Inceputul interventiei militare straine si izolarea tica a rusiei sovietice

INCEPUTUL INTERVENTIEI MILITARE STRAINE SI IZOLAREA DIPLOMATICA A RUSIEI SOVIETICE.

Cauzele interventiei. Revolutia din Octombrie din Rusia a trezit spaima si ura in lumea capitalista. «In tarile aliate, scria Ll. George, mai ales in rindurile claselor avute, se facea simtita o ura de nestavilit, nascuta de o groaza veritabila in fata bolsevismului»¹. In primul rind de atita, ca ambele coalitii imperialiste tindeau sa duca razboiul «pina la sfirsitul victorios». Pacea «fara anexe si contributii» le lipsea de profiturile militare colosale si de viitoarea dobinda de razboi.

Cercurile guvernante ale tarilor capitaliste se temeau si de influenta morala a revolutiei din Octombrie asupra miscarii muncitoresti internationale si a luptei de eliberare a popoarelor inrobite. Statul sovietic, care numai prin faptul existentei sale revolutionariza lumea intreaga, se transforma intr-un centru de atractie a tuturor exploatatilor de pe planeta.

Guvernul bolsevic a nationalizat proprietatea cetatenilor straini in Rusia si a declarat despre refuzul de a plati vechile datorii. Aceasta insemna pierderea aproximativ a 16 mlrd. ruble aur de catre capitalistii straini. Deci, tendinta de a-si recupera pagubele deasemenea a impins imperialismul mondial la interventie antisovietica.

Ura de clasa de neimpacat fata de statul sovietic s-a manifestat din primele zile ale revolutiei. Ea si-a gasit expresia concreta in amestecul direct in afacerile interne ale Republicii sovietice, in organizarea interventiei militare cu scopul de a rasturna Puterea sovietica si de a restaura orinduirea burghezo-mosiereasca. Principalul motiv al interventiei era frica ca din Rusia revolutia se va raspindi asupra intregii Europe sleite de razboi. «Revolutionari fanatici, ce viseaza la cucerirea lumii intregi cu forta armelor»²- astfel i-a caracterizat pe bolsevici premierul englez Ll. George.

Interventii au intilnit un aliat in persoana contrarevolutiei ruse. Rasturnate fortat, clasele exploatatoare nu doreau sa piarda puterea si proprietatea. Rezistenta lor puterii de stat proletare a evoluat in cea mai acuta forma a luptei de clasa - razboiul civil. Acest razboi s-ar fi terminat relativ repede si n-ar fi cuprins majoritatea teritoriului tarii, daca contrarevolutia interna nu primea un ajutor masiv militar, politic si economic din partea imperialismului strain.

Inceputul interventiei. Interventia antisovietica deseori este comparata prin analogie cu pressingul militar, pe care, la timpul sau, l-a infruntat Revolutia franceza. Dupa parerea noastra are dreptate Dj. Boffa, care considera ca «interventiei in Rusia ii sint caracteristice niste trasaturi speciale, care o fac asemanatoare cu unele conflicte ulterioare din secolul nostru, si nu in ultimul rind cu razboiul din Vietnam. Intii de toate, acesta era un razboi nedeclarat, ce permitea tarilor participante la el sa ocoleasca procedurile constitutionale, necesare pentru dezlantuirea conflictului armat. Cuvintul «razboi» in genere nu se pronunta in glas; insasi Churchill mai tirziu ironiza in legatura cu aceasta. Se nega chiar ca e vorba despre un amestec. Maximum - acesta era un «ajutor», necesar atit pentru «stabilirea unui guvern democratic», cit si pentru acordarea guvernelor locale de timp «pentru a rezista contra bolsevicilor».³

La interventia antisovietica au participat intr-o masura sau alta toate statele mari capitaliste si o mare parte a tarilor mici. Principalii organizatori si participanti la interventie au fost Anglia, Franta, Japonia si SUA. Centru organizatoric al pregatirii ei si planuirii intregii politici antisovietice a devenit Consiliul militar suprem al Antantei, creat la 7 noiembrie 1917. Conferinta de la Paris al Consiliului suprem, ce s-a deschis la 28 noiembrie 1917, a pus inceputul examinarii politicii interventiei armate a aliatilor fata de statul sovietic: «Aliatii vor lua masuri pentru a stabili un control real asupra cursului politicii externe rusesti» ⁴.

La 23 decembrie 1917 a fost incheiata o conventie secreta anglo-franceza «Despre raioanele viitoarelor operatii ale trupelor britanice si franceze pe teritoriul Rusiei»⁵. Aceasta era o impartire a Rusiei in zone de influenta. In zona engleza intrau Caucazul si regiunile cazacesti ale riurilor Cuban si Don, in cea franceza - Ucraina, Basarabia, Crimeea. Anglia, Franta si SUA au donat sume considerabile contrarevolutiei ruse pentru crearea armatelor albe si organizarea rebeliunilor contrarevolutionare.

