BUZELE - structura histologica a buzelor

BUZELE

Buzele reprezinta doua cute musculo-membranoase, care delimiteaza orificiul extern al cavitatii orale.

Buza superioara este delimitata superior de santul nazo- labial, iar central prezinta un sant, care inferior se termina cu tuberculul labial.

Buza inferioara este delimitata inferior de santul labio- mentonier

Cele doua buze vin in contact la nivelul comisurii labiale.

Structura histologica a buzelor

Buzele sunt formate din:

. Ax musculo-conjunctiv

. Fata externa, tegumentara

. Fata interna, mucoasa

. Margine libera

Axul musculo-conjunctiv este reprezentat de musculatura striata( orbicularul buzelor) si tesut conjunctiv de legatura, vascularizat si inervat.

Fata externa, tegumentara este reprezentata de un tegument subtire, aderent la scheletul musculo-conjunctiv.

Tegumentul este format din epiderm si derm. Prezinta anexe tegumentare, reprezentate de fire de par, glande sebacee si glande sudoripare.

Epidermul este reprezentat de un epiteliu stratificat pavimentos cheratinizat, in structura caruia intra 4 tipuri de populatii celulare diferite: keratinocite, melanocite, celule Langerhans si celule Merkel.

Keratinocitele reprezinta 85% din celulele epidermice, fiind responsabile de procesul de keratinizare. Keratinocitele sunt in permanenta evolutie morfologica, din profunzime spre suprafata, formand 5 straturi diferite:

Stratul bazal sau germinativ este stratul cel mai profund, situat pe membrana bazala, format dintr-un rand de celule cubo-cilindrice, cu nucleu alungit ovalar cu 1-2 nucleoli, orientat cu axul lung perpendicular pe membrana bazala. Citoplasma celulelor este redusa, bazofila, contine organite citoplasmatice comune, situate supranuclear. La nivelul fetelor laterale celulele se solidarizeaza prin desmozomi, iar membrana celulara a polului bazal al celulelor se ataseaza de membrana bazala prin hemidesmozomi. In citoplasma apar filamente subtiri, orientate in axul lung al celulei, numite tonofilamente, care vin in raport cu placile de atasare a desmozomilor si hemidesmozomilor. Celulele stratului bazal se divid continuu si inlocuiesc celulele din straturile superficiale ale epidermului, pierdute prin descuamare.

Stratul spinos, constituie cea mai mare parte din grosimea epidermului. La microscopul optic celulele acestui strat sunt initial poliedrice, apoi devin mai aplatizate pe masura ascensiunii lor. Celulele sunt solidarizate prin desmozomi, care la microscopul electronic dau aspect caracteristic de spini, de unde si denumirea de strat spinos. Nucleul celulelor este sferic, cu 1-2 nucleoli. Uneori sunt prezente mitoze in straturile profunde. Citoplasma celulelor este bazofila, in straturile profunde si devine mai acidofila spre suprafata. La microscopul electronic la suprafata celulelor se evidentiaza desmozomii, de care se ataseaza tonofilamentele aglutinate in fascicule tot mai dense in celulele mai superficiale. Citoplasma contine organite comune si numerosi melanozomi transferati prin citocrinie de catre melanocite. In celulele din zonele superioare ale stratului spinos apar organite particulare, numite keratinozomi sau corpi Odland a caror natura si functie inca sunt discutate. De forma ovalara, corpii Odland sunt delimitati de o membrana, iar structura lor interna este constituita din lamele sau discuri alternative, dense si clare dispuse perpendicular pe axul lung al keratinozomilor intr-o matrice amorfa. Contin lipide si numeroase enzime.

