Prepararea pulberilor - uscarea materialului de pulverizat, marunȚirea, pulverizarea

PREPARAREA PULBERILOR

Prepararea pulberilor cuprinde mai multe operatii ca:

- uscarea materialului de pulverizat

- pulverizarea și mǎruntirea

- cernerea

- amestecarea și divizarea

- sterilitatea pentru pulberi destinate aplicǎrii pe piele la sugari, plǎgi, arsuri sau pulberi antibiotice

Substantele, in prealabil uscate se aduc la gradul de mǎrunțire prevǎzut in monografia respectivǎ, prin pulverizare și cernere, apoi se omogenizeazǎ prin amestecare. In cazul pulberilor divizate, amestecul obținut se repartizeazǎ in doze unitare.

La prepararea pulberilor compuse, substanțele se amestecǎ in ordinea crescanda a maselor, cu excepția substanțelor cu densitate mare care se adaugǎ la inceput. Cand masa pulberii depǎșește 20g, cernerea finalǎ este obligatorie. In general, substanțele se pulverizeazǎ din nou si se incorporeazǎ in amestec.

Substanțele folosite la prepararea pulberilor efervescente se usucǎ, in prealabil, comform prevederilor din monografia respectivǎ, astfel incat umiditatea lor sǎ fie de cel mult 10%.

Substanțele active se preparǎ sub formǎ de pulberi titrate (1:10 sau 1:100), prin diluare cu lactozǎ uscatǎ.

Pulberile care se aplicǎ pe plǎgi, pe arsuri si pe pielea sugarilor se preparǎ prin metode care le asigurǎ strelitatea și care permit evitarea unei contaminǎri ulterioare cu microorganisme.

1 USCAREA MATERIALULUI DE PULVERIZAT

Drogurile minerale, vegetale și animale conțin in mod normal o cantitate determinatǎ de umiditate, a cǎrei limitǎ este precizatǎ in farmacopee. Dacǎ umiditatea acestor pulberi trece peste limitele date, atunci ele trebuie uscate. Dacǎ prin uscare se eliminǎ complet umiditatea drogurilor, acestea venind in contact cu aerul, iși recǎștigǎ umiditatea, panǎ la un anumit echilibru.

La majoritatea substanțelor, gradul de umiditate este cuprins intre 0.5-1% (acidul tartaric, clorura de sodiu, carbonatul de calciu, cloramfenicol, glucoza, zaharoza, papaverina, iodura de potasiu, bromura de potasiu).

Substanțele la un procent mai mare de apǎ de cristalizare sau umiditate sunt: atropina sulfurica 1.5%, morfina clorhidricǎ 3%, bromura si iodura de sodiu 5%, dextrina 10, acidul tanic 12%, amidonul, glicerofosfatul de calciu, cǎrbunele medicinale 15%.

Proteinele animale și vegetale uscate la aer conțin in medie 10% apǎ, iar extractele uscate conțin 3-5 % umiditate.

Prin depǎșirea acestor valori, pot suferi o alterare sau inactivare.

Umiditatea impreuneazǎ mǎrunțirea și pulverizarea drogurilor, fie datoritǎ elasticitǎții, fie aglomerǎrii particulelor solide. Astfel, indepǎrtarea umiditǎții poate servi ca o operație preliminarǎ mǎrunțirii drogurilor sau pentru a asigura conservarea lor.

Prin uscare se intelege indepǎrtarea parțialǎ sau totalǎ a umiditǎții din substanțele solide, lichide sau gazoase.

Obiectivele majore ale uscǎrii sunt urmǎtoarele:

- asiguarea conservǎrii unor materiale ca: droguri vegetale, animale, care s-ar altera in prezența umiditǎții

- ușurința la manipulare și transport

- obținerea unor preparate farmaceutice, ca extractele uscate

- posibilitatea de prelucrare in forme farmaceutice ca: granulate, comprimate sau a substanțelor cu apa de cristalizare.

Alegerea metodelor de uscare depinde de modul in care apa este legatǎ in materialul de uscat, intrucat acestea influențeazǎ energia necesarǎ pentru indepǎrtarea ei și viteza de uscare.

