Probleme ale statisticii ca stiinta - revolutia stiintifica contemporana si statistica

Probleme ale statisticii ca stiinta

1. INTRODUCERE

INTRODUCERE

NOTIUNI FUNDAMENTALE ALE STATISTICII

1.1. Revolutia stiintifica contemporana si statistica

Revolutia stiintifica si tehnica contemporana se caracterizeaza printr-o dervoltare exponentiala a stiintei atat in profunzime, cat si ca sfera de cuprindere a fenomenelor ceea ce face ca volumul informatiilor stiintifice sa se dubleze intr-un interval de timp de aproximativ un deceniu. Concomitent cu dezvoltarea si aprofundarea ei, stiinta este supusa si unui amplu proces de diversificari? Dupa estimatiile unor reputati oameni de stiinta ar exista in prezent peste 1500 de discipline stiintifice. in aceste conditii, intrepatrunderea dintre stiinte este inevitabila iar colaborarea dintre ele este o necesitate obiectiva pentru progresul fiecarei stiinte. De aceea, cercetarea stiintifica in epoca noastra are un pregnant caracter interdisaplmar, caracterizat de faptul ca la elaborarea uneia si aceleiasi teme de cercetare stiintifica participa oameni de stiinta de specialitati dnente. Pietre An°er [6] arata ca 90% din savantii si cercetatorii stiintifici care au existat de la inceputul dezvoltarii stiintei sunt acum in viata. De la aparitia primei reviste in anul 1665 si pana in prezent, numarul de reviste stiintifice si tehnice a crescut in progresie geometrica.

'O caracteristica esentiala a stiintei contemporane, care s-a impus in ultimele decenii ca o realitate de maxima importanta, o constituie corelatia tot mai intensa dintre dezvoltarea stiintei si cresterea economica. Cuceririle stiintei si tehnicii au determinat mutatii importante in toate sectoarele de activitate sociala si cu deosebire in sfera productiei materiale si a serviciilor. Nivelul invatamantului si al cercetarii stiintifice conditioneaza astazi intr-o masura tot mai mare gradul de eficienta si de competitivitate al economiei. Cunoasterea este putere - knowledge is power - spunea filozoful englez Francis Bacon (1561-1626) acum patru secole.

Potentialul stiintific si tehnic al unei natiuni constituie o conditie importanta a insasi independentei ei. Referindu-se la aceasta problema fundamentala a lumii contemporane, Rene mheu [120, p.184] arata ca dobandirea independentei economice de catre natiuni nu este nicidecum posibila, daca potentialul'ei stiintific si tehnic ramane sub un prag minim, Fizicianul german Werner Heisenberg (1901-1976), unul dintre intemeietorii mecamcu cuantice, membru de onoare al Academiei Romane si laureat al Premiului Nobel (1932), arata: 'intreaga noastra viata depinde, fie ca suntem de acord fie ca nu, de stiinta, si anume intr-o masura pe care mai inainte cu greu ne-am fi putut-o imagina. Cercetarea stiintifica nu mai este ornamentul cultural al vietii - desi ar putea fi si aceasta - ci reprezinta samanta din care mai tarziu vor putea creste bunastarea economica, buna organizare a statului, sanatatea politica si multe altele'[S5, P-211]. '

Reducerea decalajului stiintific dintre natiuni este cu atat mai importanta, cu cat astazi se apreciaza ca el este generatorul tuturor celorlalte decalaje care se manifesta in lumea contemporana.

O alta tendinta in dezvoltarea stiintei si tehnicii contemporane, cu implicatii importante in activitatea economica si sociala, o constituie reducerea din ce in ce mai pronuntata a intervalului de timp dintre momentul aparitiei unei descoperiri stiintifice si momentul materializarii ei ifttr-o realizare efectiva, Astfel, de la construirea primei masini rudimentare, care producea miscare de rotatie cu ajutorul aburului, realizata de catre matematicianul grec Heron din Alexandria in seci i.e.n. si pana la masina cu aburi perfectionata a mventatorului scotian James Watt (1736-1819), brevetata in 1769, s-au scurs aproape doua milenii; de la descoperirea principiului fotografiei (1727) pana la realizarea ei practica (1839) s-au scurs 112 ani; 56 de ani pentru telefon (1820-1876), inventat de cercetatorul american Alexander Graham Bell (1847-1922); 35 de ani pentru radio (1867-1902); 15 ani pentru radar (1925-1940); 12 ani pentru televiziune (1922-1934); 10 ani pentru reactorul nuclear (1932-1942); 6 ani pentru bomba atomica (1939-1945) etc.

