Calea de administrare a formelor farmaceutice rinofaringiene

CALEA DE ADMINISTRARE A FORMELOR FARMACEUTICE RINOFARINGIENE

O mare parte a medicamentelor sunt destinate sa actioneze local, pe suprafata mucoasei nazale, contra infectiilor microbiene, astfel ca pentru formularea preparatelor nazale se va tine seama de mijloacele naturale de aparare ale cailor respiratorii aeriene. Acestea sunt in numar de doua:

unul, imunologic, prin celulele limfoplasmocitare, care elibereaza imunoglobulinele;

altul mecanic, prin miscarile ciliare, care sunt eficace contra tuturor particulelor mai mari de 1 μm.

Nasul constituie segmentul superior al cailor aeriene respiratorii, fiind poarta de intrare si de legatura a organismului cu mediul extern, cat si segmentul periferic al analizatorului olfactiv, prezentand insusiri fiziologice speciale: miros, respiratie si protectie.

Principala functie a nasului, dupa miros, o constituie conditionarea aerului: umidificare si incalzire, filtrare si eliminare a particulelor din aerul respirat (praf si microorganisme), prin clearance-ul mucociliar nazal.

In consecinta, nasul este un sistem protector impotriva materiilor straine, iar medicamentele administrate pe mucoasa nazala inregistreaza o serie de dificultati, la trecerea prin cele trei bariere diferite:

bariera fizica: mucusul si epiteliul nazal;

bariera temporara: clearance-ul mucociliar;

bariera chimica: activitatea enzimatica (pentru peptide si proteine).

1 Anatomia pasajului nazal

Nasul este alcatuit din doua parti:

piramida nazala (portiunea externa), formata dintr-un schelet osteo-cartilaginos, acoperit de piele, bogata in glande sebacee;

cavitatile nazale, deschise la exterior prin doua orificii narinare (nari) si posterior prin altele numite choane.

Anexele cavitatii nazale sunt sinusurile paranazale, cavitati pneumatice, pline cu aer si captusite cu o prelungire mai subtire a mucoasei nazale.

Cele doua parti ale nasului, un ansamblu neregulat, formeaza pasajul nazal, care conduce la nazofaringe; el are o adancime de 12-14 cm, o suprafata de 120 cm2, este acoperit de un epiteliu gros de 20-30 μm si include diferite zone:

o      Zona vestibulara: cuprinde 2 vestibule nazale, cavitati simetrice: nari sau narine, separate intre ele de septul nazal; ele reprezinta intrarea anterioara a cavitatii nazale, de forma unor paln

Peretii narilor au schelet cartilaginos, acoperit de tegument, epiteliu pseudostratificat, keratinizat si scuamos, ce include glandele sebacee si sudoripare; este prevazut cu firisoare de par numite vibrise, care filtreaza aerul inspirat.

o      Zona preturbinala: sau atrium, o regiune intermediara, care este acoperita de un epiteliu de tranzitie, scuamos, la partea inferioara si prevazut cu microvili la partea exterioara.

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

o      Zona respiratorie sau turbinala:

Narile se continua spre interior cu fosele nazale, doua cavitati simetrice, de forma unor conducte alungite si separate de septul nazal, perete cu schelet osteo-cartilaginos.

o      Zona olfactiva, situata intre septul nazal si peretele lateral al pasajului nazal, are 1-2 cm lungime si o suprafata de 10 cm2, accesibila pentru aerul inspirat.

2. Mucoasa respiratorie

Teritoriul de administrare a medicamentelor nazale il constituie primele trei zone, dar mai ales zona respiratorie, care functioneaza ca o bariera in administrarea transnazala.

Zona respiratorie, mucoasa respiratorie, numita mucoasa nazala, este acoperita de un epiteliu pseudostratificat, bogat vascularizat; ea captuseste ⅔ din partea posterioara a cavitatii nazale, este acoperita de mucus si fixata pe membrana bazala, foarte rezistenta, cu o grosime de 2-10 μm.

Epiteliul respirator contine patru tipuri de celule:

• celule cilindrice ciliate;
• celule cilindrice neciliate;
• celule calciforme;
• celule bazale.

