Hipertensiune - tensiunea arteriala - inregistrarea grafica a pulsului arterial

TABLOU CLINIC

Clasic, se deosebesc trei stadii:

Stadiul prehipertensiv poate fi afirmat pe baza ascendentei ereditare hipertensive, aparitiei unor puseuri tensionale trecatoare si a unor teste care stabilesc cresterea anormala a presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este pozitiv cand, introducand mana in apa la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.

Stadiul de hipertensiune intermitenta, caracterizat prin perioade de hipertensiune, fara alte semne clinice, alternand cu perioade normale.

Stadiul de hipertensiune permanenta: in peste 90% din cazuri, hipertensiunea arteriala este depistata in acest stadiu.

Dupa manifestari se deosebesc:

Forma benigna, care evolueaza progresiv si se caracterizeaza prin:

- semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase si rigide, puls bine batut;

semne de fragilitate capilara; diverse manifestari hemoragice (epistaxis, metroragii, uneori hematemeze, hemoragii retiniene etc);

semne cerebrale: cefalee occipitala, de obicei dimineata, la trezire, ameteli, oboseala, astenie, insomnie, tulburari de memorie si concentrare, modificari de caracter, frecvent tulburari de vedere ("muste zburatoare', vedere incetosata); cefalee cu caracter pulsatil, ameteala, tulburarile de vedere si tulburarile trecatoare de constienta si de limbaj sunt cele mai frecvente tulburari functionale, comune tuturor formelor de hipertensiune; - furnicaturi la nivelul extremitatilor, ameteli, senzatia de "deget mort';

- examenul inimii releva subiectiv palpitatii, dureri precordiale, diferite grade de dispnee, iar obiectiv, semne de marire a inimii stangi (hipertrofie si digitatie);

- radiologia, electrocardiografia, fundul de ochi si probele functionale renale apreciaza gradul de evolutivitate al hipertensiunii arteriale.

In ultimul stadiu al formei benigne care se instaleaza dupa multi ani de evolutie - apar complicatii: insuficienta cardiaca stanga sau totala, cardiopatie ischemica, complicatii cerebrale sau renale.

Forma maligna are o evolutie rapida si o mortalitate ridicata. Poate fi maligna de la inceput sau se poate maligniza pe parcurs. Valorile tensionale sunt mari, in special cea diastolica depasind 130 mm Hg, rezistente la Tratament. Starea generala este alterata rapid (astenie, slabire, paloare, cefalee intensa), fundul de ochi este grav si precoce alterat, complicatiile apar de timpuriu, in special insuficienta renala (progresiva si ireductibila).

INVESTIGATII

Probe clinice:

Tensiunea arteriala

Tensiunea arteriala este forta cu care sangele circulant apasa asupra peretilor arteriali. Se deosebesc o tensiune arteriala maxima sau sistolica care corespunde sistolei ventriculare  si o tensiune minima sau diastolica care corespunde sfarsitului diastolei. Valorile normale sunt considerate astazi pentru maxima  140 - 160 mmHg, iar pentru minima 90 - 95 mmHg (Comitetul de experti al O.M.S.).

In general exista variatii ale TA in functie de varsta, sex, pozitie, efort muscular, excitatii psihice, mese, greutatea corporala, sarcini, apnee, tuse.

Pentru evitarea factorilor care influenteaza  aceasta se ia cand bolnavul e in repaos fizic si psihic, culcat timp de 10 - 30 minute, efectuandu-se mai multe inregistrari si notandu-se cea mai mica valoare, respectand aceeasi ora de inregistrare si utilizandu-se acelasi aparat. Corect, TA trebuie masurata la humerala, bilateral (pentru a surprinde o eventuala asimetrie tensionala), in clinostatism sau in pozitie sezanda, in ortostatism, iar uneori si la membrele pelviene (indispensabil in unele forme de hipertensiune)

Pulsul este o expansiune ritmica sincrona cu bataile inimii si se percepe cand se comprima o artera pe un plan rezistent.