Stratul granulos, este alcatuit din 3-5 randuri de celule turtite sau romboidale dispuse cu axul lung, paralel cu suprafata epidermului. Nucleii sunt picnotici, hipercromi. Citoplasma este bogata in granule bazofile de keratohialina. Tonofibrilele apar mai estompate, mascate de aceste granule. La microscopul electronic plaje de granule de keratohialina lipsite de membrana infiltreaza spatiile dintre tonofilamente. Organitele celulare dispar. Desmozomii isi modifica aspectul, determinand o ingrosare a membranei celulare. Keratinozomii devin periferici, fuzioneaza cu membrana plasmatica si isi deverseaza continutul in spatiul intercelular. Acest material actioneaza ca un cement protector, care impiedica patrunderea particulelor straine si apei in epiderm. Membrana plasmatica devine mai putin flexibila, se ingroasa prin apozitia unei parti mai dense de citoplasma formata din proteine submembranare, numita banda marginala de keratinizare.

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

Stratul cornos are grosimi variabile, este constituit din 4-10 randuri de celule turtite, lamelare, dispuse paralel cu suprafata epidermului. Celulele nu au nuclei, sunt omogene, eozinofile si incarcate cu keratina. La microscopul electronic keratinocitele stratului cornos se caracterizeaza prin ingrosarea membranelor celulare cu modificarea desmozomilor, disparitia nucleului si organitelor citoplasmatice. Citoplasma in totalitate este ocupata de tonofibrile, respectiv la microscopul electronic, filamente dense dispuse paralel cu suprafata si grupate in fascicule. Acestea  sunt filamente de keratina legate printr-o substanta osmiofila densa. Partea superioara a stratului cornos este formata de stratul exfoliator descris in histologia clasica, ca al saselea strat al epidermului. Este alcatuit de celule cornoase care se dsprind, se descuameaza si sunt inlocuite continuu prin elemente celulare neoformate, provenite din straturile profunde ale epidermului.

Aceste straturi se grupeaza la randul lor in 3 paturi:

Patura germinativa cu stratul bazal si spinos

Patura celulelor precornificate cu stratul granulos si lucid

Patura celulelor cornificate cu stratul cornos.

Fiziologia cheratinizarii este dominata de procese de diviziune si diferentiere ale keratinocitelor. Epidermul se caracterizeaza printr-o grosime constanta, descuamarea fiind compensata de activitatea mitotica din straturile profunde, astfel incat numarul total al celulelor ramane constant. Se considera ca intervalul de 35 de zile este timpul de regenerare al epidermului normal. Keratinizarea este dependenta de trei elemente: tonofilamente, keratohialin si dezmozomi. Primele doua reprezinta componente principale in sinteza keratinei. Tonofilamentele se formeaza in keratinocitele din stratul bazal si se asambleaza in tonofibrile in stratul spinos. Keratinohialinul apare in stratul granulos, se situeaza intre tonofibrile, formand precursorii matricei fibrilare a stratului cornos. Desmozomii au rol important in solidarizarea keratinocitelor si constituie zone de insertie a tonofilamentelor, asigurand stabilitatea epidermului.

Melanocitele sunt celulele responsabile de pigmentarea pielii situate in stratul bazal printre keratinocite, intr-o proportie de 1 la 4-12 keratinocite. Se formeaza din crestele neurale. La microscopul optic apar sub forma unor celule palide, greu vizibile, cu citoplasma optic vida si nucleu intunecat, dens. La microscopul electronic, celulele sunt de talie mare, lipsite de desmozomi si de filamente intracitoplasmatice. Au in citoplasma organite comune: ribozomi, reticul rugos, aparat Golgi si melanosomi - la nivelul carora se sintetizeaza pigmentul melanic. Melanogeneza este un proces biochimic ireversibil. In general persoanele cu pigmentatie tegumentara marcata, prezinta si pigmentarea mucoasei orale. La rasa alba, pigmentarea mucoasei orale este extrem de redusa. Regiunile mucoasei orale unde se evidentiaza pimentul melanic sunt gingia, palatul dur si limba. Exista variatii individuale in limite foarte largi. Melanocitele sunt implicate in aparitia unor leziuni pigmentare la nivelul mucoasei orale: macula melanocitica orala, nevul pigmentar( la nivelul cavitatii orale este greu de diferentiat de melanom), melanomul( tumora maligna produsa de melanocite).

