Imperiul Bizantin

Imperiul Bizantin

Imperiul Bizantin este termenul folosit, in mod conventional, pentru a numi Imperiul Roman de limba greaca avand capitala la Constantinopol, in Evul Mediu. In anumite contexte specifice, in mod obisnuit, atunci cand se vorbeste despre perioada de dinaintea caderii Imperiului Roman de Apus, Imperiul Bizantin este numit si Imperiul Roman de Rasarit. Nu exista un consens in ceea ce priveste data de inceput a perioadei bizantine. Unii o plaseaza in timpul domniei lui Diocletian (284-305), datorita reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, impartind imperiul in pars Orientis si pars Occidentis. Altii plaseaza evenimentul in timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) si a victoriei crestinismului impotriva paganismului, sau, dupa moartea sa din 395, in momentul divizarii Imperiului in jumatatile de vest si de est. Altii plaseaza aceasta data mai tarziu, in 476, cand ultimul imparat vestic, Romulus Augustus, a fost fortat sa abdice, astfel lasandu-l pe imparatul din estul grecesc ca singur imparat roman. In orice caz, schimbarea a fost graduala si, pana in 330, cand imparatul Constantin I si-a inaugurat noua capitala, procesul de elenizare si crestinare erau deja in curs.

Numele Imperiul Bizantin este un termen modern, care era necunoscut celor care au trait in vremurile de glorie ale imperiului. Numele original al imperiului in limba greaca era Ρωμανία Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, o traducere din limba latina a numelui Imperiului Roman, Imperium Romanorum. Termenul Imperiul Bizantin a fost inventat in 1557, la aproximativ un secol dupa caderea Constantinopolului, de catre istoricul german Hieronymus Wolf, care a introdus un sistem de istoriografie bizantina in lucrarea sa Corpus Historiae Byzantinae, in scopul de a deosebi istoria antica romana de istoria medievala greaca, fara a atrage atentia asupra predecesorilor lor antici. Standardizarea termenului a aparut in secolul al XVII-lea, cand autorii francezi, precum Montesquieu, au inceput sa-l popularizeze. Hieronymus a fost si el influentat de disputa aparuta in secolul al IX-lea intre romei, (bizantini, asa cum ii numim azi), si francii, care, sub conducerea lui Charlemagne (Carol cel Mare), fondasera un imperiu in vestul Europei si, avand sprijinul Papei, incercau sa-si legitimeze cuceririle din Italia, nerecunoscand vecinilor de la rasarit dreptul de a se numi romani. Donatia lui Constantin, unul dintre cele mai faimoase documente falsificate din istorie, a jucat un rol de capatai in aceasta. Din acel moment a devenit o regula, in vest, ca imparatul din Constantinopol sa nu mai fie numit 'Imperator Romanorum' (Imparat al Romanilor), titlu care a fost rezervat imparatilor franci, ci 'Imperator Graecorum' (Imparatul grecilor), iar tara condusa de acesta din urma ca 'Imperium Graecorum', 'Graecia', 'Terra Graecorum' sau chiar 'Imperium Constantinopolitanus'.

Aceste fapte au folosit ca precedente pentru Wolf, care a fost motivat, cel putin partial, sa reinterpreteze istoria romana in termeni diferiti.

Mai tarziu, a aparut folosirea peiorativa a cuvantului bizantin.