PARTICULARITATILE ALIMENTATIEI IN T.B.C

Tuberculoza evolueaza in general pe o perioada lunga de timp, care se poate intinde pe ani sau chiar zeci de ani luand un aspect ondulatoriu cu remisiuni si exacerbari.

Bacilul Koch si produsele sale antigenice conditioneaza o reactie complexa a organismului: in vitro MycobacteriumTuberculosis nu produce caseum iar infectia cu aceasta bacterie nu este sinonima cu boala .

Modificarile biologice din cursul tuberculozei (deficitul ponderal, febra, intoxicatia endogena, alergia,etc.) pot fi influentate de natura principiilor alimentare, ritmul alimentatiei, calitatile acidifiante sau alcalinizante ale alimentelor etc. Ele intervin in mod direct sau indirect in procesul de nutritie. Un exemplu, il constituie afectarea functiei de ventilatie al plamanului; oxigenarea insuficienta si acumularea de CO₂, marcheaza o tendinta la acidoza care va trebui contracarata printr-o dieta corect aleasa. Trebuie sa se tina cont de afectarea concomitenta a functiei metabolice hepatice si pulmonare (lipodiereza pulmonara).

Deseori tuberculoza prinde si seroasele antrenand un dezechilibru hidroelectrolitic si proteic; trebuie sa se cunoasca si sa se tina cont in alcatuirea ratiilor alimentare ale bolnavilor aflati in acest stadiu, de faptul ca tuberculoza tubului digestiv poate influenta negativ nutritia generala putand produce modificari complexe si anume: de la anorexie functionala pana la tulburari de tranzit si secretorii; mecanismele biologice implicate in vindecarea tuberculozei(resorbtie, calcificare, fibrozare) perturbarea formarii matricei organice a smaltului, o frecventa mai mare a cariilor, pot fi influentate de asemenea de o dieta corecta.

Eficienta tratamentului antituberculos depinde net de doza si tipul tuberculostaticelor alese in functie de stadiul si tipul leziunilor T.B.C.. Trebuie insa sa se tina cont ca acest tip de tratament necesita adaptarea masurilor dietetice astfel incat sa fie favorizata eficienta si actiunea medicatiei.

Nu trebuie omis faptul ca tratamentul cu izoniazida (INH) si acidul paraminosalicilic (PAS) mareste necesarul de piridoxina si acizi pantoteic in timp ce administrarea de streptomicina si ethionamida creste necesarul de riboflavina. Se va compune prin urmare o dieta bogata in aceste trofine.

Asigurarea unui regim dietetic adecvat, capabil sa asigure conditii favorabile unei vindecari rapide presupune:

recomandarea unui regim dietetic diversificat, aplicat situatiei particulare a bolnavului respectiv si nu un regim tip universal valabil, regim care va fi diferit si in functie de forma si stadiul bolii;

1. NECESARUL NUTRITIV IN T.B.C.

In etapele timpurii de stabilire a unei diete in tuberculoza, diversi autori au indicat consumarea in exces a unui singur produs - carne semicruda, lapte, oua, etc. - lucru care s-a dovedit nestiintific, deoarece nu exista un aliment capabil sa asigure, in exclusivitate, trebuintele nutritive ale omului bolnav de tuberculoza.

Tuberculoza, fiind o boala infecto-contagioasa foarte grava, se caracterizeaza prin scadere in greutate, avand stranse legaturi cu nutritia in general si alimentatia in special. Termenul de ftizie- rezervat inca din vechime acestei boli si care inseamna  topire-casexie, arata caracterul consumptiv al acestei boli.

Tuberculoza trebuie considerata o boala a intregului organism si nu doar o boala localizata la plamani sau alt organ pe care le altereaza si le scoate partial sau total din functie, fapt pentru care la bolnavul de tuberculoza necesarul de proteine, lipide, glucide, vitamine si saruri minerale, precum si raportul dintre ele, este diferit fata de omul sanatos. Pentru evaluarea trebuintelor nutritive trebuie sa se aiba in vedere, pe de o parte conditia fiziologica (copil, adolescent, adult, graviditate, alaptare) si starea de nutritie, iar pe de alta parte forma si natura bolii.

1.1. Necesarul de vitamine

Vitaminele sunt trofine indispensabile organismului uman, caracterizate prin incapacitatea organismului de a le sintetiza, fapt pentru care ele trebuie administrate prin alimentatie.

Toate starile infectioase si/sau toxice necesita o suplimentare a cantitatii de vitamine la nivelul organismului. S-a constatat ca o hrana hipervitaminizante va creste rezistenta organismului fata de tuberculoza, in timp ce carenta vitaminica va scadea rezistenta organismului fata de infectii, asociindu-se cu imbolnaviri frecvente.

Vitaminoterapia ocupa un loc important in cadrul tratamentului medicamentos nespecific aplicat bolnavului de tuberculos. In plus s-a constatat ca vitaminele naturale introduse in organismul uman printr-un aport alimentar judicios ales, au actiune biologica superioara vitaminelor sintetice. Pentru asigurarea necesarului vitaminic prin alimentatie se recomanda renuntarea la prelucrarea culinara a legumelor si fructelor care scade continutul vitaminic optandu-se pentru meniurile bogate in cruditati

VITAMINAA(retinol, axeroftol): plecand de la ideea ca axeroftolul mareste rezistenta la infectii in general, s-a studiat efectul insuficientei asupra susceptibilitatii organismului fata de bacilul KOCH

Intr-o cercetare a starii de nutritie axeroftalmica prin adoptometrie , s-a constatat deficienta in aceasta vitamina la 53/% din 197 bolnavi de T.B.C. fata de 6-11% din 300 persoane sanatose . Intr-un alt studiu ,prin determinarea vitaminei A in sangele bolnavilor care solicitau consultatii la o unitate medicala pentru afectiuni ale aparatului respirator ,s-a gasit ca incidenta valorilor sub 85 u.i % (limita inferioara a valorilor normale) a fost de 50-87% pentru 191 bolnavi de T.B.C..

Se stie ca infectia scade continutul sangelui in vitamina A si atat prin adaptometrie, cat si prin dozarea vitaminei in sange, s-a constatat ca deficienta in aceasta vitamina este cu atat mai frecventa si mai accentuata cu cat tuberculoza evolueaza mai grav, hipovitaminoza aparand la toti bolnavii cu forme severe; cei care au murit, prezentau valorile cele mai mici (sub 70 u.i.%); in ficatul persoanelor decedate prin T.B.C. s-au gasit cantitati mici de axeroftol, chiar daca pana la moarte aportul a fost de 5.000- 8.000 u.i./zi, adica mai mare decat ratia optima pentru un adult sanatos (4.500- 5.000 u.i./zi).

Indiferent de importanta scaderii nivelului de axeroftol in sange, concentratia carotenului a fost normala sau chiar crescuta, dand serului o culoare galbuie, ceea ce a generat ideea ca tuberculoza inhiba convertirea provitaminei in vitamina.

Pe baza acestui considerent s-a apreciat ca T.B.C. mareste considerabil nevoia de vitamina A.

