Ion G. Duca - personalitate marcanta a curentului politic liberal

Ion G. Duca a fost o personalitate marcanta a curentului politic liberal, eminent om de stat, intelectual de mare cultura si talent, calitati manifestate atat pe planul cugetarii politice, cat si pe cel al artei oratorice si creatiei literare. I.G.Duca s-a nascut la 20 decembrie 1879 si si-a incheiat viata la 54 ani, fiind cel dintai prim-ministru in functiune al tarii asasinat de legionari.

Tatal sau a fost cunoscutul inginer Gheorghe Duca, director general al C.F.R. si director al scolii de poduri si sosele.

Dupa studiile primare si liceale absolvite la Bucuresti, intre 1897-1902 a studiat la Paris, obtinand licenta si doctoratul in drept. In politica a debutat in 1907, ca membru al Partidului National Liberal, fiind deputat la varsta de 28 ani, ministru la 35, presedinte al P.N.L. la 51 (in 1930, dupa moartea lui Vintila Bratianu) si prim-ministru la 54 de ani.

Biograful sau, Gheorghe Selten, scria despre el in 1935:''N-a fost bogat si nu s-a imbogatit''.

Ideile sale politice pot fi urmarite in conferinta " Doctrina liberala", tinuta in 1923 la solicitarea Institutului Social Roman, in cuvantarile parlamentare sau din cadrul partidului, in cartea "Portrete si amintiri" si in memoriile "Memoriile" aparute postum.

Ca teoritician al politicii, I.G.Duca ne-a lasat cea mai densa si mai clara expunere a continutului liberalismului si neoliberalismului romanesc din primii ani interbelici, in amintita  conferinta despre "Doctrina liberala".Liberalismul epocii respective considera, cum arata autorul, ca "societatile omenesti se dezvolta potrivit unor anume legi, mai presus de vointa oamenilor si ca in aceasta vesnica prefacere datoria organizatiilor politice e sa adapteze formele legale nevoilor sociale impuse de diferite faze ale evolutiuni popoarelor"Conceptia evolutionista a P.N.L. justifica progresul social ca o necesitate obiectiva si vedea misiunea partidului politic in asigurarea cadrului politico-juridic pentru a croi drum noului.

Evident aceasta conceptie, desi intemeiata de fapt pe materialismul filozofic, nu admite legitimitatea revolutiilor in viata sociala."Progres nu inseamna salturi, progres nu e violenta, nu e svacnire incoerenta, ci miscare organizata".

Intre cele doua concepte de baza prin care defineste doctrina liberala - progresul si proprietatea privata - Duca pune pe primul plan proprietatea, specificand ca aceasta doctrina "nu admite (progresul - n.a.) decat in cadrul proprietatii individuale", care oferea suficient spatiu pentru realizarea progresului inaintat.

In afara de criteriul mentinerii cadrului proprietati private, alte patru conditii de baza ale conceptiei liberale despre progres sunt: ordinea, democratia, nationalismul si armonia sociala, denumite de autor "cele patru coloane care sustin templul doctrinei liberale".

Ordinea e inteleasa ca antiteza a dezordinii, a anarhiei, ca premisa esentiala a stabilitatii social-statale. Fidel fara compromisuri acestei conceptii despre ordine ca premisa a progresului, I.G.Duca a manifestat o atitudine constant negativa fata de miscarile extremiste si a luptat cu mijloace specifice liberalismului politic impotriva organizatiei fasciste a Garzii de Fier. In ultima sa cuvantare publica, rostita la 19 decembrie 1933, literalmente cu cateva zile de a fi asasinat, I.G.Duca spunea: "Azi mai mult ca oricand ordinea, ordinea materiala ca si cea morala, constituie conditiunea esentiala a oricarei rodnice infaptuiri. Suntem, deci, hotarati, tocmai pentru a ne putea aplica programul si a salva tara, sa mentinem cu orice pret si impotriva oricui ordinea publica. Agitatiunile sterile, daunatoare consolidarii interne, ca si prestigiul nostru in afara, va gasi in noi stavila reclamata de insesi interesele superioare ale statului".

