Alexandru cel Mare - istorie, cuceriri

Alexandru cel Mare

Izvoare si istoriografie

Este un fapt bine cunoscut ca traditia literara antica asupra lui Alexandru este dominata de doua tendinte diferite: pe de o parte atitudinea panegirica, in favoarea lui Alexandru; pe de alta parte, atitudine astoica, care sustine ca faptele macedoneanului s-ar datora soartei si nu propriilor sale calitati.

Aceeasi tendinta se observa si in izvoarele monumentale. Daca marele sculptor Lysippos infatiseaza tipul ideal, suprauman, tipul eroului Alexandru, imagistica alexandrina va inlatura toate trasaturile eroizante.

Daca ne referim la izvoarele documentare, ele sunt putine la numar si fragmentare. Exista cateva inscriptii pe care le gasim in Syll. I 238, 272, 277, care contin scrisori sau documente ale lui Alexandru.

Ephemeridae reprezinta un fel de jurnal al curtii si al expeditiei lui Alexandru. Mentiuni despre acestea gasim la Arrian si la Plutarch. Existenta lor si calitatea lor de izvor istoric sunt inca obiecte de controversa. Ele ar fi reprezentat o expunere zilnica a vietii si activitatii lui Alexandru de catre Eumenes din Kardia si Diodotos.

Exista documente cartografice, marturii despre ele oferindu-ne Strabon. Este mentionata, de asemenea,la unii istorici antici, corespondenta lui Alexandru. Autenticitatea acesto scrisori este insa controversata.

Din traditia literara primara, trebuie mentionat Kallisthenes care trateaza evenimentele din 334 i.Hr. pana la batalia de la Gaugamela, intr-o lucrare panegirica, favorabila lui Alexandru. Scrierea sa a fost cunoscuta de Polybios, 12. 17 u., care l-a criticat insa sever pentru incompetenta sa in afacerile militare.

Dispunem si de o serie de lucrari, pastrate fragmentar, ale unor autori contemporani cu Alexandru, dar care au scris dupa moartea acestuia: Ephippos din Olynthos; Marsyas din Pella, fratele lui Antigonos Monophtalmos, cu o lucrare favorabila lui Alexandru; Onesikritos din Astypalaia (des utilizat de autorii mai tarzii).

Ptolemaios, fiul lui Lagos, a scris dupa 306 i.Hr. o lucrare despre Alexandru, considerata de multi specialisti drept ce mai importanta. Ea nu s-a pastrat, dar o regasim in traditia ulterioara. F. Jacoby, E. Kornemann, H. Stasburger au propus reconstituirea istoriei lui Ptolemaios, pe baza fragmentelor ramase in alte scrieri. Aceasta actiune este foarte dificil de realizat. Sigur ca aceasta lucrare a lui Ptolemaios este si ea, mai cu seama ca e fragmentar trasmisa, supusa criticii. Dupa parerea lui Bengtson, ne aflam in fata 'unei imagini cu adevarat regale a amrelui monarh, o imagine excelenta prin amanuntele concrete si exacte, prin respectul fata de adevarata imagine, realizata de Ptolemaios in esenta, intemeiata pe amintiri personale si in parte pe efemeride'.

O alta lucrare importanta pierduta, apartine lui Aristobulos din Kassandreia, participant la expeditiile lui Alexandru. El va scrie abia la inceputul secolului al III -lea i.Hr., utilizand pe Ephippos, Onesikritos, Kleitarchos si propriile sale amintiri.

Scrierea lui Kleitarchos este o opera romanesca, ea realizand punctul de plecare al asa zisei 'vulgata' despre Alexandru, ce se va regasi la  Curtius Rufus, Pompeius Trogus, Justinus, Diodorus. Istoricul englez W.W. Tam considera ca exista si o scriere a unui mercenar grec din serviciul lui Dareios, lucrare ce ar sta la baza cartii 17 a lui Diodorus.