Pentru mentinerea vitaminemiei normale este necesar ca aportul sa fie de 3-4 ori mai ridicat si cea mai mare parte sa se gaseasca sub forma de retinol, produsul natural fiind mai activ decat cel sintetic.

In formele grave de T.B.C. nu s-au obtinut valori sanguine normale decat prin administrarea de Oleum jecoris, care dupa unii ftiziologi influenteaza favorabil evolutia bolii.

Insuficienta vitaminei A duce la cornificarea epiteliilor, mucoaselor si favorizeaza dezvoltarea tuberculozei laringiene.

In hipertiroidism administrarea vitaminei A este obligatorie prin functia sa antagonista tiroxinei, impiedicand utilizarea glucidelor.

Diareele si enteritele de orice natura saracesc organismul in vitamina A, de aceea aparitia tulburarilor intestinale in cursul T.B.C. trebuie combatuta cu vitaminoterapie A (important in bolile asociate).

Vitamina A mareste functia glicogeno-genetica hepatica si inhiba penetratia bacilului in organism.

Vitamina A este prezenta in unele produse de origine animala: untura de peste, ficatul multor animale, galbenusul de ou, unt, lapte, smantana, margarina, iar provitaminele in legume si fructe.

Necesarul de axeroftol pentru bolnavul de tuberculoza, este de 10.000 u.i./zi, din care 75- 80% sub forma de retinol.

VITAMINA D₃ (colecalciferol): aceasta vitamina faciliteaza absorbtia calciului din intestin si depunerea lui in oase in insuficienta vitaminei, CUD al calciului scade si creste eliminarea lui fecala, antrenand si fosforul. In acelasi timp se perturba mineralizarea scheletului.

Prin actiune asupra paratiroidelor, vitamina D intensifica metabolismul calciului; se recomanda bolnavilor cu labilitate a sistemului nervos vegetativ si mai ales copiilor rahitici, care sunt mai putin rezistenti la T.B.C..

Principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata sub influenta razelor ultraviolete ale luminii solare, iar ca surse alimentare sunt de mentionat: ficatul, lactate grase (unt, smantana, lapte integral, branzeturi grase), galbenusul de ou, margarina vitaminizata, pestii grasi (untura de peste).

Necesarul zilnic al bolnavului de T.B.C. este de 1.500-2.000 u.i.

VITAMINA K (filokinona, farnochinona): unele tuberculostatice inhiba aportul de vitamina K si prelungeste timpul de protrombina, marind tendinta la hemoragii, mai ales cand cantitatea de legume-fructe din dieta este redusa (alimente bogate in aceasta vitamina9.

Principala sursa de vitamina K o reprezinta sinteza microbiana intestinala care in T.B.C. este redusa, atat datorita medicatiei cat si bolii in sine. Rezulta ca necesarul de vitamina K este mai mare decat la omul sanatos: se aproximeaza la 2-3 mg/zi.

Alimentele bogate in filochinona sunt legumele verzi (salata, spanac, urzici, mazare verde, rosii etc.)si de origine animala: ficat, galbenus de ou, lapte etc.

VITAMINELE DIN COMPLEXUL B : vitaminele complexului B (mai importante) sunt: B₁ (tiamina), B₂ (riboflavina), B₆ (piridoxina), B₁₂ (cobalamina).

Tuberculoza, si mai ales substantele folosite la tratamentul ei maresc considerabil necesarul in vitaminele complexului B, deoarece majoritatea tube3rculostaticelor au actiune antivitaminica.

Streptomicina si etionamida ridica necesarul de riboflavina la 5-10 mg/zi (fata de 2-3 mg la omul sanatos) si in cazul unui tratament inadecvat sau un aport insuficient, poate apare hipovitaminoza. Etionamida, si in special izoniazida au actiune antipiridoxinica, ultima fiind tot atat de activa ca si dezoxipiridoxina (principalul antimetabolit al vitaminei B₆). Se pare ca hidrazida cu piridoxina formeaza un compus (piridoxal 5 fosfat- izonicitinoil-hidrazona) care se elimina in urina si administrat in doze mari (10-15 mg/kg.corp/zi) intensifica pierderea de vitamina.

Dupa 4 pana la 6 saptamani de tratament intensiv, pierderea se mareste; un procent mare, 40-80% din tuberculosii examinati au raspuns la testul de incarcare cu piridoxina, eliminand in acelasi timp (8-24 h)mai multa vitamina decat in mod normal.

Pierderile sunt cu atat mai pronuntate cu cat doza de hidrazida este mai mare si in urma spolierii organismului, poate diminua activitatea enzimelor piridoxolice.

La bolnavii tratati cu izoniazida timp indelungat s-au remarcat, atat scaderi importante in activitatea transaminazelor serice, cit si cresterea cantitatii de acid xantureic excretat dupa administrarea a 10 gr. Triptofan.

Datorita numarului mare de reactii biochimice la care participa enzimele piridoxalice, diminuarea activitatii lor poate conduce la aparitia de tulburari foarte diferite.

S-au publicat cazuri de bolnavi la care, dupa administrarea prelungita de HIN cu doza mare, au aparut complicatii psihoneurologice (sindroame maniaco-depresive, polinevrite) tegumentare (eriteme pelagroide) sau sanguine (anemie, hipoproteinemie).

Intensificand eliminarea sau interferand utilizarea acestei vitamine, izoniazida face necesarul de piridoxina al bolnavilor tratati timp indelungat cu doze ridicate, sa fie de 15-20 de ori mai mare decat in lipsa ei.

LIPSA VITAMINEI B₁: (tiamina) duce la o slabire generala, scade tonusul, da o proasta dispozitie cu cefalee si dureri musculare, face sa creasca cantitatea de acid lactic in miocard, predispunand la insuficienta cardiaca si mareste procesul inflamator din intestin: in aceste cazuri trebuie marita ratia de vitamina B₁.

Sursele bogate in vitaminele complexului B sunt: paine neagra si intermediara, lapte si produse lactate, oua, legume, fructe, orez nedecorticat, porumb etc., carnea de porc este foarte bogata.

Surse importante pentru vitamina B₂: lapte, oua, ficat, legume, fructe.

Necesarul:

tiamina.2,5 - 3,5 mg/zi;

riboflavina..3 - 4 mg/zi, iar in cursul tratamentului cu streptomicina si etionina, creste la 10 mg/zi;

piridoxina4 - 6 mg/zi, in cursul tratamentului cu izoniazida si acid paraaminosalicilic, creste la 40 - 60 mg/zi.

ACIDUL PANTOTENIC este bine reprezentat in alimentele de origine vegetala si animala.

Participa la numeroase procese biochimice fundamentale; mai ales la degradarea oxidativa a catenelor hidrocarbonate. De asemenea, potenteaza actiunea si sporeste toleranta antibioticelor, are un rol asupra celulelor bronhoalveolare, favorizand producerea de anticorpi si procese imunologice. Se recomanda mai ales in T.B.C. bronsica.

S-a semnalat ca tratamentul cu izoniazida si acid paraaminosalicilic micsoreaza continutul sanguin in aceasta vitamina care participa si la acetilarea acestor droguri.

