Principiile de terapie antibacteriana

Tratamentul bolilor infectioase trebuie sa indeplineasca mai multe deziderate:

sa fie initiat cat mai devreme in evolutia bolii, aceasta fiind o conditie esentiala;

sa fie complet, cumuland toate posibilitatile de atac. Se disting astfel 4 tipuri de masuri terapeutice :

tratamentul etiologic ;

tratamentul patogenetic ;

tratamentul simptomatic ;

tratamentul igieno-dietetic.

sa fie individualizati in functie de particularitatea cazului ;

sa fie malabil, adaptat evolutiei ;

sa aiba in vedere toleranta, contraindicatiile si nu in ultimul rand, pretul de cost.

Tratamentul etiologic : insumeaza masurile destinate anihilarii agentului patogen sau a toxinelor elaborate de acestea. Se diferentiaza doua posibilitati :

tratamentul etiotrop propriu-zis prin utilizarea preparatelor antibacteriene, antivirale, antimicotice ;

tratamentul imun prin care unii agenti sau toxinele lor sunt anihilati pe calea apararii a organismului prin anticorpi specifici.

Tratamentul patogenetic : prin aceasta forma se inteleg toate masurile necesare combaterii unor efecte induse de agentul patogen sau corectarii unor insuficiente sau dezechilibre majore, cum ar fi :  terapia antiinflamatoare, anticonvulsivanta, depletiva, reechilibrarea hidroelectrolitica, acido-bazica, carditonica, etc.

Tratamentul simptomatic : aceasta urmareste combaterea sindromului algic (prin utilizarea antialgicelor), a hiperpirexiei (prin utilizarea antitermicelor), atenuarea tusei (inhibitori centrali), sedare (sedative), etc.

Tratamentul igienico-dietetic : acest tip cuprinde repausul la pat, regimul alimentar (hidro-lacto-zaharat, hiposodat, hipoglucidic, hipoproteic) adaptat de la caz, la caz.

Decizia de a initia, continua si/sau sista terapia antibacteriana, trebuie efectuata cu precautie.

I.         Alegerea terapiei antibacteriene empirice

Referat: Clasificarea alimentelor permise pentru mentinerea echilibrului ponderal Document online: Trebuie inlocuit zaharul copiilor cu indulcitori?

Agentul etiologic este adesea necunoscut in momentul initierii unui tratament. In acest caz, tratamentul prezumtiv trebuie orientat spre agentii etiologici cei mai frecventi intalniti, utilizand o schema ce poseda cel mai ingust spectru ce poate acoperi microorganismele implicate. Tratamentul va trebui uterior modificat, in concordanta cu evolutia pacientului si cu rezultatele de laborator.

In momentul evaluarii initiale - efectuarea unei coloratii gram din "materialul" patologic potential infectat, permite adesea un diagnostic prezumtiv, rapid si poate fi esentiala pentru interpretarea rezultatelor ulterioare.

Modele de sensibilitate locala - trebuie luate in considerare in selectarea empirica a terapiei, deoarece acestea pot varia in limite foarte largi intre comunitati.

Hemoculturile, culturile sunt necesare pentru un diagnostic precis si pentru testarea sensibilitatii germenilor.

Testarea sensibilitatii antibacteriene permite o selectie rationala a agentilor antimicrobieni si trebuie utilizata pe aproape toate culturile pozitive semnificative.

Testarea diagnostica rapida cum ar fi utilizarea reactiei de polimerizare in lant (PCR) si detectarea antigenelor bacteriene, poate sa furnizeze o confirmare precoce a prezentei unui agent infectios.

II.       Statusul gazdei

Starea clinica a pacientului contribuie la luarea deciziei asupra rapiditatii cu care trebuie instituit tratamentul, caii de administrare si terapiei. Pacientii necesita a fi evaluati prompt, din punct de vedere al stabilitatii hemodinamice, evolutiei procesului infectios, rapid, progresiv, care poate ameninta viata, dar si din punct de vedere al deficitelor imunologice.

Momentul initierii terapie antimicrobiene - in situatia unui tablou clinic acut, terapia empirica este initiata imediat dupa prelevarea probelor biologice. Se impune intsruirea tratamentului antibacterian la pacientii splenectomizati, neutropenici, si in general la toti pacientii imunodeprimati.

Calea de administrare - in infectiile sistemice, de cele mai multe ori, se recurge la administrarea intravenoasa in bolus sau microperfuzii. Administrarea orala este recomandata petru continuarea tratamentului parenteral, sau cand este tolerata in infectii usoare si medii, doar daca este posibil atingerea de concentratii adecvate la locul infectiei.

Tipul tratamentului - tratamentul bactericid este de preferat fata de cel bacteriostatic, mai ales in cazul infectiilor severe, la pacientii imunodeprimati

Graviditatea si perioada puerperala - desi nici un agent antibacteria nu este cunoscut a fi complet sigur in timpul sarcinii, betalactaminele si cefalosporinele sunt cele mai frecvent utilizate in aceasta situatie. Tetraciclinele, fluorochinolonele, aminoglicozidele, sulfamidele, sunt total contraindicate.

III.      Combinatii antimicrobiene

Utilizarea combinatiilor antimicrobiene trebuie pe cat se poate evitata, datorita toxicitatii antagonismului farmacologic si selectiei de tulpini rezistente. Utilizarea empirica a combinatiilor antibacteriene pentru a acoperi un spectru cat mai larg, este justificata doar la pacientii cu infectii severe in situatii in care :

Identificarea agentului patogen nu este clara ;

Agentul etiologic suspectat are o susceptibilitate antimicrobiana variabila ;

Esecul initierii unei terapii antibacteriene eficiente ar putea creste morbiditatea sau mortalitarea.

Combinatiile antibacteriene sunt indicate pentru  a crea sau a produce un efect sinergic (de ex. sepsis, endocardite, peritonite, meningite, etc.)

IV. Stabilirea terapiei antibacteriene

In momentul initerii unui tratament antibacterian, trebuie luate in considerare urmatoarele :

• Agentul etiologic a fost identificat?
• Este adecvata concentratia agentului la locul infectiei?
• S-au dezvoltat agentii patogeni rezistenti ?
• Daca sindromul infectios persista, aceasta se datoreaza unui proces infectios, sau este vorba despre o alta afectiune ?

IV.   Durata terapiei

Depinde de natura infectiei si de severitatea tabloului clinic. Tratamentul antibiotic necesita a fi continuat si dupa ce pacientul a devenit afebril, aceasta fiind monitorizat clinic, bilogic. In general, in infectiile medii, durata terapiei este intre 10-14 zile, iar in infectiile severe, aceasta se poate prelungi la saptamani, luni (endocardite, artrite, osteomielite, etc.).