Se deosebesc urmǎtoarele  forme de legare a umiditǎții in materialele solide:

- apa absorbitǎ la suprafața substanțelor prin forțe de adeziune cand se formeazǎ un strat monomolecular, puternic legat, de care sunt fixate prin legǎturi mai slabe alte straturi de molecule de apǎ

- apa legatǎ prin forțe capilare in materialele solide cu un diametru sub 0.1 μm

- apa de inhibare - umflare, macromoleculele organice hidrofile pot fixa apa superficial sau prin absorbție intre lanțurile polimetrice si se pot umfla. O inhibare limitatǎ duce la formarea de geluri, una nelimitatǎ duce la formarea de soluții coloidale.

- apa de hidratare, in cadrul substanțelor cristalizate, se pot fixa molecule de apǎ sub forma de hidrați, si acestea constituie elemente structurale ale rețelei cristaline. In urma legǎturii puternice, indepǎrtarea apei este posibilǎ numai la temperaturi ridicate cu distrugerea cristalului.

- apa de aderențǎ nelegatǎ existentǎ superficial pe material.

1.1 Factori care influențeazǎ uscarea

Intre viteza uscǎrii, cantitatea de lichid vaporizat intr-o unitate de timp și factorii care influențeazǎ vaporizarea existǎ relatia lui Dalton:

V=K x S x (F-f) x 760/P , unde

V - este viteza de vaporizare in Kg/h

S - suprafata de vaporizare, in m²

F - tensiunea vaporilor saturati la temperatura la care se afla suprafata substantei de uscat

f - tensiunea de deasupra substantei de uscat (mm Hg)

K - o constanta care depinde de natura substantei și de conditiile de lucru

P - presiunea atmosferei deasupra substantei de uscat (mm Hg)

Coeficientul K are urmatoarele valori in diferite conditii: pentru apa la 20^o intr-o atmosfera calma 0.36 , la vant moderat 0.7 etc. Din aceastǎ formulǎ reiese cǎ viteza de vaporizare este direct proportionalǎ cu suprafata materialului de uscat, cu diferenta dintre tensiunea maxima de

vapori la temperatura de vaporizare și cea a vaporilor din aer (F-f) fiind

invers proporționalǎ cu presiunea atmosfericǎ.

De asemenea rezultǎ cǎ viteza de vaporizare poate fi mǎritǎ prin incǎlzire, cea ce face sǎ creascǎ valoarea lui F, print-un curent de aer care indepǎrteazǎ vaporii formati deasupra substantei, deci reduce valoarea lui f, mǎrind diferența (F-f) sau prin reducerea presiunii P cu un aparat de vid.

Diferenta dintre valoriile (F-f) mai poate fi mǎritǎ cu ajutorul metodelor de absorbtie, condensare sau procedee chimice ca absorbtia chimica, distilarea amestecurilor ozeotrope.

Durata uscarii se poate exprima cu urmǎtoarea formulǎ:

T=G x (u₁- u₂)/ U.S.A , unde

T - durata de uscare (ore)

G - cantitatea de substanțǎ in Kg care rezulta din uscare

u₁ - u₂ - diferența dintre umiditatea inițiala și finala a substantei in Kg/Kg substanta

U - viteza de uscare in Kg / m² x h

S - suprafata materialului uscat, in m²

A - un coeficient

Din punct de vedere dinamic in procesul de uscare, viteza de uscare descrește continuu, pe masura ce materialul se usuca. Practic, in prima jumatate a timpului  de uscare, materialul cedeaza circa 90% umiditate, iar in a doua jumatate restul de 10%.

In mod obișnuit uscarea nu se face complet, ci se urmarește sa se atinga numai o anumita limita "umiditate de echilibru", care difera dupa natura substanței.

La marirea vitezei de uscare, un rol important il are grosimea stratului de substanța, gradul de maruntire, amestecarea materialului in timpul uscarii, starea higrometrica a aerului etc.

Cunoașterea acestor factori, precum și a umiditații de echilibru este importanta pentru procesul de uscare și pentru alegerea metodei de uscare.

Indepartarea umiditații se poate efectua cu ajutorul unor metode fizice, chimice sau combinate, dependent de modul de fixare a umiditatii și de natura materialului de uscat.

Dupa procedeul utilizat, uscarea se efectuaza natural sau artificial.

Uscarea se realizeaza prin caldura sau mijloace chimice sau mecanice.

Procesul de uscare poate decurge in doua variante:

1.- uscarea in codiții constante, se realizeaza cand aerul de uscare are permanent aceeași umezeala și temperatura.