Democratia este enumerata de Duca abia in al treilea rand intre coloanele templului doctrinei liberale, dupa proprietate si ordine. El era adeptul "liberalismului constructiv, ordonat".

I.G.Duca definea astfel democratia: "Democratia e grea, e ingrata. Datoria ei e sa instruneze pornirile nesanatoase, sa ridice stavila ratiunii in fata valurilor pasiunii, sa spuie adevarul cand multimea asteapta maguliri".

Apararea intereselor tarii si asigurarea independentei sale economice a fost un obiectiv de perspectiva, pe care I.G.Duca l-a formulat in diferite perioade ale activitatii sale.

I.G.Duca critica doctrina nationalista (reprezentata pe atunci de Partidul National Roman din Transilvania) pentru unilateralitatea ei, intrucat priveste viata sociala "sub prisma speciala, fatal ingusta si exclusivista, a ideii nationale", iar pe cea taranista pentru ca admitea idea luptei de clasa. Socialistii, spunea el, "nu cred progresul posibil decat prin desfiintarea proprietatii individuale".Teoretic, el " nu contesta ca in domeniul speculatiunii intelectuale se poate concepe si o organizare sociala bazata pe negatiunea proprietatii individuale". Dar el "nu crede viabila o astfel de organizare si o respinge ca pe o fantezie, ca pe o nesocotire a realitatilor existente si posibile".

Respingand teza marxista a luptei de clasa, careia ii opune orientarea spre realizarea armoniei sociale, I.G.Duca declara ca P.N.L. "pastreaza intacta existenta capitalului ca factor de productie si respinge cu hotarare introducerea comunismului, dar, potrivit nazuintelor lui de progres, de armonie sociala, vrea incetarea antagonismului fratricid dintre cei doi factori ai productiei, capitalul si munca, si inlocuirea acestei lupte de interese printr-o conlucrare ceruta de dreptate".

Duca reproseaza, de asemenea, doctrinei socialiste internationalismul, care in acea vreme era adoptat si practicat explicit numai de partidele socialiste si comuniste, considerand ca acesta contravine "ideii nationale" si prejudiciaza interesele statului.

Schitand evolutia curentului liberal in Romania, I.G.Duca a sintetizat in conferinta din 1923 elementele de baza a ceea ce s-a numit "neoliberalism". Acest termen definea innoirile doctrinare si programatice elaborate de P.N.L. in preajma razboiului si mai ales in primii ani postbelici si anume: conceperea proprietatii ca functie sociala (pentru a justifica expropierea si reforma agrara); ideea participarii muncitorilor la beneficii; preconizarea interventiei statului in economie (pentru aplicarea politicii "prin noi insine"); preocuparile de limitare a efectelor negative ale individualismului prin masuri de echitate sociala.

"In domeniul proprietatii - constata autorul - liberalismul roman a plecat de la ideea clasica a proprietatii quirinare romane, sacre si inviolabile, si a ajuns la formula proprietatii functie sociala, din care a iesit expropierea si nationalizarea subsolului". Liberalismul roman a plecat de la formula manchesteriana "laissez faire, laissez passer", spre a ajunge la interventionalismul statului, care "a izvorat din complexitatea economica moderna, nu numai ca o conditie a progresului, ci ca un mijloc de inlaturare a ciocnirilor violente , deci a anarhiei".

Asemenea inovatii si dezvoltari, conchidea autorul, dovedesc ca "liberalismul nu este o formula rigida, un ce intangibil (ci) e ceva viu, care trebuie mereu sa se adapteze nevoilor sociale" - formula filozofica si politica oricand actuala.

