Centralizarea
statului in Peninsula Iberica
Procesul de centralizare va avea loc
in conditiile luptei pentru eliberare de sub ocupatia araba a
poporului spaniol si portughez.
Dupa ce arabii au trecut
stramtoarea Gibraltar si i-au infrant pe vizigoti, pamantul va
ajunge in cea mai mare parte in posesia cuceritorilor care-l vor stapani
si organiza dupa model islamic al statului, respectiv prin trecerea
lui in proprietatea directa a califului. Populatia locala a fost
adusa in stare servila, mai ales taranimea,
formandu-se feudalitatea araba. S-a stabilit in aceasta regiune o
numeroasa populatie de berberi din nordul Africii ce au trecut la
religie islamica, denumiti de populatia locala
crestina cu numele de mauri. Convietuirea cu autohtonii o
lunga perioada de timp va determina crearea unei civilizatii
originale hispano-arabe. Dupa 750 se va intemeia Califatul de Cordoba ca
stat independent de catre omeiadul Abd el Rhaman ce s-a proclamat calif.
Califatul se va dezvolta mai ales in timpul lui Abd el Rhaman (912-961)
dupa care statul va cunoaste o perioada de declin datorata
cresterii puterii unor mari feudali si a anarhiei interne ce vor avea
ca rezultat desfiintarea lui.
La mijlocul secolului al VIII-lea, in
regiunile muntoase din nordul Peninsulei Iberice necucerita de arabi va
lua nastere regatul Asturiilor de unde va porni actiunea de
"recucerire" sau de eliberare (reconquista) de sub stapanirea araba.
In secolele XI-XII au luat nastere mai multe regate printre care cel al
Navarei, Castiliei, Portugaliei si Aragonului. Lupta a fost
sprijinita de intreaga populatie spaniola si
portugheza. Au fost repopulate orasele care primeau importante
privilegii - autonomie locala, militii proprii. In 1805 Castilia a
reusit eliberarea orasului Toledo, important centru comercial, dar
cel mai important succes al fortelor reunite ale Castiliei, Aragonului
si Navarei a fost cel de la localitatea Las Navas de Tolosa (1212), apoi
eliberarile aproape totale a Spaniei sudice cu orasele Cordoba
(1236), Valencia (1238), Sevilla (1248). In fiecare din aceste regate au luat
fiinta adunari reprezentative pe stari numite Cortesuri,
unde pe langa reprezentantii nobilimii si a clerului, un rol
important il aveau reprezentantii oraselor. Cortesurile au colaborat
strans cu regalitatea.
Procesul de eliberare se va incheia in
a doua jumatate a secolului XV prin casatoria in 1469
mostenitorilor tronurilor Castiliei si Aragonului, respectiv Izabela
si Ferdinand. Prin aceasta unificare dinastica, desi
incompleta pentru ca fiecare regat isi pastra propriile
institutii, s-a facut totusi un pas decisiv pentru unificarea
Spaniei. A putut astfel sa se reia cu succes lupta contra arabilor
reusindu-se eliberarea Granadei, (ultima provincie araba) intre anii
1481-1492. S-a pus capat anarhiei interne, iar orasele au fost puse
sub autoritatea regala. Biserica a sprijinit centralizarea statului,
creandu-se in 1478 Tribunalul Inchizitiei. A fost transformat in 1482 in
Consiliul Suprem al Inchizitiei ce avea rolul de a supraveghea actiunea
supusilor si loialitatea lor fata de biserica catolica
si stat.
