Surubul de disjunctie

SURUBUL DE DISJUNCTIE

Surubul de disjunctie este unul special, puternic pentru a nu ceda in timpul disjunctiei. In acelasi timp trebuie sa aiba o anumita elasticitate pentru ca in timpul disjunctiei maxilarele sunt tensionate. Sub acest aspect, un surub cu grad de elasticitate este preferat unuia rigid. Acesta prezinta patru brate pe care se vor fixa inelele.

Acesta este alcatuit dintr-un surub median, filetat in doua directii: la un capat "pe dreapta" si la celalalt "pe stanga". La fiecare capat exista cate o piulita cu acelasi tip de filet. Pasul filetului este astfel calculat incat, la o rasucire completa a surubului, cele doua piulite sa se indeparteze sau sa se apropie cu 1 mm.

Pentru a evita ca in momentul rasucirii surubului cele doua extremitati sa se roteasca, ele sunt prinse una de alta prin doua tije culisante in piulite. Aceste culise au si rol de a rigidiza constructia.

Metalul din care este confectionat surubul trebuie sa fie foarte rezistent, pentru a permite confectionarea suruburilor de dimensiuni mici si a suporta numeroasele solicitari din cavitatea bucala. De asemenea, el trebuie sa reziste oxidarii, cunoscand agresivitatea deosebita, din acest punct de vedere, a mediului bucal.

Se trece apoi la modelarea bratelor surubului, astfel incat acesta sa fie pozitionat posterior si superior maxim posibil. Surubul de disjunctie, plasat exact pe linia mediana, va avea bratele superioare in linie dreapta, plasate tangential la fata distala a molarilor de sase ani superiori. Bratele anterioare vor fi indoite spre anterior pana vor lua contact cu mijlocul fetei orale a inelelor de pe premolarii superiori.

In faza urmatoare surubul este plasat cat mai adanc in bolta palatina, pentru ca in momentul de basculare a arcadei superioare sa aiba un centru de rotatie cat mai inalt.

Dupa adaptarea surubului si modelarea bratelor astfel incat capetele lor sa fie in contact cu fata orala a inelelor, se fixeaza surubul pe model prin intermediul unui pat de gips plasat in bolta, care sa-l mentina in momentul sudarii cu lot.

De la capatul Bratului anterior la capatul bratului posterior, in contact cu fata orala a premolarului doi se modeleaza, de o parte si alta, cate un conector lateral din sarma de Cr-Ni de 1 mm diametru. Acest conector se fixeaza pe premolarul doi prin intermediul unei picaturi de ciment, iar in momentul cooptarii fragmentelor prin sudura toate elementele metalice sa fie in contact unele cu celelalte, astfel incat cantitatea de lot sa fie minima. Pregatirea sudurii trebuie facuta cu multa atentie, iar manevrarea flacarii la fel, astfel incat sudarea sa se efectueze dintr-o singura trecere a flacarii, fara a intrerupe sudura, avand in vedere ca odata cu indepartarea flacarii sansele de oxidare a suprafetelor sunt foarte mari. Flacara este dirijata in asa fel ca sa asigure incalzirea bratelor surubului, ale conectorilor laterali si a inelelor proportional cu masa lor si sa permita o alunecare corecta a lotului. Lotul va aluneca acolo unde metalul este mai cald si acolo unde metalul este decapat. Ratarea unei singure suduri poate compromite intreaga constructie.

Dupa executarea operatiilor de sudura, disjunctorul este desprins de pe model, prelucrat si lustruit. Sudurile, cat si bratele suruburilor pot fi curatat prin sablare si lustruire cu filtul astfel incat constructia la finalul ei sa fie perfect lustruita si sa prezinte cat mai putine zone retentive.

Aparatul spalat si igienizat se aplica in cavitatea bucala, insertia inelelor realizandu-se treptat. Este de preferat ca disjunctorul sa ramana 2-3 zile in cavitatea bucala inainte de cimentare, fapt care va permite in momentul cimentarii o aplicare mult mai usoara si mai corecta.

Cimentarea inelelor se va face conform tehnicii utilizate anterior, si suprafetele ocluzale ale inelelor vor fi acoperita cu banda adeziva pe perioada de priza a cimentului.

Alta varianta este reprezentata de ancorarea pe molarul de sase ani cu ajutorul inelelor ortodontice si la nivelul primului si celui de al doilea premolar, prin colaj pe fetele orale. In acest scop, pe fetele externe ale conexiunilor laterale se vor suda electric in puncte, portiuni de plasa ortodontica pentru a asigura retentia.

Colajul se efectueaza dupa cimentarea inelelor pe molari, utilizand un material sufficient de fluid ca sa patrunda prin capilaritate intre molarul temporar si conexiunile laterale.

Pentru a creste retentia distal, alti autori prefera ancorarea la nivelul caninilor cu un singur rand de conexiuni laterale sau dubland cu conexiuni laterale externe.

Pentru siguranta ancorajului se pot folosi gutiere laterale de la nivelul caninului la molarul de sase ani.(7)