Lucius
Accius (Attius) (aprox. 170-90 i.e.n.), desi vine dupa ceilalti tragediografi
latini, l-a avut ca model pe primul dintre poeti
tragici greci, austerul, gravul Eschil. Fragmente din tragedia lui Brutus s-au transmis prin De
divinatione I a lui Cicero. Tot Cicero ne spune ca Atreus al lui starnea cutremurare in suflete. S-a apropiat nu de Scipioni, ci
de puternica fanilie a Iuniilor, care avusese un rol
major in rasturnarea
regalitatii si intemeierea republicii romane. A fost foarte
prolific, a facut parte din Colegiul Poetilor, unde a putut beneficia
de indrumarea batranului Pacuvius, dar se pare ca nu-si ascundea
orgoliul nici fata de el, cand, dupa cum ne spune Aulus Gellius
in Noctes Atticae, a facut,
dupa 140, o calatorie in Asia si s-a oprit la Tarent, unde
i-a citit acestuia asa cum Terentius ii citise din Andria lui comediografului consacrat
Caecilius Statius. Era foarte mandru si constient de talentul lui. Deoarece a trait mult,
Varro l-a cunoscut si chiar i-a dedicat De antiquitate
litterarum, iar Cicero in Brutus ne spune ca a apucat sa stea de
vorba cu el. Pe langa tragedii, cu subiect grec dar si roman, a
scris si lucrari didactice (Didascalicon
libri, Praxidica sau Praxidicus, Pragmaticon
libri, Parerga), cateva carti de Annales, poezii erotice, epigrame saturnice. Ne-au ramas cam 700 de versuri din cateva zeci
de tragedii si cam patruzeci de versuri din lucrarile didactice. Din referinte ale altor
autor deducem ca a scris 40-50 de tragedii dintre care doar doua sunt
fabulae praetextae
Tragediile palliatae (cu subiect grecesc) se inspira din diversele cicluri
mitologice grecesti: 13 din ciclul troian, de exemplu soarta lui Filoctet,
cearta pentru armele lui Ahile si nebunia lui Aias (model sofoclean de aceasta data), soarta
trista a troienelor cazute in sclavie (Troades), mania lui Ahile si soarta lui Patrocle (Achilles).Uneori a dramatizat pasaje din Iliada,
ca in Nyctegresia, "Expeditia nocturna", inspirata din cartea a X-a a poemului homeric
Doloneia. In Epinausimache
prelucreaza
evenimentele care incep cu atacul troian asupra corabiilor si se
incheie cu uciderea lui Hector. Diomedes, infatisand
lupta lui Diomede cu Hector, se inspira din cartile a IV-a, a V-a si a XI-a ale Iliadei. Desi avea o clara
preferinta pentru ciclul troian, s-a oprit si asupra destinului
pelopizilor in 7 tragedii: Chrysippus, Oenomaus,
Atreus, Pelopidae, Agamemnonidae, Clytemnestra, Aegysthus. Iar ciclul teban l-a fructificat in Alcmaeo,
Antigona, Epigoni, Eriphyle, Phoenissae. In Amphitruo,
Alcestis, Heraclidae a dramatizat episoade din mitografia lui Hercule si a
urmasilor lui. Si alti topoi si alte texturi arhetipale ale mitologiei grecesti se preupun
ca surse de inspiratie in tragedii care au titluri precum: Prometheus,
Io, Tereus, Meleager, Minos, Medea.
Tragediile praetextae sunt piese romane,
indicii ale patriotismului fervent al scriitorului. E vorba de Brutus si Aeneadae ("Urmasii lui Aeneas") sau Decius.
Din fragmentele pastrate
la Cicero
si Varro deducem ca Brutus prezenta alungarea ultimului rege etrusc si crearea noului sistem de guvernamant,
res publica (anul 509 i.e.n.). In citatele din De div., Tarquinius are un vis premonitoriu si un augur interpreteaza in sensul viitoarei caderi a
monarhiei. A doua pretexta infatisa patriotismul consulului
Publius Decius Mus, care impreuna cu colegul de consulat, ii invinsese pe
gali si samniti la Sentinum, in 259 i.e.n. Intr-un moment dramatic al
luptei, cand romanii erau in pierdere, Decius, dupa exemplul tatalui,
s-a consacrat Manilor, prin ritualul sacrificial numit devotio si romanii au invins. Astfel tragediile lui
Accius trebuie sa fi fost si spectaculoase prin subiectele violente
si sangvinare imprumutate grecilor, dar aveau cu siguranta
si vigoarea morala a eroismului exemplar, atunci cand se aplecau
asupra istoriei romane.
Dupa moartea lui Accius,
tragedia latina
incepe sa decada. Se mai amintesc numele lui C.Titius si
C.Iulius Caesar Strabo, dar activitatea creatoare era mai mult canalizata
spre recitationes, spre lecturile publice. Probabil din fidelitate fata de tematica Poeticii lui Aristotel si a tratatelor elenistice
de la care isi imprumuta ideile va fi dat Horatius atata
importanta recomandarilor cu privire la scrierea de tragedii (in
Epistula ad Pisones sau Ars poetica), si nu pentru ca aceasta ar mai fi fost un gen cu adevarat
viu in epoca augustana, desi, paradoxal, era cultivata intens,
sub presiunea modei. Varius, Ovidius, Pollion, Mecena scriau tragedii si
se pare, cu destul succes. Chiar si imparatul Augustus avea acest
"bovarism" literar. Dar concurenta din partea atellanei si a mimilor
era foarte puternica, iar tragedia, care cerea un gust mai sofisticat,
si care era si in criza de subiecte noi, se transforma
intr-un divertisment elitism, un fel de "teatru in fotoliu" cum va spune
Musset, deci isi pierde suflul, capacitatea de impact asupra unui public
mai larg si dimensiunea civica.
Teste de autoevaluare:
A doua perioada a tragediei latine culte -
prezentare generala;
Quintus Ennius -
contributia lui la
dezvoltarea tragediei;
Marcus Pacuvius -
prezentare generala;
Lucius Accius -
prezentare generala.