I.G.Duca in timpul vietii sale politice s-a lovit si de problema minoritatilor nationale, astfel in discursul rostit in parlament in 1932 Duca pornea de la considerentul ca "Romania intregita nu poate sa fie cu adevarat si temeinic consolidata decat daca vom gasi modul de a trai in cele mai armonioase raporturi cu toate aceste minoritati De altfel, in problema minoritatilor sunt doua aspecte: sunt legile si este atmosfera. La unii dintre minoritari predomina credinta ca importante sunt legile. Intai legile se vor schimba sunt in functiune de o multime de contingente care pot, la un moment dat, intarzia realizarea lor. Legile pot sa nu aiba o deplina eficacitate practica. Atmosfera este insa indispensabila. Ea, pe deasupra legilor, oneste, creeaza o mentalitate care inlesneste legiferarea si care asigura buna aplicare a legilor votate.

Document online: Cunostinte medico-farmaceutice in Mesopotamia Document online: Dualismul juridic in Dacia - provincie romana - sisteme de drept in Dacia Romana

Interesant si actual este, de asemenea, indemnul pe care I.G.Duca, in calitate de ministru al Afacerilor Externe, il adresa concetatenilor din randul minoritatilor nationale: " nu mergeti la Geneva pentru revendicarile dumneavoastra de aici, aveti incredere in noi si cautati ca doleantele dumneavoastra sa le satisfaceti nu peste hotare , ci aici in Bucuresti".

Desi monarhist, a apreciat cu luciditate faptele si pozitiile degradante ori neconstitutionale ale printului, iar in 1930 - regelui Carol al II-lea, exprimandu-si cu demnitate pozitia critica. In congresul P.N.L. din 1931, Duca spunea " Noi intelegem sa inconjuram tronul cu loialitate perfecta si devotament intreg sa ajutam cu toate puterile noastre pe M.S. Regele Carol al II-lea In al doilea rand P.N.L. sta hotarat pe terenul vietii constitutionale si parlamentare socoteste ca este o datorie pentru toti sa apere Constitutiunea, nu numai litera dar si spiritul ei Orice experiente pot duce la deziluziuni amare si orice abateri pot atrage consecinte primejdioase. In al treilea rand, protestam impotriva discreditului care cauta sa se arunce impotriva partidelor politice Noi nu admitem sa se compromita in genere ideea de partid

Sublinierile de la punctul al doilea si al treilea erau critici directe la adresa lui Carol, care urmarea sa elimine partidele, sa abroge Constitutia si sa instaureze o dictatura personala. Ele au intarit, desigur, ostilitatea acestuia fata de Duca. Dezvaluirile concordante ale unor oameni politici si demnitari de stat din acel timp atesta ca ostilitatea regelui a permis legionarilor sa savarseasca netulburati asasinarea lui I.G.Duca la 29 dec.1933. Armand Calinescu consemneaza in insemnarile sale politice, confidenta lui Gavrila Marinescu, fost sef al Politiei Capitalei, ca "in noaptea cand regele s-a intors in tara (6 iunie 1930 n.a.) acesta i-a spus :"Trimite 10 oameni de incredere care sa impuste pe Vintila Bratianu si pe Ion G. Duca".Tot Calinescu noteaza ca " Nae Ionescu, mentorul ideologic al legionarilor, i-a spus lui Mihalache liderul P.N.T. ca regele a stiut despre proiectarea asasinarii lui Duca si nu a oprit acest act, desi putea sa o faca". Ceva mai ininte la 1 iunie 1934 Pamfil Seicaru ii declarase confidential lui Calinescu ca metresa lui Carol, Lupeasca, "nu ar fi straina de asasinarea lui Duca".

