Carl Schmitt (Un revolutionar conservator)- "Hipopotamul versus Leviathan"

1. Un revolutionar conservator

Germanul Carl Schmitt (1888 - 1985) este cunoscut ca un eminent jurist, politolog, filozof, istoric. Toate ideile lui, insa, sunt indisolubil legate de conceptiile geopolitice, iar lucrarile lui fundamentale "Nomosul Pamantului"⁽ , "Pamantul si marea" etc., sunt consacrate intelegerii juste a factorilor geopolitici, a influentei lor asupra civilizatiei si istoriei politice. Carl Schmitt era foarte apropiat de reprezentantii germani ai Revolutiei Conservatoare, curentul paradoxal care intrunea elemente national-conservatoare si social-revolutionare. Soarta lui Schmitt este soarta cartilor sale si a scolii sale filozofico-juridice.

Relatiile lui cu regimul national-socialist ca si ale multor revolutionari conservatori erau duplicitare. Pe de o parte teoriile lui au influentat, fara indoiala, asupra ideologiei naziste. De un succes deosebit s-au bucurat cartile lui de politologie "Teologia politica" si "Notiunea de politic" in care Schmitt a facut o critica ampla dreptului liberal si ideii de "stat de drept". In aceste texte se vad deja contururile creatiei intelectuale ulterioare a lui Schmitt - in ele se simte un realism politic absolut, tendinta de a salva problemele de politologie de retorica umanitara, de patosul sentimental si de demagogia sociala. Aceasta corespundea intru totul spiritului national-socialist.

Cu toate acestea conceptia lui Schmitt a fost intemeiata pe ideea fundamentala a "drepturilor poporului" (Volksrechte), pe care el le-a opus teoriei liberale a "drepturilor omului". Pentru el fiecare popor avea dreptul la suveranitate culturala, la pastrarea identitatii sale spirituale, istorice si politice. Acelasi mod de abordare era caracteristic si pentru national-socialisti, care credeau ca aceasta ideologie este universala si aplicabila pentru toate popoarele lumii. Dar linia dominanta a regimului a devenit pangermanismul, bazat pe abordarea sovina si ingust nationalista. De aceea Schmitt si teoria lui despre "drepturile popoarelor" a fost aspru criticata de catre ideologii SS (in 1936 in organul SS "Schwarze Korps" a fost publicat un articol amenintator la adresa lui).

Formarea ideologica a lui Schmitt, ca si a lui Ratzel si Kjellen, a avut loc in aceeasi atmosfera de idei a "sociologiei organiciste", el fiind influentat si de teoriile romantice despre "lumina Nordului" (Nordlicht), conform carora formele social politice si structurile statale isi au radacinile nu in functionarea mecanica a personalitatilor atomiste, adunate in conglomerate matematice, ci in mitologie, in lumea sacrala a "stihiilor si spiritelor"⁽ . In teoriile lui Schmitt este prezenta pretutindeni imbinarea paradoxala a "romantismului politic" si "rationalismului riguros". Aparatul mintal cizelat serveste exprimarii mitologiilor nationale.

In procesul de la Nürnberg s-a incercat de a-l califica pe Carl Schmitt drept "criminal de razboi", in baza colaborarii lui cu regimul lui Hitler. I s-a incriminat in special "fundamentarea teoretica a legitimitatii agresiunii militare". Dupa cunoasterea in detaliu a fondului chestiunii acuzarea i-a fost ridicata. Cu toate acestea, Schmitt, la fel ca Heidegger, Jünger si alti "revolutionari conservatori", a devenit persoana non-grata in asociatia stiintifica internationala, iar lucrarile lui au fost complet ignorate.

Abia in anii '70, gratie influentei colosale a unor filozofi socialisti de stanga asupra conceptiei juridice, lucrarile lui Schmitt au inceput sa fie reabilitate. Astazi, Schmitt este recunoscut drept clasic al politologiei si jurisprudentei.