Se realizeaza prin palparea diferitelor artere accesibile: cardotida, brahiala, radiala, femurala, poplitee, tibiala posterioara, pedioasa. In practica medicala se apreciaza de regula pulsul radial. Palparea pulsului radial trebuie facuta in acelasi timp la ambele artere radiale, urmarind daca unda de puls are in cele doua puncte aceasi amplitudine si survine simultan; in acest sens se vorbeste de simetria si sincronismul undei de puls.

Inregistrarea grafica a pulsului arterial

Se realizeaza cu dispozitive mecanice (Marey) sau prin pletismografie fotoelectrica; traseul obtinut poarta numele de sfigmograma. Inregistrarea se poate face la nivelul unei artere apropiate de inima (sfigmograma centrala), sau la nivelul unei artere periferice (sfigmograma periferica).

Aspectele morfologice ale sfigmogramei centrale sunt descrise la capitolul referitor la explorarile mecanocardiografice cardiovasculare.

Calitatile pulsului arterial

Se apreciaza in mod subiectiv prin palpare, sau in mod obiectiv prin analiza sfigmogramei. Semiologia pulsului distinge cinci calitati fundamentale:

1.Frecventa se apreciaza numarand pulsatiile timp de un minut; cu rare exceptii este egala cu frecventa contractiilor cardiace, fiind cuprinsa intre 60-90/min. Cresterea frecventei se numeste tahicardie (puls frequentus), iar scaderea, bradicardie (puls rarus).

2.Ritmul se refera la intervalul dintre doua pulsatii succesive; un interval constant caracterizeaza un puls regulat (puls regularis) sau ritmic, iar modificarea intervalului caracterizeaza un puls neregulat (puls iregularis) sau aritmic. Aritmia poate fi intermitenta cand pe un fond de ritm regulat intervin unele neregularitati izolate (exemplu extrasistole), sau absoluta (exemplu fibrilatia atriala).

3.Viteza indica rapiditatea cu care apare si dispare unda pulsatila arteriala. Pulsul celer este considerat atunci cand unda pulsatila apare si dispare cu rapiditate. Pulsul tardus este un un puls care se palpeaza un timp mai indelungat, deoarece distensia arterei se face cu intarziere .

4.Amplitudinea se refera la marimea undei de puls. Se distinge astfel un puls amplu (puls magnus), care izbeste cu forta degetul si un puls mic (puls parvus), slab perceptibil.

5.Tensiunea se apreciaza dupa forta necesara pentru a comprima artera si a obtine disparitia pulsului. Din acest punct de vedere se distinge un puls dur (puls durus), greu comprimabil si un puls moale (puls mollis), usor depresibil.

Electrocardiografia

Este o metoda de investigatie care se ocupa cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le produce inima in cursul activitatii sale. Curentii electrici produsi de inima sunt de o intensitate foarte slaba si se transmit la suprafata tegumentelor prin tesuturi, a caror rezistenta le reduce si mai mult voltajul. Pentru a fi inregistrate este necesara amplificarea lor cu aparate foarte sensibile. Captarea curentilor se face cu doi electrozi plasati in doua puncte diferite ale inimii sau chiar la distanta de inima.

Examenul fundului de ochi- completat cu determinarea presiunii centrale a retinei, este obligatoriu de efectuat oricarui bolnav hipertensiv;

Dupa examenul fundului de ochi (F.O.) pot fi 4 stadii :

stadiul I ▪ scleroza incipienta;

▪ ingustarea arteriolelor retiniene;

▪ venule usor dilatate (largite);

stadiul II ▪ arterioscleroza moderata;

accentuarea reflexelor arteriale;

semnul incrucisarii arterio-venoase (SALUS - GUNN);

ingustare generala sau circumscrisa a arteriolelor

stadiul III retinita angiospastica caracterizata prin:

▪ exudate si hemoragii;

▪ modificari sclerotice si spastice ale arteriolelor.

stadiul IV edem papilar combinat cu modificari ale F.O. intalnite in stadiul III.

Alte metode grafice.

Analiza: Slabim cu fructe uscate? - precautie si sfatul medicului Eseu: Martini - cocktail facut traditional din gin si vermut alb sec

Vectocardiografia este o metoda grafica derivata din ECG, care da o reprezentare spatiala a activitatii electrice a inimii.