Din traditia literara secunda, trebuie sa amintim pe Q. curtius Rufus. Timpul cand a redactat istoria sa despre Alexandru este controversat, fiind plasat intr-un larg interval intre Augustus si Severi. Rufus are o opera putin valoroasa, din care lisesc inceputul, cartile 1 si 2 si parti din cartile 5, 6, 10.

Arrian din Bithynia a scris Anabasis Alexandri pe la jumatatea secolului II d.Hr. Aceasta reprezinta o opera intemeiata pe solide cunostinte istorice,militare si etnografice. Arrian detinea o solida pregatire in domeniul stiintelor naturii, a fost ofiter si functionar roman, guvernator al provinciei Bithynia. Silul sau este xenofonteian. El va incerca in prefata sa clarifice si sa separe sursele. A vorbit astfel despre o buna traditie cunoscuta de operele lui Aristobulos si Ptolemaios. Arrian a scris si Indica, care are la baza lucrarea amiralului lui Alexandru, Nearchos.

Plutarch, Vita Alexandri, nu este o opera istorica, ci o biografie marcata de judecati de valoare, moralizatoare, inspirate de conceptia peripatetica. El marturiseste ca ar fi avut la dispozitie o colectie de scrisori ale lui alexandru.

O asemenea exceptionala personalitate a atras atentia istoriei asupra sa,lasand la o parte ceea ce s-ar putea constitui in imitatio Alexandri de catre Hannibal, Caesar si unii imparati romani.

B.G. Niebuhr il considera pe Alexandru, sub impresia contemponului sau Napoleon, un comediant si un jefuitor in stil mare. La putin timp, in 1833, J. Droysen a dat o vie imagine a marelui rege in lucrarea sa Istoria lui Alexandru cel Mare, ce va sta la baza conceptiei sale originale despre geneza unei epoci in istoria antica prin Alexandru. J. Beloch, credincios conceptiei sale colectiviste, a incercat sa diminueze meritele lui Alexandru, accentuand pe cele ale tatalui sau Filip al II -lea. prin publicarea in 1927, a istoricilor lui Alexandru in cadrul marii colectii a lui F. Jacoby, Fragmenten der griechischen Historiker, si in 1926 de catre H. Barve a lucrarii sale fundamentale Das Alexanderreich auf die prosopographischen Grundlagen I-II, cercetarea asupra lui Alexandru a dobandit o necesara baza documentara riguroasa.

Wilcken, in 1931, a scris lucrarea Alexandru cel Mare, oferind o imagine bine documentata, intemeiata pe opera lui Arrian. G. Glotz, R. Cohen, P. Roussel, Schachermayr, W. Will, G. Wirth, A. Weigall sunt autorii contemporani cei mai importanti, care s-au ocupat de Alexandru in cadrul unor sinteze generale sau prin realizarea de lucrari monografice. La noi, a aparut recent o excelenta monografie, semnata de Al. Suceveanu.

Primii ani ai domniei (336-334)

Droysen spune ca numele lui Alexandru inseamna sfarsitul unei epoci in istoria universala si inceputul alteia noi.

Nascut in 356 i.Hr., Alexandru s-a urcat pe tron in 336 i.Hr. Nu a avut relatii stranse cu tatal sau, datorita raporturilor tensionate dintre tatal sau si mama sa, Olimpia, descendenta a casei rgale din Epir. El spunea ca ii datoreaza lui Filip faptul ca traieste, iar lui Aristotel faptul ca stia cum sa traiasca. Urcarea sa pe tron a fost opera generalilor tatalui sau si in primul rand a lui Antipatros si Parmenion. Dupa un obicei cunoscut, Alexandru va lichida, sub pretextul asasinarii lui Filip, pe eventualii pretendenti la tron.