Celulele Langerhans sunt celule nonepiteliale, intercalate printre keratinocitele stratului spinos. La microscopul optic, fara coloratii specifice, apar ca si celule clare cu nucleu intunecat, dificil de evidentiat. Sunt in numar mai mic decat melanocitele. Au afinitate pentru saruri de aur. La microscopul electronic ele se evidentiaza sub forma unor celule dendritice, cu nucleu incizat, nu au desmozomi, nici tonofilamente. Sunt prezente organite comune - aparat Golgi, mitocondrii, reticul endoplasmatic, numerosi lizozomi si organite discoidale specifice, numite granule Birbeck, situate in apropierea zonei Golgi. Aceste granule au forma de racheta, a carei tija prezinta striatii periodice, regulate. Originea celulelor Langerhans este monocitara si sunt incluse in sistemul macrofagic monocitar. Au caractere comune cu macrofagele, au functia de a capta antigenul si a-l prezenta limfocitelor din piele. Sunt considerate celule epidermice imunocompetente, cu rol pivot in hipersensibilitatea intarziata de contact si in respingerea grefelor cutanate.

Celulele Merkel au originea in celulele crestelor neurale, sunt celule clare situate exclusiv in stratul bazal al epidermului si sunt asociate cu terminatii nervoase libere. La microscopul electronic se caracterizeaza printr-un nucleu cu o lobulatie marcata si prin granulatii rotunde, electronodense, incarcate cu catecolamine. Se solidarizeaza prin desmozomi cu keratinocitele, contrar celulelor dendritice precedente. Li se atribuie functie senzoriala tactila, cu rol in initierea si transmiterea impulsului tactil.

Dermul reprezinta componenta conjunctiva a tegumentului, are o grosime variabila, de apoximativ 1 mm, este separat de epidermul supraiacent prin membrana bazala.

Dermul contine doua straturi:

1.     Dermul papilar este format din tesut conjunctiv lax, bine vascularizat si inervat si foarte bogat in celule - fibroblaste, mastocite, macrofage. Fibrele colagene putin abundente sunt mai mult verticale, se ancoreaza in membrana bazala a epidermului, avand rolul de a lega dermul de epiderm, de unde denumirea de fibre de ancorare. Fibrele elastice sunt foarte numeroase, in timp ce fibrele de reticulina sunt mai rare,  grupate in jurul vaselor si anexelor tegumentare. Acest strat formeaza prelungiri conice, papilele dermice, ce patrund in epiderm asigurand coeziunea intre derm si epiderm.

2.     Dermul profund, reticular este mai gros si este format din tesut conjunctiv dens, bogat in elemente fibrilare. Fibrele colagene (colagen tip I) sunt dispuse in fascicule groase; fibrele elastice formeaza o retea bogata care se extinde pana in apropierea membranei bazale pe care se insera. Aceasta retea asigura elasticitatea si supletea tegumentului. Fibrele de reticulina sunt numeroase in regiunile profunde.

Substanta fundamentala a tesutului conjunctiv din derm este bogata in glicozaminoglicani, caracteristic fiind dermatansulfatul. Dermul contine o bogata retea vasculara si limfatica, nervi, terminatii nervoase libere si incapsulate si diverse anexe cutanate (foliculi pilosi, glande sebacee si sudoripare).

Jonctiunea dermo-epidermica, frontiera dintre cele doua structuri ale pielii, reprezinta o entitate morfologica bine definita, marcata de o membrana bazala, formata de o retea de fibre de reticulina colorabila cu azotat de argint si impregnata de un material cimentar mucopolizaharidic colorabil prin reactia PAS. Aceasta jonctiune este ondulata, neregulata, are numeroase proiectii dermice (dermul papilar) care se interdigiteaza cu proiectiile spre profunzime ale epidermului.

Anexele tegumentare sunt structuri care embriologic provin din tegument si sunt reprezentate de:

1.     Firul de par este format din

Filamentul pilos, partea vizibila la suprafata tegumentului. Acesta este format din trei straturi de celule epiteliale, dispuse concentric, care de la centru spre periferie formeaza medulara, corticala si cuticula. Cele trei straturi sunt formate din celule keratinizate care contin granule de melanina (care confera culoarea parului).