Fonocardiografia este o metoda care inregistreaza grafic zgomotele si suflurile produse de inima, cu ajutorul unui microfon asezat pe diferitele focare de auscul-tatie. Se inregistreaza de obicei simultan cu electrocardiograma. Fonocardiograma j normala prezinta grupuri de vibratii care reprezinta zgomotele 1 si 2, uneori chiar si zgomotele 3 si 4.

Stigmografia consta in inscrierea grafica a pulsului arterial, in special a celui radial. Se poate inregistra si pulsul carotidian.

Flebogratia inregistreaza pulsatiile venei jugulare.

Testul presor la rece, care este pozitiv cand, introducand mana in apa la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.

Diagnostic

DIAGNOSTICUL POZITIV

- se pune pe examenul clinic, in care anamneza joaca un rol important, tinand seama de aparitia brusca a simptomelor si cauza provocatoare.

Anamneza se axeaza pe:

- evidentierea factorilor de risc modificabili (excesul ponderal, consumul salin, colesterolul, nivelul activitatii fizice, stresorii psihosociali, consumul de alcool si fumatul);

- determinarea consumului de medicamente ce pot influenta TA (contraceptive orale, steroide, preparate antiinflamatorii nesteroidiene, decongestante nazale, antidepresante sau inhibitori ai MAO);

- evidentierea antecedentelor eredocolaterale de HTA, de boli cardiovasculare, ccrebrovasculare, diabet zaharat;

- evidentierea simptomelor si semnelor de afectare a organelor tinta;

- evidentierea simptomelor sugestive pentru HTA secundara;

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Diagnosticul diferential se face intre HTA esentiala, pseudo-hipertensiunea arteriala si formele secundare de HTA in:

- Afectiuni ale parenchimului renal;

- Afectiuni rcnovasculare;

- Aldosteronism primar;

- Sindromul Cushing;

- Feocromocitom;

- Insuficienta valvei aortice;

- Coarctatia de aorta;

- Folosirea contraceptivelor orale;

- Hipertiroidism.

EVOLUTIE SI COMPLICATII

In forma benigna, cea mai obisnuita, boala dureaza ani sau chiar zeci de ani. Sub influenta unui tratament corect si precoce pot aparea remisiuni importante.

In forma maligna, evolutia este foarte rapida, etapele bolii fiind parcurse in 1 - 3 ani. Indiferent de etiologie, fiecare forma de hipertensiune arteriala, in raport cu caracterul sau evolutiv, poate fi benigna sau maligna si parcurge, in evolutia sa, cele trei stadii din clasificarea propusa de O.M.S.

In stadiul al III-lea apar complicatii: la nivelul aparatului cardiovascular (insuficienta ventriculara stanga acuta si cronica, insuficienta cardiaca globala, infarct miocardic, anevrism disecant); la nivelul circulatiei cerebrale (encefalopatie hipertensiva, tromboze si hemoragii cerebrale); la nivelul rinichiului (tulburari variate, de la alterari functionale, pana la scleroza cu insuficienta renala).

Complicatiile depind de forma clinica - benigna sau maligna. Astfel, in hipertensiunea benigna complicatiile se datoreaza aterosclerozei, cele mai frecvente fiind tromboza cerebrala si infarctul miocardic. In hipertensiunea maligna domina degradarea arteriolara. Aici se intalnesc frecvent encefalopatia hipertensiva, hemoragia cerebrala, insuficienta cardiaca si insuficienta renala.

Prognosticul depinde de forma clinica - benigna sau maligna - de ereditate, de nivelul tensiunii diastolice si bazale, de varsta (tinerii fac forme mai grave), de respectarea Tratamentului, de modul de viata recomandat si, in sfarsit, de aparitia complicatiilor.

Prognosticul este favorabil in primul stadiu de boala, fiind mai rezervat in stadiul al doilea si mai ales in al treilea. Moartea se datoreaza indeosebi complicatiilor cardiace, cerebrale si renale. Sub influenta Tratamentului actual, prognosticul s-a imbunatatit.

Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie sa vizeze anumite obiective si in primul rand normalizarea valorilor tensionale. El trebuie sa tina seama de anumite principii si orientari:

- explorarea trebuie bine facuta deoarece sunt hipertensiuni care beneficiaza de Tratament chirurgical (hipertensiunile reno-vasculare);

- Tratamentul trebuie sa fie complex, igieno-dietetic, medicamentos etc;

Tratamentul trebuie individualizat si stabilit in conditii de ambulator, nu de spital;

drogurile hipotensive vor fi administrate la inceput in cantitati mai mici si marite apoi progresiv, pana la normalizarea tensiunii arteriale. Este bine ca drogurile hipotensive sa fie asociate si la inceputul Tratamentului asocierea sa cuprinda un hipotensiv cu un diuretic tiazidic;

trebuie tinut seama de ateroscleroza asociata, de aici (mai ales la varstnici) decurgand prudenta, pentru a nu precipita accidente vasculare cerebrale, coronariene si periferice (niciodata nu se va incepe cu doze mari, brutale);

- deoarece multe hipertensiuni sunt consecinta sau sunt asociate aterosclerozei, regimul si Tratamentul vor fi adaptate acesteia din urma. Se vor combate obezitatea, guta, diabetul zaharat, hiperlipoproteinemiile etc;

- repausul nu trebuie sa fie absolut. Exercitiile fizice, mersul pe jos si gimnastica medicala, fac parte din Tratament. Efortul fizic va fi dozat si adaptat posibilitatilor bolnavului;

- sedativele si tranchilizantele sunt de multe ori necesare;

- dieta va fi saraca in colesterol si in grasimi saturate;

- este bine ca Tratamentul sa fie si vasodilatator coronarian, deoarece asociatia cardiopatie ischemica - hipertensiune arteriala este foarte frecventa;

TRATAMENT

Tratamentul HTA trebuie sa vizeze anumite obiective si in primul rand normalizarea valorilor tensionale. El trebuie sa tina seama de anumite principii si orientari:

- tratamentul trebuie sa fie complex, igieno-dietetic, medicamentos;

- tratamentul trebuie individualizat si stabilit in conditii de ambulator, nu de spital;

- mai inainte de a folosi medicatia antihipertensiva se va urmari pacientul timp de 3 luni;

- cand necesitatea medicatiei se impune, alegerea medicamentului va tine seama de: stadiul bolii si de particularitatile cazului;

- medicatia nu va fi administrata:

1. in HTA care cedeaza la: repaus, regim hiposodat, sedative;

la varstnici cu HTA sistolica in jur de 180 mm Hg;

- tratamentul HTA va fi continuu, toata viata, cu antihipertensive in doza de intretinere ;

- controlul:      . TA se va efectua la 2 - 3 ani;

. probelor biologice, de 2 ori pe an;

- tratamentul se considera eficace, cand la adult TA diastolica scade sub 95 mm Hg.

A. TRATAMENT PREVENTIV

- tratarea cauzei;

- repausul nu trebuie sa fie absolut. Ecxercitiile fizice, mersul pe jos si gimnastica medicala fac parte din tratament;

- au o mare importanta mijloacele psihoterapice, combaterea anxietatii si evitarea situatiilor conflictuale;

- combaterea stresului la nevoie cu: tranchilizante - MEPROBAMAT, DIAZEPAM - sedative: FENOBARBITAL;

- vor fi cultivate preocuparile care produc relaxarea: plimbari, lectura, muzica, teatru;

- se interzice fumatul.

B. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC

Regimul va fi echilibrat si suficient urmarindu-se mentinerea unei greutati normale.

Regimul alimentar trebuie sa combata supraponderea si dislipidemiile, cu scopul de a preveni ATS, de aceea regimul va fi:

1.hipocaloric;

2.normoprotidic;

3.hipoglicidic;

4.hipolipidic, cu reducerea mai accentuata a grasimilor de origine animala.