Obiectivul lui Alexandru era acela de a purta razbiul impotriva persilor, de aceea, pentru a-si asigura frontiera nordica, in anul 335 i.Hr. a intreprins o campanie impotriva triballilor si illyrilor, ajungand chiar sa traverseze Dunarea impotriva getilor.

La zvonul ca Alexandru ar fi murit in campanie, polisurile grecesti se rascoala, dar, cu o rapiditate uluitoare, el a aparut in Hellada si a cucerit Theba, pe care o distruge complet, cu exceptia templelor si a casei poetului Pindar, punand capat revoltei.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Primele cuceriri in Orient

(334-331 i.Hr.)

In anul 334 i.Hr., Alexandru trece Hellespontul si incepe razboiul antipersan. Campania a inceput in conditii financiare precare. Tezaurul fiind complet gol, el pleaca doar cu 70 talanti, la care se adauga alti 200, luati ca imprumut de razboi. Armata era alcatuita din 30.000 infanteristi, 5000 calareti, Liga de la Korinth contribuind cu 7000 infanteristi, 600 calareti si 160 de corabii.

Regent a ramas Antipatros cu 12.000 infanteristi si 1500 de calareti, generalul purtand titlul de 'strateg al Europei' si loctiitorul lui Alexandru in Liga de la Korinth.

De cealalta parte, Imperiul Persan il avea in frunte pe Dareios al III -lea Kodomanos, urcat pe tron in anul 336 i.Hr. Desi era un om energic, Achemenidul nu era personalitatea, ceruta de gravitatea evenimentelor ce se anuntau. Armata persana putea conta pe un numar mare de mercenari greci, condusi de Memnon si Mentor si pe nucleul alcatuit din trupele de persi. Flota persana numara cca. 400 de ance de razboi. In schimb, Imperiul dispunea de mari resrse financiare.

In primavara anului 334 i.Hr., Alexandru jertfeste la Troia inaintea declansarii operatiunii militare propriu-zise. Memnon propune pustiirea Asiei Mici si deschiderea unui front in Hellada. Satrapii persani orbiti de aparente si impozanta lor forta militara au ignorat acest consiliu rational.

La Granikos, Alexandru obtine o superba victorie cu falanga oblica. Singurii care au rezistat au fost mercenarii greci. Cei cazuti prizonieri au fost trimisi de Alexandru la munca fortata in Macedonia, pentru ca au luptat impotriva hotararii Ligii de la Korinth si impotriva Helladei.

Este interesant insa ca teritoriul cucerit il va organiza ca teritoriu al regalului Macedoniei. Orasele grecesti din Asia Mica vor apartine nu Ligii de la Korinth, ci imperiului pe care Alexandru incepuse sa-l fondeze.

In iarna anului 334-333 i.Hr., Alexandru isi instaleaza tabara la Gordion. In primavara anului 333 i.Hr., Dareios accepta planul lui Memnon din Rhodos, care era amiralul flotei persane, de a deschide un front in Europa. Memnon a cucerit Chios, dar va muri din cauza unei boli. Prin aceasta, Alexandru a scapat de un redutabil adversar. Disparand Memnon, Dareios al III -lea renunta la acest plan si, preluand personal comanda, se hotaraste sa dea batalia pe uscat, concentrandu-si trupele la Babilon.

Cele doua armate se von confrunta la Issos, in noiembrie 333 i.Hr.[1], unde Alexandru obtine o victorie impresionanta. In urma ei, Macedoneanul s.a proclamat rege al Asiei. In anul urmator, in august, dupa 7 luni de asediu cucereste orasul Tyr, iar in noiembrie 332 i.Hr., va cuceri, fara mare opozitie, si Egiptul.

La inceputul anului 331 i.Hr. va intemeia o colonie, Alexandria, la gurile Nilului, care va deveni cel mai important si cel mai mare oras al lumii hellenistice. Intreprinde o expeditie catre oaza lui Ammon, Siwah, unde preotii il proclama fiul lui Ammon, fapt care a provocat o mare impresie asupra tanarului rege.

