Atitudinea lui budha fata de brahmanism

Atitudinea lui Budha fata de brahmanism

Marea majoritate a cercetatorilor budinoligi au cazut de acord asupra faptului ca aparitia Buddhismului, in jurul anului 500 in. Hr., a fost o reactie la vechea religie brahmana. Lucrul acesta este firesc daca tinem seama de faptul ca brahmanismul se incurcase in nenumarate acte ritualice, iar ca o consecinta a acestora si filozofia brahmana se pierdea in nenumarate speculatii de ordin metafizic. O alta trasatura perceputa negativ a societatii indiene cu nefaste repercusiuni mai ales asupra vietii sociale din India, si care se datoreaza tot brahmanismului, a fost si impartirea sociala pe caste.

Consecintele acestei impartiri sociale pe caste se reflecta si in problemele religioase: spre exemplu brahmanii, doar ei, aveau voie sa citeasca si sa interpreteze cartile revelate (sruti), pe cand cei din casta ksatriya aveau voie sa citeasca Vedele, insa nu le era ingaduit sa le si interpreteze. Totusi, din casta ksatriya s-au ridicat filozofi si literati de mare valoare[1]. De amintit aici sunt Buddha si, de asemenea, intemeietorul jainismului, Vardhamana, numit de adeptii sai si Mahavira (marele erou) . Lucrul firesc este ca acesti mari intemeietori de noi religii, socotite ca eretice de catre brahmani, sa se ridice impotriva unor solutii propuse de brahmanism sau mai bine zis a unor invataturi brahmanice, cautand si oferind la randul lor o solutie eliberatoare care sa fie accesibila tuturor oamenilor si care, ca o consecinta a ei, sa aiba un lucru dorit de majoritatea populatiei indiene si anume desfiintarea sistemului de caste.

In cele urmeaza vom purcede la analiza, in linii generale, a atitudinii lui Buddha fata de brahmanism, urmarind sa subliniem diferentele sau ceea ce Buddha a respins din brahmanism, dar si similitudinile sau acele invataturi pe care le-a pastrat si le-a indus in doctrina sa.

In linii mari Buddha a pastrat caracteristicile gandirii filosofico-religioase panindiene "pentru Buddha, ca si pentru majoritatea ganditorilor religiosi indieni de dupa Upanisade, totul este suferinta"[3]. Din capul locului insa trebuie sa aducem urmatoarea precizare: Budismul nu recunoaste autoritatea sacra a Vedelor, substituindu-i acesteia o baza spirituala noua care totusi este influentata de contextul spiritual in care a aparut .

Am aratat mai sus ca si Buddha accepta ideea ca totul este suferinta (dukkha), iar aceasta suferinta este datorata implacabilei legi a karmei. La fel putem arata ca si in buddhism intalnim ideea ca ignoranta (avidya) este prima cauza ca trebuie inlaturata in vederea iesirii din ciclul reincarnarilor (samsara). Diferenta insa apare in momentul in care ajunge la modul inlaturarii acestei ignorante. Astfel, in brahmanism avidya il impiedica pe om sa-si cunoasca identitatea divina Brahman-atman si poate fi inlaturata prin doua lucruri si anume prin cunoastere si prin tehnicile yoga.  In buddhism insa ignoranta este inlaturata doar prin dreapta cunoastere, iar aceasta este obtinuta din invatatura lui Buddha, invatatura care-l face pe om sa descopere faptul ca detasarea de setea de viata duce la eliberarea de suferinta.

Nimic nu este permanent, pentru Buddha totul fiind impermanent (anicca), deci nu exisa un suflet (jiva sau atman) care sa se reincarneze. Ceea ce ramane din om, dupa dezagregarea celor cinci skandhas (cele cinci componente ale omului), este continuitatea faptei. Asa se ajunge la negarea unei identitati Brahman-atman cu valoare soteriologica. Pentru Buddha eliberarea din samsara nu inseamna contopirea cu brahman (caci acesta practic nici nu exista), ci semnifica nirvanizarea. Tot intr-o cuvantare a sa, Buddha arata clar aceste lucruri declarand ca "total absurda" doctrina care afirma ca "acest univers este acest atman; dupa moarte voi fi acela care este permanent, care dureaza, care nu se schimba, si voi exista ca atare in vecii vecilor"[5]. Astfel, singurele realitati sunt suferinta si Nirvana, dupa cum spune un text celebru:

"Nu exista decat suferinta

nu mai exista cel care sufera,

Nu exista agent, numai actul exista.

Nirvana exista, nu si cel

sau aceea care o cauta.

Drumul exista, nu insa si cel

sau cea care-l strabate."

(Vishuddi Magga 16)

promovarea eliberarii din samsara sau din aceasta viata rea este facuta conform filozofiei budiste prin propriile eforturi, pentru Gautama zeii care conform legendelor budiste sunt inferiori celui iluminat, nu joaca nici un rol in procesul soteriologic, ei dealtfel avand o "existenta" ireala. Din aceste motive budismul, nu de putine ori, a fost catalogat drept un sistem filozofic sau moral ateu.

