Regele a dorit guvern de concentrare

Regele a dorit guvern de concentrare

Anul 1930 a reprezentat un tur de forta pentru cetateanul Carol Caraiman. Daca in 1925, dezamagindu-i pe toti, renuntase la tron de dragul iubitei, cinci ani mai tarziu surprinzandu-i si manipulandu-i pe toti s-a intors in tara, a dobandit tronul detronandu-si fiul si a inaugurat o domnie cu final de tragedie.

La 6 iunie 1930, principele Carol a sosit inopinat in tara, punand factorii politici, in primul rand guvernul, in fata faptului implinit. In dimineata zilei respective, Iuliu Maniu, seful guvernului, fusese informat de maiorul Ion Nicoara ca principele va ajunge la Bucuresti in jurul orei 18. Imediat, Maniu l-a anuntat pe ministrul de Interne, Al. Vaida-Voievod, despre eventualitatea sosirii lui Carol. De asemenea, a cerut generalului Nicolae Condeescu, ministrul Armatei, ca impreuna cu generalul Nicolae Samsonovici, seful Marelui Stat Major, sa puna in stare de alarma trupele corpurilor de armate din Cluj si Iasi, sub pretext ca ar putea avea loc incursiuni din partea unor forte ungare si sovietice. In acelasi timp, Iuliu Maniu s-a prezentat in audienta la principele Nicolae, regent, punandu-l la curent cu stirile privind eventuala sosire a principelui Carol.

Din insarcinarea lui I. Maniu, ministrul de Interne, insotit de prefectul Politiei Capitalei (generalul Eracle Nicoleanu), s-a deplasat la aeroportul Baneasa, unde la ora 18 sosea avionul care facea cursa Paris-Bucuresti. Constatand ca principele Carol nu s-a aflat printre pasageri, cei doi au plecat linistiti acasa. In fapt, Carol nici n-avea cum sa fie printre acei pasageri; el inchiriase un avion special la München si in drum spre Bucuresti poposise la Grupul II Aviatie din Cluj, unde fusese salutat de conducerea unitatii si i se pusese la dispozitie un avion pilotat de capitanul Nicolae Opris, cu care a sosit la Baneasa la ora 22.05. Cand a ajuns la Palatul Cotroceni a fost imbratisat de fratele sau Nicolae, dupa care i-a dat telefon lui Maniu, la Presedintia Consiliului de Ministri:

'- Domnule Maniu, am sosit!

- Bine ati venit, Alteta! Va asteptam la Presedintie, unde va este amenajat un apartament. Va socotim, deocamdata, oaspetele guvernului.

- Raman mai bine la Cotroceni, dar as vrea sa va vorbesc.

- Cum doriti, Alteta. Am sa vin la Cotroceni'.

A fost un 'moment-cheie' in procesul de realizare a 'restauratiei'. In fond, principele Carol se afla, in acel moment, intr-o mare dificultate. Prin scrisoarea din 28 decembrie 1925, prin care renunta la prerogativele sale de mostenitor al tronului, Carol se angajase sa nu se intoarca 'in tara timp de zece ani, fara a fi chemat de cei in drept si fara autorizatia suveranului'. In iunie 1930, el sosise fara sa fie 'chemat de cei in drept' (guvernul) si fara autorizatia suveranului (Regenta). Tot la cererea sa, Carol fusese 'sters dintre membrii familiei domnitoare a Romaniei' si primise un nume de persoana particulara Carol Caraiman.

Se adauga si faptul ca intrase in tara fara forme legale, uzand de un pasaport fals, pe numele Eugène Nicolas. Iar faptul ca dupa aterizarea in Capitala comandantul aeroportului Baneasa il condusese la regimentele 2 si 9, iar de acolo la Palatul Cotroceni, arata limpede ca principele nu venise ca persoana particulara, ci ca pretendent la tron.