Aceste trasaturi ale stiintei contemporane ridica un grad sporit de dificultate in definirea fiecarei stiinte in parte, in delimitarea riguroasa a obiectului lor de studiu, precum si in precizarea metodelor proprii de cercetare. Unul si acelasi fenomen sau ansamblu de fenomene este cercetat de catre diferite stiinte din puncte de vedere diferite. insasi reprezentarea clasica a stiintei particulare care, potrivit logicii formale, reprezinta o disciplina stiintifica cu un obiect, cu o metoda si legi proprii, este pusa in discutie tot mai mult. Una si aceeasi stiinta poate deveni, intr-un anumit context, metoda pentru alte stiinte, fiind folosita - alaturi de alte metode - la realizarea scopurilor ei cognitive. Caracterul dual al acestor stiinte - de a fi stiinta si metoda in acelasi timp - a fost pus ih evidenta de mai mult timp. Acest caracter il poarta filozofia, logica, matematica, cibernetica si statistica. Statistica, fiind o stiinta de sine statatoare, este utilizata tot mai mult in epoca moderna ca o metoda de cercetare de catre aproape toate celelalte stiinte particulare.

/Dezvoltarea rapida si diversificata a stiintei in epoca contemporana, concretizata in cresterea gradului ei de participare la realizarea procesului de cunoastere a naturii, societatii si gandirii umane, a determinat aparitia si

cristalizarea unor noi stiinte, care studiaza fie diferite forme de miscare ale fenomenelor colective, fie unele laturi comune ale acestora, intre care se situeaza si statistica.

Existenta obiectiva a unor fenomene de tip colectiv (colectivitati) ale caror proprietati nu pot fi cunoscute decat la nivelul intregului, a impus statistica ca o disciplina stiintifica indispensabila pentru studierea colectivitatilor,

in conditiile actuale, cand dezvoltarea stiintelor sociale cat si dezvoltarea matematicii au atins un nivel relativ ridicat, procesul matematizarii este un proces obiectiv, care contribuie la dezvoltarea si aprofundarea cunoasterii stiintifice in toate domeniile.

De aceea, folosirea matematicii in stiintele sociale si economice nu trebuie inteleasa ca un 'import' de metode, uneori neadecvate domeniului respectiv, ci trebuie sa rezulte din aprofundarea cunoasterii acestuia, din perfectionarea mijloacelor si metodelor stiintifice utilizate si aceasta se realizeaza prin intermediul statisticii.

1,2. Din istoria statisticii

Folosirea statisticii ca instrument de cunoastere a vietii sociale nu este de data recenta. Ca forma de evidenta a populatiei si bunurilor materiale, statistica a fost utilizata din cele mai vechi timpuri. in dezvoltarea ei s-a format ca o disciplina stiintifica autonoma intr-un indelungat proces istoric, conturandu-si treptat aria de investigatii si perfectionandu-si in mod continuu notiunile, categoriile, metodele, procedeele si tehnicile de cercetare. Ca activitate practica istoriceste atestata, statistica dateaza de aproximativ sase milenii, iar ca teorie a statisticii - ca stiinta -de peste trei secole.

Asa dupa cum istoria unei tari nu poate fi scrisa decat bazandu-se pe istoria economiei tarii respective, tot asa istoria economiei nu poate fi scrisa fara a se sprijini pe istoria statisticii, singura in masura sa furnizeze si sa analizeze serii de date autentice si comparabile in timp si spatiu, sa contribuie, alaturi de alte stiinte, la descoperirea si descrierea in limbaj propriu a regularitatilor, legitatilor si legilor economice de-a lungul etapelor istorice succesive pe care le-a parcurs umanitatea. * Fara a ne asuma un risc prea mare, putem afirma ca statistica unei tari reprezinta istoria ei in date sau, cum afirma statisticianul german AL. Schlozer (1735-1809) in lucrarea sa Theorie der statistik (1804), referindu-se la interactiunea dintre statistica si istorie: 'Istoria este statistica in miscare, iar statistica este istoria in repaus'. »

