Crizele umanitare din Irak

Operatiunile militare ale fortelor coalitiei conduse de SUA pot fi considerate un esec sau o reusita bazandu-ne nu numai pe indeplinirea unor obiective militare ci si pe numarul de probleme create populatiei civile, si anume crizele umanitare.

Potrivit informatiilor furnizate de Comitetul International al Crucii Rosii, in Irak, stat aflat in al cincelea an de la interventia SUA si a aliatilor sai, situatia umanitara se situeaza printre cele mai proaste la nivel mondial. Datorita interventiei si conflictelor ce au urmat, in prezent, se estimeaza ca milioane de oameni nu au acces la surse de apa potabila, la ingrijire medicala si la facilitatile unei vieti normale.

1Problema refugiatilor si a infrastructurii

Situatia actuala din Irak este greu de imaginat. Interventia coalitiei conduse de SUA a creat una dintre crizele umanitare cu cea mai rapida crestere in ceea ce priveste numarul de persoane stramutate, totodata reusind sa paralizeze un intreg stat, distrugand infrastructura si asa proasta si creand numerose crize umanitare. "In Sadr City strazile sunt pline de munti de gunoi si balti de dejectii. Multe cartiere sunt inca fara curent electric si multi rezidenti sunt prea infricosati sa iasa in calea focului incrucisat pentru a cere ajutor medical. Functionarii publici irakieni, fiind cuprinsi de teama, rar fac act de prezenta la munca iar guvernul irakian sustine ca zona nu este suficient de sigura pentru a se putea incepe reparatiile la infrastructura"[1]. Aceasta este imaginea sumbra a unui cartier al Bagdadului, imagine care pare trasa la indigo in multe alte zone ale Irakului.

In lunile premergatoare atacurilor si apoi pe masura ce atacurile s-au intensificat, majoritatea personalului medical, majoritatea personalului cu diferite calificari tehnice si asa mai departe, au parasit zonele de conflict, unii parasind teritoriul tarii. Astfel ca in prezent, majoritatea zonelor din Irak se afla intr-o criza disperata de personal medical, de ingineri si de specialisti in toate domeniile ce necesita reconstructie. Apa potabila, curentul, canalizarea, transportul deseurilor, reconstructia drumurilor, a podurilor, a intregii infrastructuri, nu poate fi realizata datorita inexistentei personalului specializat, fortele coalitiei avansand anevoios sau deloc in aceste domenii.

Din punct de vedere al fondurilor nu exista nici o problema in ceea ce priveste refacerea infrastructurii, ciudat fiind doar modul in care se acorda resurse financiare pentru infrastructura in comparatie cu fondurile oferite pentru ajutorul umanitar pentru populatie. "Fondurile oferite de Comitetului 22 pentru Asistenta si Dezvoltare pentru dezvoltare si reconstructie in Irak au crescut cu 922% intre 2003 si 2005, in timp ce fondurile pentru asistenta umanitara au scazut cu 47%."[2]. Fondurile acestea, provenite din diferite state sub forma de donatie au fost redirectionate dupa cum se vede in mare parte spre reconstructie. Dar cum in multe zone reconstructiile stagneaza din diferite motive, majoritatea organizatiilor implicate in oferirea de ajutor umanitar militeaza pentru redirectionarea unui procentaj mai mare din fonduri spre nevoile umanitare, acolo unde se considera ca este o nevoie mai stringenta.

Potrivit inaltului comisar ONU pentru refugiati "mai mult de 4 milioane de irakieni sunt mutati de la casele lor, cu aproximativ jumatate din ei in afara tarii. Semiluna Rosie irakiana, a estimat ca cel putin 1 din 4 rezidenti ai Bagdadului, un oras cu 6 milioane de locuitori, este mutat de la locuinta lui. Comitetul International al Crucii Rosii a sustinut intr-un raport pe 17 martie ca milioane de oameni sunt privati de apa curata si ingrijire medicala. Infrastructura irakiana e mai grav afectata la toate nivelele decat in perioada cand Irakul se afla sub regimul lui Saddam Hussein, inclusiv cei 12 ani de sanctiuni economice dure."[3]

In Irak pentru a putea beneficia de ratiile de hrana oferite de autoritati trebuie sa existe anumite acte de inregistrare a domiciliului stabil. Problema apare la civilii care s-au stabilit intr-o locuinta noua sau au plecat sa locuiasca la rude dupa ce si-au abandonat domiciliul stabil ca urmare a luptelor armate. Acestia, nefiind inregistrati in noile locuinte, nu beneficiaza de ratiile oferite de autoritati.