Presedintele Consiliului de Ministri nu a luat in seama aceste realitati, care pentru a-si respecta juramantul depus la 10 noiembrie 1928 in fata regelui Mihai i-ar fi impus decizia de a-l 'expedia' pe Carol Caraiman peste granita. La ora unu noaptea, Maniu s-a prezentat la Cotroceni, recunoscand prin insusi acest fapt legalitatea intoarcerii lui Carol in tara. 'Domnul prezident' a ascultat aprecierile principelui, potrivit carora venise in Romania deoarece constatase ca 'situatia politica este din ce in ce mai rea' si ca dorea sa fie 'util in actiunea de redresare a Romaniei'. Maniu a recunoscut ca guvernul avea multe dificultati si a declarat ca venirea principelui crease 'o situatie de fapt si de drept peste care nu putem trece usor'; el i-a sugerat lui Carol sa intre in Regenta, 'probabil' in locul lui C. Sarateanu, dupa care va urma abrogarea actului de la 4 ianuarie 1926. Maniu conditiona sprijinirea acestei actiuni de 'obligamentul' lui Carol de a-si reface casatoria cu principesa Elena si de a nu permite revenirea in tara a Elenei Lupescu. Principele a inteles imediat ca Maniu alunecase pe calea cedarii si a mentionat ca divortul pronuntat in 1928 fusese cerut de principesa Elena, iar impacarea era o chestiune personala, de ordin sentimental, nu politic. 'De doamna Lupescu m-am despartit definitiv. Ea a promis ca nu va reveni in tara, desi nu vad cum in mod legal se poate interzice unui cetatean roman de a reveni in tara, daca doreste'.

Discutia nu s-a incheiat cu o concluzie, dar in mod cert Maniu nu a obtinut ceea ce si-a propus. In noaptea de 6/7 iunie 1930, Carol a invitat la Cotroceni mai multi fruntasi politici, inclusiv din Partidul National-Taranesc (Ion Mihalache, Grigore Iunian, Aurel Leucutia); aproape toti s-au pronuntat pentru anularea actului din 4 ianuarie 1926 si urcarea lui Carol pe tron. In dimineata de 7 iunie, la 8.30 s-a deschis sedinta Consiliului de Ministri in care s-a discutat situatia creata. Singurul ministru care s-a aflat langa Maniu, sustinand intrarea lui Carol in Regenta, a fost Virgil Madgearu. In aceasta situatie, Maniu si-a inaintat Regentei demisia sa, sub motiv ca 'nu a putut realiza in sanul guvernului acordul asupra chestiunii constitutionale'. De asemenea, a invocat ca motiv de ordin moral dorinta lui de a nu fi 'sperjur', contribuind la detronarea regelui Mihai, caruia ii jurase credinta.

Comentand atitudinea lui Maniu din acele zile, Nichifor Crainic avea sa scrie: 'Trei ani de Regenta au fost trei ani de haos in capul statului. Iuliu Maniu, impins la carma de fortele populare, ar fi putut face orice in Romania, dar n-a stiut ce sa faca. Crescut in bine cunoscuta opozitie ardeleana fata de unguri si in opozitia de zece ani din tara, barbatul de stat in care se pusese atata nadejde s-a dovedit un nihilist, incapabil sa respire intr-o initiativa creatoare. Ca presedinte de Consiliu n-a facut decat poza. Dar in acel moment [iunie 1930] a avut un mare merit: a stat pasiv in fata evenimentelor de frica permanenta a raspunderii'.

La ora 21.30, in seara de 7 iunie, noul guvern national-taranist prezidat de Gheorghe Gh. Mironescu, a depus juramantul in fata Regentei. Principele Nicolae, in calitate de regent, s-a adresat noilor ministri: 'Sunteti chemati sa realizati un vis al regelui Ferdinand si dvs. sunteti cei mai indicati sa-l realizati'.

Imediat ce a depus juramantul, Gh.Gh. Mironescu a prezentat un proiect de lege vizand reintegrarea principelui Carol in drepturile sale de principe mostenitor. Patriarhul Miron Cristea si C. Sarateanu au refuzat sa semneze proiectul de lege si si-au dat demisia din Regenta. S-a creat astfel o 'criza constitutionala' si guvernul a decis sa convoace Corpurile legiuitoare pentru ziua de 8 iunie.