Unele inregistrari statistice (inscriptii in piatra si lut ars, papirusuri etc.) care s-au pastrat din antichitate surprind si astazi prin ingeniozitatea lor si este posibil ca noi cercetari statistice si istorice sa dezvaluie faptul ca statistica de atunci

reprezenta mai mult decat inregistrari discontinue de fapte si evenimente. inca din acest stadiu, statistica a servit nevoilor practice ale cunoasterii si conducerii vietii social-economice. Depasirea stadiului de statistica practica sau materiala s-a produs, ca de altfel si in alte stiinte, aproape in exclusivitate, in momentul in care, alaturi de interesele practice ale momentului, au aparut in mod necesar si interese de ordin stiintific de cunoastere critica, de aprofundare, generalizare si sistematizare a cunoasterii practice, empirice.

inca din antichitate statistica a fost utilizata pentru descrierea statelor din punct de vedere geografic, economic si politic. Radacinile unei atari conceptii despre statistica se intalnesc in opera celui mai mare geniu al antichitatii, Aristotel (384-321 i.e.n.), cu deosebire in lucrarea sa Politica.

/ in Evul Mediu dezvoltarea cunoasterii statistice a vietii sociale, economice si politice ia un avant deosebit, mai ales ca urmare a cresterii rapide a schimburilor economice dintre state, care necesita informatii cat mai complete despre conditiile partenerilor comerciali efectivi sau potentiali. Printre cele mai reprezentative lucrari de descriere a statelor din epoca Renasterii mentionam pe cele elaborate de Francesco Sansovino (1521-1583) Del governo e amministrazione di diversi regni e republiche si Giovani Botero (1533-1617) Le relazioni universalii care au meritul de a fi luat in considerare la descrierea statelor: bogatiile, populatia, comertul, industria si finantele lor. Opera lor s-a bucurat de cunoastere si continuare si in alte tari, printre care si in Principatele Romane.

Descrierea statelor, cu caracter empiric pana atunci, a devenit disciplina de invatamant academic guvernata de anumite norme teoretice si practice, care s-au elaborat si dezvoltat la inceput mai ales in universitatile germane, unde s-a format o adevarata scoala, cunoscuta sub denumirea de Scoala descriptiva germana, avand ca fondator pe profesorul Hermann Conring (1606-1681) de la Universitatea din Helmstadt. Prelegerile sale de statistica au fost publicate de catre un discipol al lui in anul 1671 sub titlul Notitia rerum publicarum. Specialistii apreciaza ca cel dintai manual de statistica, considerata drept stiinta a statului, apartine profesorului Veit Ludwing von Seckendorff (1626-1692) de la Universitatea din Hale si intitulat Teutscher Furstenstaat (1656). Noua disciplina de invatamant purta denumirea de Staatskunde si ulterior cea de Statistik, care se foloseste pana in prezent.

In acelasi timp cu Scoala germana a statisticii descriptive & luat fiinta si s-a dezvoltat in Anglia o alta remarcabila scoala de statistica numita Aritmetica politica dupa titlul lucrarii fundamentale a acestei scoli Political Arithmetick, or a Discourse concerning the Extent and Value ofLands, People, Buildings, elaborata de William Petty (1623-1687) intre anii 1671-1676 si publicata la Londra in anul 1691. Lucrarea constituie un studiu plin de inovatii, al fenomenelor social-economice prin exprimarea lor cantitativa cu ajutorul numerelor, greutatilor si

masurilor la nivelul diferitelor state in general, si al Angliei si Frantei in special. Alaturi de W.Petty, alti reprezentanti de frunte ai scolii Aritmetice Politice in secolele XVII si XVIII au fost, in Anglia, John Graunt (1620-1674), Edmund Halley (1656-1742) si Gregory King (1648-1712). In conceptia acestora, fenomenele sociale in generai, cele economice si cele demografice in special, sunt fenomene masurabile si pot fi supuse unor prelucrari matematice pe baza carora se pot desprinde prin analiza regularitatile care le guverneaza. Scoala engleza punea un accent deosebit pe studiul legaturilor cauzale dintre fenomene, pe descoperirea si descrierea lor numerica. Prin conceptia sa, Scoala Aritmeticii Politice a reprezentat un nou si important pas inainte in dezvoltarea statisticii ca stiinta