Pentru a mentine functiile normale ale mucoasei nazale este necesara o umiditate adecvata. Deshidratarea mucoasei nazale duce la cresterea vascozitatii secretiilor si la scaderea activitatii ciliare.

Septul nazal se termina la rino-faringe, unde caile respiratorii se reunesc si formeaza un singur conduct.

Faringele este un conduct musculo-membranos, care se intinde vertical, ventral de coloana vertebrala, de la baza craniului pana la vertebra a 6-a cervicala, unde se continua cu esofagul.

Faringele are forma de jgheab deschis inainte si se termina in forma de palnie. Este lung de 15 cm, in stare de repaos, este larg de 4-5 cm, la nivelul foselor nazale, stramtorandu-se progresiv ca sa ajunga la 2 cm la nivelul esofagului. Mucoasa faringiana este rosiatica, fiind prelungirea mucoasei nazale si a cavitatii bucale.

Mucoasa faringiana, bogat vascularizata, ajuta la incalzirea aerului inspirat, iar prin secretia glandelor mucoase, cat si prin prezenta epiteliului ciliat din nazofaringe, contribuie la umezirea si purificarea aerului.

Stratul de mucus care acopera mucoasa faringiana are rol de aparare, fiind antiseptic si neutralizant; el poate disparea in faringita atrofica.

3. Fiziologia cavitatii nazale

Functiile nasului sunt ca organ in respiratie si organ al olfactiei. In respiratie are functia de filtrare, de incalzire, de umectare a aerului si functie reflexa.

Aerul inspirat strabate un traiect cu peretii foarte neregulati, ceea ce are ca efect o incetinire a vitezei, atingand un debit constant si realizandu-se un contact mai strans intre fluxul de aer si mucoasa. Presiunea aerului in fosele nazale in respiratia normala variaza de la (-)6 mmHg in inspiratie si (+) 6 mmHg in expiratie.

Mucoasa nazala este acoperita de mucus nazal produs de celulele epiteliului de suprafata dar mai ales de glandele submucozale. Zilnic se produce 1.5 - 2 l de mucus, iar turnoverul mucusului nazal se realizeaza la 10-15 minute. Grosimea stratului de mucus este de 0.5-2 μm.

Mucusul nazal are urmatoarea compozitie:

apa 95 - 96 %;

saruri anorganice 1 - 2 %;

mucina 2.5 - 3 %;

o scleroproteina sulfurata care face ca mucusul sa aiba o structura bistratificata:

un strat fluid (faza sol) care uda cilii in totalitatea lor;

un strat cu vascozitate mare (faza gel) ce imbraca estremitatile cililor si retine praful si bacteriile.

enzime:

enzime bacteriene - lizozim;

enzime proteolitice - aminopeptidaze;

enzimele fazei de conjugare: glucuroniltransferaza si glutationtransferaza;

enzime ale fazei oxidative, citocrom P450, anhidraza carbonica, aldehiddehidrogenaza;

proteine plasmatice (anticorpi), glicoproteine (sialomucina), imunoglobuline (A si G), proteine secretorii (lactoferina).

Un corp strain care patrunde in cavitatea nazala provoaca o alcalinizare a mucusului si ca urmare determina activarea cililor vibratili, ducand la evacuarea impuritatilor spre faringe, unde se inghit o data cu mucusul ca l-a inglobat. Mucusul trebuie sa aiba o vascozitate optima pentru a avea loc miscarea cililor si un pH optim de 6.4 - 6.8 care variaza in functie de varsta, starea fiziologica, de mediu extern (ziua ph-ul este mai alcalin, noaptea la caldura, devine mai acid).

In rinite acute sau alergice, si in sinuzite devine alcalin, iar in inflamatii acute, pH-ul vireaza spre acid.

Temperatura optima a miscarii cililor este 18 - 30˚C; sub 18˚C miscarea cililor se incetineste, lafel peste 44˚C, dar revine la normal la temperatura optima.

Umiditatea este absolut indispensabila pentru miscarea ciliara ; umiditatea relativa optima este 70%. La umiditatea relativa de 30% activitatea ciliara scade in 3-5 minute.