Propunerea de modificare a articolelor 6 si 7 din Statutele Casei Regale a fost prezentata in Senat de Gh.Gh. Mironescu. Deputatul national-taranist Gica Stefanescu a propus un amendament, cerand ca toate legile adoptate la 4 ianuarie 1926 sa fie anulate. Un alt deputat national-taranist, Apostol Popa, a propus un proiect de lege prin care mostenitorul tronului primea titlul de 'Mare Voievod de Alba Iulia'. Ambele au fost votate de Senat, apoi si de Adunarea Deputatilor.

Pe aceasta baza, cele doua camere s-au intrunit in sedinta comuna. La propunerea lui Gr. Iunian s-a adoptat legea prin care 'Reprezentanta Nationala constata ca succesiunea tronului Romaniei se cuvine de drept Altetei Sale Regale principele Carol, coborator direct si legitim in ordine de primogenitura barbateasca regelui Ferdinand I'. Luand cuvantul in calitate de presedinte al P.N.T., Maniu a declarat ca majoritatile parlamentare 'se alatura cu insufletire ca Reprezentanta Nationala sa declare ca mostenitor al tronului pe Altetea Sa Regala principele mostenitor Carol'. Prin aceasta interventie, Maniu se dezicea de atitudinea pe care o adoptase in noaptea de 6/7 iunie si se pronunta pentru proclamarea lui Carol ca rege. Parlamentul a adoptat cu 485 de bile albe si o bila neagra proiectul de lege prezentat de Gr. Iunian si, astfel, principele Carol a devenit regele Carol II.

In discursul sau, noul rege a afirmat ca nu a venit 'cu ganduri de razbunare' si a cerut tuturor romanilor 'fara deosebire de opinie politica, sa se stranga in jurul tronului'. In seara de 8 iunie, Mironescu a prezentat demisia guvernului, pentru ca regele sa-si poata exercita prerogativa constitutionala de a numi 'ministrii sai'. Regele a acceptat demisia si a inceput consultarile pentru formarea guvernului.

Carol i-a chemat pe liderii partidelor politice Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, dr. Nicolae Lupu, Nicolae Iorga , dar si pe alti fruntasi politici (Gr. Iunian, Ion Mihalache, Gheorghe Bratianu, Arthur Vaitoianu, Atta Constantinescu, Octavian Goga, Constantin Coanda, Constantin Argetoianu), precum si unele persoane neinregimentate politic (Nae Ionescu, generalul Constantin Prezan). Dupa audienta, N. Iorga rezuma astfel opinia regelui: 'Vreau un minister [guvern] de concentrare supt o conducere care sa nu fie a unui sef de partid Vreau ca ministeriul sa nu fie dat in arenda unui sef de guvern; ministrii sa ma reprezinte pe mine, eu sa-i numesc'.

Totusi, regele nu putea face abstractie de faptul ca parlamentul era dominat de national-taranisti. In consecinta, l-a insarcinat pe Maniu sa constituie un guvern de 'uniune nationala'. Liderul P.N.T., care suferise o infrangere in zilele de 7-8 iunie, dorea sa-si ia revansa. A refuzat oferta regelui, stiind bine ca nici un guvern nu se putea mentine fara sprijinul majoritatii parlamentare. Organul de presa al P.N.T., Dreptatea, explica motivele pentru care Maniu refuzase insarcinarea: 'A declinat-o din doua motive, ambele de o egala importanta. Unul personal. De 15 ani d. Maniu traieste cea mai grozava lupta si neintrerupta activitate politica publica, fara cel mai mic repaus. De aici a urmat o serioasa zdruncinare a sanatatii sale, care pretinde un imediat repaus de cateva luni. Apoi, in momentul de fata, d-sa nu gaseste indispensabila prezenta sa in fruntea guvernului. Din contra. Acesta este al doilea motiv'.

