Albert Demangeon (1872-1940), unul dintre cei mai fideli colaboratori ai lui Vidal de la
Blache, activeaza la inceputul carierei universitare in domeniul
geografiei regionale si economice. Integrand cele doua discipline,
elaboreaza o teza de doctorat consacrata campiei picardiene,
care se poate constitui intr-un model de studiu geopolitic regional.
Demangeon
a avut o puternica influenta asupra stiintei
geografice franceze din prima jumatate a secolului XX atat prin lucrarile
elaborate, cat si, mai ales, prin numeroasele generatii de geografi carora
le-a fost profesor la Sorbona. In domeniul geografiei economice, renunta
la numeroasele date statistice, care deformau perceptia studentilor si
publicului larg despre aceasta disciplina si o reformuleaza
in directia unei sinteze geografice moderne.
Profesionalismul de care da dovada
in primii ani de activitate il determina pe Vidal de la Blache sa-i
incredinteze "pregatirea a doua volume din Géographie universelle: cel despre Belgia, Tarile de
Jos si Luxemburg, si cel despre Insulele Britanice"26. Documentarea si
cercetarea efectuate pentru volumul despre Insulele Britanice ii vor determina
activitatea ulterioara, care se va desfasura
in planul geografiei politice. In 1923 publica o lucrare cu titlul L'Empire Britannique Imperiul Britanic), care, in contextul
mai larg al analizei sistemului colonial britanic, defineste rolul
factorului geografic, cu precadere pozitia insulara a Marii
Britanii, si al "civilizatiei britanice" in formarea unitatii
nationale. Tot aici Demangeon anticipeaza declinul Imperiului Britanic, explicand faptul ca
dezvoltarea economica a diverselor colonii va
atrage si independenta acestora, apreciere demonstrata de evolutia
ulterioara. Anterior acesteia, in 1920, Demangeon publicase lucrarea Le Déclin de l'Europe, in care, intr-o analiza sectoriala,
arata cauzele declinului continentului Europa, punand accentul pe scaderea
productiei si reculul demografic. Demangeon prezinta tabloul
unui continent ravasit de razboi in care situatia
invingatorilor nu se deosebeste cu mult de cea a
invinsilor. Situatia Europei la inceputul anilor '30 si cu precadere
avantul luat de geopolitica in Germania
vor determina o noua cotitura in evolutia stiintifica a lui Demangeon. Criticand
aspru geopolitica germana, pe care o numeste "o inscenare, o masina
de razboi", publica o serie de articole in Annales de Géographie.
In aceste articole, dintre care cel din
numarul XLI/1932 se remarca in mod deosebit, geopolitica este prezentata ca parte a propagandei naziste, prin
care, dincolo de orice stiintificitate, Germania
isi explica tendintele expansioniste. Prin acestea, Demangeon
subscrie tiparelor inceputurilor scolii franceze de geopolitica, in
care termenul si conceptiile geopolitice sunt repudiate datorita
istoricelor adversitati fata de Germania,
geopolitica apartinand germanilor. Un alt cercetator
de marca al primei perioade a geopoliticii franceze este Jacques Ancel (1879-1943), a carui formare a fost inspirata
in cea mai mare parte de scrierile lui Friedrich Ratzel si de conceptiile
lui Vidal de la Blache. Acceptand pana la un punct cadrele conceptuale
definite de Ratzel, in care statul, teritoriul, frontiera si capitala sunt
privite intr-o conceptie pur organicista, el refuza si
combate militantismul pangermanist, dezvoltand analize opuse celor ale
geopoliticienilor germani.
In scrierile lui Ancel apare, insa, si
o puternica influenta vidaliana, el dezvoltand ideea
posibilismului promovat de acesta.
Determinismului fatalist ratzelian, el ii opune posibilismul vidalian, "subliniind
ca acelasi
element natural - fluviu, mare - poate fi,
in situatii diferite, un obstacol impermeabil la fluiditatea trecerilor
umane sau, dimpotriva, un loc al schimburilor".Principala preocupare a
geopoliticianului francez este reprezentata de problematica frontierei,
intr-un cadru oferit de propria viziune geopolitica in care realitatile
geopolitice trebuie analizate plecand de la relatiile biunivoce existente
intre grupurile umane si teritoriile pe care le ocupa. Fixarea unei
frontiere, sustine Ancel, are la baza fie un
criteriu natural, atunci cand o discontinuitate geografica (munte, fluviu,
mare) se opune expansiunii unei populatii, fie un criteriu antropic, in
care doua grupuri umane diferite, locuind intr-un spatiu continuu,
ajung la un echilibru socialpolitic si isi delimiteaza propriile
teritorii.
Metodologia folosita in elaborarea
lucrarilor Geopolitique Geographie des frontiers (1938) si Manuel geographique de politique
européenne, in care combina analiza
inductiv-deductiva cu cea istorica in
explicarea evenimentelor geopolitice, plecand de la anumite "constante geografice",
ramane in actualitatea constructiei teoretice a geopoliticii.