"Din cei 4 milioane de irakieni ce sunt dependenti de hrana oferita de sistemul national de distributie, doar 60% au acces efectiv la aceste ratii, procent in scadere de la 96% in anul 2004[.] Numarul irakienilor care nu au acces la surse de apa sigure a crescut de la 50% in 2003 la 70% in 2007. In aceiasi perioada 80% nu dispun de canalizare"[4]

In prezent si in anii care au trecut de la interventie, sute de mii de irakieni au supravietuit de pe o zi pe alta doar prin eforturile extraordinare ale organizatiilor nonguvernamentale internationale sau nationale, care efectiv s-au ocupat de nevoile zilnice ale refugiatilor irakieni. Astfel, "un total de 140,000 de persoane stramutate intern si 60,000 de persoane stramutate extern au primit hrana si alte obiecte esentiale. Comitetul International al Crucii Rosii a mai sprijinit si sase ramuri ale Semilunei Rosii Irak in distribuirea obiectelor de mare necesitate la peste 500,000 de irakieni. Proiectele micro-economice ale CICR au ajutat si 6000 de gospodarii cu neajunsuri in intreaga tara. Ingrasaminte, seminte si unelte de gradinarit au fost puse la dispozitie odata cu materiale si informatii pentru apicultura. Alte proiecte au vizat repararea canalelor de irigatie si producerea caramizilor din ciment"[5]

Eforturile de reconstructie vin din partea autoritatilor, a organizatiilor nonguvernamentale, dar mai ales din partea populatei. Dupa ce au fost martori la primul razboi din Golf, apoi la atrocitatile lui Sadam si la restrictiile si greutatile impuse de acesta, acum, dupa ce au fost din nou pusi in situatii greu de imaginat si lasati intr-un stat in colaps, tot ce isi doresc acesti oameni este sa li se ofere sansa sa isi reia o viata care sa se poata numi normala. Cu alte cuvinte ei doresc ceea ce promiteau fortele coalitiei conduse de SUA ca le va oferi, o viata in afara pericolului, in afara arbitrarului. Vor sa beneficieze de avantajele mult propovaduitei democratii. Situatia in care se afla insa, la 5 ani dupa interventie nu este deloc in masura sa le dea sperante. "Locuintele din Irak si chiar cele kurde situate in nordul Irakului, vazute ca zona de succes de catre administratia Bush, sunt alimentate cu electricitate, in medie, cam 5 ore pe zi. Exporturile de petrol, din care Irakul obtinea peste 80% din venit, nu au mai fost la acelasi nivel ca si cele din perioada care a precedat razboiul. Somajul, aflat la 32% inainte de interventie, a oscilat intre 40% si 70%, conform guvernului irakian."[6] Este greu deci sa credem in optimismul si declaratiile oficialilor SUA care numesc operatiunea "Iraqi freedom" drept un succes vazand aceste statistici si gandindu-ne de asemenea ca aproximativ 43% din irakieni traiesc in saracie absoluta.

Din cei aproximativ 4 milioane de refugiati, mai bine de 000.000 sunt refugiati extern, in tarile vecine Syria si Iordania, existand unele statistici neconfirmate a caror cifre arata ca irakienii parasesc in numere extrem de ridicate statul uneori ajungandu-se la raportari de 100000 de persoane pe luna.