Ca om politic si fost ministru al Afacerilor Externe, I.G.Duca a definit cu rigoare principiile politicii externe a Romaniei, formuland concluzii cu valoare de perspectiva, unele dintre ele de o surprinzatoare actualitate. Intr-o judicioasa analiza facuta situatiei internationale a Romaniei in 1913, I.G.Duca sublinia, mai intai, dificultatile deosebite ce decurgeau pe atunci pentru Romania din faptul ca "suntem asezati intre doua mari imparatii, care amandoua tin sub dominatia lor frati de-ai nostri". Cu toate acestea, releva el, "ca sa putem trai, suntem nevoiti sa ne asiguram fie prietenia uneia, fie prietenia celeilalte dintre aceste doua imparatii.Aceasta este - conchidea el cu justete - partea aproape dramatica din situatia noastra de stat".

In acelasi discurs era formulat principiul de baza al politicii externe romanesti ulterioare, si anume de a-si afirma personalitatea si demnitatea,in ciuda dominatiei marilor puteri. "Daca pleci de la conceptia ca nu trebuie sa vrei nimic prin tine insuti, ca trebuie sa te supui in mod automatic la tot ce spun sau voiesc marile puteri o asemenea politica ar fi cu desavarsire imposibila" - conchidea el.

Atat sub raport teoretic cat si sub cel practic, se raleva de la sine importanta celor trei concluzii formulate de I.G.Duca in urma evenimentelor din 1913 si care au intrat ca principii directoare in patrimoniul conceptiei de politica externa.

Prima dintre acestea era ca "politica externa a Romaniei nu poate sa mai fie o politica de infeudare. Ea poate sa fie o politica de simple amicitii de aliante, chiar de aliante intime si credincioase, dar nu o politica de supunere oarba si de abdicare a oricarei individualitati si a oricarui spirit de initiativa, caci o asemenea politica este incompatibila cu interesele unui stat si cu demitatea noastra nationala".

Al doilea invatamant formulat de I.G.Duca (si validat pe deplin de experienta ulterioara, atat cea buna cat si mai ales, cea rea) era acela ca , politica externa a Romaniei nu trebuie sa fie o politica de exclusivism. Politica de alianta cu unii nu implica ostilitate fata de ceilalti".

In fine al treilea invatamant, nu mai putin pertinent si instructiv, era ca " trebuie sa ne bizuim mai mult pe noi decat pe altii".

Dupa marea unire din 1918, intr-o conjunctura interna si internationala noua, I.G.Duca a formulat cu aceeasi limpezime principiile si orientarile de baza ale politicii externe romanesti. "Dupa ce am avut fericirea de a realiza unitatea noastra nationala - spunea el in 1924 - interesele statului roman nu pot fi decat consolidarea acestei unitati inauntru si in afara", ceea ce nu se poate face decat prin "mentinerea pacii si a echilibrului european instituit de tratatele existente". Acesta se putea realiza, spunea el, in urmatoarele modalitati: 1 ramanand strans uniti cu marii nostri aliati" ; 2) "intretinand relatii de cordiala prietenie si alianta cu acei vecini care au aceleasi interese ca si noi de a salvgrada pacea pe baza tratatelor in vigoare" ; 3) "intretinand si imbunatatind pe cat posibil relatiile cu toate tarile, cele neutre cat si cele foste inamice".

Dezacordurile ce au intervenit intre marile puteri invingatoare in razboiul mondial au creat noi si dificile pobleme politicii externe romanesti, care a incercat sa actioneze, cum recomanda Duca :" in sensul unei apropieri intre marii nostri aliati, ferindu-se sa intreprinda actiuni de natura sa produca frictiuni intre ei".

In legatura cu conturarea unui periculos curent international in favoarea revizuirii tratatelor de pace, Duca preconiza in 1932 stransa unitate cu aliatii, vazand in aceasta singura cale de salvgradare a intereselor tarii.

O mentiune speciala se cuvine sa se faca la Liga Natiunilor, institutie care, cum aprecia I.G.Duca corespundea"cu directivele principale ale politicii romanesti" privind "mentinerea tratatelor existente si consolidarea pacii" , si de aceea ea "va gasi intotdeauna in Romania un factor de sprijin in eforturile sale pentru a-si indeplini misiunea".                         