Necesarul este de 5 - 10 mg/zi, iar in cursul tratamentului cu izoniazida si acid paraaminosalicilic creste la 40 - 60 mg si chiar 100mg.

ACIDUL FOLIC (pteroilglutamic): intervine in sinteza nucleoproteinelor, in cazurile de T.B.C. cu anemie megaloblastica provocata de un deficit alimentar in acid folic sau de o absorbtie intestinala deficitara.

Se gaseste in legumele verzi si carne, in concentratie mai mare; necesarul este de 0,4 mg/zi.

VITAMINA PP (niacina, nicotinamida): nicotinamida intra in constitutia grupului prostetic al unor enzime din categoria dehidrogenazelor.

Acestea joaca si ele roluri esentiale in procesele furnizoare de energie, in respiratia celulara si in unele procese de oxidoreducere din organism.

Intrucat piridoxina intervine in biosinteza niacinei din triptofan, insuficienta ei la nivel metabolic micsoreaza disponibilul de vitamina PP.

La bolnavii tratati timp indelungat cu doze mari de izoniazida s-a observat o scadere a acidului nicotinic din sange pana aproape la jumatate din valoarea normala.

Pentru mentinerea nicotinamidemiei normale, este necesar ca aportul sa fie de 2 - 3 ori mai mare decat normal, necesarul recomandat fiind de 15 - 20 mg/zi.

Sursele alimentare mai importante. carnea (mai ales ficat), faina integrala , unele legume, oua.

VITAMINA C (acidul ascorbic): cele mai sensibile specii fata de mycobacterium tuberculosis sunt omul si maimuta, ca si cobaiul, incapabili sa sintetizeze vitamina C.

Tuberculoza, ca si alte boli infectioase sporeste consumul de vitaminaC.

Cercetarile efectuate au demonstrat in cazul tuberculosilor ca, pentru un aport similar, cantitatea eliminata prin urina in 24 ore este mai mica decat la persoanele sanatoase, diferenta data de severitatea bolii.

Pentru o dieta ce furniza intre 55 - 65 mg vitamina C/zi excretia medie a fost de 5,7 mg la tuberculosi fata de 29,2 mg/zi la grupul de control. Prin testul de incarcare cu acid ascorbic s-a remarcat ca organismul bolnavilor de T.B.C. contine un procent scazut din aceasta vitamina, deficitele de saturatie fiind cu atat mai mare cu cat boala este mai severa.

Avand in vedere ca la saturatie, un adult sanatos contine circa 50 mg vitamina C/Kg.corp, un deficit de 3 g cum apare in T.B.C., echivaleaza pentru un bolnav de 65 Kg cu o depletie aproape completa.

In numeroase cercetari, controlandu-se prin mai multe teste biochimice (dozarea vitaminemiei, vitaminuriei dupa incarcare) starea de nutritie ascorbica la bolnavii de T.B.C. s-a constatat ca pentru mentinerea ascorbinemiei la valori normale trebuie ca aportul de vitamine C sa fie de peste 150-200 mg/zi, adica de 2-3 ori mai mare decat la persoanele sanatoase. In plus, tratamentul cu izoniazida si, mai ales, cu acid paraminosalicilic creste consumul de vitamina C si daca aportul nu este suplimentat adecvat, bolnavul este expus la hipovitaminoza.

Importanta disponibilului de vitamina C in cursul tratamentului tuberculozei reiese si din numeroase observatii clinice.

S-a observat ca incidenta hemoptiziilor este mai mare si boala este mai grava la persoanele care nu dispun de fructe sau de legume, frunze (eschimosi); in plus, numerosi ftiziologi au semnalat actiunea favorabila a vitaminei C naturale (din fructe, sucuri etc.) sau a acidului ascorbic in terapia T.B.C..

Prin majorarea aportului, nu numai ca se asigura prevenirea hipovitaminozei, care deprima puterea de aparare, dar datorita rolului sau multiplu (in respiratie, colagenogeneza, rezistenta capilara etc.) vitamina C contribuie la imbunatatirea starii generale a bolnavilor, scade sensibilitatea fata de tuberculina, scade incidenta formelor ulcero-cazeoase, hemoptoice si contribuie de asemenea in mod favorabil la fibrozarea leziunilor.

In acelasi timp, vitamina C intensifica formarea de anticorpi, mareste puterea antitoxica si bactericida a serului sanguin.

Sursele alimentare de vitamina C sunt reprezentate de toate legumele verzi (ardei, spanac, patrunjel, varza etc.), tomate si altele si de fructe ( fragi, macese, coacaze, cirese etc.) si ficat.

Necesarul de vitamina C al unui bolnav de tuberculoza se aproximeaza la 150 - 200 mg/zi, de preferat prin legume si fructe proaspete.

1.2. Necesarul de proteine

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

Cresterea rezistentei organismului prin actiunea factorilor antiinfectiosi (celulari si umorali) si prin intermediul interactiunii agent - gazda - este realizata de proteine; cercetarile experimentale au demonstrat superioritatea neta a unei diete hiperproteice capabila sa confere organismului o rezistenta crescuta, in raport cu un regim sarac in material azotat.

In stabilirea necesarului proteic, trebuie avuta in vedere nu numai cantitatea, dar mai ales calitatea si tipul proteinelor incluse in dieta, cu rol in influentarea rezistentei organismului. S-a constatat ca insuficienta proteinelor animale (clasei 1), va influenta rezistenta organismului, iar lipsa (sau insuficienta) unui singur aminoacid esential (exemplu triptofan, izoleucina, metionina)este capabila sa conduca la scaderea considerabila a capacitatii organismului de a elabora anticorpi.

Chiar si stadiile de tuberculoza care evolueaza febril prin toxicitate, duc la marirea catabolismului proteinelor cu cresterea concomitenta a azotemiei, prin urmare, intensificarea metabolismului, mareste nu numai trebuintele energetice ci si necesarul de proteine. Se ajunge la situatia in care cantitatea de 0,5 g/Kg.corp/zi considerata obisnuit un minim proteic indispensabil nu mai este suficienta.

La acest fapt concura desfasurarea in paralel a doua procese: intensificarea eliminarii unor acizi aminati (exemplu, cisteinuria se va dubla si chiar mai mult), concomitent cu accentuarea amoniuriei care in formulele cu tendinta la acidoza poate reprezenta pana la 20% din totalul azotului pierdut pe cale renala.

Eliminarea acestor forme de azot ne-sau incomplet oxidat, demonstreaza ca in T.B.C. nevoia de proteine creste nu numai prin intensificarea oxidarilor aminoacizilor in uree (incomplet oxidat)ci si din cauza aparitiei unor tulburari metabolice.

In formele extinse de boala, prin procesul de cazeificare, de demascare a lipidelor citoplasmice si inhibare a catabolismului se produc leziuni de necroza celulara intinse in tesuturile afectate. In cazul bolnavilor subnutriti se va urmari ca ratia de proteine sa reprezinte cel pu-in 14-15% din valoarea calorica a dietei si 50-60% din ele sa fie furnizate din alimente de origine animala. Cantitatea de proteine necesare este de 1,5-2g/Kgc/zi, totalizand aproximativ 90-130 g/zi.