O alta problema de importanta cruciala pentru civilii stramutati o reprezinta lipsa informatiilor legate de membrii familiei dati disparuti. Ne existand inca nici o forma de a centraliza informatiile cu privire la decese, la internarile in spitale sau la migrarile diferitelor persoane, nu exista o metoda eficienta de a gasi o persoana declarata ca fiind disparuta. Jamila Hammami, ofiter de urmarire al CICR in Irak declara: "Sa nu sti ce sa intamplat cu un sot, un parinte sau un frate in tipul razboiului este greu pentru femei. Pe de o parte, pentru societate, aceste femei nu sunt nici neveste nici vaduve, sunt undeva intre aceste categorii. Pe de alta parte, lor le revine obligatia de a asigura hrana pentru familie"[7]

Ruba, o vaduva irakiana de 38 de ani declara pentru Crucea Rosie: "Eu si copiii mei am parasit casa noastra din comitatul Anbar acum aproape doi ani. Sotul meu fusese ucis chiar in fata noastra. A trebuit sa imi protejez copiii, asa ca am fugit in aceiasi noapte cu nimic in afara de niste bani. Astazi, pentru mine, nu mai exista trecut sau viitor, doar un prezent oribil. Mi-as dori macar sa am niste poze cu sotul si cu familia mea. Le vad pe toate in mintea mea, dar nu stiu pentru cat timp mi le voi mai aminti. Era o vreme cand statea cu toti la pranz si radeam. Astazi traim cu familia varului meu. Suntem 12 persoane intr-o singura camera. Nu doresc sa imi recapat fosta viata inapoi pentru ca stiu ca este imposibil fara sotul meu. Tot ce doresc este sa imi trimit copiii la scoala si sa aiba o viata normala "[8]. Aceasta este situatia a zeci de mii de femei care si-au pierdut sotii in urma razboiului. De la a fi sotie in o familie tipica irakiana la a fi refugiat neajutorat. Acesta este pasul care au fost obligate sa il faca aceste femei.

Ali, un copil de 13 ani declara: "Acum doi ani eu si cu sora mea de 3 ani am plecat din casa noastra din Basra ca sa locuim la casa matusei. Parintii ne-au spus ca totul va fi bine si ca vor veni si ei dupa o saptamana. Am luat niste haine si sora mea si-a luat papusa. Am asteptat saptamani in sir dar parintii nostri nu au mai venit. Matusa mi-a spus ca eu sunt barbatul familiei acum si ca trebuie sa am grija de sora mea. Ea nu stie ca parintii nostri sunt morti si tot intreaba cand mergem acasa. Dar cand voi fi mai mare am sa o duc acasa si o sa am grija de ea"[9] Aceasta relatare induiosatoare poate fi reprodusa de mii de alti copii din multe zone ale Irakului. Din pacate exista si situatii in care nici copiii nu au mai ajuns sa paraseasca zonele conflictule. Asa cum este de asteptat cel mai greu sunt loviti copiii, care sunt profund afectati de schimbarile survenite in viata lor si de ororile la care au fost martori. "Un procent de 92% prezinta probleme in ceea ce priveste capacitatea de invadare, in principal datorita climatului de frica provocat de razboi. Mai mult de 800.000 au renuntat la scoala pentru ca traiesc in tabere de refugiati sau pentru ca scolile au fost transformate in adaposturi pentru cei fara locuinta."[10]

Irakul, stat cu o populatie totala estimata in 2006 de 27 de milioane de locuitori, are astazi probleme cu aproximativ 30% din populatie, avand 1 milion de morti, 4 milioane de refugiati si 4 milioane de oameni cu nevoi medicale urgente. Un calcul pe cat se poate de terifiant pe atat de veridic.

2Problemele legate de retinerea si incarcerarea irakienilor

O situatie informationala similara cu aceea a persoanelor disparute gasim atunci cand vine vorba de detinutii irakieni ai fortelor armate ale coalitiei.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Marea majoritate a irakienilor detinuti nu au fost acuzati oficial de comiterea vreunei crime si deci nu se pot apara din punct de vedere juridic. Acesti detinuti sunt arestati de cele mai multe ori in timpul raidurilor trupelor aliate in cartiere in care exista insurgenti. Persoanele luate in custodie nu cunosc limba engleza si nu pot intelege ordinele date de fortele de interventie. La fel de adevarat este ca nu exista mandate juridice care sa le permita fortelor armate ale coalitiei sa aresteze aceste persoane. Ca plan de actiune americanii intra in casele suspectilor dupa lasarea intunericului, inarmati, aduna intreaga familie intr-o camera sub garda, o parte dintre soldati perchezitioneaza casa lasand de cele mai multe ori serioase pagube materiale(usi sparte, mobila rupta) dupa care aresteaza barbatii din imobil si pleaca. Barbatii sunt luati asa cum sunt, fie ca sunt imbracati ori nu, bolnavi ori infirmi, batrani ori tineri. De asemenea multe familii care au fost supuse la asemenea tratament au acuzat soldatii americani de brutalitate excesiva si intimidare(exemplele ar fi loviri ale celor arestati, tintirea armelor spre membrii familiei, insulte si lovirea cu arma). Aceasta natura arbitrara si deseori brutala de arestare si apoi incarcerare a irakienilor a atras o multitudine de critici din partea organizatiilor ce apara drepturile omului.