Se pare ca regele a primit cu satisfactie refuzul lui Maniu, care, intr-un fel, i-a venit in ajutor. Apeland la Maniu, regele indeplinise un act formal incredintarea mandatului principalului lider al majoritatii parlamentare , acum putea trece la infaptuirea planului sau: guvern de 'uniune nationala', aflat deasupra partidelor politice.

In consecinta, a incredintat mandatul generalului C. Prezan, care a inceput imediat consultarile. In discutia cu Prezan, seful P.N.L., Vintila Bratianu, care adoptase o atitudine ostila 'restauratiei', a declarat ca, intrucat regele a afirmat ca respecta Constitutia, nu putea insarcina cu formarea guvernului un militar, ci un om politic. Ca atare, nu-i putea acorda nici un concurs, dar nu va face nimic 'care sa impiedice linistita dezvoltare a statului si scoaterea lui din greutatile prin care trece'.

Dr. N. Lupu, presedintele Partidului Taranesc, s-a aratat dispus sa sprijine pe generalul Prezan, dar a apreciat ca in conditiile mentinerii parlamentului existent, nici un guvern nu va putea sa desfasoare o activitate fara sprijinul sau acceptul lui Iuliu Maniu. O opinie oarecum similara a exprimat si generalul Averescu, presedintele Partidului Poporului.

Nicolae Iorga s-a declarat gata sa sprijine un guvern prezidat de generalul Prezan, mentionand ca era dispus sa primeasca ministerul pe care il vor refuza toti sau chiar sa nu i se atribuie nici un portofoliu. I. Maniu s-a aratat extrem de binevoitor. Era dispus sa sustina guvernul Prezan, cu conditia ca acesta sa lucreze cu parlamentul existent si sa promoveze o politica de continuitate, 'necontrazicand intru nimic principiile fundamentale ale Partidului National-Taranesc'.

Prezentand regelui concluziile desprinse din discutiile purtate, generalul Prezan a conchis ca un guvern 'de uniune nationala' nu era posibil, deoarece acesta ar fi fost prizonierul parlamentului national-taranist, care-l putea inlatura in orice moment. Ca atare, la 13 iunie 1930, generalul si-a depus mandatul.

Regele se afla in dificultate: era de acord cu argumentele aduse de Prezan, iar pe de alta parte, pentru a-si impune punctul sau de vedere, ar fi trebuit sa dizolve parlamentul si sa organizeze noi alegeri. Nu putea face acest lucru, inlaturarea parlamentului care ii asigurase urcarea pe tron ar fi fost primita cu ostilitate de opinia publica. Deocamdata, a hotarat sa renunte la formula de 'guvern de uniune nationala' si sa mentina sistemul de guvern intemeiat pe partidele politice.

Si cum principalul partid parlamentar era cel national-taranist, a fost obligat sa apeleze din nou la Maniu. De asta data, acesta a acceptat, dar a pus o conditie 'esentiala': angajamentul suveranului ca se va incorona la Alba Iulia, in septembrie 1930, impreuna cu fosta sa sotie Elena, cu care intre timp sa se 'impace'.

'Conditia' viza mai multe obiective: refacerea casatoriei lui Carol cu Elena; interzicerea intoarcerii Elenei Lupescu in tara si ruperea definitiva a relatiilor suveranului cu aceasta; organizarea de catre P.N.T. a 'serbarilor incoronarii', care sa le puna in umbra pe cele organizate de liberali in octombrie 1922.

Neavand incotro, Carol a acceptat 'conditia' pusa de Maniu, astfel ca acesta a format guvernul. In ziua de 13 iunie 1930, noul cabinet a depus juramantul. Modul in care se rezolvase criza de guvern dovedea ca manevrele regelui esuasera si Maniu avusese castig de cauza. Aurora, organ de presa al Partidului Taranesc, scria: 'Guvernul actual este guvernul d-lui Iuliu Maniu. Al d-sale si numai al d-sale. Nu este guvernul regelui, fiindca regele a dorit guvern de concentrare, care nu s-a putut realiza'.