Neavind la acea vreme resurse umane substantiale pentru lupta contra Rusiei sovietice, puterile Antantei si SUA dispuneau de vaste posibilitati materiale. Contrarevolutia rusa, avind destule rezerve umane, ducea lipsa de mijloace materiale pentru lupta contra Puterii sovietice. In vara anului 1918 aceste doua forte antisovietice sau unit.

Directiile invaziei militare a interventilor erau determinate de situatia ce s-a creat catre primavara 1918. Marea Neagra era pentru ei inaccesibila, atit timp cit Turcia prelungea sa lupte de partea Germaniei. Hotarul terestru al Rusiei in Europa deasemenea era blocat, fiindca in calea lor erau Germania si Austro-Ungaria. Ramineau doua raioane de baza prin care se putea de infaptuit interventia: la nord - Murmanscul si Arhanghelscul si deasemenea Extremul Orient.

Prima debarcare a trupelor interventilor a avut loc la 9 martie in portul din Murmansc. Invazia in Rusia sovietica aliatii au incercat s-o indreptateasca cu necesitatea inchipuita a «apararii tinutului Murmansc de nemti». In realitate insa, organizind interventia in Nord, puterile Antantei si SUA au incercat sa creeze un platdarm pentru ofensiva in adincul Rusiei, cu scopul rasturnarii Puterii sovietice. La inceputul lui iulie aici erau circa 15 mii de soldati.

Paralel cu aceasta se pregatea si interventia in Extremul Orient. Cuirasatele japoneze, engleze si americane au aparut in portul din Vladivostoc inca in ianuarie 1918. Guvernul Angliei si Frantei, cointeresate in aceea, ca SUA sa trimita toate armatele sale in Europa, propuneau ca invazia in Rusia sovietica din est sa fie infaptuita de japonezi. Statele Unite vedeau in Japonia concurentul lor principal in Extremul Orient, de aceea, interventia in Orientul Indepartat rus numai a Japoniei nicidecum nu-i aranja pe americani. Ei se pronuntau pentru o interventie comuna, singuri pretinzind la bogatiile Siberiei.

La 5 aprilie 1918, in Vladivostoc, sub motivul «apararii» supusilor niponi, au debarcat armatele japoneze, iar cu ele si un detasament de soldati englezi. La 29 iunie 1918 i-au urmat si ocupantii americani.

Guvernul sovietic, dupa primirea vestei despre debarcarea japonezilor, a dat publicitatii o declaratie, in care a subliniat ca aceasta actiune a fost din timp planuita.⁶

Ambasadorul SUA, Francis, a declarat la 16 aprilie, ca debarcarea japonezilor «nu are importanta politica, ci a fost o simpla masura de precautie politieneasca, infaptuita de amiralul nipon sub raspunderea lui personala». Iar debarcarea desantului englez a lamurit-o prin rugamintea consulului englez «de a apara consulatul si supusii englezi, pentru care a aparut pericolul in legatura cu debarcarea japonezilor».⁷ La 18 aprilie ambasadorul francez Noulens a facut o declaratie publica despre solidaritatea Frantei cu interventii japonezi. Dupa aceasta guvernul sovietic l-a lipsit de imunitate diplomatica si a cerut rechemarea lui.

Rebeliunea corpului de armata cehoslovac. Parte componenta a interventiei aliate in Rusia sovietica a fost si rebeliunea corpului de armata cehoslovac de 50 mii de oameni, alcatuit din cehi si slovaci. Ei erau fosti militari ai armatei austro-ungare, nimeriti in prizonieratul rusesc. Acest act a fost gindit inca in noiembrie 1917 la Iasi, unde a avut loc o consfatuire a reprezentantilor Antantei, la care a si fost elaborat planul folosirii corpului cehoslovac in lupta antisovietica.

Comandamentul corpului a incheiat cu guvernul bolsevic o intelegere despre transportarea cehoslovacilor prin Siberia in Franta. Cehoslovacii s-au obligat sa predea armele si sa se miste spre Vladivostoc in esaloane separate.

Incalcind acordul, comandamentul corpului n-a predat armele, iar esaloanele cu trupe constient se adunau la statiile mari. In drum corpul se completa cu albgardisti rusi, in rezultat efectivul lui a crescut la 60 mii combatanti.

Intre militarii cehoslovaci a fost desfasurata agitatia antisovietica: soldatilor li se insufla gindul, ca Rusia sovietica, iesind din razboi, i-a tradat pe aliati si prin aceasta a pus sub pericol crearea Cehoslovaciei independente, iar pe insusi cehoslovaci bolsevicii se pregatesc sa-i transmita nemtilor. La 26 mai in Celeabinsc a izbucnit rebeliunea. In curind de la Penza pina la Vladivostoc Puterea sovietica a fost doborita de catre cehoslovacii rasculati.

La 4 iunie reprezentantii Angliei, Frantei, Italiei si SUA si-au declarat protestul contra actiunilor guvernului sovietic in vederea dezarmarii cehoslovacilor, numindu-le «act neprietenos, indreptat contra lor, asa cum detasamentele cehoslovace sint trupe aliate si se afla sub ocrotirea si grija puterilor Antantei»⁸. In nota CNAE de la 12 iunie 1918 se mentiona caracterul contrarevolutionar al rebeliunii, la care au luat parte si ofiterii tarilor Antantei. In ea se spunea ca aceasta este un amestec deschis si hotarit in afacerile interne ale Rusiei⁹.