"Zeci de mii de irakieni, aproape toti barbati, sunt la momentul de fata in detentie, adesea departe de casele lor[.] Baza Buca, situata in partea de sud a Irakului, in apropiere de Basra este sub conducerea fortelor coalitiei conduse de americani fiind cea mai mare baza de detentie din intreaga tara, avand peste 20.00 de detinuti. "[11]

Din nou, datorita lipsei de comunicate oficiale si de luari de pozitii din partea diferitelor autoritati in statul irakian, nu se cunoaste o cifra exacta a numarului detinutilor a caror retinere a survenit in urma diferitelor suspiciuni sau acuzatii. Datorita faptului ca pe langa fortele coalitiei , arestari mai fac si ministerele irakiene, nu se poate face statistica exacta a numarului de detinut, statisticile existente prezentand un numar mai mic decat cel real.

"Pana la sfarsitul lui martie 2007, ONU a afirmat ca 37641 de oameni au fost retinuti pe intreg teritoriul Irakului, inclusiv 17898 in custodia Statelor Unite si 17063 impartiti intre ministerele de justitie, interne si aparare irakiene. S-a exprimat ingrijorarea asupra timpului nedefinit de detentie al armatei americane si ca oamenii erau retinuti pentru perioade prelungite fara a fi pusi sub acuzare sau a fi implicate intr-un proces."[12]

Inca din primele zile ale interventiei in Irak au existat probleme de acest gen, fortele militare ale coalitiei(in special cele ale SUA) rezolvand problemele existente din mers, creandu-si noi prerogative si reevaluand directivele pentru trupe astfel incat acestia din urma sa fie pe deplin acoperiti de regulamentele armatei. "Mai mult de 300 de barbati si femei in haine de civili au fost deja retinute iar pe 1 aprilie(2003) Pentagonul a emis un ghid permisiv care autorizeaza trupele sa aresteze civili care "interfereaza cu indeplinirea de misiuni" si pe care ii poate retine timp de 30 de zile"[13]Pe masura ce a trecut timpul, aceasta simpla directiva care dadea dreptul la arestari aleatorii nu a mai fost destul. Astfel soldatilor SUA li s-a dat liber sa aresteze sau sa atace persoanele care erau intr-o forma fizica buna, adica normali. Dupa lungile asedii ale oraselor irakiene, orase in care se taiase curentul, apa potabila, orase in care foametea era o certitudine, orice om care arata bine hranit si nu se prezenta ca o victima scheletica a Auschwitz-ului era considerat suspect. "Doi ofiteri americani au declarat ca decizia de a retine civili suspecti a venit dupa ce infanteristii au observat civili tineri bine hraniti cu cizme militare, tunsi scurt si cu ceasuri frumoase, ce se plimbau prin locuri neobisnuite[.] Trupe din unitatea 15 expeditionara a infanteriei i-au observat prima data in sud-estul tarii, in portul Umm Qasr, si mai tarziu infanteristi din Task Force Tarawa i-au vazut in An-Nasiriyah."[14]

Se pare totusi ca directivele date de inaltele autoritati militare prin care schimba Regulamentul de Comportament militar al fortelor armate SUA este vazuta ca bine venita de conducatorii din camp, carora arestarea persoanelor civile pentru simplul fapt ca sunt bine hranite li se pare firesc, dupa cum declara un ofiter superior din armata S.U.A: "Sa vezi barbati tineri si bine hraniti in mijlocul unei lupte te pune pe ganduri, oare ce sa caute acolo. Ei sunt singurii irakieni bine hraniti din zona. Acestia sunt oameni rai si ar fi o nebunie sa-i lasam sa se plimbe pe campul de lupta."[15]

Schimbarile aduse la regulamentul militar al fortelor SUA, cel care permite arestarea civililor mai instituie si alte directive privind actiunile soldatilor pe campul de lupta.

