Cultura intre secolele XI-XV

Cultura intre secolele XI-XV

Caracterizare generala

O prima problema este legata de felul in care s-a analizat cultura medievala, perspectiva istorica oferind astazi mai multe variante decat au avut cei din epoca Renasterii. S-a considerat de catre umanisti ca aceasta perioada ar fi lipsita total de realizari culturale, parere in genere infirmata astazi. In acest sens se poate aprecia ca fiecare societate, in dezvoltarea ei are propria sa viziune "asupra omului, lumii si vietii ; un mod al sau de a pune si de a solutiona problemele" (Ovidiu Dramba, Istoria culturii si civilizatiei, vol III, p. 5).

Va continua dezvoltarea culturii in stransa legatura cu progresul general al societatii. Aspectul religios nu se va schimba, cultura ramanand in buna parte tributara religiei. Nu sunt de neglijat si unele influente straine pe care diferite medii culturale le resimt datorita intensificarii schimburilor de idei ce au avut loc. Se inmultesc centrele de cultura deoarece pe langa manastiri orasele isi indeplinesc din ce in ce mai bine rolul de centre culturale ce atrag oameni de cultura. Si statul sprijina in buna masura ridicarea nivelului de cultura a unei clase politice orasenesti capabila sa sustina efortul de centralizare, a stavilirii anarhiei feudale. A crescut astfel considerabil numarul de scoli, a stiutorilor de carte, s-a format o patura a intelectualilor. Se mentin ca limbi de comunicare intre mediile savante latina, greaca, slavona, desi se fac eforturi pentru traducerea in limbile nationale a operelor mai importante. Ceea ce a impresionat si retinut atentia pentru aceasta perioada a fost literatura cavalereasca in Europa apuseana, centrala si nordica. I s-a asigurat o larga raspandire datorita faptului ca era scrisa in limba vorbita in Franta, Anglia , Spania si Germania.

In timpul cruciadelor cavalerii erau constienti de faptul ca aveau aceleasi interese si se considerau o clasa superioara. Au aparut notiuni, institutii si obiceiuri obligatorii pentru toti cavalerii.

Multa vreme s-a considerat ca unui cavaler nu-i trebuia prea multa cultura, suficient fiind apartenenta la nobilime. Abia prin secolul XIV-XV se cerea ca el sa stie sa faca poezii. Obtinerea titlului de cavaler era o ceremonie complicata, speciala de investire. Trecuse vremea de cand cavalerul traia in castel. Acum sedea la curtea seniorului, a regelui sau nobililor. Facea vizite si era vizitat, cavalerii trebuind sa se ajute intre ei. Incet se schimba si atitudinea fata de femeie. Daca inainte era brutal in comportament, sentimentul de mila si consideratii neavand nici o semnificatie, acum devine mult mai atent fata de sexul frumos simtandu-se dator sa-l ocroteasca. S-a ajuns astfel la un adevarat cult al femeii, ce a pornit din Franta de sud unde exista un puternic cult al Fecioarei. Cavalerul slujea pe aleasa inimii cum un vasal slujea un senior, iar unele actiuni temerare sunt intreprinse in numele ei. Aleasa inimii nu trebuia sa fie in mod necesar propria sotie, ci orice femeie de rang inalt. Distractiile favorite ale cavalerilor erau jocurile militare la care luptau cu arme neucigatoare. Sigur, nu putine au fost accidentele.

A luat nastere o literatura ce preamarea faptele cavalerilor ce era atat scrisa cat si vorbita si a avut o larga raspandire in Franta, Anglia, Germania si Spania. Poemele epice si lirice (cele franceze se numeau "chansons de geste")erau cantate la curtile cavalerilor de catre trubaduri fiind acompaniati de harfe. Acestea aveau la baza cantece epice de traditie orala. Cel mai celebru a fost "Cantecul lui Roland" ucis la Roncevaux de muntenii basci si exprima credinta vasalului fata de suveranul sau. In Spania a fost foarte raspandit poemul despre Cid, iar in mediul german pe la 1200 "Cantecul Nibelungilor" care-l prezenta pe eroul Sigfried in lupta cu dusmanii. In Scandinavia a avut raspandire epoca numita saga islandeza de la inceputul secolului al XII-lea. Faptele ce sunt povestite in aceste poeme s-au petrecut cu cateva secole mai inainte, povestindu-se doar elementele esentiale.

S-a format o cultura oraseneasca cu trasaturi specifice ce ironiza desfranarea clerului, a nobilimii, prostia si lacomia lor.

S-au scris istorii ale unor orase precum Venetia si Florenta cu o mare audienta in epoca. Astfel "Istoriile Venetiei" de Martino da Canal (secolul XIII) sau cronicile florentine din secolul XIV. Si in Tarile Romane au fost scrise cronici "Chronicon Dubnicense" (secolul XV) sau letopisetele scrise la curtea lui Stefan cel Mare sau in preajma acesteia.