Indiferent de bolile asociate, regimul va fi hipo- sau desodat:

5.dieta hiposodata (sub 3 g sare / zi) se va intercala cu zile de regim KEMPNER: orez, zahar, fructe, se aplica in formele foarte severe, dar este greu de suportat;

6.regimul desodat relativ (2 - 5 g sare / zi), este mai usor de acceptat. Acesta va fi adaptat in functie de starea clinica.

restrictia de lichide nu este necesara, deoarece reducerea sarii duce la scaderea nevoilor de apa si a setei;

nu se consuma cafea si alcool decat in cantitati foarte mici;

conditia esentiala a eficacitatii regimului alimentar este mentinerea sa pe tot restul vietii.

Tratamentul medicamentos foloseste numerosi agenti hipotensivi, sedative si hipnotice (barbiturice, Bromoval, clordelazin, tranchilizante), Hydergine (Reder-gin), Tratamentul vizeaza normalizarea valorilor tensionale. Efectul este atins daca T.A. oscileaza intre 90/70 si 130/90 mm Hg in ortostatism si nu depasesc 170/110 , mm Hg in decubit. O atentie deosebita trebuie acordata scaderii T.A. in cazul hipertensiunii cu insuficienta renala sau cu tulburari de irigatie cerebrala sau coronariana.

Tratamentul hipotensiv este complex, cuprinde numeroase droguri cu diferite moduri de actiune. In functie de locul si mecanismul de actiune, hipotensoarele pot  fi clasificate astfel:

- Vasodilatatoare, cu actiune asupra peretului vascular, fara relatie cu terminatiile nervoase: hidralazina, minoxidilul, verapamilul, nifedipina, diureticele (care actioneaza reducand volumul sanguin), nitroprusiatul de sodiu si diazoxidul.

Hipotensoare cu actiune pe receptorii simpatici, blocand transmiterea adrenergica:

- blocante ale receptorilor alfa adrenergici (prazosin, fentolamina);

- blocante ale receptorilor beta adrenergici (propranololul si celelalte);

- blocantele receptorilor alfa si beta adrenergici (labetololul - Tenormin).

- Cu actiune asupra fibrelor nervoase simpatice, postganglionare sau terminatiilor nervoase: guanetidina, reserpina si alfa-metildopa. Ultimele doua actioneaza si asupra sistemului nervos central.

- Cu actiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: trimetafan.

Cu actiune asupra sistemului nervos central: clonidina, alfa-metildopa si reserpina.

- Cu actiune asupra volumului sanguin: diureticele.

- Antagonisti ai sistemului renina - angiotensina. Dintre acestia saralazina (antagonist al angiotensinei II) si enalapril, captopril, lisinopril (inhibitor al enzimei de conversie a angiotensiei I in angiotensiva II).

Cele mai folosite antihipertensive sunt blocantele de calciu si inhibitorii enzimei de conversie.

Profilaxia hipertensiunii arteriale urmareste educarea in vederea unui comportament adecvat de viata, chiar orientarea profesionala a descendentilor din parinti hipertensivi, a bolnavilor in stadiul prehipertensiv, deci a persoanelor susceptibile de a face boala. Foarte importanta este si profilaxia complicatiilor, realizabila prin asigurarea cooperarii bolnavului si prin recomandari ferme si judicioase.

Din medicatia hipotensoare disponibila in prezent, patru grupe de medicamente sunt utilizate mai frecvent: betablocantele, blocantele canalelor de calciu, substante actionand pe sistemul renina-angiotensina si diureticele.

I. Betablocantele scad forta de contractie a cordului, excitabilitatea, au actiune antiaritmica, antianginoasa si antihipertensiva. Se subimpart in:

1. betablocante neselective: oxiprenoloi (Trasicor etc), pindolol (Visken etc), propranolol;

2. betablocante selective (P, selective): metoprolol (Bloxan etc), atenolol (Vascoten etc), nebivolol (Nebilet etc), talinolol (Cordanum etc).