Pentru buddhism, sacrificiile si complicatele ritualuri brahmanice nu-si au rostul, ele nefiind decat o sursa generatoare de incarcatura karmica. In pofida anumitor interpretari occidentale, estetizante sau chietiste, budismul e intai de toate o doctrina a actiunii si responsabilitatii personale[7]. Infruntand brahmanismul, el denunta ca iluzoriu atasamentul excesiv fata de practicile ritualice. In viata prezenta si in cele viitoare devenim ceea ce noi insine facem din noi: propriile roade date de faptele noastre, in conformitate cu o lege necesara, ce nu e alta decat legea lui karman. Intr-o viziune foarte realista si rationala pe aceasta tema, departe de orice imprecizie si facilitate, budismul postuleaza rolul important al faptelor in cadrul predestinarii spre o viata viitoare. Rolul proeminent al actiunii face ca morala sa ocupe un loc insemnat in cadrul budismului, in asa masura incat suntem tentati uneori sa credem ca budismul nu ar fi decat o morala, lucru intru totul neadevarat. Aceasta reglementare a vietii cu totul indispensabila si promovata mai ales in budismul Mahayana nu este nicidecum un scop in sine. Ea insasi se subordoneaza altor doua obiective considerate superioare ei si care au ca finalitate dobandirea nirvanei. Am amintit aici de samadhi, acea disciplina psihosomatica ca pune in practica o anumita psihologie a subconstientului si a inconstientului in relatie cu constientul avand ca finalitate redresarea si remodelarea compusului psihosomatic uman. Iar prajna sau intelepciunea este cea care, jucand un rol esential in cugetarea si tehnicile yogai budiste, duce la nirvanizare.

Si in complicatele probleme filozofice referitoare la cosmogonie, dar mqai ales in nesfarsitele speculatii proprii cugetarii mistice brahmanice Buddha a luat aceeasi atitudine de nepasare: el refuza sa se lase antrenat in polemizarea unor discutii fara rost, fiindca dupa el singurul adevar care merita si trebuie sa fie cunoscut este realitatea suferintei, exersarea invingerii ei si dobandirea Nirvanei. Graitor in aceasta directie este dialogul lui Buddha cu calugarul "Malunkyaputta" cunoscut si descris de Mircea Eliade ca "omul ranit de o sageata otravita"[8].

Acest calugar se plangea de faptul ca Preafericitul a lasat fara raspuns probleme numeroase cum ar fi: cum este universul, etern sau neetern? Finit sau infinit? Sufletul este de aceeasi natura cu corpul sau e deosebit? Exista Tathagata dupa moarte sau nu? etc. Malunkyaputta ii cere maestrului sa-si precizeze gandirea sau, daca nu poate, sa recunoasca ca nu stie sa raspunda. Buddha ai istoriseste atunci povestea cu omul ranit de o sageata otravita. Prietenii si parintii aduc un doctor, dar omul striga: "Nu voi lasa sa mi se smulga din trup aceasta sageata inainte de a sti cine m-a lovit, daca e un ksatriya sau un brahman . , care este familia sa, daca e inalt, scund sau de statura potrivita, din ce oras sau din ce sat se trage; nu voi lasa sa mi se scoata aceasta sageata inainte de a sti cu ce fel de arc s-a tras asupra mea . ce coarda avea arcul . , ce fel de pana s-a intrebuintat pentru facerea sagetii . , cum era facut varful sagetii". Un asemenea om in mod sigur ar muri inainte de a cunoaste toate aceste lucruri, a continuat Preafericitul, tot astfel e si cu soarta celui care ar refuza sa urmeze calea sfinteniei inainte de a fi rezolvat cutare ori cutare chestiune filozofica. De ce oare a refuzat Buddha insa discute acele probleme filozofice? Din pilda avem raspunsul: pentru ca toate acestea nu sunt utile, nefiind legate de viata sfanta si spirituala, neaducandu-si contributia la dezgustul pentru lume la detasare, la incetarea dorintei, la pace, la patrunderea profunda ce duce la iluminare, la starea de bodhi.

Se vede deci ca Buddha opune speculatiilor brahmanice doctrina sa simpla conform careia lumea nu este creatia zeilor sau a vreunui zeu suprem ca in crestinism sau islamism, ci este creata continuu de fortele (karman) oamenilor, iar eliberarea consta in incetarea suferintei tocmai prin detasarea de dorinte. Cu tot noianul de idei noi reformatoare aduse de Buddha totusi yoga budista a preluat anumite tehnici de meditatie din yoga existenta pana in zilele acelea. Aceasta preluare s-a facut in scopul folosirii lor pentru a obtine starea de neconditionat de a renaste la o viata mistica facand posibil accesul la Nirvana[9].

Explicatia acestui fapt se vadeste din aceea ca Buddha a avut contact cu unul din marii invatati ai vremii sale ce practica Samkhya-yoga[10], lucru care-l face pe Mircea Eliade sa afirme ca "Buddha s-a inaltat pe terenul yogai; gandirea i s-a format in lumea yogai, oricate noutati ar fi putut absorbi" .

Daca Buddha preia partea practica din Samkhya-yoga, totusi el refuza sa accepte speculatiile lor teoretice, dintre care ideea de purusa si cea de isvara[12] (denumire data Dumnezeului yoghin).

Incheind principalele opozitii ivite intre buddhism si brahmanism, vom conchide cu ipoteza lansata de E. Valea in lucrarea "Crestinismul si spiritualitatea indiana", care, referitor la anumite episoade asemanatoare din viata lui Buddha si cea a lui Iisus, are o interesanta teorie dupa car aghiografii budisti, inspirati din mesajul Evangheliei aduse de primii misionari crestini in India, ar fi inserat aceste episoade in biografia lui Buddha. Facand precizarea ca primele biografii ale lui Buddha au fost scrise abia prin secolul IV d. Hr., incheiem aici disertatia noastra facuta la asemanarile si deosebirile existente intre buddhism si brahmanism.