"5 secunde. Au 5 secunde sa se intoarca si sa plece de acolo. Daca inca se afla acolo dupa 5 secunde, sunt morti"[16]. Asa descrie locotenent colonelul Scott E. Rutter noile reguli privind deschiderea focului impotriva civililor. Din pacate acest regulament nu a fost prezentat public si nu poate fi deci dezbatut mai amplu.

Totusi fortele armate SUA au justificat schimbarea lor de regulament acuzand militiile Fedayeen si alte grupuri militare de atacuri asupra convoaielor americane. Astfel ei considera ca odata cu trecerea acestor militanti la razboiul de guerila trebuie sa isi ia precautii si sa schimbe anumite reguli de desfasurare ale fortelor armate. Acesti militanti irakieni sunt demonizati de catre autoritatile SUA, fiind numiti "unitati ale mortii", "unitati de teroare", "celule teroriste" si membri ai organizatiilor cu "comportament terorist.".

O noua mare problema este aceea legata de statutul juridic al acestor combatanti atunci cand sunt incarcerati. Ofiterii SUA au declarat ca acesti retinuti pot fi etichetati ca si posibili teroristi sau "combatanti ilegali," sa le fie refuzat statutul de prizonier de razboi conform celei de-a treia Conventii de la Geneva si sa fie trimisi la baza navala de interogarea si detentie Guantanamo din Cuba. Amnesty International s-a alaturat multor alte ONG-uri care militeaza impotriva trimiterii acestor persoane alaturi de detinutii din Afganistan care sunt deja in Guantanamo. Aceste organizatii condamna planul datorita scandalurilor existente deja la acea baza navala cu privire la prostul tratament al prizonierilor si numeroase alte incalcari ale Conventiei de la Geneva cu privire la Prizonierii de Razboi. Pentru a putea asigura detinerea pe o lunga durata a prizonierilor civili, fortele ocupationiste i-au numit pe majoritatea "combatanti inamici", "persoane aflati in custodie", "detinuti pe motive de securitate" segregandu-i de prizonierii de razboi aflati in custodia lor. Astfel acestora li se refuza din start incadrarea ca prizonier de razboi care atrage cu sine drepturi juridice. Pentru prizonieri civili aflati in custodia fortelor coalitiei intra in vigoare articolul 5 al Conventiei de la Geneva(1949) articol care stipuleaza ca persoanele carora nu li s-a stabilit inca statutul trebuiesc tratate ca prizonieri de razboi pana la intrunirea unui tribunal de specialitate care sa decida aceasta cauza. Avand in vedere ca in tribunalele din Irak pe toata durata razboiului au fost judecate putin peste o mie de cazuri legate de astfel de prizonieri, este greu de anticipat cat timp va dura pana fiecare din cei cateva zeci de mii de irakieni detinuti ilegal vor fi incadrati juridic. Astfel, zeci de mii de civili, fara un statut juridic confirmat sunt detinuti in Abu Grahib, Camp Buca, Fort Suse, Camp Cropper, Camp Shu'aiba si in alte centre de detentie amplasate pe teritoriul Irakului. Pe tema legalitatii acestor detentii exista disensiuni chiar si in tabara aliatilor, acolo unde reprezentantii Marii Britanii vad ca pe o mare greseala aceasta tactica de incarcerare a civililor. Ei prefera sa se supuna de altfel prevederilor Conventiilor de la Geneva si sa incadreze fortele paramilitare si luptatorii Fedayeen alaturi de ceilalti retinuti fara statut juridic sub denumirea de prizonier de razboi. Liderii britanici vad aceasta actiune drept una fireasca si considera ca astfel ar avea o foarte buna sansa de a ii acuza in recent infiintata Curte Penala Internationala. Aici insa apare marea problema pentru armata si conducerea SUA, care, conform unor dezbateri controversate la nivel international, din frica de a nu fi judecati ei insasi la aceasta instanta au refuzat sa ii recunoasca autoritatea.