II. Blocante ale canalelor de calciu: produc vasodilatatie coronara cu cresterea debitului sanguin coronar, diminueaza rezistenta periferica si tensiunea arteriala, cresc circulatia cerebrala. Au efect inotrop negativ, scad frecventa cardiaca, scad conducerea la nivelul nodului atrioventricular, diminueaza travaliul cardiac si consumul de oxigen. O clasificare clinica a blocantelor canalelor de calciu poate fi:

1. blocante ale canalelor de calciu cu efecte principale vasculare: nifedipina (Adalat, Corinfar retard etc), nimodipina, nicardipina, nisoldipina, felodipina (Plendil), amlodipina (Norvasc etc);

2. blocante ale canalelor de calciu cu efecte principale cardiace: verapamil (Cordamil, Isoptin etc), diltiazem (Diacordin, Cardil etc).

III. Substante actionand pe sistemul renina-angiotensina:

1. inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ACE): captopril (Capoten, Farcopril etc), enalapril (ENAP, Renitec, Ednyt etc), lisinopril etc.

2. antagonisti ai receptorilor de angiotensina II: losartan (Cozaar), valsartan (Diovan).

IV. Diuretice:

1. diuretice de intensitate medie

- tiazide: hidroclorotiazida (Nefrix);

- sulfonamide: clortalidona (Hygroton).

diuretice puternice (de ansa): furosemid (Furosemid, Lasix etc), acid etacrinic

diuretice care economisesc potasiul: antagonisti ai aldosteronului (spironolactona, triamteren, amilorid).

TRATAMENTUL URGENTELOR HIPERTENSIVE

- Crizele hipertensive sunt situatii clinice in care cresterea adeseori subita a TA diastolice la valori de 120 - 140 mm Hg sau mai ridicate necesita masuri terapeutice prompte de coborare a valorilor tensionale la un nivel optim, capabil sa asigure controlul simptomelor hipertensiunii.

Manifestarile clinice frecvent intalnite in crizele hipertensive sunt:

cresterea TA arteriale la valori mai mari de 120 mm Hg;

fundul de ochi cu: hemoragii, exudate sau edem papilar;

fenomene neurologice;

manifestari cardiace: insuficienta ventriculara stanga acuta; cardiomegalie;

manifestari renale: oligurie, proteinurie, retentie azotata;

manifestari digestive: greata, varsaturi.

Crizele hipertensive

- se produc mai frecvent la pacientii cu HTA esentiala ignorata sau neglijata terapeutic;

- mai rar ele apar din cauza unei hipertensiuni severe;

- uneori ele sunt datorate intreruperii brusce a tratamentului;

- crizele hipertensive reprezinta o urgenta a.i., cifrele TA trebuie urgent coborate; zonele din care trebuie iesit cat mai repede sunt:

250 mm Hg pentru maxima;

130 - 150 mm Hg pentru minima

In functie de gravitate si de prognostic, in cadrul crizelor hipertensive se delimiteaza :

a)      urgente majore sau de gradul I;

b)      urgente de gradul II.

a) URGENTELE HIPERTENSIVE MAJORE sau de GRADUL I: sunt relativ rare si se definesc prin necesitatea de reducere prin tratament parenteral TA la valori acceptabile, in maximum o ora, din cauza ca prezenta manifestarilor clinice severe si a leziunilor majore ale organelor "tinta" sugereaza sau favorizeaza o amenintare a integritatii acestor organe.

Acest grup cuprinde: encefalopatia hipertensiva, insuficienta ventriculara stanga acuta, hemoragia cerebrala, anevrism aortic disecant, edem pulmonar acut.

b) URGENTELE HIPERTENSIVE de GRADUL II

- sunt mai frecvente si au un tablou clinic mai putin sever;

- apar la pacientii fara leziuni importante ale organelor "tinta";

- solicita o terapie mai putin agresiva, cu antihipertensive orale capabile sa aduca sub control valorile TA in 24 - 48 de ore;

- cuprind: HTA severa, epistaxisul masiv, hipertensiunea arsilor.

Masurile care se impun in acest scop sunt:

v     spitalizare imediata;

v     administrare parenterala de droguri antihipertensive;

v     supraveghere foarte atenta si continua a bolnavului;

v     masurarea frecventa a TA, in vederea modificarilor terapeutice.