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

- uscarea in condiții variabile, cand aerul isi schimba umezeala și temperatura. In acest caz se exercita trei posibilitați :

- materialul circula in echicurent, deci in același sens cu aerul.

- uscarea in contracurent, cand curentul de aer are o direcție inversa fața de uscarea materialului.

- uscarea in curent incrucișat, cand curentul de aer cade perpendicular pe direcția de mișcare a produsului.

1.Principalele metode de uscare

1.uscare la aer - procedeul cel mai simplu de uscare, se aplica in cazul substanțelor care pierd umiditatea și nu sunt influențate de agenți atmosferici, fiind termostabile. Se efectueaza la temperatura de 20-30 ^oC, intinzand substanțele in straturi subțiri, pe coli de hartie, placi de sticla, faianta sau pe rețele de sarma sau panza. Procesul se aplica in cazul majoritații drogurilor vegetale, a unor precipitate, pentru obținerea sulfatului de sodiu etc.

uscarea la cald - se face in cazul substantelor termostabile.

Temperatura și timpul uscarii variaza dupa proprietațiile substantei. Transmiterea caldurii se poate face in trei forme:

- prin convecție, cand aerul cald, apa calda sau vaporii de apa, venind in contact cu pereții aparatului, ii transmit acestuia caldura

- prin conductie, cand aparatul este in contact direct cu sursa de caldura (electricitate,gaz).

- prin radiatie termica provenita de la diferite surse de caldura

In general uscarea la cald se face la temperaturi intre 40-110^oC.

La alegerea temperaturii se ține seama de proprietațiile chimice ale substantei. De exemplu: carbonatul de amoniu, ureea se descompun la 60^oC, azotatul de amoniu la70^oC, bicarbonatul de sodiu la 80^oC.

3.uscarea la vid - se aplica substanțelor care cedeaza mai greu umiditatea dar se altereaza la o temperatura mai ridicata. De obicei se aplica la uscarea materialelor valoroase: extracte, lecitina, soluții extractive alcoolice, sau materialelor care prin uscare obișnuita formeaza la suprafața cruste care impiedica uscarea, sau acelora care se prind in masa, de exemplu gelatina care prin uscare obișnuita se prinde intr-o masa greu de pulverizat, sau substanțelor termolabile.

4.uscarea cu ajutorul substanțelor deshidratante - se aplica in cazul substantelor higroscopice ca extracte uscate, saruri anhidre etc. Ca substanțe deshidratante se intrebuinteaza: oxidul de calciu, clorura de calciu anhidra, sulfatul de sodiu anhidru, acid sulfuric concentrat.

5.deshidratarea sarurilor prin distilare ozeotropa - apa de cristalizare din unele saruri ca sulfatul de magneziu, sulfatul de sodiu, sulfatul feros, poate fi eliminata prin distilare, dupa o prealabila amestecare a acestora cu benzene, toluen, xilol. Aceste substante lichide antreneaza cu ele vaporii de apa cu amestecuri ozeotropa.

La alegerea metodei de uscare și a aparaturii trebuie sa se țina seama de cantitatea materialului, gradul de umiditate initial și final, structura și proprietatiile substantei precum și modul cum este fixata apa.

1.3 Aparatura pentru uscare

Uscatoarele sunt de doua feluri: care functioneaza la presiune normala, periodic sau continuu, și care funcționeaza la presiune redusa. Se folosesc urmatoarele aparate: etuve, etuve la vid, dulapul de uscare, uscatoarele de cilindrii, uscatoarele din fluidizare, uscatoarele prin pulverizare, tunelele de uscare, turnurile de uscare, tobele de uscare, uscarea prin iradiere termica, uscarea cu radiații infraroșii, uscarea cu microunde, uscarea prin liofolizare / [1].

MARUNȚIREA

Marunțirea este operația prin care se realizeaza divizarea unui corp solid in particule mai mici. Marunțirea se efectueaza prin aplicarea unei energii, a unei forte mecanice, care acționeaza asupra forțelor de coeziune a materialelor.

Cantitatea de energie consumata va fi cu atat mai mare cu cat rezistenta materialului este mai pronuntata.

Scopul maruntirii este multiplu:

- asigurarea unei manipulari mai ușoare a materialelor voluminoase

- marirea vitezei de reacție in produsele chimice

- accelerarea operațiilor fizice ca: dizolvare, uscare, extracție

- asiguarea omogenitatii pulberilor compuse

- resorbtia mai buna in organism datorita maririi suprafetei totale a substantelor solide

1 Factorii care influențeaza operatia de maruntire

In operația de marunțire se formeaza initial fragmente de marimi neegale, iar repetarea operatiunii de maruntire produce bucati din ce in ce mai mici.