2. Nomosul pamantului

Schmitt sustinea, in spiritul unei abordari geopolitice, legatura initiala a culturii politice cu spatiul. Nu numai statul, dar si intreaga realitate sociala si in special dreptul, rezulta din organizarea calitativa a spatiului.

Din cele spuse mai sus Schmitt a dedus conceptia "nomosului". Acest termen grecesc - "nomos" - inseamna "ceva, definitivat, sistematizat, organizat" in sensul spatiului. Acest termen este apropiat de notiunile "relief" ale lui Ratzel si "locul dezvoltarii" la eurasiaticii rusi (Savitchi). Schmitt demonstreaza ca "nomosul" este o asemenea forma de organizare a modului de viata, care stabileste niste raporturi mult mai armonioase atat in interiorul ansamblului social cat si intre aceste ansambluri. "Nomosul" este expresia unei imbinari sintetice deosebite de factori subiectivi si obiectivi, care se manifesta organic in crearea sistemelor politic si juridic. In "nomos" se manifesta particularitatile naturale si culturale ale colectivului uman in imbinare cu mediul inconjurator.

In cartea "Nomosul pamantului", Schmitt demonstreaza in ce mod a influentat specificul unui sau altui spatiu pamantesc asupra culturii si statului care s-au dezvoltat in cadrul lui. El confrunta diferite "nomosuri" istorice, mentionand, in special, dualismul fundamental dintre atitudinea fata de spatiu a nomazilor si a popoarelor sedentare.

Document online: Cunostinte medico-farmaceutice in Mesopotamia Document online: Dualismul juridic in Dacia - provincie romana - sisteme de drept in Dacia Romana

Dar concluzia cea mai importanta a analizei "nomosului pamantului" consta in faptul ca Schmitt a examinat indeaproape notiunea de opozitie istorica si civilizatoare globala intre civilizatiile Uscatului si civilizatiile Marii. Studiind "nomosul" Pamantului, el s-a confruntat cu opozitia calitativa, esentiala a "nomosului" Marii. Aceasta l-a condus spre crearea unei metodologii geopolitice deosebite pentru intelegerea justa a istoriei politice a lumii.

3. Pamantul si Marea

In anul 1942, Schmitt a editat o lucrare extrem de importanta - "Pamantul si Marea"⁽ care, impreuna cu un text de mult mai tarziu "Incordarea planetara intre Orient si Occident si opozitia Uscatului si Marii" , alcatuieste un document extrem de important al stiintei geopolitice.

La Schmitt, sensul opozitiei Uscatului si Marii se reduce la faptul ca este vorba de doua civilizatii absolut diferite, dusmanoase si incompatibile, si nu despre niste variante ale unui singur complex civilizator. Aceasta impartire coincide aproape exact cu tabloul descris de Mackinder, Schmitt da insa elementelor ei de baza - talasocratia (Forta Maritima) si telurocratia (Forta de Uscat) - o interpretare filosofica aprofundata, legata de sistemele juridice si etice de baza. Este interesant ca Schmitt foloseste referitor la "fortele Uscatului" numele de "Hipopotam", iar referitor la "fortele Marii" - "Leviathan", ca o aducere aminte despre doi monstri biblici, dintre care unul intruchipeaza toate fapturile terestre, iar celalalt - ale apelor.

"Nomosul" Pamantului exista pe parcursul unei mari parti a istoriei umane, fara alternativa. Toate variantele acestui "nomos" se caracterizeaza prin prezenta unei forme legislative (si etice) dure si stabile, in care se reflecta imobilitatea si fixitatea Uscatului, Pamantului.

Aceasta legatura cu Pamantul, spatiul, caruia i se supune usor structuralizarea (fixitatea frontierelor, durabilitatea cailor de comunicatie, invariabilitatea particularitatilor geografice si de relief), da nastere unui conservatorism de esenta, in sferele sociala, culturala si tehnica. Totalitatea versiunilor "nomosului" Pamantului alcatuieste ceea ce se obisnuieste a numi istorie a "societatii traditionale"

In aceasta situatie, Marea, Apa sunt doar fenomene civilizatoare periferice, fara a se implica (sau implicandu-se episodic) in sfera "eticului". Doar odata cu descoperirea Oceanului Mondial, la sfarsitul sec. XVI, situatia se schimba in mod radical. Omenirea (si in primul rand insula Anglia) incepe sa se obisnuiasca cu "existenta maritima", incepe sa se perceapa pe sine insasi ca pe o Insula intre ape, ca pe o Corabie.