"Un purtator de cuvant pentru Comitetul International al Crucii Rosii (CICR) a confirmat ca oricine ar fi capturat intr-o zona de razboi, fie in haine militare sau civile, trebuie sa fie tratat ca si un prizonier de razboi conform Conventiei de la Geneva. El a spus ca fortele paramilitare au aceleasi drepturi conform Conventiei si trebuie identificati ca si prizonieri de razboi pentru ca acestia sa fie inregistrati formal si intervievati de catre Crucea Rosie."[17] In ciuda tuturor vocilor indreptate impotriva fortelor SUA acestia isi continua politica de incarcerari fara judecata si fara acuzatii. Principalul motiv pentru care acestia tin atat de mult la tergiversarea actiunilor de obtinere a unui statut pentru prizonieri este acela de a obtine informatii considerate pretioase de la prizonieri, nu de putine ori obtinute prin tortura si acte de violenta. Comandamentul Central din Qatar prin vocea Generalului de brigada Vincent Brooks a declarat la o conferinta ca prizonieri de razboi irakieni ofera "informatii utile."[18]

Din pacate informatiile privind detinutii retinuti fara statut juridic nu exista la modul oficial. Acestia nefiind prizonieri de razboi nu beneficiaza de drepturi deci nu pot fi monitorizati de Crucea Rosie sau de alte organizatii nonguvernamentale pentru a determina conditiile in care sunt detinuti. Astfel ca datele privind modul de incarcerare si problemele pe care le intampina detinutii apar doar cu privire la cei cu statut de prizonier de razboi. "CICR a inceput sa inregistreze mai mult de 8300 de irakieni tinuti ca si prizonieri de razboi de catre SUA si Marea Britanie, incepand cu o tabara de 3000 de prizonieri in apropierea orasului la sud Umm Qasr. Conform practicilor standard, CICR nu va comenta public asupra tratamentului sau a conditiilor de detentie, dar sunt alte indicii care arata ca detinuti irakieni sunt tratati prost si interogati, incalcand Conventia de la Geneva."[19]

Informatii neoficiale circula insa despre conditiile si practicile intalnite in locurile de detentie. Exista cazuri in care intr-o celula sunt inghesuiti atat de multi oameni incat pot dormi doar cu randul, alti prizonieri sunt inchisi in latrine, conditiile sanitare sunt deplorabile si de multe ori in aceeasi nota se afla si hrana si apa oferita prizonierilor. O mare problema semnalata in toate bazele de detentie conduse de trupe straine este aceea a neintelegerii pe baza diferentei de limba. Ori de cate ori un ordin al temnicerilor vorbitori de limba engleza nu este inteles de irakieni se creaza o situatie de tensiune care de multe ori duce la actiuni  punitive din partea primilor. Printre aceste masuri se regasesc privarea de hrana si apa ori de vizite la facilitatile sanitare, scoaterea saltelelor de pe paturi ori a imbracamintii de pe detinuti.

Toate aceste acte comise in acest vid juridic al centrelor de detentie cad sub incidenta articolului 18 din Conventia de la Geneva referitoare la tratamentul prizonierilor de Razboi. care stipuleaza: "Nici o forma de tortura fizica si psihica sau alta forma de coercitie nu poate fi aplicata prizonierilor de razboi pentru a securiza de la acestia informatii de orice natura. Prizonieri de razboi ce refuza sa raspunda nu pot fi amenintati, insultati sau expusi unor tratamente neplacute sau dezavantajoase."

Se pare ca aceasta este una dintre crizele cele mai acute, care nu isi va gasi deloc usor rezolvarea. Aici se lovesc interesele informationale ale armatei coalitiei conduse de SUA de drepturile garantate unor simplii indivizi. Avand in vedere ca tertipurile juridice folosite de autoritatile SUA impiedica ajutorarea acestor persoane, situatia existenta se va perpetua iar incalcarile vor continua si se vor acutiza. Pe masura ce timpul va trece informatiile privind neregulile din aceste centre de detentie vor incepe sa iasa la suprafata si numarul victimelor va incepe probabil sa creasca. Pana atunci celor incarcerati nu le ramane nimic de facut decat sa reziste cu stoicism si sa astepte momentul in care drepturile garantate de legea internationala, drepturi de care ei beneficiaza, vor fi respectate si de catre fortele coalitiei.