Procesul micșorarii dimensiuniilor solide se numește sfaramare sau marunțire. Prin sfaramare se ințelege, de obicei numai procesul de micșorare a bucațiilor mari.

Sfaramarea este:

- groscioara- fragmente rezultate au dimensiuni intre 1000-2000μm

- intermediara sau mijlocie - fragmentele au dimensiuni intre 250-50μm

- marunta - cu fragmente intre 50-20μm

- fina - cu fragmente intre 25-3μm și mai mici

Cei mai importanti factori sunt:

1.duritatea - este proprietatea care exprima taria materialelor solide și este un bun indiciu pentru rezistența la marunțire.

umiditatea materialelor - influențeaza operatia de marunțire micșorand productivitatea morilor și marind consumul de energie și costul operației

3.gradul de maruntire - raportul D/d variaza cu tipul morii,cu duritatea materialului și cu marunțirea inițiala a fragmentelor.

4.energia necesara pentru marunțire - nu este posibil sa se determine cu precizie energia necesara pentru maruntirea inițiala a fragmentelor

5.metoda de maruntire și gradul de marunțire - se aleg in funcție de scopul urmarit. Operațiile de marunțire se realizeaza prin: taiere,

foarfecare, presare, despicare, lovire, frecare, triturare

La maruntire trebuie respectate urmatoarele reguli:

- maruntirea sa se faca pana la dimensiunea necesara

- in timpul marunțirii sa se formeze particule de marimi uniforme

- prin marunțire substanțele sa-și pastreze nemodificate compoziția și proprietațiile farmaceutice

- procesul de marunțire sa fie cat se poate de economic

- sa se asigure protecția muncii, tehnica securitații in munca, in special in cazul substanțelor toxice și iritante / [4].

3.PULVERIZAREA

Pulverizarea este operația prin care corpurile solide sunt reduse in fragmente foarte mici, pana la dimensiuni coloidale. Aceasta atrage prin creșterea suprafetei de contact, marirea efectului terapeutic sau faciliteaza unele operații de dizolvare, extracție etc.

Pulverizarea se poate efectua prin:

- lovire, aplicand lovituri perpendiculare, puternice pe suprafața substanței

- triturarea , efectuand o mișcare de apasare in sens invers acelor de ceasornic

Metode de pulverizare:

- pulverizare la mojar

- porfirizarea

- pulverizarea prin intermediu

- pulverizarea integrala sau fara reziduu

- pulverizarea cu reziduu

3.1.Pulverizarea in farmacie

Pulverizarea pentru calitațiile mici de substanțe se face in mojare de porțelan, sticla sau agat prin triturare sau in mojare de metal prin lovire.Triturarea se efectueaza mișcand pistilul circular pe suprafața mojarului, cand din cauza frecarii substantei intre fundul sau peretele mojarului și pistil, se realizeaza pulverizarea. Dupa ce substanța a fost pulverizata, se separa prin cernere in particule de dimensiuni diferite. Se continua pulverizarea particulelor care nu sunt suficient de mici. Dupa FR.X substanțele se pulverizeaza fara reziduu. Un eventual reziduu, se pulverizeaza din nou și se incorporeaza in amestec. Farmacopeea noastra precizeaza gradul de marunțire sau pulverizare al substanței prin cifre romane trecute intre paranteze, numai in cazul unor preparate oficinale sau la unele forme farmaceutice. Pentru celelalte substante nu se dau indicații. Majoritatea substanțelor se pulverizeaza integral "fara reziduu". Sunt insa unele substanțe, mai ales cele de natura vegetala, care au o structura neomogena, cu parți mai dure care se pulverizeaza mai greu și alte parți care se pulverizeaza mai ușor, motiv pentru care la cernere, se separa parțile de diferite rezistențe.

De exemplu, radacina de ipeca conține cantitați mai mari de principii active și se pulverizeaza mai ușor decat țesutul lemnos sarac in substante active și se admite un reziduu de 25%. O astfel de pulverizare in care o parte de materie prima se inlatura prin cernere se numește "pulverizare cu reziduu".