Spatiul acvatic se deosebeste insa, radical de cel terestru. Este instabil, dusmanos, instrainat, supus in permanenta schimbarii. In acest spatiu drumurile nu sunt fixate, nu sunt evidente deosebirile orientarilor. "Nomosul" marii aduce cu sine o transformare globala a constiintei. Normele sociale, juridice si etice devin "variabile". Se naste o noua civilizatie. Schmitt considera ca vremurile noi si saltul tehnic, care a deschis era industrializarii, datoreaza existenta lor fenomenului geopolitic - trecerea omenii la "nomosul" marii.

In felul acesta, opozitia geopolitica a lumii anglosaxone, a "centurii externe", capata la Schmitt o definitie social-politica. "Nomosul" marii este o realitate dusmanoasa societatii traditionale. Opozitia geopolitica a puterilor de uscat cu cele maritime capata un sens istoric, ideologic si filosofic important.

4. Grossraum

Schmitt a mai elaborat inca o teorie geopolitica extrem de importanta - teoria "marelui spatiu" (Grossraum). Aceasta conceptie examineaza procesul de dezvoltare a statelor ca o tendinta de dobandire a celui mai mare volum teritorial. Principiul integrarii teritoriale este expresia unei tendinte umane firesti spre sinteza. Etapele extinderii teritoriale a statului corespunde, in felul acesta, etapelor miscarii spiritului uman spre universalism.

Aceasta lege geopolitica se extinde si in sferele tehnica si economica. Schmitt demonstreaza ca, incepand cu un moment oarecare, dezvoltarea tehnica si economica a statului cere o crestere cantitativa si calitativa a teritoriilor sale. Totodata, nu este vorba obligatoriu despre colonizare, anexare, invazie militara. Devenirea Grossraum poate sa aiba loc si dupa alte legi - pe baza adoptarii de cateva state sau popoare a unei singure forme religioase sau culturale.

Dupa Schmitt dezvoltarea "nomosului" Pamantului trebuie sa duca la aparitia Statului - continent. Etapele miscarii spre Statul-continent trec de la statele-orase prin statele-teritorii. Aparitia Statului-continent de uscat, al grossraum-ului continental, este o necesitate istorica si geopolitica.

Intr-un text din anul 1940 "Spatiul si Marele Spatiu in dreptul popoarelor"⁽ Schmitt a determinat "Marele Spatiu" in felul urmator: "Sfera planificarii, organizarii si activitatii umane care se bazeaza pe tendinta actuala si spatiala a unei dezvoltari viitoare" Precizand intrucatva aceasta formulare confuza Schmitt arata ca transpunerea in practica a doctrinei Monroe este un exemplu volitiv de creare a "Marelui Spatiu".

Desi Grossraum poate fi identificat intr-un oarecare sens cu Statul, iar mai exact cu Imperiul (das Reich), aceasta conceptie depaseste limitele statului obisnuit. Este o noua forma de uniune supranationala, bazata pe factorul strategic, geopolitic si ideologic.

Spre deosebire de modelul pangerman de unificare al lui Hitler si internationalismul sovietic, Grossraum-ul lui Schmitt se fondeaza pe pluralismul cultural si etnic, pe o larga autonomie, limitata doar de centralismul strategic si loialitatea totala fata de instanta superioara a puterii. Totodata Schmitt mentiona ca crearea unui nou "Mare Spatiu" nu depinde nici de valoarea stiintifica a doctrinei, nici de competenta culturala, nici de dezvoltarea economica a partilor componente sau chiar de centrul teritorial si etnic, care a dat impulsul integrarii. Totul depinde doar de vointa politica, care a stabilit necesitatea istorica a unei asemenea actiuni geopolitice. In aceasta doctrina, Schmitt a anticipat liniile principale ale politicii actuale de integrare.