Egiptul primeste o organzare separata, el nefiind organizat ca o satrapie. Alexandru va incredinta administratia civila la doi egipteni, finantele grecului Kleomenes din Naukratis, iar armata este pusa sub comanda unui general macedonean.

Dupa organizarea Egiptului, Alexandru trece iar in Asia, indreptandu-se spre inima Imperiului Persan. La 1 octombrie 331 i.Hr., in batalia de la Gaugamela il infrange definitiv pe Dareios.

Dupa victoria de la gaugamela, armata macedoneana il va proclama pe Alexandru drept rege al Asiei. Desi razboiul nu se terminase, Alexandru incepe organizarea imperiului pe principiul impartirii administratiei civile intre nobilii persi si incredintarea puterii militare macedonenilor. Alexandru va ocupa Susa si Persepolis, ultima fiind incendiata ca razbunare pentru sacrilegiul lui Xerxes.

Cucerirea Iranului Oriental

si a

Indiei Occidentale

(330-325 i.Hr.)

In primavara anului 330 i.Hr., la Ekbatana, Alexandru rasplateste regeste contingentele Ligii de la Korinth si le trimite in patrie. Cu aceasta el sublinia limpede ca expeditia impotriva persilor ramanea, pentru perioada urmatoare, o problema strict macedoneana.

Urmatoarele campanii aveau rolul de a desavarsi, pe de o parte, cucerirea Imperiului Persan, iar pe de alta, capturarea lui Dareios pentru ca altfel razboiul nu se putea considera incheiat, daca acesta avea inca libertatea de actiune.

Aceasta din urma problema este rezolvata insa de anturajul lui Dareios, care l-a asasinat in 330 i.Hr. pe ultimul Achemenid. Din acest moment, Alexandru s-a considerat mostenitorul de drept al Achemenizilor, chiar daca unul dintre asasini, satrapul Bessos, s-a proclamat rege sub numele de Artaxerxes al IV -lea.

Intre 330-327 i.Hr., s-au desfasurat campanii pentru ocuparea Iranului, lupte care au reprezentat, cei mai grei ani de razboi ai lui Alexandru ca general, cand el a luptat fara armata, tactica si multi dintre generalii lui Filip. A fost un razboi popular, purtat de armata lui Alexndru impreuna cu multi persi. Va cuceri nordul Afganistanului, Buchara, Turkestanul, ajungand pe Iaxartes (Sir-Daria). Au fost intemeiate numeroase colonii cu numele Alexandria, in care Alexandru si-a plasat garnizoane. Tocmai aceste campanii sugereaza valoarea personala si geniul sau militar. Este interesant de notat si faptul ca, initial, cuceritorii nu si-au dat seama car de departe au ajuns pentru ca aveau reprezentari geografice deformate, ei confundant Muntii Hindukus cu Muntii Caucaz.

In acest rastimp, s-au produs tulburari in cadrul armatei macedonene din Persia. Incercarea de adptare a elementelor persane de catre Alexandru, preluarea costumului persan si a ritualurilor persane au provocat mania macedonenilor. In 330 i.Hr., Alexandru a inabusit 'complotul pagilor' si a executat pe fiul lui Parmenion, Philotas. Doi ani mai tarziu, intr-un acces de manie, Alexandru l-a ucis pe Kleitos cel Negru, prietenul sau si fiul doicei sale.

Incepand cu anul 327 i.Hr., Alexandru incepe expeditia indiana. In cursul inaintarii, il va invinge pe Poros,cel mai mare dinast de pe cursul Hindaspesului. Va atinge apoi Hyphasis, bratul estic al Hindusului, ordonand construirea unei flote, pentru a cobora pe Hindus.