Drogurile și unele substanțe toxice sau iritante se pulverizeaza in mojare acoperite și se cern cu site inchise. Este de recomandat ca pulverizarea acestor substanțe sa se realizeze sub nișe sau in mori inchise etanș.

Pulverizarea unor substanțe medicamentoase este anevoioasa, și pentru a ușura operatia, se adauga unele substanțe straine,inactive. Acest mod de pulverizare se numește "pulverizare prin intermediu"

Substanțele intermediare utilizate pot fi:

- intermedii permanente, care raman in preparat

- intermedii efemere, care dupa pulverizare sunt indepartate sau se volatilizeaza

Ca substanțe intermediare solide se utilizeaza zaharul, pentru pulverizarea vaniliei, a secarei cornute etc.

Ca substanțe intermediare lichide se pot folosi: alcoolul, pentru pulverizarea camforului, acidului boric, cloroformului sau eterului, pentru pulverizarea iodului etc. Ca substanțe intermediare gazoase se utilizeaza in scopul obținerii unei pulberi foarte fine, aducerea sub forma de vapori a unor substanțe ca: sulful, calomelul etc.

Pulverizarea substanțelor care se conglomereaza ca: oxidul și carbonatul de magneziu, oxidul de zinc se face prin frecare pe sita.

Pe langa procedeele enumerate, in farmacie se intrebuinteaza și diferite mori acționate manual sau electric, de exemplu: rașnite, pulverizatorul tip mixer.

3.Pulverizarea in industrie

Pulverizarea (macinarea) se realizeaza in industrie cu diferite tipuri de mori:

1.mori centrifugale cu discuri

moara cu pietre orizontale

3.mori cu bile

4.mori vibratoare

5.mori cu jet

6.mori coloidale

7.moara perplex / [1].

4.CERNEREA

Este operația prin care se urmarește separarea dintr-un amestec cu ajutorul sitelor a particulelor unei substante solide, care trec prin ochiurile sitei, de care nu trec se numește cernere. Daca separarea se face in mai multe porțiuni cu diferite grade de marunțire, operația se numește sortare.

Dupa FR.X gradul de finețe al pulberilor este determinat de sitele folosite la cernere și este indicat printr-o cifra romana scrisa in paranteza, alaturi de numele substantei. Dupa FR.X reziduul de la cernere, obținut cu sita indicata nu trebuie sa fie mai mare de 5% și se prevede sa nu fie mai mic de 60% cu sita imediat superioara.

Tipuri de site:

- site normale romanești

- site normale sovietice

- site normale germane

- site normale americane

- site normale franceze

FR.X are 9 site standardizate:

4.1 Factori care influențeaza cernerea

Materialul care trece prin sita este numit cernut, iar reziduul care ramane pe panza sitei, dupa cernere, se numește refuz.

Cernerea este dependenta de urmatorii factori:

- natura materialului

- forma particulelor

- granulometria materialului

- alimentarea sitei

- formele și dimensiuniile sitei

- miscarea materialului și a sitei / [5].

4.2 Site industriale

In industrie, dupa forma suprafeței de cernere (plan, cilindric), modul de funcționare (fix, oscilant, vibrator) și dupa modul cum este realizata suprtafața de cernere (gratar, placa perforata) se deosebesc urmatoarele tipuri de site:

- sitele cu gratar

- sitele oscilante

- sitele rotative

- sitele vibratoare care pot fi site vibratoare cu inerție, cu lovire și elkectromagnetice / [3].

5 AMESTECAREA PULBERILOR

Amestecarea este operația care are drept scop patrunderea particulelor unei substanțe intre particulele alteia sau mai multor substante. In cazul pulberilor compuse, prin amestecare, se urmarește obtinerea unui preparat cu amestec omogen, adica dispersarea cat mai uniforma a particulelor componente in intreaga masa.

Aceasta repartizare uniforma depinde de:

- proprietațiile fizice a substanței solide

- metoda de amestecare

- eficacitatea aparaturii folosite

Cu cat diferența de marime a particulelor este mai mare, cu atat amestecarea trebuie sa fie mai energica și mai indelungata, cand dispar treptat diferențele și sistemul se apropie de o stare de echilibru.

Rezultatul amestecarii este redat de gradul de amestecare care exprima relația dintre deviația standard teoretica și deviația standard determinata a amestecului.

Condiția reușitei este ca densitatea componentelor sa fie aproape identica.