S-au obtinut constant rezultate remarcabile in tratamentul puseurilor de HTA, asociind din primul moment :

- FUROSEMID 1 fiola si PAPAVERINA 1 fiola i.v. in seringi separate (precipita in caz de amestec);

- daca HTA nu cedeaza semnificativ, se repeta asociatia dupa ½ ora;

- in caz de raspuns nesatisfacator, se recurge, in urmatoarea ½ ora la: RUNERVIL - 1 fiola i.v.; foarte rar a fost nevoie de a doua fiola de Runervil;

- daca exista amenintare de:

EPA: se asociaza LANATOSID C;

iminenta de edem cerebral: se asociaza SULFAT DE MAGNEZIU i.v.

Dupa ce puseul hipertensiv s-a remis se trece la tratamentul obisnuit al unei HTA.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistentul medical detine o pozitie foarte importanta in ingrijirea acestor categorii de bolnavi. Justificarea rolului acestuia rezida in caracterul unor boli cardiovasculare (insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala, infarct miocardic etc), care reclama o spitalizare indelungata, deci o supraveghere continua.

Pe aceeasi linie se situeaza si frecventa accidentelor din bolile cardiovasculare (sincope, colaps vascular, stop cardiac), ca si a complicatiilor. In sfarsit, daca retinem, faptul ca multe boli cardiovasculare reprezinta urgente medicale, tulburari de ritm, cardiopatii ischemice, puseuri de hipertensiune, edem pulmnar etc), se poate intelege mai bine rolul sau. Dar pentru a-si indeplini menirea, nu trebuie sa se multumeasca sa cunoasca si sa aplice, chiar perfect, diferitele tehnici de ingrijire a bolnavului, ci trebuie sa cunoasca notiuni teoretice, care sa-i permita depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia si, daca este nevoie, chiar interventia in situatiile in care viata bolnavului depinde de cunostintele sale. Asistentul medical este obligat sa noteze toate datele referitoare la puls, urina, T.A., edeme, dieta, medicatie etc. El trebuie sa asigure repausul fizic si psihic al bolnavului, care, aproape in toate aceste categorii de afectiuni, este indispensabil. Nu trebuie insa sa uite dezavantajele repausului indelungat la pat, fapt pentru care este necesar sa se recomande alegerea pozitiei sezande sau semisezande. Adeseori, acesti bolnavi sunt incapabili sa se ocupe singuri de dansii. Iata de ce asistentul medical este dator sa le asigure si sa urmareasca pozitia corecta in pat, schimbarea lenjeriei, transportul, efectuarea zilnica a masajului gambelor si picioarelor, pentru prevenirea trombozelor. Toaleta zilnica a bolnavilor ii revine, de asemenea, lui. Nu trebuie sa uite ca unui bolnav cu insuficienta cardiaca avansata ii este interzis efortul de toaleta zilnica. La fel de important este si repausul psihic. Vizitatorii numerosi, discutiile cu voce tare, chemarile la telefon, ca si neintelegerile familiale sau profesionale sunt tot atatea cauze care pot frana evolutia favorabila.

In bolile cardiovasculare dieta reprezinta adesea un factor esential. Regimul fara lichide, hiposodat, uneori hipoazotat poate fi adeseori mai util intr-o hipertensiune sau o insuficienta cardiaca decat multe medicamente.

Asigurarea tranzitului intestinal este capitala pentru acesti bolnavi, asistentul  medical trebuie sa stie ca eforturile mari de defecatie pot fi fatale intr-un infarct miocardic. El trebuie sa cunoasca indicatiile si contraindicatiile unor medicamente (digitala, chinidina etc). In sfarsit, trebuie sa cunoasca si primele ingrijiri care urmeaza sa fie acordate in unele urgente cardiovasculare. Sa cunoasca semnele socului compensat si masurile de profilaxie, pentru a impiedica intrarea in stadiul decompensat. Sa cunoasca primele ingrijiri care trebuie acordate intr-o lipotimie sau sincopa, masurile de reanimare necesare (respiratia "gura-la-gura' sau "gura-la-nas' etc).