I In Tarile Romane, sub influenta Scolii descriptive ge, mane, pnma s_ cea mai reprezentativa lucrare a genului este monografia carturaraisui si dormitorul u Moldovei, Dimitrie Cant emir - membrii al Academiei de sti'^fe a/' Ee ^,w ^tlL' intitulata Descriptia antiqui et hodierni status Moldaviae, redactata in Jimba Utr^a in anul 1716, tiparita in limba germana intre anii 1769-1770. tradusa ano. ir romaneste si publicata in anul 1825 ia tipografia Manastirii Meamt. '

Aceasta monografie reprezinta o coniribufiexrq&afleasca importanta

dezvoltarea statisticii, pe plan geografic, politi&Aecoa&rlfic^ social si cultural, care s-a impus in mod deosebit in«,fata contem'ribraMlor^sif'a urmasilor si i-a atras autorului faima de savant ionian de ''TCrHpnedeufwearXjn domeniul statisticii

descriptive 'v/TNAV^' v S^ ^

O alta crJatriJAipe rdmansS^a remarcabila la dezvoltarea statisticii descriptive o reprezinta activitatea,in abmeniul acestei stiinte a primului economist si a primului statistician rfflnanNqin politic in acelasi timp, Nicolae Sutu (1798-1871), membru al Royal Stktistical Society din Londra. - Punctul culminant al activitatii sale de cercetator il constituie monografia Notions statistiques sur la Moldavie, tiparita in limba franceza la Iasi ih anul 1849 la editura A. Henning, si dupa trei ani si in limba romana cu unele revizuiri si adaugiri. Aceasta a fost urmata in anul 1867 de o alta lucrare intitulata Quelques observations sur la statistique de la Roumanie avand aceeasi structura si caracter ca si prima sa lucrare. In aceste monografii ca si in unele manuscrise nepublicate, Nicolae Sutu si-a asumat sarcina deosebit de complexa si dificila de a culege, sistematiza si interpreta stiintific informatiile statistice veridice provenind din surse diferite in scopul obtinerii unei descrieri statistice adecvate a situatiei economice din Moldova si Romania. In aceste lucrari se afla si importante consideratii teoretice ale lui Sutu cu privire la caracterul stiintific al statisticii si la rolul deosebit al acesteia in activitatea de conducere a statelor, ca unul dintre cele mai puternice instrumente de cunoastere a realitatii social-economice.

In conceptia sa, formata sub influenta scolilor franceza si engleza de specialitate, statistica este o stiinta sociala descriptiva, care studiaza starea fizica,

morala, intelectuala si politica a societatii, imbratisand toate domeniile vietii sociale, stiinta care incearca sa descrie 'faptele variabile' care sunt determinate de cauze variabile.

Alaturi de Nicolae Sutu, in Moldova secolului al XDC-lea s-a afirmat si agronomul, economistul si statisticianul Ion lonescu de la Brad (1818-1891),, personalitate complexa, care, prin eruditia si pluralitatea preocuparilor sale, se inrudeste pe plan spiritual cu marile figuri ale Renasterii si care si-a inscris definitiv numele in galeria oamenilor de stiinta romani, ca unul dintre intemeietorii statisticii moderne romanesti careia, prin activitatea sa teoretica si organizatorica, i-a fixat primele jaloane.

Ion lonescu de la Brad, invatat roman cu o temeinica pregatire teoretica de economie si de statistica la Conservatorul National de Arte si Meserii din Paris,, avand ca profesori pe doi dintre cei mai mari statisticieni de la mijlocul secolului trecut (francezul Alexandre Moreau de Jonnes (1778-1870) si belgianul Adolphe-Lambert Jacques Quetelet (1796-1874)), .socotit de unii specialisti ca fiind intemeietorul statisticii sociale moderne, si-a expus pentru prima data conceptiile sale in domeniul statisticii in lucrarea Povatuiri pentru facerea catagrafiei Moldovei precedate de oarecari elemente de statistica, publicata in anul 1859. Prima parte a acestei lucrari, Elemente de statistica, constituie primul manual de statistica elaborat de un autor roman,^ in care savantul expune cu competenta obiectul si sarcinile statisticii, metodele, activitatea practica de statistica, organizarea statisticii oficiale, mijloacele de culegere a informatiilor statistice si utilitatea statisticii in cunoasterea realitatilor social-economice ale unui stat.