Merita, credem, de asemenea mentionata definirea data de I.G.Duca orientarii noastre de principiu in relatiile cu Ungaria. Romania, spunea el, este calauzita "de dorinta de a intretine cu aceasta tara raporturi de buna vecinatate, cu conditia expresa ca Ungaria sa respecte tratatele existente si sa nu intretina o actiune iredentista in interiorul statului nostru".

In ce priveste pozitia fortelor politice interne fata de problemele politicii internationale ale tarii, I.G.Duca exprima in parlament, la 2 sept. 1932, satisfactia ca toate partidele noastre de guvernamant sunt de acord asupra directivelor generale ale politicii noastre externe", apreciind ca "in toate marile chestiuni nationale este bine sa ne prezentam in fata strainatatii ca un front unic".

Inzestrat cu o putere de observatie si capacitate de abstractizare, educat in spiritul cuvantului elevat, I.G.Duca ne-a lasat in memoriile si lucrarile sale literare, observatii de finete asupra conditiei omului politic, a politicii ca arta. Ni se pare semnificativ in aceasta ordine de idei urmatorul pasaj reprodus din articolul"Artistii si oamenii politici" , scris de el in 1910 pentru numarul exceptional, destinat Frantei, al ziarului "Universul": "Oamenii politici sunt cateodata artisti (dar) nu-si pot realiza niciodata conceptiile in intregime. Politica fiind un vesnic compromis intre nazuintele ideale si intre tristele nevoi ale realitatii, omul politic e osandit sa se multumeasca cu indeplinirea unor crampeie numai din idealul pe care si l-a faurit. Oricat de stralucite ar fi darurile cu care natura l-ar fi inzestrat, oricat de stralucitoare ar fi inteligenta lui, oricat de adanca puterea lui de conceptiune, el nu poate produce nimic fara interventia unor elemente straine, fara amestecul factorilor din afara. Din aceasta colaborare nevoita si adesea dusmanoasa, ideea iese atat de mult denaturata, incat cel de la care a pornit, in loc sa se mandreasca cu dansa, nici nu-si mai recunoaste copilul Omul politic lupta" cateodata cu patimile mari care misca popoarele, de cele mai multe ori insa cu patimile mici, cu instinctele urate, cu poftele nesocotite, cu toata pulberea pamanteasca. Aceasta lupta sfarseste prin a seca in sufletul omului politic insusirile cele mai bune si simtamintele cele mai curate. Scepticismul inlocuieste entuziasmul si resemnarea vinovata la locul indignarilor legitime sau al dragostei de adevar

Artistii isi vad creatiunea, iar omul politic nu poate decat s-o intrevada".

Pentru M.S. Carol al II-lea cat si pentru gruparea legionara Garda de Fier, Duca era suspect si din cauza vietii private extrem de modeste. Traia intr-o locuinta de doua, trei camarute, se imbraca sobru, dar modest si avea un dezinteres total pentru avere. Refuza cu incapatanare sa-si realizeze o situatie materiala satisfacatoare, pe care ar fi avut ocazia in intreaga sa viata politica. Se complacea intr-o nota boema, chiar in lipsuri. Locuia in niste camarute puse la dispozitie de un amic politic in Strada Cometa, iar sotia sa cand participa la solemnitati, imprumuta toaletele.Cand a fost asasinat au gasit asupra sa cativa lei, iar camasa era cusuta la un umar, unde era rupta.Cand nu era ocupat cu viata politica, traia intr-o discretie totala impreuna cu sotia sa. Iar cand timpul ii permitea mergea la Maldarasti, in judetul Valcea unde avea o casa modesta.