O scadere a aportului de proteine sub 1,5g/Kgc/zi va conduce la incetinirea fibrozarii si reducerea numarului bolnavilor cu stare generala buna.

In formele acute de boala nu se poate preveni negativarea bilantului azotat, desi cresterea ratiilor proteinelor la 2g/Kgc/zi echivalent cu 120-150g/zi, vor preveni sau atenua hipoproteinemia.

Studierea electroforetica a cazurilor grave de tuberculoza a demonstrat hipoalbuminemia si hiperglobulinemia cu cresterea in special a fractiunilor a₁ si a₂. Pe parcursul unei evolutii bune a bolii se constata normalizarea lenta a acestei disproteinemii.

Cercetarile experimentale au confirmat faptul ca rezistenta organismului la tuberculoza este cu atat mai mare cu cat sursa de azot a fost mai variata: carne, peste, lapte, cereale, levuri, etc.

Concluzionand, importanta proteinelor in ratia alimentara a bolnavului de tuberculoza nu poate fi negata si nu trebuie subestimata, iar in situatiile care evolueaza febril, cand rata catabolismului proteinelor este sporita, se va trece la cresterea aportului proteic.

1.3 Necesarul de glucide

Studiile efectuate au demonstrat normalitatea metabolismului intermediar glucidic in tuberculoza. Prin urmare si ratia glucidica va fi normala si va reprezenta circa 50% din necesarul caloric; astfel va fi capabila sa acopere atat necesarul energetic al bolnavului si totodata va impiedica folosirea proteinelor in scop energetic (gluconeogeneza).

Se va urmari evitarea unui exces glucidic nociv organismului prin mai multe mecanisme; rol lipidoformator cu cresterea tendintei la obezitate, favorizeaza alergizarii organismului, scaderea rezistentei la infectii si inducerea de tulburari la glucoreglare. Se va tine cont de aceste fapte in special la bolnavii de tuberculoza care prezinta urticarie, astm bronsic, eczema sau diateze alergice asociate (Povzner).

Exacerbarea proceselor inflamatoare printr-o cantitate mare de glucide - constatat experimental - a condus la ideea scaderii cantitatii de glucide pentru a nu produce o accelerare a focarului inflamator.

Prin urmare se vor administra cu prudenta dulciurile concentrate a caror trecere in circulatie poate produce tulburari de glicoreglare cu gravitate sporita la bolnavii ce primesc concomitent tuberculostatice, derivati cortizonici etc.

Se indica mentinerea ratiei glucidice normale fara cresterea ei - care se poate insoti de tulburarile mai sus mentionate, dar nici scaderea ratiei glucidice, pentru ca oricum functia glicogenetica a ficatului este tulburata.

1.4. Necesarul de lipide

Cercetari experimentale efectuate pe baza studiului coeficientului respirator au demonstrat ca metabolismul lipidic si glucidic sunt normale in cazul pacientilor cu T.B.C.. In plus datele contradictorii si ambigue din literatura nu reusesc sa stabileasca actiunea lipidelor si a acizilor grasi asupra bacilului Koch.

Teoria conform careia ingerarea de lipide ar favoriza formarea de fermenti lipolitici capabili sa distruga bacilul Koch (el fiind protejat de capsula ceroasa liposolubila) nu a fost confirmata, iar experienta practica a dovedit ineficienta 'inecarii in grasimi a tuberculozei'.

Statistic se demonstreaza ca frecventa tuberculozei este invers proportionala cu greutatea corporala; studiile efectuate de Bernard si Kreis demonstreaza ca din 100.000 locuitori, morbiditatea tuberculoasa este de 126 la subnutriti, 64 la normoponderali si de numai 18 la obezi.

In stabilirea ratiei de lipide a bolnavului de tuberculoza pulmonara cronica se va tine cont si de existenta unor boli asociate; tinand cont de frecventa tulburarilor hepatice determinate de toxiinfectia bacilara (sau numai) de anumite chimioterapice aplicate timp indelungat, se va recomanda reducerea cotei de lipide in vederea eliminarii riscului de hepatosteatoza. In plus, trebuie avuta in vedere faptul ca se asociaza anorexia, cu diminuarea degradarii lipidelor si impiedicarea asimilarii acesteia.

Un al treilea fapt care concura este absenta unui ferment lipodietetic (Delarne si Ludwig) aflat in septurile din jurul vaselor mici, pe marginea epiteliilor bronsice conducand de asemenea la tulburari ale metabolismului intermediar lipidic.

Cercetarile efectuate in tara noastra de catre Diaconita au demonstrat disparitia activitatii lipazice pulmonare cu depuneri de lipide ca urmare a tulburarilor de oxigenare consecutive perturbarii integritatii bronsiolare si alveolare. Injectarea experimentala a unor anumiti esteri lichizi, poate produce chiar scleroze pulmonare care creeaza cercul vicios al anoxiei cu perturbari consecutive de metabolism intermediar lipidice.

Concluzionand, se considera ca un regim hidrolipidic constituie un mijloc de aparare a organismului solicitat de boala cat si de unele chimioterapice.

Dintr-un necesar de 3000 calorii/zi se va urmari ca lipidele sa fie in cantitate de 75-90 g/zi, corespunzand la 1-1,5 g/Khc/zi, egal cu 850 calorii; ele vor fi reprezentate in proportie de 66% de lipide.

1.5. Necesarul de calorii

Descoperirea mijloacelor de combatere a tuberculozei a condus la renuntarea treptata, la supraalimentatie (doparea bolnavului) fiind stiut ca adaosul ponderal nu inseamna obligatoriu evolutie favorabila.

Totusi se urmareste asigurarea unui aport caloric adecvat in ideea mentinerii bilantului energetic, echilibrat sau usor pozitiv.

Pentru adultii normoponderali, fara denutritie, internati intr-un spital sau in sanatorii, necesarul de calorii este mai mare decat cheltuiala de energie in conditii de repaus (circa 2000) si variaza in functie de starea fiziologica (varsta, sex, greutate etc.) intre 2500-3000 calorii neto, corespunzand la 35-40 calorii/Kg/zi real ingerate de bolnav. Se apreciaza ca trebuintele energetice ale bolnavului de tuberculoza in cura, sunt egale cu cheltuiala de fond, calculata in calorii pe 24 ore si majorata cu 70%, ceea ce pentru un pacient al carui metabolism bazal este 1600, revine la 2700 calorii/zi. Necesarul calorie trebuie obtinut printr-un echilibru corespunzator intre substantele calorigene si anume: 35% sa provina din lipide, 50% din glucide si 15% din proteine.

In concluzie, supraalimentatia in tuberculoza este nejustificata, putand determina chiar tulburari grave, iar castigul ponderal, considerat candva factor de prognostic pozitiv, are un efect discutabil. In schimb, mentinerea echilibrului ponderal, cu evitarea slabirii - in special - reprezinta un postulat indiscutabil (denutritia agraveaza boala).