Important este inceputul afirmarii scrisului in limbile nationale, traducandu-se lucrari ale anticilor dar si bisericesti, mai ales Biblia. Desi acest lucru se realiza greu datorita existentei unor dialecte locale nu trebuie neglijat aportul pe care unele opere l-au avut la formarea limbilor literare. Astfel in Italia se va impune dialectul toscan datorita geniului lui Dante Alighieri, desi aici folosirea limbii latine s-a mentinut mai multa vreme ca in orice parte a Europei Occidentale. In Franta limba provensala se va impune iar in secolul XIII va fi vorbita si la curtea regelui Angliei ca si in orasele engleze. De asemenea franceza va fi folosita si in Italia de Sud mai ales atunci cand teritoriul a fost ocupat de catre Casa de Anjou.

Dupa primii ani ai secolului XIV limba franceza, ca limba de cultura, este in declin.

Invatamantul si universitatile medievale

Cele mai importante centre de cultura au devenit orasele unde erau amplasate numeroase scoli. Varsta la care incepeau sa mearga la scoala era la 7 ani dar uneori si mai devreme. Cititul, scrisul, cantarea psalmilor si aritmetica erau cele dintai discipline care se invatau. Desigur nu aveau acces decat cei care aveau venituri stabile si substantiale. Regimul de viata al elevilor din scoli si manastiri era foarte aspru, pedepsirea cu bataia (mai ales cu biciul) era frecventa.

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

Dupa cativa ani de scoala elementara urma scoala speciala unde se pregateau tinerii pentru artele minore (cititul in timpul slujbei sau chiar comentarea textelor). Exista, pe langa un invatamant care pregatea cadre necesare bisericii si unul pur practic ce pregatea notari, copisti.

Cu timpul au luat fiinta universitati, scoli superioare, mai ales in orase ce le intreceau ca nivel de pregatire pe cele manastiresti sau episcopale. Printre primele se numara Universitatile din Bologna, (mijlocul secolului XII), Paris (1200), Oxford si Cambridge (inceputul secolului XIII) Montpelier, Orleans, Padova, Napoli, Roma, Salamanca, Valencia. In secolul XIV au luat nastere universitati in Europa centrala, Praga, Viena, Pecs, Buda, Cracovia, etc.. Acestea formau "comunitatea profesorilor si studentilor", cu facultati de arte si facultati superioare unde se predau cele sapte arte liberale. Aveau o forma de conducere asemanatoare cu cele de azi - rector, decan, consiliu profesoral. Pe langa acest invatamant aflat sub patronajul bisericii, numerosi profesori erau angajati de cei bogati pentru instruirea tinerilor. Instructia se facea mai ales pe cale orala, astfel incat un tanar putea deveni avocat si fara sa stie sa scrie si sa citeasca. Sistemul de invatamant cel mai bine organizatera, totusi, cel clerical.

Stiinta scolara caracteristica acestei perioade a fost scolastica care se preda in universitati. Metoda scolastica se aplica in teologie unde domina ideea de autoritate in materie - Biblia, parintii Bisericii si unii invatati antici. Se folosea metoda educativa tragandu-se concluzii din premise date pornindu-se de la logica lui Aristotel tradusa de filozofii mauri in secolul XII. Se refuza observatia si experienta. Scolastica a inflorit in secolul XIII prin activitatea lui Albert cel Mare si Toma d Aquino. Una din temele centrale ale filozofiei a fost problema "universaliilor" care in esenta se prezenta in felul urmator : adevarata realitate este exprimata de "universalii" de genuri, specii si concepte universale (conceptul de "om", de "animal", de "planta"), sau este constituita din fiinte, obiecte, sau insusiri individuale (omul Petru, planta stejar)? Genul sau specia - cu alte cuvinte, conceptul - indica un obiect, o fiinta, o calitate - concrete? Ori poate ca noi "izolam" lucrurile si "inventam" termeni care denumesc aceste concepte, intrucat ne sunt utili pentru o operatie de clasificare?

Disputa universaliilor s-a prelungit timp de sase decenii; cei pentru care insusirile individuale sunt reale au fost numiti nominalisti, iar cei care sustineau ca realitatea este alcatuita din insusiri au fost numiti realisti.

Important pentru evolutia filozofiei in secolul XIII este reconsiderarea filosofiei aristotelice (sustinuta si de ordinele calugaresti ale dominicanilor si franciscanilor) care pana atunci in Occident era cunoscuta mai ales prin comentariile lui Boethius si ale maurului Ibn Rosd pe care apusenii l-au numit Averroes (secolul XII). Toma d'Aquino s-a inspirat din aceasta filozofie constituind un sistem teologico-filozofic original si cu multa influenta in epoca, iar in biserica catolica si pana astazi. Considera ca unele invataturi ale religiei pot fi cunoscute pe cale rationala iar altele prin revelare. Lucrarea lui cea mai importanta a fost Summa teologiae. Roger Bacon (secolul XIII) s-a impus ca un adversar al autoritarismului dogmatic promovat de Biserica.