3 Crize medicale

Pe timpul conflictelor armate si imediat dupa incheierea lor una dintre cele mai mari nevoi ale populatiei este nevoia de ingrijire medicala. Irakul se afla insa intr-o criza acuta a sistemului medical, prestarea de servicii medicale fiind mult ingreunata. Acest lucru se datoreaza in principal migratei personalului medical calificat si in al doilea rand se datoreaza unei mutari neinspirate ale fortelor conduse de SUA, care la un moment dat au eliminat taxele de sanatate. Asupra acestei mutari insa a revenit actualul guvern irakian care vazandu-se in imposibilitatea de a platii cadrele medicale si de a procura medicamente a trebuit sa reinstituie taxa.

"Doctorii si asistentele au emigrat in masa, ducand la o exacerbare a lipsei de personal. Sistemul sanitar e in dezordine, in principal datorita absentei unui cadru institutional, a furnizarii intermitente de energie, a apei contaminate si a abuzurilor neutralitati medicale. Ministerul Sanatatii si autoritatile de sanatate locale sunt in imposibilitatea de a face fata acestor provocari, in timp ce activitatile O.N.U. si a ONG-urilor sunt sever limitate."[20]

Aceasta criza este scoasa in evidenta si mai mult de nevoile medicale foarte diverse ale irakienilor care de cele mai multe ori nu se rezolva odata cu vizita la medic. Faptul ca infrastructura irakiana este in plina reconstructie si in principal lipsa apei si a curentului duc la situatii greu de imaginat pentru societatea civila dintr-o tara occidentala. Iesita din comun este situatia disperata a copiilor care mor in spitalele Irakului din cauza absentei echipamentelor de baza, echipamente de maxima necesitate. Se estimeaza ca aproape un sfert de milion de copii au murit de la inceputul ostilitatilor pana in anul 2007 ca urmare directa a conflictului armat si a crizelor medicale ce au urmat.

Pe acesta tema un grup de 100 de doctori alaturi de un grup de avocati internationali au prezentat o lucrare in care sustin ca situatia din spitalele irakiene echivaleaza cu o incalcare a conventiei de la Geneva care cere statelor membre ale coalitiei conduse de SUA, in calitate de forta ocupanta, sa protejeze viata umana. "Copii bolnavi sau raniti care ar putea fi tratati prin mijloace simple, sunt lasati sa moara cu sutele deoarece acestia nu au acces la medicamentele de baza sau alte resurse[]Copii care si-au pierdut mainile, picioarele sau alte membre sunt lasati fara proteze[] Copii cu grave tulburari psihice sunt lasati netratati. Bebelusii sunt ventilati cu un tub de plastic introdus pe nas si mor din cauza absentei unei masti de oxigen, in timp ce alti bebelusi mor din cauza absentei unei fiole cu vitamina K sau a unui ac steril, toate costand aproximativ 95 de pence (1,3 euro n.a.) Spitalele nu au sanse sa opreasca infectiile fatale ce se raspandesc de la bebelus la bebelus din cauza absentei manusilor chirurgicale care costa aproximativ 3,5 pence (5 eurocenti n.a.) perechea"[21]

Save the Children estimeaza ca 50 din 1000 de nou nascuti mor in Irak, una dintre cele mai mari rate ale mortalitatii infantile din lume. Mii de copii mor din cauza lipsei de echipamente ieftine de baza. "Bebelusii nascuti prematur sunt inghesuiti Cate 3 intr-un incubator, cand acesta poate fi gasit. Un incubator costa aproximativ 5000 de Lire (8000 de euro n.a.)"[22]

Doctori de pretutindeni sustin eforturile de garantare a securitatii personalului medical din Irak. Pentru a putea face progrese in acest domeniu si pentru a putea satisface nevoile medicale ale irakienilor este imperativ necesar ca personalul medical sa nu mai fie tinta atacurilor oricareia dintre partile combatante. Nu sunt putine cazurile in care s-a deschis focul asupra ambulantelor sau asupra spitalelor. De asemenea cercuri medicale din intreaga lume fac presiuni asupra autoritatilor militare coalitionale din Irak care ar putea ajuta populatia civila cu nevoi stringente medicale prin transportarea acestora de urgenta cu ajutorul elicopterelor.