In timp ce dieta care permite recuperarea greutatii pierdute, reduce timpul pana la oprirea evolutiei bolii, reducerea aportului energetic la 2500 calorii brutto (rationalizarea hranei in sanatoriile T.B.C. in timpul razboiului) a micsorat adaosul ponderal si acesta s-a asociat cu scaderea procentului de vindecari, cu toate ca ceilalti factori terapeutici au ramas nemodificati.

S-a incercat experimental o suplimentare calorica a dietei, prin marirea ratiei de zahar si/sau grasimi, in cazul bolnavilor recent internati si s-a observat pe langa sporul ponderal si o stagnare a proceselor infiltrative.

Necesarul de calorii, in cazul bolnavilor de tuberculoza exprimat fata de greutatea corporala este de 30-40 calorii/Kg, ceea ce reprezinta un total de aproximativ 2500-3000 calorii/zi (limita superioara fiind destinata cu precadere pacientilor tineri si subnutriti, in ideea corectarii deficitului ponderal).

1.6. Necesarul de saruri minerale

Tuberculoza induce si in cazul echilibrului mineral o serie de modificari corelate cu diversele etape ale bolii; cele mai importante modificari privesc metabolismul sarii si al calciului.

SODIU: bilantul mineral si cel azotat prezinta un permanent paralelism pe parcursul evolutiei tuberculozei; in timpul perioadelor febrile, cand catabolismul proteic este crescut, se retin in organism saruri minerale care vor fi eliminate la incetarea febrei. Cercetarile experimentale au demonstrat acutizarea din timpul episoadelor febrile, infirmand supozitia conform careia bolnavul tuberculos este intr-o permanenta demineralizare a organismului. Fixarea clorurii de sodiu corelata cu hidrofilia tisulara crescuta, cu acumularea de exudate seroase sau cu secretia exagerata, i-au facut pe unii sa indice o dieta hiposodata.

S-a dovedit ca originea acestor modificari este corelata in special cu hipoproteinemia si mai putin cu natriopexia asa incat transfuziile de sange si regimurile hiperproteice s-au dovedit superioare dietei desodate.

Cu toate acestea indicarea unui regim hiposodat bolnavului de tuberculoza s-a dovedit benefica, favorizand diureza, deshidratarea tesuturilor si eliminarea clorurii de sodiu din organism, prin aceste efecte evitand suprasolicitarea tubului renal, avand rol pozitiv in antagonismul Na/Ca.

Se va avea in vedere si faptul ca tuberculoza este o boala care evolueaza pe o perioada lunga - de ani sau zeci de ani - cu aplicarea concomitenta de corticoterapie, fapt pentru care un regim hiposodat este salutar.

CALCIU: observatiile experimentale care au demonstrat pierderile de substante minerale in tuberculoza si in plus constatarea aparitiei punctelor de calcificare in locul leziunilor, i-au facut pe vechii ftiziologi sa creada ca in cursul acestei boli este necesara majorarea aportului de calciu in corelatie cu aportul de colecalciferol (vitamina D), urmarind totodata prevenirea demineralizarii cat si favorizarea calcificarii tuberculilor.

Constatarea unei calcemii scazute, asociata cu activitatea crescuta a fosfatazei alcaline din formele grave de tuberculoza a venit sa intareasca aceasta idee.

Asa a luat nastere teoria decalcificarii si recalcificarii in patologia si terapeutica care a dovedit ca este tot atat de nestiintifica pe cat a fost de populara si extinsa in practica.

Timpul a demonstrat ca numai un aport insuficient sau casexia terminala pot conduce la demineralizari fara a reprezenta insa un fenomen specific in tuberculoza, situatie in care scheletul bolnavului nu este mai sarac in calciu. In plus, s-a constatat ca nici chiar in conditiile majorarii aportului de calciu, peste cel optim, nu a condus la calcificarea provocata a leziunilor si nici nu s-a insotit de avantaje nutritionale sau terapeutice demne de luat in considerare. Apoi, nu s-a facut dovada ca depunerea calciului precede sau favorizeaza mineralizarea leziunilor sau este consecutiva ei.

In aceste conditii aportul de calciu in alimentatia bolnavului de tuberculoza nu poate fi neglijata si tinand seama de rolul lui, trebuie sa se asigure un aport de circa 15 mg/Kg, asigurandu-se totodata conditiile necesare utilizarii lui digestive si metabolice.

FIERUL SI TROFINELE CU ROL HEMATOPROTEIC (cupru, acid folic, ciancobalamina) trebuie sa fie prezente in dieta bolnavului de tuberculoza in cantitati mai mari decat ratia persoanelor sanatoase de aceeasi varsta si sex, data fiind posibilitatea pierderilor de sange din cursul bolii.

NORME ORIENTATIVE DE CALORII SI TROFINE IN ALIMENTATIA BOLNAVILOR DE TUBERCULOZA

2. GRUPE DE ALIMENTE SI RATII RECOMANDATE IN T.B.C.

In trecut, diversi autori au indicat in cadrul dietei pentru tuberculoza consumarea in exces a unui singur produs - carne semicruda, lapte, oua etc. - lucru ce s-a dovedit nestiintific si nebenefic pentru trebuintele nutritive ale omului bolnav de T.B.C..

Principiul de baza al unei alimentatii rationale este asigurat de coexistenta pe piata metabolica a tuturor trofinelor in proportii corespunzatoare trebuintelor metabolice. Prin urmare, o importanta deosebita revine modului in care se asociaza diferite produse alimentare in compunerea dietei zilnice, intrucat sortimentul de alimente este din ce in ce mai bogat si continutul in trofine variaza in limitele foarte largi de la un produs la altul. Se urmareste asocierea pe baze stiintifice a diverselor produse astfel incat ele sa se corecteze si sa se completeze reciproc.

Profesor Dr. I.Gontea si colaboratorii au clasificat produsele alimentare in opt grupe tinand cont de natura trofinelor prin care se impun in alimentatia umana cat si de lipsurile si inconvenientele lor.

Pentru a se asigura un raport echilibrat, dieta zilnica trebuie sa cuprinda produse din toate grupele: procentul de calorii furnizat de fiecare grupa de alimente va incerca sa fie cat mai aproape de cel recomandat.

Se va tine cont ca substituirea intragrupala este posibila, deoarece produsele alimentare din aceeasi grupa, au proprietati nutritionale similare: inlocuirile intergrupale nu sunt indicate, ele asociind frecvent riscul unui dezechilibru nutritional. Daca exista criterii economice care impun inlocuirea, se va tine cont de echivalentii calorici. Prin urmare, inlocuirile intergrupale se vor face izotrofinic si nu izodinamic.

Se face recomandarea ca mesele principale sa includa produse de origine animala, cat si alimente de origine vegetala, astfel incat ele sa se completeze unele pe altele (se va urmari asocierea laptelui, carnii, oualelor si branzeturilor cu derivate de cereale, leguminoase urcate, cartofi, precum si alte legume). Nu este indicata consumarea la aceeasi masa a mai mut de 2, maxim 3 alimente bogate in glucide, considerandu-se nerationala asocierea a doua produse rafinate.