Analiza: Simboluri chimice - element chimic se numeste simbol chimic Referat: Determinarea energiei de activare Arrhenius - reactia tiosulfatul de sodiu cu acidul sulfuric

Conceptia sa despre statistica s-a format sub influenta scolii franceze de specialitate. Ion lonescu de la Brad considera statistica ca fiind o stiinta de sine statatoare care studiaza numai faptele sociale masurabile-,si prin aceasta se detaseaza net de conceptia vulgara care prezenta statistica ca o stiinta despre treburile statului. Surprind, prin noutatea lor in cadrul epocii, principiile pe care le preconizeaza in legatura cu recensamantul populatiei (simultaneitatea, periodicita¬tea, publicarea rezultatelor, precum si necesitatea mtocmirii tabelelor de mortalitate pe medii, sexe si profesii), care il plaseaza pe Ion lonescu de la Brad in randul celor mai luminati ganditori ai vremii in domeniul statisticii si demografiei.

Aceste principii se vor regasi, cu acelasi continut, in recomandarile Congresului international de statistica din anul 1872, care a avut loc la Petersburg. |Desi in expunerea problemelor teoretice ale statisticii s-au strecurat si unele inexactitati si contradictii, 'Povatuirile ' constituie o lucrare de baza de la inceputurile statisticii moderne romanesti, in care este sintetizata experienta internationala in aceasta stiinta, alaturi de concluzii desprinse din realitatile romanesti, cu idei originale si de profunzime.

Desi influentat in mare masura de conceptia monografica a lui Nicolae Sutu, Ion lonescu de la Brad a adus importante contributii creatoare si in domeniul cercetarilor monografice pentru studierea vietii social economice. El elaboreaza monografiile judetelor Dorohoi, Putna si Mehedinti, care au ca scop completarea informatiilor obtinute dintr-o cercetare totala. Scopul monografiilor de judete, marturisit de autor este de 'a constata starea actuala a agriculturii, de a stabili ce este bun si folositor si ce vor fi fost odata bune insa care au ajuns a fi pagubitoare'.

/ Contemporan cu Nicolae Sutu si cu Ion lonescu de la Brad, la mijlocul secolului trecut, in Muntenia s-a afirmat, in domeniul statisticii si economiei, proeminenta personalitate a lui Dionisie Pop Martian (1829-1865), care a organizat si condus primul Oficiu Central de statistica al acestei provincii in anul 1859 si ulterior, dupa Unire, pe cel al Principatelor Unite, fiind si initiatorul si conducatorul primei reviste stiintifice de specialitate din Romania, aparuta in anul 1860 si intitulata Analele statistice.

Efectuand studii de specialitate la Universitatea din Viena sub indrumarea profesorului Lorenz von Stein, Dionisie Pop Martian considera statistica ca o stiinta de sine statatoare, care studiaza fenomenele din natura si societate in scopul descoperirii cauzelor miscarii lor, urmarind formularea legilor care guverneaza dezvoltarea acestor fenomene, folosindu-se in acest scop de masurarea si exprimarea cantitativa a diferitelor lor caracteristici.

Cu ocazia Congresului International de Statistica, care a avut loc la Berlin in anul 1863, Dionisie Pop Martian remarca, cu deplin temei, ca 'statistica este singurul taram sigur pe care un guvern prevazator trebuie sa intemeieze ratiunea reformelor sale'. * -

1.3. Cunoasterea statistica a realitatii

Obiectivul fundamental al statisticii ca stiinta este generalizarea experientei acumulate de practica, elaborarea si examinarea critica a indicatorilor folositi si a metodelor de calcul si analiza a acestora, precum si perfectionarea lor continua in vederea imbimatatirii practicii in acest domeniu.

