Imperiul Roman

Imperiul Roman

Regatul Roman
753 i.Hr. - 510 i.Hr.
Republica Romana
510 i.Hr. - 27 i.Hr.
Imperiul Roman
27 i.Hr. - 476

Provinciile Imperiului Roman in perioada sa de glorie

Imperiul Roman este termenul utilizat in mod conventional pentru a descrie statul roman in secolele de dupa reorganizarea sa din ultimele trei decade i.Hr., sub Octavian (Caesar Augustus). (Desi Roma detinea un imperiu cu mult inainte de autocratia lui Augustus, statul pre-augustian este descris in mod conventional ca Republica Romana.) Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterana, ca si regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul imparat de la Roma a fost detronat in 476, dar pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea imparat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Roman de Rasarit (Bizantin) a continuat sa existe, desi isi micsora incet-incet teritoriul, pana la disparitia sa efectiva, in 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc si Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana) si din est (taratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar si in perioada moderna.

Influenta Imperiului Roman in limba, guvernare, drept, arhitectura, precum si in multe alte aspecte ale vietii de zi cu zi devine inevitabila.

Ascensiunea lui Augustus

Cand Republica Romana (509 i.Hr. - 31 i.Hr.) a ajuns la finalul sau, Gaius Octavius, nepot al lui Iulius Cezar, si-a consolidat pozitia prin infrangerea rivalului sau la putere, Marc Antoniu, in batalia de la Actium, din anul urmator. Desi foarte tanar si fara experienta in complicatele treburi administrative si politice, Octavian a declansat un amplu proces de restructurare a tuturor institutiilor statului, fiind constient ca anii de razboi civil au lasat Roma intr-o stare de anarhie si ca societatea romana nu era inca pregatita sa accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a stiut sa castige simpatia tuturor. Mai intai, a desfiintat armatele sale si a organizat alegeri, in urma carora a fost ales in functia de consul. In 27 i.Hr. a returnat, in mod oficial, puterea Senatului Romei, si s-a oferit sa renunte si la suprematia militara peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai ca l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei si Siriei. Putin mai tarziu, Senatul i-a dat si titlul de Augustus (cel venerat).

Augustus stia ca puterea necesara dictaturii absolute nu putea deriva din functia de consul. In 23 i.Hr. a renuntat la aceasta functie, in favoarea altor doua puteri. In primul rand, i-a fost garantata functia de tribun, care ii permitea sa convoace Senatul dupa vointa sa si sa-i stabileasca agenda. De vreme ce functia de tribun era asociata, in mod traditional, cu plebeii, aceasta i-a consolidat pozitia pentru mai tarziu. In al doilea rand, a primit o noua competenta, similara unei puteri 'imperiale', care ii oferea autoritate suprema in toate problemele legate de guvernarea teritoriala. Se spune ca, in 23 i.Hr., Augustus si-a asumat functia de imparat al Romei. Totusi, el folosea adesea titlul civil 'Princeps', sau 'Primul Cetatean'.

Ca imparat, Augustus a reorganizat, radical, structurile publice ale imperiului; datorita geniului sau a durat Imperiul Roman cat a durat. El a stabilit sisteme monetare si impozite standardizate; a creat o structura pentru serviciul militar civil, ce consta din cavaleri si oameni liberi (fosti sclavi). S-a ingrijit si de beneficiile de pensionare pentru soldati.

Era un maestru al propagandei si patronatul sau asupra scriitorilor romani Horatiu, Titus Livius si, (in special), Virgil i-a permis sa-si cimenteze pozitia prin intermediul poeziei si a prozei. Folosirea jocurilor si a ceremoniilor, special pentru a se celebra pe el insusi si pe familia sa, i-a sporit popularitatea.

Augustus a fondat, de asemenea, si primul grup de pompieri din lume si a creat o forta de politie regulara pentru Roma.

De fapt, controlul lui Augustus peste intregul imperiu era absolut, incat i-a permis chiar sa-si numeasca succesorul, un obicei abandonat si ridiculizat inca de la fondarea Republicii. La inceput, el l-a desemnat ca succesor pe Marcellus, nepotul sau de sora, ce era casatorit cu fiica sa, Iulia. Intre timp, insa, acesta a murit otravit prin mancare (23 i.Hr.). Relatarile istoricilor de mai tarziu, conform carora Marcellus ar fi fost otravit de sotia lui Augustus, Livia Drusilla, sunt indoielnice.