Legumele si fructele vor fi consumate la cel putin 2 mese. Consumarea in stare cruda a fructelor si legumelor intr-o proportie cat mai mare va contracara pierderile inevitabile determinate de prelucrarea culinara si ajuta totodata la o anumita igiena orala (indeparteaza alimentele lipicioase de pe smaltul dentar - autoperiaj: stimuleaza masticatia).

Cantitatile recomandate satisfac trebuintele nutritive ale bolnavului de T.B.C.. Trebuie tinut cont ca unele medicamente folosite in tratamentul T.B.C., cresc necesarul de vitamine, fapt pentru care suplimentarea dietei cu vitaminele respective este indispensabila. In plus, perioadele de iarna si primavara, conduc la o scadere a aportului de vitamina C, prin reducerea disponibilului de alimente

bogate in aceasta vitamina: iata de ce este necesara administrarea de cantitati suplimentare de vitamina C.

Exista anumite substante cu rol protector care se gasesc in cantitati mai mari in anumite produse, de aceea este indicat ca in compunerea dietei zilnice sa fie incluse aceste alimente.

Dieta zilnica va fi repartizata in trei - patru prize cu compozitie si volum diferit, pentru ridicarea coeficientului de utilizare a substantelor nutritive si la imbunatatirea starii generale.

Lapte si branzeturi (lapte dulce, produse lactate acide, branza de vaci, branzeturi maturate)

Avantaje:

mineralizante si antidemineralizante prin bogatia in calciu (125-1000 mg%) si conditii optime de utilizare (raport Ca/P supraunitar, prezenta lactozei, colecalciferol, citrati etc.);

proteine de clasa I;

vitamine ( A, D, E, K, complexul B );

digestie usoara (aliment de repaus digestiv).

Inconveniente:

saracie in Fe si vitamina C;

valoare calorica redusa (saracie in glucide);

grasimi sarace in acizi polienici.

Recomandari:

lapte 500-750 ml/zi;

branza de vaci 50-70 g/zi;

branzeturi fermentate 30-40 g/zi.

Carne, peste si preparate de peste

Avantaje:

eritropoetice si antianemiante prin : Fe, proteine de clasa I, vitamine si alte elemente minerale;

proprietati excito-secretoare pentru sucurile digestive si stimulante ale starii generale;

creste puterea de aparare.

Inconveniente:

continut redus de calciu si vitamina C (cu exceptia ficatului);

glucide absente;

predomina miliechivalenti acizi;

bogate in colesterol (si grasimi saturate);

bogate in acizi nucleici.

Recomandari (pe zi):

150-200 g carne slaba sau peste, din care de doua ori pe saptamana cate 50g ficat de porc sau vita.

Oua

Avantaje:

Fortificarea dietei prin:

proteine de cea mai mare valoare nutritiva;

galbenusul este o excelenta sursa de vitamine;

bogat in Fe, P. (fosfolipide si fosfoproteine);

digestie usoara (fiert moale sau ochiuri moi).

Inconveniente:

saracie in vitamina C;

saracie in glucide;

acidifiante

bogati in colesterol.

Recomandari:

6-7 bucati pe saptamana.

Legume si fructe (frunze, tuberculi, radacini, pastai, fructe)

Avantaje:

principala sursa de vitamina C, P (citrina), provitamina A, vitamina K, vitaminele complexului B (acid folic) in unele si vitamina E;

miliechivalenti alcalini (K, Ca, Mg etc.) contracarand efectul acidifiant al celorlalte alimente, diminuand tendinta spre acidoza determinata de boala si mai ales de substantele folosite pentru tratamentul ei;

microelemente;

prin bogatia in potasiu corecteaza tulburarile hidroelectrolitice si contracareaza hipernatremia observata dupa administrare de cantitati mari de PAS si HIN;

glucide usor digerabile (glucoza, fructoza);

stimuleaza tranzitul intestinal si favorizeaza eliminarea colesterolului;

fitoncide (usturoi, ceapa, tomate etc.).

Inconveniente:

sarace in proteine;

sarace in lipide (exceptie fructe, seminte oleaginoase);

valoare calorica redusa;

excesul de cruditati poate irita intestinul sau poate determina alcaloza.

Recomandari:

cartofi =200-250 g/zi;

legume frunze =150-200 g/zi;

alte legume =100-150 g/zi;

fructe=300-350 g/zi;

TOTAL = 750 - 950 g/zi

Paine si alte derivate cerealiere orez, gris, paste fainoase

Avantaje

principala sursa de glucide (amidon);

sursa de vitamina din complexul B(B1, B2, B6, etc.)

proteine (clasa II sau III)

Inconveniente

sarace in vitaminele A, D, C

sarace in calciu si bogate in fosfor (dezechilibru Ca/P, cea mai mare parte a fosforului fiind sub forma de acid fitic impiedica absorbtia de elemente bivalente: Fe, Ca, Mg, etc.);

bogate in material fibros (tranzit accelerat - painea neagra), dar sarace in produsele de extractie mica;

acidifiante.

Recomandari /zi:

paine semialba sau neagra: 300-350g/zi;

paste fainoase, orez, gris: 30-40g/zi.

Zahar si produse zaharoase ciocolata, dulceata, gem, etc.)

Avantaje:

contin glucide cu molecula mica, usor absorbabile

Inconveniente:

produse rafinate, lipsite sau foarte sarace in vitamine si saruri minerale;

in exces (peste 8-10% din valoarea calorica a dietei) expun la dezechilibre nutritive (dezechilibru tiaminoglucidic, diabet zaharat, dislipidemii, etc.)

Grasimi alimentare unt, smantana, margarina, untura de porc, uleiuri vegetale, etc.)

Avantaje:

continut ridicat in lipide (pana la 99,9%), valoare calorica ridicata;

aport de vitamine: A si D (unt, smantana, margarina vitaminizata, untura de peste), E si B₆ (ulei de floarea soarelui din germeni de cereale, soia, etc.).

Inconveniente:

produse inalt rafinate (absenta proteinelor si sarurilor minerale).

Recomandari /zi

unt .....20g

ulei ....30-50g

Bauturi nealcoolice si alcoolice

Nu sunt indispensabile.

Bauturi nealcoolice- sunt indicate sucurile naturale de fructe si legume;

Bauturi alcoolice- sunt contraindicate (mai ales cele distilate cu continut de alcool etilic ridicat).

SUBALIMENTATIA IN T.B.C.

Subalimentatia si tuberculoza sunt doua entitati in stransa corelatie: frecventa aparitiei tuberculozei este direct proportionala cu ponderea subalimentatiei iar gravitatea evolutiei tuberculozei este sporita la persoanele denutrite.

Cel dintai care s-au aplecat asupra acestui aspect, a fost Hipocrate, in ale carui conceptii, supraalimentatia era de natura sa  "vindece ftizia". Observatiile chimice si experimentate precum si studiile statistice efectuate ulterior in situatia denutritiei provocata de variate maladii (afectiuni digestive, diabet zaharat, hipotiroidie, etc.)au confirmat legatura existenta intre denutritie si predispozitia pentru infectia tuberculoasa.