O alta problema semnalata si de doctorii din diferite state dar si de civilii irakieni este coruptia. De la acuzele de deturnari de fonduri in valoare de miliarde de dolari destinate spitalelor irakiene pana la micile atentii pe care le solicita doctorii, toate sunt in detrimentul irakienilor ce necesita ingrijiri. O tanara femeie pe nume Aseel, aflata in travaliu de 3 zile, fara medicamente pentru durere si fara doctor a trecut prin momente groaznice datorita sistemului medical corupt. "Familia ei s-a decis ca trebuie internata iar pentru asta erau necesari bani. <Dupa ce m-am despartit de prima bancnota pentru a face rost de benzina de la un vecin, ne-am rugat pentru o calatorie fara primejdie pana la maternitatea Diwaniyah> a declarat sotul lui Aseel. <Din fericire am ajuns in siguranta, dar ne-am intalnit cu palma deschisa a paznicului, atunci m-am despartit de o alta bancnota pentru a putea intra. A durat ceva timp pana am gasit o moasa. Intr-un final o moasa somnoroasa mi-a raspuns rugamintilor si am facut schimb de documente, bancnote si promisiuni. Amin s-a nascut a doua zi. Aseel a contractat o infectie renala serioasa si avea nevoie de antibiotice, dar nu am putut face rost de ele in Diwaniyah. Amin a fost hranit cu lapte praf diluat in apa de la robinet. Nu avem suficienti bani pentru a cumpara lapte pentru bebelusi asadar trebuia sa ne descurcam cu ce aveam>"[23].

Pe langa aceste cazuri in care lipsa unor obiecte medicale de maxima necesitate sau capriciile unor doctori lipsiti de moralitate cauzeaza tragedii mai apar si bolile ce afecteaza un numar mare din populatie, boli cauzate de calitatea proasta a hranei si a apei si de conditiile mizere in care traiesc multi irakieni.

O astfel de boala care datorita numarului de bolnavi a ajuns sa fie o epidemie este holera. In decembrie 2007 Bagdadul se afla in stare de alarma in urma descoperiri a peste 100 de cazuri ale bolii. Aceasta boala era provocata de o bacterie din apa contaminata cu dejectii si are ca simptome deshidratare acuta care, netratata, duce la moarte. Este usor de inteles de ce s-a instaurat panica in Bagdad avand in vedere ca sistemele sanitare ale orasului nu erau pe deplin functionale. Odata cu venirea sezonului ploios riscul contaminarii surselor de apa este cu atat mai mare avand in vedere ca sistemul de scurgere este si el doar partial functional.

"UNICEF a declarat ca 101 de cazuri au fost inregistrate in oras, totalizand 79% dintre toate cazurile noi semnalate in Irak. Nu s-a identificat inca vreo sursa sigura de infectie, dar principala eclava Shia din Sadr City a fost printre cele mai puternic afectate"[24]

Pe masura ce anotimpul ploios se apropie, sistemul de colectare a apei menajere si sistemul de distributie a apei potabile, ambele invechite si avariate de 4 ani de conflict, ridica o noua amenintare pentru populatia lovita deja de criza. Claire Hajaj, o purtatoare de cuvant a UNICEF a spus: "retelele de apa sunt intr-o stare critica. Poluarea apelor potabile de catre ape menajere este probabil cea mai mare amenintare pentru mediu si pentru sanatatea irakienilor - in special a copiilor. Bolile diareice ucid si imbolnavesc cei mai multi copii irakieni exceptand pneumonia. Estimam ca doar unul din 3 copii irakieni se poate baza pe o sursa de apa sigura - cu Bagdadul si orasele din sud cele mai afectate."[25]

Capitanul Richard Dos Santos, atasat la escadrila a 3-a din regimentul al 2-lea Stryker Cavalry, a declarat ca in zona al-Hadar din sudul Bagdadului, pompele menajere erau functionale in proportie de 30 - 40 la suta. "Sunt dejectii langa scoli si exista un risc ridicat de holera si gripa iarna cand rezistenta corpului este scazuta"[26]. ONU a raportat 22 de victime ale holerei anul acesta si aproximativ 4500 de cazuri confirmate, aproape exclusiv in nordul Irakului, in Kirkuk, unde a fost pentru prima data detectata holera in Luna August. S-a raspandit pana in acest moment in peste jumatate dintre cele 18 provincii ale tarii, dar principala grija ramane asupra Bagdadului.