Maniu isi savura intens victoria. In aceasta stare de spirit, a ratificat rapid, aproape fara nici un comentariu, toate initiativele luate de rege in timpul crizei de guvern (8-13 iunie): Carol a schimbat personalul de la Curtea Regala; l-a inlocuit pe generalul C. Hiott cu generalul C. Ilasievici in functia de maresal al Palatului, pe generalul Eracle Nicoleanu cu colonelul Gabriel Marinescu in calitatea de prefect al Politiei Capitalei; a creat functia de secretar particular al regelui in care l-a numit pe Constantin (Puiu) Dumitrescu; a stabilit domiciliul reginei Maria la castelul din Balcic; a atribuit fostei sale sotii Elena titlul de 'Maiestatea Sa' (titlul complet, conform Statutului Casei Regale, era Maiestatea Sa Regina); a stabilit lista civila a membrilor familiei domnitoare, care ramanea la dispozitia sa si era repartizata astfel: 40 milioane lei pentru rege, 20 milioane pentru regina Maria, 7 milioane pentru principele mostenitor Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, 7 milioane pentru M.S. Elena.

In fapt, aceste decizii, acceptate sub semnatura proprie de Iuliu Maniu, au avut un rol decisiv in procesul de degradare a regimului democratic din Romania. Carol si-a creat o 'curte proprie'. Totul fusese pregatit din timp si discutat 'pe toate fetele' cu Elena Lupescu. La 15 iunie 1930, aceasta ii scria: 'Ce e cu voiajul pentru Of [principesa Elena] Cred ca trebuie ca mama [regina Maria] sa plece si ea in voiaj'. Si continua: 'Dumnezeu e bun si sigur ca voi fi curand langa tine, ingerul meu drag, langa acela care mi-a dat viata toata'.

Intr-adevar, la 12 august 1930, Elena Lupescu a venit inopinat in tara, fiind gazduita la Castelul Foisor din Sinaia. Afland, Iuliu Maniu s-a deplasat imediat la fata locului, reprosand regelui ca nu si-a respectat angajamentul. Carol a negat categoric ca 'Duduia' s-ar afla la Sinaia. La staruinta lui Maniu, a chemat pe administratorul de la Peles, intrebandu-l daca exista o persoana cu numele Elena Lupescu. Acesta a cercetat lista angajatilor si a constatat ca, intr-adevar, o spalatoreasa, originara din comuna Baia, jud. Suceava, se numea chiar Elena Lupescu. In fata acestei 'revelatii', Carol II a replicat ironic: 'Pentru o spalatoreasa trebuie sa se certe regele Romaniei cu presedintele Consiliului de Ministri, domnule Maniu?'

Desi era convins ca regele i-a jucat o festa, Maniu s-a inclinat si a plecat, ezitand sa faca publica divergenta sa cu suveranul. 'Ce s-ar fi intamplat se intreba Pamfil Seicaru daca Iuliu Maniu ar fi dat ordin, in calitatea sa de prim-ministru, ca Elena Lupescu sa fie arestata, sub acuzarea de a fi intrat in tara cu pasaport fals? Cine ar fi cutezat sa-i ia apararea? Partidul liberal, cat si celelalte partide de opozitie ar fi aplaudat masura guvernului care satisfacea opinia publica'.

In fapt, o data cu venirea Elenei Lupescu in tara, camarila regala s-a constituit si a devenit centrul intrigilor politice, manevrand pentru dezagregarea sistemului democratic, intemeiat pe partidele politice. Relatiile dintre Maniu si Carol au devenit tot mai incordate, scrupulele constitutionale ale liderului national-taranist iritandu-l pe suveran. In acest context, la 8 octombrie 1930, Maniu a depus demisia guvernului, iar Carol a primit-o cu multa satisfactie.

Dar si de aceasta data Maniu a ezitat sa faca publice conflictele lui cu regele. Din contra, dupa ce a demisionat, a declarat in sedinta Comitetului de Directie al Partidului National-Taranesc: 'Se constata un acord perfect intre partid si Coroana, cat si in sanul partidului. Maiestatea Sa Regele vrea sa domneasca in spirit constitutional si aproba programul de guvernare al Partidului'.