5. Razboiul total si personalitatea "partizanului"

La Schmitt motivele geopolitice se deslusesc, practic, in toate temele pe care le analizeaza. El a studiat, in special, legatura dintre cele trei conceptii - "dusmanul total, razboiul total, statul total". Din punctul lui de vedere, "statul total" este forma cea mai desavarsita a statului de tip traditional, adica punctul maxim in dezvoltarea "nomosului" de uscat. In pofida evolutiei istorice a unui asemenea stat pana la dimensiunile Grossraum, in el se pastreaza neschimbata calitatea lui esentiala. "Statul total" exclude principiul "dusmanului total si al "razboiului total", fiindca imaginea despre adversar, despre "dusman" (iar Schmitt acorda o mare atentie formularii notiunilor de "prieten"/"dusman" amicus/hostis) el o construieste conform sie insusi, prin urmare, promoveaza conceptia "razboiului formelor" in care actioneaza Jus bellum si participa doar contingente limitate de militari profesionisti. Populatia pasnica si proprietatea privata se afla, la randul lor, sub protectia legii si sunt eliminate (cel putin teoretic) din desfasurarea actiunilor militare.

Doctrina liberala pe care Schmitt o leaga univoc de timpul modern si, in mod corespunzator de "civilizatie maritima", de "nomos-ul marii", negand "statul total", deschide in felul acesta drumul spre "razboiul total" si spre "dusmanul total". In 1941, in articolul "Suveranitatea statala si marea deschisa" el scrie: "Razboiul pe uscat a fost subordonat normelor juridice, deoarece a fost un razboi dintre state, adica dintre fortele inarmate ale statelor care se dusmanesc. Rationalizarea lui s-a relevat in ingradirea lui si in straduinta de a scoate dincolo de limitele lui populatia pasnica si obiectivele proprietatii private. Razboiul pe mare, dimpotriva, nu este un razboi intre anumiti adversari care se subordoneaza normelor juridice, fiindca se bazeaza pe conceptia dusmanului total"

Tabloul geopolitic general descris de Schmitt s-a redus la un dualism civilizator incordat, la opozitia dintre doua Grossraum-uri - anglosaxon (Anglia - America) si continentul-european, Eurasiatic. Aceste doua "Mari spatii" - talasocratic si telurocratic - duc intre ele o lupta planetara pentru a face ultimul pas spre universalizare si a trece de la dominatia continentala la cea mondiala. Totodata, Schmitt avea o atitudine pesimista cand era vorba de posibilitatea de a reduce acest conflict la o oarecare baza juridica severa, fiindca macroconceptiile civilizatoare ale ambelor "Spatii Mari" se bazeaza pe "nomosuri" care se exclud reciproc - "nomosul Pamantului" si "nomosul Marii". Ultimul element distructiv este introdus de dezvoltarea aeronauticii, fiindca "spatiul aerian" se supune si mai putin structuralizarii etice si juridice decat cel maritim.

La sfarsitul vietii Schmitt si-a concentrat atentia asupra figurii "partizanului". Dupa Schmitt, acest personaj este ultimul reprezentant al "nomosului" Pamantului, care, in ciuda "rarefierii civilizatiei" si dizolvarii bazelor lui juridice si culturale, ramane fidel vocatiei sale initiale. "Partizanul" este legat de pamantul natal prin niste raporturi neformale iar caracterul istoric al acestei legaturi ii dicteaza bazele eticii razboiului care se deosebesc radical de normele mult mai generale si mai abstracte. Pe masura universalizarii "modelului maritim" si a "eticii comerciale", care cuprind, in mod firesc, si sfera actiunilor militare, personalitatea "partizanului" capata, dupa Schmitt, o importanta civilizatoare tot mai mare, fiindca "partizanul" ramane ultimul personaj al istoriei, care apara (prin toate mijloacele) "ordinea terestra" in fata invaziei totale a talasocratiei. De aici rezulta functia lui istorica aproape "soteriologica".