetia in jurul anului 1600. La inceput ea nu cuprindea decat instrumente cu coarde si arcus (familia viorii) si un instrument de basso continuo (de obicei un clavecin). O orchestra din Dresda avea in 1731: 8 viori I, 7 viori II, 4 viole, 3 violoncele, 3 contrabasi, 2 flaute, 5 oboaie, 5 fagoti, 2 corni, trompete (in numar variabil) si 2 clavecine (din care unul pentru basul continuu). O orchestra din perioada barocului muzical numara circa 20-25 de instrumentisti. In ansamblul lui Jean-Baptiste LULLY erau 40 de instrumentisti. Spre sfarsitul secolului XVIII (perioada clasica) orchestra simfonica va cunoaste o evolutie considerabila (HAYDN si MOZART) cand dispar din orchestra instrumentele cu coarde ciupite (cu exceptia harpei) si intra in orchestra clarinetul si timpanul. BEETHOVEN: La timpan se adauga alte percutii: toba mare, triunghiul, talgerele. La alamuri se adauga trombonul (Simf. 5, 6, 9). Alamurile sunt mai bine valorificate. Alte inovatii: cornul englez, contrafagotul, flautul piccolo. Ala bala portocala =)) In secolul XIX orchestra simfonica ajunge la dimensiuni gigantice. Hector BERLIOZ - un adevarat virtuoz al orchestrei - renoveaza orchestratia. In Requiem el foloseste 16 tromboane si 18 contrabasi; in general orchestra lui BERLIOZ numara in jur de 150 de instrumentisti, sau chiar mai multi. Richard WAGNER dezvolta orchestra din muzica de opera (orchestratie foarte densa). Camille SAINT-SAËNS foloseste xilofonul in Dans macabru (1874). Gustav MAHLER merge pana la 10 trompete si percutii neobisnuite (talanga, bici).

Secolul XX aduce noi evolutii: Maurice RAVEL valorifica in mod original toate instrumentele orchestrei in faimosul Bolero, inclusiv saxofonul. In 1909 Arnold SCHÖNBERG compune Klangfarbenmelodie (melodia timbrelor).