Foliculul pilos, care reprezinta structura in care este situat filamentul pilos. La   nastere prin invaginarea epidermului in profunzime. Foliculul pilos in regiunea profunda formeaza o dilatare, rezultata din proliferarea celulelor in aceasta zona, numita bulbul firului de par. La acest nivel, patrunde tesut conjunctivo-vascular care formeaza papila. Papila firului de par asigura nutritia si troficitatea parului. In structura histologica a foliculului pilos se descriu doua teci epiteliale: interna (care inconjoara filamentul), externa si o teaca de natura conjunctiva.

2.     Glandele sebacee sunt anexate firelor de par, au forma de sac. Structural sunt glande alveolare simple sau compuse, cu mecanism de secretie de tip holocrin. Sunt situate in unghiul dintre firul de par si muschiul erectoral firului de par.

Glandele sebacee sunt formate din portiune secretorie de forma alveolara si un duct excretor scurt, care se deschide in teaca firului de par. Portiunea secretorie, delimitata de o membrana bazala, continuare a membranei bazale epidermice, este formata din celule bazale periferice, mici, cubice -celule de rezerva si celule mari situate central cu citoplasma plina de vacuole lipidice - celulele glandulare propriu-zise.

Produsul elaborat - sebumul, se elimina odata cu toata celula (prin mecanism holocrin) prin ductul excretor in teaca firului de par mentinand supletea firului de par si totodata lubrefiaza suprafata tegumentului.

Firul de par impreuna cu glanda sebacee anexata acestuia formeaza aparatul pilosebaceu al pielii.

3.     Glandele sudoripare sunt de tip tubulo-glomerular. Sunt alcatuite din:

Portiunea secretorie incolacita, localizata in dermul profund. Portiunea secretorie este delimitata de o membrana bazala. pe care este situat un epiteliu simplu cilindric, format din celule intunecate granulare, care elaboreaza un produs seros, apos. Intre membrana bazala si celule exista un strat discontinuu de celule mioepiteliale.

Segmentul excretor, format dintr-un canal lung care strabate grosimea dermului, epidermului si se deschide la suprafata tegumentului printr-un por sudoripar. Segmentul excretor este alcatuit din doua portiuni:

o      Canalul sudoripar, care traverseaza dermul si este tapetat de un epiteliu bistratificat cu celule profunde clare si superficiale mici, cu microvili care au rol in rezorbtia sodiului din secretia sudorala

o      Traiectul sudoripar care traverseaza epidermul, nu prezinta perete propriu, fiind delimitat de insasi celulele epidermice.

Glandele sudoripare de la nivelul tegumentului buzelor, sunt glande merocrine. Produsul de secretie este eliminat prin contractia celulelor mioepiteliale.

Fata interna, mucoasa este formata de mucoasa orala propriu-zisa.

Epiteliul fetei interne este mai gros decat cel al fetei tegumentare. Epiteliul este pavimentos stratificat nekeratinizat, format din trei straturi, bazal sau germinativ, spinos si superficial.

Corionul prezinta doua zone:

O zona superficiala, corionul papilar, reprezentat de un tesut conjunctiv lax, bine vascularizat si cu terminatii nervoase incapsulate.

O zona profunda, in care apare un tesut conjunctiv dens, cu vase de sange, filete nervoase, infiltrate limfoide si glande salivare minore.

Marginea libera reprezinta zona de trecere intre tegument si mucoasa orala. Este o zona in care mai pot fi prezente cateva glande sebacee, localizate la nivelul comisurii labiale. Aceasta zona de tranzitie, zona rosie, se mai numeste si jonctiunea cutaneo- mucoasa caracterizeaza prin:

Epiteliu pavimentos stratificat keratinizat subtire

Corion cu papile conjunctive inalte, cu numeroase vase sanguine si terminatii nervoase, ceea ce explica atat culoarea rosie, cat si sensibilitatea crescuta a acestei zone.