Afla insa ca la rasarit de Hindus se afla un fluviu si mai mare, socotit a fi capatul lumii. Wilcken crede, pe buna dreptate, ca aici trebuie sa vedem gandul lui Alexandru de a cuceri lumea. Planul acesta insa n-a putut fi pus in aplicare pentru ca s-a produs ceea ce s-ar putea numi un accident constitutional: armata a refuzat sa-l urmeze.

In noiembrie 326 i.Hr., Alexandru a hotarat sa coboare pe Hindus, calatorie care s-a incheiat in august 325 i.Hr. Navigatia a durat 10 lui, Alexandru inaintand pe fluviu la borul unei corabii, armata sa de peste 120.000 de oameni insotindu-l pe maluri. Dupa aceasta calatorie, armata macedoneana atinge varsarea Hindusului in Oceanul Indian. Intoarcerea in Babilon s-a facut pe trei cai: o parte a armatei este imbarcata pe flota, sub comanda lui Nearchos, o alta parte il urmeaza pe Alexandru printr-o teribila zona desertica; al treilea grup a urmat o cale mai nordica, mai accesibila.

Succesul expeditiei lui Nearchos care a strabatut Oceanul Indian de la Hindus si pana in Golful Persic, urcand pe Eufrat pana la Babilon, se pare ca i-ar fi dat ideea lui Alexandru de a intreprinde o mare expeditie in Occident, pana la Gibraltar, pentru a cucerii intreaga oikumene.

In 324 i.Hr., Alexandru organizeaza si consolideaza Imperiul, numind satrapi macedoneni din est, in locul celor persani si indieni. A reprimat pe cei din vest care recrutau mercenari si incercau sa-si sporeasca competentele.

Sfarsitul lui Alexandru

Dupa infrangerea revoltei Spartei de catre Antipatros, Hellada va cunoaste o perioada de pace si prosperitate. Atena aflata sub administratia financiara a lui Lykurgos, traieste inca o data timpul unei impotrante infloriri economice: flota are peste 400 de nave, iar comertul este activ si profitabil.

Intre timp, in 324 i.Hr., Alexandru emite doua decrete in Susa. Unul privea adorarea sa ca zeu de catre helleni, ceea ce nu a provocat probleme pentru ca apoteoza stapanitorului care era in viata isi avea originea in gandirea greaca si nu in treditile vechiului Orient. Astfel, in primavara lui 323 i.Hr., trimisii greci il intampina pe Alexandru la babilon, incoronati ca preoti pentru adorarea unei divinitati. Al doile a decret stipula reintoarcerea exilatilor, ceea ce a provocat mare tulburare in Hellada, fiind considerata ca o incalcare a statutului Ligii de la Korinth, care garanta libertatea si autonomia fiecarui contrahent.

La 13 iunie 323 i.Hr., datorita unei boli necunoscute, Alexandru, cel mai mare cuceritor din istoria lumii, murea la Babilon.

Posteritatea lui Alexandru cel Mare

Fara indoiala ca aceasta personalitate este una dintre cele mai fascinante din istoria universala. El a atras atentia in mod firesc nu numai contemporanilor cai, ci si posteritatii. In legatura cu aceasta posteritate exista o intinsa literatura, exista reuniuni stiintifice consacrate evolutiei imaginii lui Alexandru etc.

Dificultatea majora in conturarea acestei extraordinare si tulburatoare personalitati consta, pe de o parte, in insesi faptele care au uimit pe contemporani si pe urmasi, iar pe alta in varietatea lor.