La data de 29 dec 1933, la cateva zile dupa alegeri, Duca este chemat la Sinaia pentru o intrevedere cu Carol al-II-lea. A plecat cu primul tren, fara sa stie ca intr-un vagon alaturat calatoreau asasinii sai. Intrevederea cu Regele se reduce la doua ore. La ora 21:30, premierul urca in automobil cu doctorul Constantinescu, spre gara. Asasinii se plimbasera nestingheriti toata ziua pe peronul din Sinaia. Nimeni nu i-a legitimat, nu i-a intrebat cum ii cheama.Pana la vagonul guvernamental mai avea cativa pasi. Ar fi trebuit sa intre prin biroul sefului de gara dar cineva a uitat sa-l anunte. O explozie, un nor de fum, o simpla petarda aruncata in calea lui I.G.Duca. In panica momentului, legionarul Niki Constantinescu i-a pus o mana pe umar si apoi i-a tras o rafala de cinci gloanta in ceafa, Duca a murit pe loc.

Cadavrul lui Duca a fost recuperat de pe peronul Garii Sinaia si depus intro camera langa anexele servitorilor din Castelul Peles. Carol al-II-lea nu parea foarte incantat, dupa cum precizeaza Mircea Musat si Ion Ardeleanu in "Romania dupa Marea Unire"

Siguranta lui I.G.Duca este pusa la indoiala in dosarele pastrate la Arhivele Statului Bucuresti. Ministrul de Interne si seful Sigurantei stiau de atentat, dar nu au luat nici o masura. Vagonul guvernamental a fost insotit de un singur agent, iar asasinii au calatorit cu acelasi tren catre Sinaia. "O singura masura s-a luat la Sinaia pentru a apara securitatea primului-ministru; de a nu intra pe peronul garii prin intrarea principala, ci prin biroul sefului garii, deoarece vagonul cu care urma sa calatoreasca I.G.Duca oprea in fata acestuia, evitand astfel parcurgerea peronului. Dispozitia nu a fost respectata. Fie agentul a uitat sa-i spuna, fie nu i s-a comuncat".

Nici orientarea filo-franco-engleza a lui Duca nu era de dorit. Legionarii incepusera cu amenintarile impotriva primului-ministru, caruia ii cereau sa demisioneze pentru a nu fi ucis si familia torturata. Scrisori, amenintari telefonice, nimic nu l-a facut pe Duca sa-si schimbe pozitia. Prieteni erau ingrijorati pentru siguranta lui, dar el le spunea : "Nu stiu daca s-au luat masuri. Imi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea tarii sa fac ce am facut. Am constiinta ca mi-am indeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importa. E riscul sarcini de a guverna".

Ziarul "Viitorul" din 31 dec 1933 scria : "Astazi, la orele 22, pe peronul Garii Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G.Duca, de un student de la Academia Comerciala, anume Nicolae Constantinescu, care avea si doi complici. Nicolae Constantinescu este arestat. El a declarat ca apartine Garzii de Fiersi ca acest atentat a fost planuit mai de mult.

" Tara si moartea lui I.G.Duca - o covarsitoare si unanima durere" , in "Viitorul"din 1 ianuarie 1934. " Stirile ce vin din intreaga tara marturisesc covarsitoarea durere pricinuita de moartea tragica a lui I.G.Duca. Pentru intreaga opinie pubica, odiosul atentat nu rapeste numai pe marele barbat de stat Ion G. Duca, in momentul in care avea mai mare nevoie de el, ci rapeste un om cunoscut si iubit pretutindeni, pentru bunatatea, abilitatea si onestitatea sa. Cu acelasi binevoitor suras, care ascundea de multe ori mari osteneli personale, I.G.Duca a cutreierat intreaga tara, a vorbit pretutindeni, fie ca fruntas politic , fie ca simplu conferentiar. Pretutindeni a fost iubit si respectat. Pretutindeni se adunau oamenii din toate partidele politicesi din toate straturile sociale, spre a-l asculta".

Bibliografie:

"ISTORIA ROMANIEI" de Marin Nedelea

"Compediu de curente si personalitati politice"  Bucuresti, Editura Niculescu 1994

Ziarul " Jurnalul National" de Luni 8 martie 2004, Editia a II-a