Societatile de asigurare pe viata au facut constatarea ca persoanele care prezinta un deficit ponderal, peste 15-20% prezinta o mortalitate prin tuberculoza, dubla fata de normoponderali, in plus, un studiu efectuat pe un lot de 12600 barbati subnutriti a demonstrat ca 23,5% sufereau de tuberculoza. Concomitent s-a confirmat faptul ca la nivel de localitate, mortalitatea prin tuberculoza creste de 2-4 ori in cadrul populatiei cu venituri mici, fata de restul locuitorilor.

Se deduce din toate aceste studii si experiente ca subalimentatia este un factor de crestere a morbiditatii si mortalitatii tuberculoase. Timpul a demonstrat ca in orice situatie de cataclism social (razboaie, crize economice) are loc o sporire marcata a numarului de decese prin tuberculoza.

In conditiile desfasurarii celor doua razboaie mondiale, atat in tarile implicate direct in razboi, cat si in cele nebeligerante, s-a constatat la populatia expusa la restrictii alimentare o scadere in greutate, urmata de un varf de mortalitate prin tuberculoza care a continuat sa creasca pe masura ce aportul caloric a scazut si slabirea organismului s-a accentuat.

Studiile statistice au confirmat cresterea morbiditatii si mortalitatii prin tuberculoza intr-un paralelism perfect cu scaderea ponderala datorata subalimentatiei.

Studiile statistice au confirmat legatura subalimentatiei cu incidenta tuberculozei pe tot cuprinsul Europei:

1.     in departamentul Bretagne (Franta) incidenta tuberculozei atinsese in 1939 un record european in cursul ultimului razboi mondial, cand peste tot sub ocupatie germana, tuberculoza sporea, in acest departament s-a redus mortalitatea cat si morbiditatea, autorii au pus aceasta scadere a cazurilor de T.B.C. in legatura cu taierile clandestine de vite si astfel carnea proaspata de vita a luat locul slaninei si carnii de porc conservata;

2.     in Danemarca mortalitatea a crescut in 1915 odata cu exportul de carne catre Germania. In timpul blocadei din 1917 a scazut brusc exportul acestei tari si in acelasi timp s-a redus si valul de tuberculoza;

3.     endemia de tuberculoza de la scoala militara din Trandheim nu a putut fi redusa prin selectionari riguroase de candidati, examinari periodice si masuri igienice care au culminat cu construirea unui nou local dar a putut fi stavilita prin suplimentarea regimului alimentar.

In conditiile unei subalimentatii extreme globale nu s-a putut studia importanta si efectul diferitilor componenti ai ratiei alimentare asupra imbolnavirii de tuberculoza. Daca deficitul alimentar - nu prea mare - s-a facut preponderent pe seama unei substante, s-a putut concluziona importanta factorului proteina animala din alimentatie, in stransa dependenta cu tuberculoza.

Subnutritia cantitativa si calitativa conduce treptat la atrofia maduvei osoase si in special a sistemului limfatic cu scaderea numarului de leucocite circulante, precum si actiunilor fagocitare si reducerea semnificativa a anticorpogenezei.

Prin diminuarea eficientei mijloacelor de aparare celulara si umorala, creste susceptibilitatea la infectii in general si tuberculoza in special.

4 SUPRAALIMENTATIA IN T.B.C.

Tratamentul igienico-dietetic al tuberculozei a inclus pe o lunga perioada de timp, alimentatia "pana la saturatie" sau "tehnica indoparii", ducand la redresarea starii generale si evolutia favorabila a bolii. Adusa la extrema, tehnica supraalimentatiei a condus la o serie de erori: grija exagerata a celor din jur si frica de boala a pacientului dublate de lipsa de cunostinte privind o alimentatie rationala, au asociat bolii surmenajul digestiv, urmat de anorexie, litiaza biliara si obezitate (care nu reprezinta totdeauna un factor pozitiv de prognostic).

O serie de cercetari care demonstrau cresterea metabolismului bazal, demineralizarea si intensificarea proceselor oxidative cu metabolism azotat crescut, au condus la ideea supraalimentatiei in tuberculoza. S-a demonstrat ulterior, ca metabolismul bazal, este scazut - in cele mai multe cazuri de tuberculoza - procesele oxidative diminuand. Toate aceste descoperiri ulterioare au intarit injustetea supraalimentatiei bolnavului tuberculos, la care o alimentatie excesiva este nu numai inutila dar de cele mai multe ori daunatoare.

Ramane indicatia de supraalimentatie pentru un numar limitat de cazuri exceptionale.

In plus, alimentatia va trebui sa tina cont ca izoniazida (hidrazida) antituberculos major, de baza, folosit in mod curent in tratamentul tuberculozei are efect orexigen net, motiv suplimentar pentru a se preveni transformarea bolnavului tuberculos intr-un veritabil obez, printr-o tehnica de supraalimentare gresita.

Alimentatia exagerata, bazata pe lipide si glucide, solicita metabolismul intermediar si general si scade puterea de aparare a organismului, sporind in acelasi timp riscul de alergizare.

Excesul ponderal - instalat cu prisosinta intr-o perioada scurta de timp - va conduce la tulburari hemodinamice si ventilatorii care dauneaza suferindului pulmonar cronic.

Concomitent, functia organelor digestive (stomac, intestin, ficat, pancreas) va fi influentata negativ de o suprasolicitare alimentara, in conditiile unei intoxicatii cronice tuberculoase. Se asista, in aceste conditii, la "utilizarea patologica" a excesului alimentar (Peuzner).

Departe de a mai fi considerat un semn de prognostic favorabil, castigul ponderal rapid, a condus nu de putine ori, la agravarea procesului tuberculos.

5. ALIMENTATIA IN T.B.C. ASOCIATA CU ALTE AFECTIUNI

Scaderea capacitatii de aparare a organismului - situatie ce apare intr-o gama larga de suferinte - creeaza indirect conditie favorizanta de aparitie a tuberculozei.

Asemenea boli sunt:

distrofiile - boli de nutritie ce afecteaza in general copiii;

sifilisul si malaria in tarile slab dezvoltate;

pneumoconiozele, diabetul zaharat, starile post-gastrectomie, cirozele, bolile contagioase, nefropatiile cronice, bolile psihice si altele.

La randul sau tuberculoza, prin carentele organismului in substante nutritive (in special vitamine), distructii tisulare, influenta asupra psihicului bolnavului, dar mai ales prin scaderea rezistentei la infectii, faciliteaza aparitia altor afectiuni care necesita si ele diete speciale.

Pentru elaborarea unui regim alimentar in tuberculoza asociata cu alte boli, trebuie insumate trebuintele generale ale tuberculozei cat si cele din afectiunea asociata.

In prima parte a bolii, regimul igieno-dietetic trebuie riguros respectat, iar pe masura ce fenomenele asociate cedeaza, se va reveni treptat la alimentatia recomandata formei comune (sau grave) de tuberculoza de baza.

In cazul tuberculozei asociata cu alte boli adaptarea regimului se va face atat cantitativ cat si calitativ. Cantitativ se va corela cu starea de nutritie, sex, varsta, etc., in timp ce adaptarea calitativa va avea in vedere existenta unui raport optim intre grupele de alimente.