Este un paradox ca despre aceasta atat de cunoscuta si incitanta forta creatoare de istorie avem atat de putine date sigure si ami cu seama ne lipseste o expunere contemporana sau chiar apartinand unei traditii literare tarzii, dar care sa fie intemeiate pe surse autentice. Cum spuneam, traditia istorica antica despre alexandru cuprinde peste 100 de nume si titluri, dar aproape toate sunt fragmente, multe din ele nesemnificative. Caracterul complex al personalitatii lui Alexandru a starnit intre contemporani pasiuni diferite, de la admiratie si divizare pana la ura. Probabil ca asa cum se intampla intotdeauna, chiar si la cei care l-au admirat si s-au straduit si si-au propus sa-l infatiseze pe adevaratul alexandru, apropierea prea mare in timp de el, fascinatia exercitata de acesta i-a covarsit astfel incat nu e de mirare ca oamenii din imediata lui apropiere precum Ephippos din Olynthos sau Onesikritos, comandantul corabiei regale, au reprezentat prin exagerare pe Alexandru, hranind dupa aceea o literatura care il va plasa pe Macedonean in domeniul mitic al fabulosului.

Eforturile facute de Nearchos si de Aristobulos de a corecta si de a aduce la dimensiunile reale personalitatea lui Alexandru nu au avut prea mult succes. Unul dintre ultimii istorici ai lui Alexandru si autorul unui studiu amanuntit asupra operei lui Ptolemaios, G. Wirth, observa, privitor la acesta din urma, cateva trasaturi fundamentale care se vor gasi, in mare parte, in traditia literara despre Alexandru, inspirata de succesorii lui politici, diadohii si epigonii.

El aprecia ca 'ramane problematic daca si incat succesorii lui Alexandru puteau fi interesati in transmitrea unei imagini pozitive despre marele macedonean'. Ptolemaios proclamase destramarea imperiului lui Alexandru. Kassandros a distrus dinastia lui Alexandru prin asasinarea mamei lui Alexandru, a sotiei si a fiului acestuia. Este foarte posibil ca o reprezentare oficiala a unei imagini deformate sau ireale a lui Alexandru sa fi fost expresia tocmai a acestei atitudini a succesorilor lui Alexandru care voiau sa-si justifice astfel conduita.

Dupa parerea lui Wirth[2], 'opera redactata de Ptolemaios trateaza doar pe strategul Alexandru, lasand deoparte cu grija toate problemele majore ale personalitatii, ale gandirii politice a lui Alexandru si cautand astfel sa-si apere propriile actiuni'.

Urmeaza o alta fateta a istoriografiei despre Alexandru, aceea care are la baza conceptiile filosofiei peripatetice, stoice, si retorice, care, intersata de a cauta modele pentru a usura invatacelului intelegerea opozitiei dintre virtute si viciu, dintre bine si rau, gasea cu usurinta exemple sugestive in personalitatea lui Alexandru. Astfel, incet, incet, s-a ajuns ca de la interesul sistematic si concret pentru omul Alexandru, pentru generalul si regele Alexandru, sa se evolueze la creare de anecdote.

Nici Arrian, cu toate eforturile lui de a incerca sa contureze o imagine reala a lui Alexandru, nu a reusit sa evite aceasta tendinta, nu a reusit sa iasa din conceptia filosofica stoica, dominanta la acea vreme, si astfel, imaginea pe care el ne-o ofera despre Alexandru este imaginea stapanitorului, asa cum era ea formulata in epoca Imperiului Roman, in fapt o imagine provenita tot din lumea greaca, dar din acea lume posterioara lui Alexandru, adica din acel climat intelectual hellenistic care a deformat imaginea lui Alexandru.

Sigur se poate discuta la nesfarsit despre intentiile politice si organizatorice ale lui Alexandru, in legatura cu imperiul creat de el. Se pune intrebarea: cat din aceste intentii ale sale aveau legatura cu realitatea si,  mai cu seama, cat din intentiile lui Alexandru din conceptia lui despre organizarea imperiului se vor gasi in actiunile diadohilor?

Traditia literara a notat foarte multe din faptele care priveau firea si manifestarile omului Alexandru. Pe baza acestor insemnari fragmentare, deformate fie de admiratie, fie de ura, fie de distanta prea mare in timp, fie de o conceptie filosofica care impune o anumita optica, istoriografia moderna s-a straduit sa desluseasca cateva din trasaturile omului Alexandru.

