Reglarea functionalitatii sistemului imun

REGLAREA FUNCTIONALITATII SISTEMULUI IMUN

Intreaga functionalitate a SI este autoreglabila. Factorii de intrare, centrali integrativi si efectori, actioneaza prin feed back asupra structurilor activate anterior; la orice nivel functional se poate evidentia un asemenea mecanism.

Pentru explicarea modalitatii de limitare a reactivitatii fata de un antigen, au fost propuse urmatoarele mecanisme:

eliminarea antigenului;

blocarea determinantilor antigenici;

blocarea clonala intre sistemul Th/Ts;

- reglarea secventiala sau teoria anticorpilor antiidiotip.

ELIMINAREA ANTIGENULUI

Distrugerea totala a antigenului care are loc prin factorii efectori in etapa a treia inhiba etapa I, etapa de intrare a antigenului in sensul ca celulele primei etape APC nu mai sint activate. In lipsa antigenului eliminat, nu mai are cine activa etapele urmatoare ale functionalitatii SI.

Fenomenul a fost dovedit experimental pentru antigenele legate de imunglobuline, in cadrul complexelor imune; acestea din urma sunt rapid eliminate din circulatie prin sistemul fagocitar macrofagic (SFM). Se poate presupune ca procesul este valabil si pentru Ag corpusculare legate specific de celulele citotoxice (Te,M,     NK). Eliminarea din mediu a antigenelor non seIf duce la stingerea reactiei imune specifice fata de antigenul non self si din cauza ca celulele efectoare implicate in elaborarea de imunglobuline sau in citotoxicitate sint celule cu durata de viata scurta. Ele dispar rapid, in mediu persistind celulele diferentiate functional, ca celulele cu memorie.

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

Liposolubilitatea reprezinta conditia esentiala pentru traversarea membranelor lipidice, substanta medicamentoasa trebuie sa aiba un coeficient de partitie lipide/apa mare. Substantele difuzeaza cu atat mai mult cu cat sunt mai solubile in lipide, dar trebuie sa aiba si o oarecare solubilitate in apa.

Gradul de ionizare, polaritatea moleculei reprezinta de asemenea o importanta deosebita. Ionii au o solubilitate mica in grasimi deoarece in jurul sarcinilor electrice se aglomereaza dipoli de apa, de aceea moleculele ionizate au dificultate in traversarea membranelor lipidice.

De retinut este faptul ca numai moleculele nelegate de proteinele plasmatice sau tisulare si din acestea numai cele neionizate si liposolubile sunt difuzibile.

Majoritatea medicamentelor sunt electroliti slabi, solutia apoasa constand dintr-un amestec de ioni si molecule neionizate.

Capacitatea de a difuza prin membrane in cazul acizilor slabi sau a bazelor slabe este in functie de constanta de ionizare pK_a proprie moleculei. Cu ajutorul acestei constante se poate calcula proportia formei ionizate in functie de diferite valori ale pH-ului folosind ecuatia Henderson- Hasselbach:

Pentru medicamente cu caracter acid (acizi slabi):

in care:

[AH]-reprezinta concentratia molara a formei neionizate;

[A^-]- reprezinta concentratia molara a formei ionizate.

Pentru medicamente cu caracter bazic (baze slabe):

in care :

[BH⁺]   -reprezinta concentratia molara a formei ionizate;

[B] -reprezinta concentratia molara a formei neionizate

Cand pH=pKa, concentratiile celor doua forme (ionizata si neionizata) sunt egale(50%).

Un pH alcalin pentru medicamentele acide si un pH acid pentru medicamentele bazice, creste proportia formei ionizate, micsorand consecutiv capacitatea de trecere prin membrane. De aceea, in mediul acid din stomac se absorb bine acizii slabi, care nu sunt ionizati la acest pH, iar bazele slabe, aproape in totalitate ionizate, nu se absorb (figura nr. 1).

B. Procese de transport specializat

Unele molecule nu pot traversa membrana prin difuziune, acestea pot fi transportate prin interventia unor mecanisme specifice.

Difuziunea facilitata se face numai in sensul gradientului de concentratie si nu necesita consum de energie.

Mecanismul transportor se caracterizeaza printr-

BLOCAREA EPITOPILOR

Este un mecanism asemanator, dar nu identic cu cel anterior. Si in acest caz este vorba de blocarea prin efector a primei etape a functionalitatii SI. Prin blocarea determinantului antigenic (a epitopului), Ag nu este eliminat din organsim, ci numai din raza de actiunea SI. Mai exact, este acoperit, masca, de imunglobuline. Ne aflam in fata unui mecanism care, desi poate fi considerat fiziologic, in cadrul mecanismului de aparare a fatului, pare sa apartina mai mult imunopatologiei si, in speciaI patologiei imunitatii antitumorale. Celulele tumorale nu mai pot fi reounoscute sau lezate de complement sau de celulele citotoxice, fiind invelita intr-o mantie de imunglobuline care blocheaza epitopii terminali si inhiba celulele efectoare.

TEORIA BALANTEI CLONALE

Conform acestei teorii (STOCKINGER 1984) reglarea functionalitatii SI se realizeaza prin echilibrul functional dintre sistemul clonelor Th si Ts. Aceasta teorie infirma teoria depletiei clonale (B sau T), care presupuhe scoaterea din functie, intrauterin sau perinatal, a unor clone de limfocite cu actiune antiself si considera ca in cursul vietii unui organism, cele doua sisteme Th si Ts actioneaza permanent, ajutand si supresind clonele anti Ag (seIf sau non seIf).