ALCOOLISMUL- in asociere cu tuberculoza reprezinta pentru unele tari o problema care intereseaza largi mase ale populatiei. Interventia alcoolismului se face atat prin debilitarea organismului cat si prin asocierea unor conditii alterate de viata: excese, promiscuitate, indisciplina, mizerie fiziologica, psihoze, etc.

Datele statistice arata atat faptul ca alcoolicii fac mai usor tuberculoza, dar prezinta si in proportia mai mare forme grave hematogene, forme hipercronice, recidivante.

Indicele de contagiozitate este mai ridicat datorita nerespectarii masurilor de profilaxie: contactii lor se imbolnavesc de T.B.C. in proportie de 28% (Ersov).

Problemele dietetice legate de alcoolism sunt extreme: denutritia, anorexia, tulburarile dispeptice cronice, edentatia, steatoza hepatica si manifestarile neurologice diverse reprezinta doar cateva din problemele suplimentare ridicate de pacientul alcoolic.

Iata de ce corectarea tulburarilor de nutritie este esentiala la acesti bolnavi si constituie premisa eficientei reala a tratamentului specific antituberculos.

Regimul alimentar variat va fi dublat cu administrarea de extracte de fier, vitamine, corticoizi, indispensabile in prima etapa, avand drept efect stimularea apetitului si redresarea starii generale; pacientul devine apt pentru un tratament ulterior sustinut si complex.

CIROZA- ridica si ea aceeasi gama de probleme; numai in conditiile revenirii apetitului si dupa corectarea tulburarilor metabolice se poate vorbi de un tratament antituberculos adecvat si eficient.

Ameliorarea starii generale a bolnavului se realizeaza si in acest caz prin instituirea cortico si vitaminoterapiei si aplicarea unor masuri dietetice adecvate, ulterior, putandu-se aplica o terapie specifica si eficienta (Brohe).

DIABETUL ZAHARAT COMSUMPTIV - este frecvent complicat cu tuberculoza pulmonara. Se vor prescrie cu prudenta alimente bogate in glucide pentru fiecare masa.

In cazul asocierii unei acidoze se scad (sau se suprima) grasimile si se reduc semnificativ proteinele. Evolutia tuberculozei este strans dependenta de situatia diabetului. Numai in cazul unei compensari durabile si perfecte a diabetului prin regim alimentar si insulinoterapie, se poate obtine vindecare tuberculozei pulmonare. Ratia de glucide la diabeticii tuberculosi, variaza intre 180-250g/zi proteine intre 1,5-2g/Kgc/zi iar prin lipide se va completa necesarul caloric.

DIABETUL INSIPID - se asociaza extrem de frecvent cu formele hemato- diseminate de tuberculoza, lucru care sugereaza ca un tratament ce insumeaza preparate antibacteriene si un regim dietetice adecvat poate fi salvator pentru acesti bolnavi.

NEFROPATIILE CRONICE - asociate cu tuberculoza, pun probleme suplimentare in alcatuirea unei ratii alimentare cotidiene. In nefrite (glomerulare sau tubulare) proteinele vor fi reduse la minimul indispensabil de aproximativ 0,5 g/Kg.corp/zi ratia alimentara urmand a fi completata cu glucide si lipide. Tulburarile hidroelectrolitice necesita regim desodat sau hiposodat.

Nefrozele comporta o reducere a lipidelor si proteinelor excedentare. Uremia ce insoteste nefropatiile cronice trebuie supravegheata, impunand un regim alimentar bazat pe cruditati.

HEPATOCOLECISTOPATIILE - asociate tuberculozei presupun reducerea grasimilor, concomitent cu eliminarea prelucrarilor culinare defectuoase (prajeli, rantasuri) si evitarea grasimilor emulsionate precum si a alimentelor bogate in celuloza (greu digerabile).

BOALA ULCEROASA - asociata cu tuberculoza va necesita instituirea unei diete de crutare mecanica, chimica si termica a etajului superior al tubului digestiv. Alimentele vor fi administrate in cantitati mici si repetate, urmarindu-se ca acestea sa fie bine fierte, tocate marunt insalivate indelung. Laptele este alimentul preferat in acest caz.

GUTA SI LITIAZA URICA - vor necesita reducerea proteinelor (cu administrarea de alimente apurinice: lapte, branza, oua).

DENUTRITIA, HIPERTIROIDISMUL, SEMNE EVIDENTE DE HIPOVITAMINOZA A, D, E - vor avea ca recomandare dietetica cresterea cantitatii de proteine, lipide, glucide, vitamine si saruri minerale.

ANEMIILE, ALBUMINURILE, ENTEROCOLITELE, PLAGILE EXTERNE, SOCUL CHIRURGICAL - necesita suplimentarea aportului proteic.

ATEROSCLEROZA, LIPEMIILE ESENTIALE HIPOTIROIDIILE reprezinta situatii patologice in care se vor interveni prin reducerea lipidelor.

HEMOPTIZIA - presupune instituirea unui repaus pulmonar si general, evitarea oricaror reactii vasomotorii nocive declansate de la nivelul tubului digestiv si determinate de alimente dure, foarte reci sau foarte calde. Pentru evitarea denutritiei se va recurge la alimentatia cu mese mici, frecvente si semilichide, administrarea unui regim hiperlipidic cruta cel mai bine functia pulmonara. Reducerea tensiunii arteriale din mica circulatie realizata prin infometare - tehnica recomandata de unii autori - este nociva putand agrava boala. Anemia hipocroma post hemoptorica din faza tardiva presupune suplimentarea cu fier prin dieta si nu administrarea de medicamente.

TUBERCULOZA INTESTINALA - presupune pe langa tratamentul specific si un regim concomitent de crutare digestiva, dar mentinut la un nivel global suficient de bogat in proteine si vitamine.

TULBURARILE DISPEPTICE - pot fi nespecifice, anterioare aparitiei tuberculozei, specifice de natura T.B.C. sau induse in tratament, in consecinta atitudinea terapeutica va fi diferentiata in fiecare eventualitate.

Intr-o serie de afectiuni digestive: GASTRITA, COLECISTITA, ULCERUL, STOMACUL REZECAT, COLITA, etc. se va recomanda dieta specifica respectivelor afectiuni inainte de inceperea tratamentului antituberculos si apoi concomitent cu acesta. Combinatia medicamentoasa antituberculoasa cea mai eficienta va fi aleasa in functie de boala.

AFECTIUNILE PSIHICE - asociate cu T.B.C. prezinta o frecventa coplesitoare derivata atat din starea de nepasare fata de propria persoana, nerespectarea igienei personale, cat si prin subalimentare prin anorexie voluntara sau determinata de indiferenta fata de hrana, ambele in asociere cu aparitia de imbolnaviri ce duc la scaderea rezistentei fata de T.B.C.. Factorul psihic trebuie neaparat avut in vedere in stabilirea dietoterapiei. Se va recomanda un regim dietetic variat atragator, cu orar fix, evitandu-se alimente excitante pentru SNC. Se va incerca stimularea apetitului prin medicatie adecvata: cazurile de anorexie voluntara vor fi tratate prin administrare de perfuzie intravenoasa.