Dupa moartea lui Marcellus, Augustus si-a maritat fiica cu Marcus Agrippa, mana sa dreapta. Din aceasta casatorie au rezultat trei copii: Gaius Caesar, Lucius Caesar si Postumus Agrippa (numit asa pentru ca s-a nascut dupa moartea lui Marcus Agrippa). Intentiile lui Augustus de a-i face pe primii doi copii mostenitorii sai au devenit evidente cand acesta i-a adoptat ca propriii sai fii. Augustus a aratat afectiune si fata de fiii sai vitregi (copii Liviei din prima casatorie, Nero Claudius Drusus Germanicus si Tiberius Claudius), dupa ce acestia au cucerit o mare parte din Europa Centrala.

Agrippa a murit in 12 i.Hr., urmand ca fiul Liviei, Tiberius, sa divorteze si sa se casatoreasca cu vaduva lui Agrippa. Tiberius a lucrat ceva timp in puterile tribunice ale lui Augustus, dar, la scurt timp dupa aceasta, s-a pensionat. Totusi, luand in considerare moartea prematura a ambilor frati vitregi ai sai, Gaius si Lucius, in anii 2 si 4 d.Hr., precum si a fratelui sau Drusus, in anul 9 i.Hr., Tiberius a fost rechemat la Roma, unde a fost adoptat de catre Augustus.

La 19 august 14 d. Hr., Augustus a murit. Ceva mai tarziu, senatul l-a votat in panteonul zeilor romani (sau l-a divinizat). Postumus Agrippa si Tiberius au fost numiti co-mostenitori. Pe de alta parte, Postumus a fost exilat si mentionat ca mort in jurul aceleiasi date. Nu se stie daca a murit de moarte naturala, dar drumul lui Tiberius era liber acum sa-si asume aceleasi puteri ca tatal sau vitreg.

Pericle

Pericle (cca. 495 i.Hr - 429 i.Hr), general, orator si om atenian. Conducator al Atenei intre 443 si 429 i.Hr., timp in care a initiat numeroase reforme democratice, care au transformat orasul intr-un centru economic, politic, cultural si artistic al lumii grecesti. A construit Partenonul, noul Erehteion s.a. In timpul domniei lui a inceput Razboiul peloponesiac (431-404 i. Hr.), in care a fost implicata si Atena. A fost rapus de ciuma, care a lovit Atena in perioada desfasurarii acestui razboi.