Sigur ca ereditatea era in mod firesc un cuvant important aici. Tatal sau, Filip al II -lea ii uimea pe greci prin inteligenta lui superioara, prin capacitatea lui diplomatica, dar, in acelasi timp, ii contraria si prin ceea ce sar putea numi apucaturi primitiv-barbare, cu o aplecare deosebita fata de vin, fata de petreceri in general. De cealalta parte, mama sa Olimpia, o fire extraordinar de pasionala, dominata de afecte, era adepta cultelor naturiste orgiastice ale lui Dionysios, sub aspectul lor thraco-illyric.

Desigur, cu aceasta mostenire, Alexandru a parut de la inceput neobisnuit. In acelasi timp, viata dura pe care a dus-o, nesiguranta vietii, pentru ca tatal sau a avut ti alte sotii si pentru ca nu era bine stabilit principiul succesorului al tron, au influentat aceasta viata activa l-a detreminat sa faca fata situatiilor neprevazute, astfel incat, la 20 de ani,cand s-a urcat pe tron, el s-a manifestat d la inceput ca un general si om politic, ca si cum ar fi avut in fata o experienta de zeci de ani.

Un alt element care a jucat un rol important in viata lui Alexandru a fost acea idee implantata in mentalul sau de Olimpia ca el era de origine divina, idee care i s-a intarit dupa vizita in oaza lui Ammon, cand el a fost incredintat ca este fiul lui Zeus.

Multe din faptele regelui Alexandru nu reprezinta ceea ce s-ar crede la o prima vedere: numai actiuni calculate, aparat propagandistic si credinta sincera in tot ceea ce facea. Nu trebuie ignorata influenta lui Aristotel, desi se pare ca intre ei lucrurile nu au fost tocmai idilice cum se crede. Aristotel a fost dascalul cel mai nimerit ales  de Filip pentru acest copil neobisnuit si plina de manifestari stranii, uneori, pentru cei din jur.

Toate la un loc l-au facut pe Alexandru sa se creada fiul Zeus, egal al lui Herakles si in acelati timp coborarea din Achile, pe care casa regala a Olimpiei il revandica drept stramos. Toate acestea explica, crede Wirth, multe din actiunile, multe din intamplarile din timpul campaniilor, forta sa exterioara, rezistenta fantastica la efort fizic si psihic.

Posteritatea lui Alexandru este si ea rezultatul diverselo influente. Este interesant ca in lumea greaca, datorita raporturilor dificile ale lui Alexandru cu polisurile grecesti, au existat destule voci critice. Este interesant ca marii regi hellenistici nu l-au adoptat pe Alexandru ca model sau cel putin n-au facut-o in mod explicit. Este de discutat, de asemenea, daca Antigonos Monophtalmos, in  incercarea lui de a si-i supune pe ceilalti diadohi si Seleukos, care in 280 i.Hr. ramasese singurul diadoh in viata si se gandea sa-si supuna intregul imperiu fondat de Alexandru.

Aceasta retinere se poate explica prin faptul ca, daca Alexandru se gandea la o asa-zisa omogenizare etnica, toti diadohii lui au respins ideea, ei fiind promotorii unei politici de macedonizare.

Alexandru ca model apare tarziu. Il vom regasi la un Mithridates al VI -lea Eupator, regele Pontului, regat aparut relativ tarziu, creatia unei arstocratii cu mult amestec iranic, dar care afisa o cultura si moravuri hellenice.

Posteritatea lui Alexandru a avut cea mai consistenta si mai favorabila acceptare la Hannibal, Caesar, Pompeius, Antonius, apoi Traian, Septimius Severus, Caracalla, Iulianus Apostata. O oarecare retinere se observa in vremea lui Augustus, dar numai in ceea ce priveste personalitatea lui Alexandru, nu si in politica sa imperiala, pentru ca, ce urmarise Alexandru prin hellenizare, urmarea si Roma prin romanizare.