Arta cuprinde in aceasta perioada doua etape - arta romanica si arta gotica. Cea dintai a durat aproximativ patru secole si are ca trasaturi caracteristice bolta rotunda si semicirculara, coloane grele, pereti grosi ca de fortareata, ferestre putine si inguste. Au fost cladite numeroase biserici, manastiri, castele. Sculptura are mai ales un caracter religios cu rol ornamental.

Incepand cu secolul al XIII-lea se va impune stilul baroc atat in sculptura cat si in arhitectura. Ea este predominant urbana iar important este faptul ca arhitectul cauta sa depaseasca mereu vechiul, cauta progresul fiind eliberat de servitutiile dogmatismului. I se permit idei personale, conceptii proprii asupra operei. Data aparitiei stilului baroc este greu de apreciat dar locul de origine se stie ca a fost Franta unde prima constructie ce tine de acest stil a fost ridicata in 1130.

Goticul redescopera natura si lumea, reprezentarea realista. Bisericile au inaltimi mari - 20-50 metri si lungimea care uneori poate ajunge la 100 de metri. In interior nava centrala este mult mai mare si mai inalta ca navele laterale, cu ferestre mari prin care este lasata sa patrunda lumina. Pentru a defini stilul gotic multa vreme s-a exagerat importanta ogivei (a cercului frant) ca element definitoriu, fundamental. Trebuie adaugat la aceasta inovatie un tip de ornamentatie cu totul nou in care decorarea fatadei cladirii detine un loc mult mai important decat la stilul romanic asa cum se poate vedea la catedralele din Lyon, Paris, Reims. Bisericile sau alte cladiri construite in stil gotic sunt aerisite, zvelte si bogat ornamentate.

Din Germania stilul gotic se va raspandi in Europa Centrala si Orientala (Boemia, Polonia, Ungaria, Transilvania).

In literatura, Dante Alighieri a scris un poem de o valoare literara exceptionala numit Divina comedie, format din trei parti : Infernul, Purgatoriul si Paradisul. Subiectul este o calatorie imaginara a autorului in lumea de dincolo timp de sapte zile unde se intalneste cu personaje celebre precum Eneas, Sfantul Pavel, Caron si Lucifer. El este condus de poetul roman Vergiliu, simbolul ratiunii, de iubita si inspiratoarea poeziilor sale din tinerete, Beatrice, simbol al gratiei divine si de Sfantul Bernand. Trecerile succesive prin cele trei locuri ale lumii de dincolo ii ofera prilejul de a lua atitudine fata de un personaj sau altul, fata de faptele lor. Iubita lui il conduce prin Paradis, un loc in care cei ce ajung sunt feriti sa mai faca pacate. Cu aceste imagini se incheie poemul simbolizand triumful religiei. De remarcat ca, "Divina Comedie" este scrisa in limba italiana, Dante fiind creatorul limbii literare italiene. Oamenii antichitatii sunt asezati in partea introductiva a Infernului. Folosindu-se de cei antici, pe care-i admira, Dante a deschis drumul Renasterii.

Cultura rusa

In literatura, subiectele sunt inspirate cu predilectie din lupta pentru libertate si independenta a poporului rus, mai ales impotriva germanilor si tatarilor, precum batalia de pe raul Kalka, atacul lui Batu-han asupra Reazanului sau distrugerea Kievului apoi victoria rusa de la Kulikovo. Se cultiva genul hagiografic, iar personajele sunt prezentate intr-o forma pompoasa, panegirica. Un avant deosebit il ia arhitectura mai ales la Moscova, devenind capitala statului avea nevoie de un cadru arhitectonic adecvat. A fost transformata intr-o fortareata iar pentru a-i realiza planul Ivan al III-lea a chemat arhitecti din Italia care, respectand traditia locala si inspirandu-se din planul si structura monumentelor din Vladimir si Novgorod, au construit Kremlinul. Dupa modelul acestuia au fost construite si alte centre orasenesti. In pictura se va impune Andrei Rubliov despre a carui viata se cunosc putine lucruri. Traditia ii atribuie numeroase fresce, icoane. Pastrate pana astazi - Icoana Sfanta Treime si icoana Mantuitorului.

Cultura popoarelor balcanice

In cultura scrisa, un loc important il ocupa biografiile suveranilor a lui Stefan Nemania, Stefan Dusan scrise de regula de calugari. Au mai aparut genealogii, anale, letopisete in Bulgaria si in alte parti ale Peninsulei Balcanice. Scrierile religioase au fost promovate de scoli din Tarnovo si Vidin. Personalitati ale culturii ce si-au desfasurat activitatea in aceasta zona au fost mitropolitul Ciprian, Grigore Tamblac, Constantin Costenetki si ei ne ofera informatii interesante asupra istoriei poporului roman. In arhitectura si pictura murala se realizeaza opere de o valoare deosebita sub puternica influenta bizantina.

Sunt ridicate lacase de cult precum biserica Boiana si manastirile de la Rasca - Studenica, Mileseva, Sopočani.