Bust al lui Pericle

Viata

Pericle s-a nascut in anul 495, avandu-l tata pe Xantipos si mama pe Agariste. Tatal lui a fost unul dintre eroii de la capul Mycale, iar mama lui apartinea nobilei familii a Alcomeonizilor, fiind nepoata vestitului Clistene, care daruise Atenei o structura democratica. Avea o familie instarita, cu o pozitie sociala superioara. Cu alte cuvinte, viitorul conducator democrat provenea din cea mai inalta aristrocatie. Agariste a avut un vis premonitoriu, inainte de a-l naste pe Pericle: copilul ei era un leu; fiul ei va deveni, intr-adevar, daca nu cel mai puternic om din Grecia, cel putin geniul ei tutelar. Pericle fusese un copil frumos, cu trasaturi nobile, dar cu capul un pic cam alungit, lucru care starnea ironia poetilor. Educatia pe care Pericle a primit-o a fost extrem de ingrijita, cum se cadea unui tanar aristocrat. Inainte de 13-15 ani a invatat sa citeasca, sa scrie si sa socoteasca la scoala de gramatica, dupa care a urmat scoala de educatie fizica, unde a invatat sa lanseze sulita, sa se lupte si sa calareasca. Parintii sai au ales filozofii cei mai renumiti si oamenii de stiinta cei mai de seama pentru dezvoltarea si implinirea darurilor sale innascute: inteligenta neobisnuita, perseverenta in studiu, seriozitate, cumpanire, stapanire de sine. Damon din Oa il invata muzica; spirit rafinat, profesorul lui Pericle exploreaza fiinta umana, dorind sa-i cunoasca toate aspectele. Pericle a invatat de la profesorul sau sa cerceteze natura umana pentru a o stapani mai bine. Zenon din Eleea, parintele sofisticii, il initiaza pe Pericle in arta controversei, dar cel care exercita o influenta hotaratoare asupra sa este Anaxagoras din Clazomenes (supranumit "Spiritul"). Pericle simte ca este sortit unui viitor deosebit; de aceea el se pregateste minutios inainte de a se lansa in arena politica. De altfel asemanarea sa cu tiranul Pisistrate este uimitoare pentru batranii cetatii. Lectiile pe care le-a dat istoria, il tin departe de popor, in fata carora apare rareori. Asteapta sa implineasca treizeci de ani, putin inainte de alegerile din 461 i.Hr., pentru a milita, cu trup si suflet, in partidul democrat, contrar tuturor traditiilor familiale. Pericle este sincer convins ca in felul acesta pregateste viitorul stralucit al Atenei. Ancheta ii este favorabila, iar alegerea sa ca strateg este neindoielnica. De altfel timp de cincisprezece ani, popoprul va reinnoi votul de incredere acordat celui care avea sa-l conduca pe culmile gloriei. De acum inainte, Pericle pune in concordanta felul sau de a trai cu idealul sau, precum si cu functiile sale: grav, cam trufas, este stapan pe el in toate ocaziile, nu izbucneste in hohote de ras si plange rareori. El nu-si iroseste timpul cu vorbaria fara rost sau cu hoinareli: om de stat, muncind cu indarjire. Nu se lasa corupt, nu isi neglijeaza problemele personale si este cam strans la mana. Proprietar al unor domenii intinse in Attica, Pericle a incredintat unui servitor, Evanghelos, administrarea bunurilor sale.

In viata publica, procedeaza cu iscusinta, fiind un politician subtil si ager. Pentru a-si pastra ascendentul asupra poporului, a carui fire schimbatoare ii este cunoscuta, urca foarte rar la tribuna, lasand prietenilor sai grija de a-i sustine parerile. De fapt, el este cel care conduce, nu poporul. Aceasta autoritate suprema o datoreaza faptului ca este considerat "gura de aur", fiind supranumit "Olimpianul". Omul acesta asemanat cu Zeus stie sa ramana intotdeauna moderat la vorba si in gesturi.

Pericle este insa nefericit in casnicie. Avea doi fii: Xantipos si Paralos. El isi ascunde firea lui duioasa sub o raceala aparenta. Se indragosteste de o frumoasa straina, pe care o cunoaste la o intrunire de filozofi. Fina, inteligenta, incantatoare, Aspasia din Milet a cucerit imediat inima lui Pericle, care divorteaza pentru a trai cu o curtezana straina. Prietenii lui Pericle cu care adesea se intalnea erau: Anaxagoras si Zenon (dascalii sai), Sofocle (vechiul camarad de arme), Euripide (inflacaratul sau admirator), Herodot (un reporter interesat de toate), Fidias (ministrul artelor) si Socrate.

Marele orator si om politic al Greciei Antice, conducator al Atenei intre 443-429 i.Hr., sef al partidului democrat, mare protector al artelor si stiintelor, in timpul caruia Atena a atins o mare dezvoltare, ea devenind centrul comercial, politic si cultural al Greciei antice, s-a stins din viata in 429 i.Hr.. Pentru stralucirea intelectuala pe care a dat-o Greciei, secolul in care a trait (secolul V i.Hr.) a fost supranumit 'Secolul lui Pericle '.

Mesopotamia

Numele Mesopotamia se refera la o regiune din Orientul Apropiat, care in prezent tine partial de Irak, partial de Siria de est si partial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecesti mesos 'intre' si potamos 'rau', referindu-se la zona dintre raurile Eufrat si Tigru (rau) (denumirea araba este Bayn Nahrain 'intre doua rauri'). Suprafata fertila udata de aceste doua rauri este cunoscuta ca fiind 'Leaganul Civilizatiei omenirii', aici dezvoltandu-se primele societati alfabetizate. Nu a existat niciodata o entitate politica sau o tara numita Mesopotamia, si nici nu exista granite definite; numele e unul conventional, inventat de istoricii greci pentru a se referi la aria geografica larga dintre cele 2 rauri.