Numai pulberile formate din particule uniforme pot fi amestecate uniform. Particulele unei pulberi anizodimensionale sau cu densitate diferita, in timpul mișcarii se separa in straturi, dupa marimea particulelor.

5.1 Amestecarea in farmacie și industrie

Efectul optim de amestecare se obține daca mișcarea pulberii se face eliptic, prin așezarea oblica a dispozitivului de amestecare.

Pentru amestecare, in farmacie au fost recomandate cutii cilindrice sau rotunde, in care se afla bile de oțel sau porțelan unde amestecarea este asemanatoare cu cea realizata in morile cu bile.

In farmacie amestecarea unor cantitați mari de substanțe de pulverizat se realizeaza in mojare. Daca la pulverizare se intrebuințeaza mojare care au pereții cu porozitați, amestecarea se realizeaza mai ușor in mojare cu pereți netezi.

In industrie se folosesc diferite tipuri de mașini de amestecat care se pot grupa dupa principiul de funcționare:

- amestecare prin curenți, care transporta continuu parți de substanța in alt loc

- amestecare prin difuziune, realizata prin mișcarea dispozitivului

- amestecare prin trituare, in dispozitiv de diferite forme care forțeaza materialul sa se amestece

- amestecare prin scuturare, alternand mișcarile accelerate cu o mișcare incetinita

Mașinile de amestecare pot fi:

- cilindrice

- conice

- hexagonale

Tipuri de amestecatoare:

- amestecator cu tambur cilindric sau prismatic

- amestecatori cu conuri

- amestecator cu arbore oblic

- amestecator in forma de V

Pentru amestecare, se pot folosi in morile cu bile in care simultan cu pulverizarea se realizeaza și amestecarea.

6 DIVIZAREA PULBERILOR

Divizarea pulberilor este operația de imparțire a amestecului de pulberi in doze unitare. Pulberile pot fi divizate dupa urmatoarele metode:

6.1 Metoda de divizare dupa aprecierea vizuala

Dozele sunt așezate in forma de conuri a caror egalitate se apreciaza vizual. Se efectueaza pe cartele obișnuite, pe cartele speciale sau pe capsule de hartie deschise.

a)divizarea pe cartele - se face pe cartele confecționate din celuloid, cu o flexibilitate corespunzatoare pentru a permite indoirea lor in scopul introducerii pulberilor in capsule. Pentru compararea cantitaților divizate, cartelele se așeaza cate 5 pe doua randuri orizontale avand acoperita 2/3 din suprafața lor de cartelele urmatoare. Pe spațiul ramas liber se lasa sa cada prin lovirea cartelei care conține intreaga cantitate de pulbere, cantitați egale de pulberi.

b)divizarea pe cartele speciale - sunt prevazute cu un cioc la unul din capete, care servește la deschiderea capsulelor de hartie.

c)divizarea pe cartele cu cercuri concentrice - acestea ușureaza aprecierea cantitaților de pulbere pe o cartela.

d)divizarea pe hartia din care este confecționata capsula - prezinta avantajul ca pierderea de substanța este mai mica, avand posibilitatea aderarii pulberii pe cartele și evita necesitatea deschiderii capsulelor.

Metoda poate da erori intre 10-40%. Diferențele in greutate pot fi reduse sub 15% daca dozele se impart cate cinci prin cantarire, iar restul divizarii se face prin apreciere vizuala.

Nu se divizeaza un numar mai mare de zece doze. Daca medicul prescrie douazeci de doze, se impart amestecul de cantarire in doua parți egale, iar apoi fiecare parte se divizeaza in zece, dupa apreciere vizuala.

6.2 Metoda de divizare dupa volum

a)impartirea volumului in parti egale - aceasta divizare se face cu ajutorul unor dispositive formate dintr-un cilindru, in care se așeaza pulberea in strat uniform, iar imparțirea in doze se face prin introducerea lamelelor desparțitoare aflate la distanțe egale intre ele.

b)scoaterea volumelor egale corespunzatoare unei doze - acest procedeu se bazeaza pe principiul "linguriței rase" la care volumul este reglabil, iar excesul de pulbere luat in lingurița se indeparteaza fie cu ajutorul unei baghete, fie cu o parghie pe un arc care aluneca deasupra linguriței.

6.3 Metoda de divizare prin cantarire

Este cea mai precisa metoda de divizare. Consta in cantarirea fiecarei doze in parte cu balanța de mana, ceea ce confera o exactitate care compenseaza timpul prelungit de lucru / [1].