Propunerile guvernului sovietic despre incetarea interventiei si pozitia Antantei fata de ele. In acest timp guvernul bolsevic le-a propus guvernelor Antantei si SUA sa se dezica de interventie si sa stabileasca cu Rusia legaturi economice strinse. Dar aceste propuneri au ramas fara raspuns, fiindca Occidentul spera cu forta armelor sa-i doboare pe bolsevici. La 2 iulie 1918 Consiliul militar suprem al Antantei a luat decizia despre adincirea interventiei in Siberia. «Aliatii, se spunea in ea, trebuie sa profite de posibilitate si sa-si stabileasca controlul asupra Siberiei, fiindca pe viitor o astfel de ocazie nu va mai fi» ¹⁰. Consiliul a hotarit sa trimita in Siberia forte bine echipate si numeric considerabile, compuse din contingentele armatelor tuturor aliatilor, insa nucleul acestei armate trebuiau sa-l constitue trupele nipone.

Aceste decizii au fost aduse la cunostinta lui Wilson. In august in Vladivostoc iarasi au debarcat considerabile forte japoneze, engleze, franceze si americane. «Foarte pestrit dupa componenta, cordonul trupelor aliate, scria Ll. George, pazea toata Siberia de-a lungul liniei caii ferate siberiene pina la Ural. El includea in sine albgardisti rusi, cehi, unitati britanice de marina si infanterie, japonezi, americani si mici grupuri de francezi si italieni» ¹¹. Interventia militara straina se largea.

In august 1918 au urmat declaratiile guvernelor Japoniei, SUA, M. Britanii. La 19 septembrie a facut o declaratie si Comisarul suprem al Frantei in Siberia si la 3 decembrie - guvernul italian. Toate aceste declaratii au anuntat ca baza interventiei o constituie necesitatea «luptei cu Germania» ¹².

Japonezii au declarat politica lor «nestramutata de respectare a unitatii teritoriale a Rusiei si retinere de la orice amestec in politica ei interna». Culmea fariseismului!

Intr-o declaratie lunga a SUA, fatarnic, se mentiona ca guvernul american s-a hotarit la interventie, numai «pentru a oferi ajutorul posibil si ocrotirea cehoslovacilor contra prizonierilor inarmati austrieci ce ii ataca»

In declaratia engleza, semnata de Balfour, se vorbea despre apararea independentei Rusiei si cuceririlor revolutiei pe care le ameninta Germania.

Declaratia guvernului italian, semnata de ministrul de externe Sonnino, aparuta peste trei saptamini dupa capitularea Germaniei, cind despre «pericolul german» nu putea fi nici vorba, repeta toate «argumentele» celelaltor declaratii - despre apararea Rusiei de la Germania.

Numai in declaratia franceza deschis se anunta despre faptul ca interventia aliatilor e indreptata contra orinduirii sovietice si e menita sa acorde sprijin elementelor «ce au ramas fidele obligatiilor luate si care tind sa puna capat dezordinei bolsevice.»

Interventia fatisa nu era unicul mijloc pentru rasturnarea Puterii sovietice. Antanta si SUA sustineau si organizau rebeliuni si comploturi, aprovizionau cu bani si arme contrarevolutia rusa. Reprezentantii diplomatici ai acestor tari prelungeau sa ramina in Rusia sovietica, cu toate ca guvernele lor au refuzat sa recunoasca statul sovietic, iar armatele aliatilor duceau lupta contra lui. Un exemplu elocvent al «activitatii» diplomatilor straini in Rusia sovietica a fost complotul, dirijat de reprezentantul diplomatic britanic Lockhart, care actiona impreuna cu consulul general francez la Moscova Grenard. Complotistii au incercat sa mituiasca paza Kremlinului, sa aresteze Sovnarcomul si sa rastoarne Puterea sovietica. Dupa proiectul unuia din conducatorii complotului - cercetasului englez Sydney Railly, se presupunea de-l ucis pe V.I. Lenin indata dupa arestare. ¹³

Insa guvernul lui Lenin nu-si pierdea speranta sa obtina pe cale diplomatica incetarea razboiului. In nota de la 24 octombrie 1918, adresata lui Wilson, el si-a exprimat gatinta de a incepe tratative de pace cu puterile aliate si a rugat SUA si tarile Antantei sa comunice care sint conditiile incheierii pacii cu statul sovietic. ¹⁴

La 3 noiembrie guvernul bolsevic a mai propus o data guvernelor Antantei si SUA sa inceteze operatiunile militare. ¹⁵ La 6 noiembrie Congresul VI al Sovietelor din toata Rusia a adoptat o hotarire speciala de a se adresa catre guvernele SUA, ale Statelor Antantei si Japoniei cu propunerea de a incepe tratative despre incheierea pacii si a imputernicit CNAE sa intreprinda in aceasta directie pasii necesari. ¹⁶ Aceasta hotarire a fost transmisa in Occident prin radio.