Principalul rezultat al activitatii stiintifice in domeniul statisticii il constituie indicatorii statistici, fundamentati din punct de vedere stiintific, care reflecta veridic realitatea* Indicatorii statistici sunt notiuni induse (obtinuti prin inductie). Sensul lor teoretic este inductiv, ceea ce inseamna ca ei trebuie folositi intotdeauna in cercetarea si determinarea realitatii concrete, cand atat continutul, cat si forma de manifestare cantitativa a fenomenelor si proceselor cercetate au un caracter specific si apar in anumite conditii bine determinate. Deci, indicatorii

statistici sunt notiuni teoretice elaborate ca rezultat al masurarii si abstractizarii, care trebuie sa reflecte cat mai precis anumite trasaturi ale realitatii obiective.

Potrivit logicii formale, inductia si deductia sunt doua laturi ale procesului unitar al cunoasterii stiintifice in general, ca si a celei statistice, care se completeaza si se conditioneaza reciproc.

Progresul stiintific in statistica, ca de altfel in oricare alta stiinta particulara, se obtine prin parcurgerea a trei etape principale :

elaborarea unor generalizari teoretice din ce in ce mai precise si care pot

fi supuse verificarii lor in realitate;

verificarea teoriilor existente si reformularea lor tot mai adecvata realitatii pe care o descriu;

inlaturarea teoriilor vechi, perimate, si inlocuirea lor cu altele mai concordante cu cantitatea si calitatea informatiilor existente.

Cunoasterea statistica a fenomenelor complexe se realizeaza pe baza faptelor constatate dintr-o ancheta, dintr-o serie de experiente sau dintr-o baza de date, urmarindu-se desprinderea elementelor semnificative din jocul intamplator al datelor statistice, determinarea unei structuri in aleator sau confruntarea unei teorii cu o realitate. in acest scop statisticienii au elaborat metode si tehnici tot mai adecvate de obtinere a informatiilor de verificare a exactitatii lor, de sistematizare, prezentare, de prelucrare, de analiza si prognoza.

Mersul cunoasterii stiintifice in statistica, de la concret la abstract, inseamna cercetarea anumitor fenomene concrete sau a anumitor colectivitati de fenomene, pentru a stabili ceea ce au ele comun, esential si stabil. Pe aceasta cale se ajunge la stabilirea notiunilor, categoriilor, regularitatilor, legitatilor si legilor in statistica.

Cunoasterea statistica inductiva rezulta din observarea unor fapte individuale si izolate sau din observarea unor colectivitati de fapte si se exprima in notiuni si legi cu caracter statistic. Aceste notiuni si legi generale, obtinute prin inductia statistica, constituie baza cunoasterii practice, a determinarii, intelegerii si transformarii realitatii materiale.

Calea inversa a cunoasterii statistice, care porneste de la notiuni si legi generale (obtinute prin inductie) catre realitatea complexa, constituie a doua latura -cea deductiva - a procesului unitar de cunoastere a realitatii. In acest caz diferite fapte concrete, respectiv colectivitati de fapte, se reduc la un sistem de indicatori, notiuni, regularitati si legi generale induse.

in felul acesta se desfasoara procesul cunoasterii stiintifice in statistica, se descriu si se analizeaza faptele si evenimentele cu ajutorul notiunilor si legilor generale induse si devine posibila explicarea stiintifica a realitatii, cunoasterea tendintei de dezvoltare a fenomenelor si luarea de decizii. Deci, generalizarile

inductive se fac in vederea folosirii in viitor a sistemua - /'. ' e^x "~-pentru cercetarea realitatii concrete.

In general, cercetarea lumii inconjuratoare se sT~s '-

contactarea directa a realitatii, moment caruia ii datorar q-j. L^J d^z ~_~~

noi fapte si evenimente. Observatia simpla constituie ce-1 ''a* &-

investigare a realitatii, in forma ei obisnuita, ea este spc ^ ''' -       _ ~

fenomenelor care apar intamplator in campul receptiv; G^ ^A > z c, z ^

pozitia observatorului este pasiva si se rezuma la ,, "t'C i" c

observatia apare ca un proces contemplativ, in care 0 3'= fc . * a a desfasurarii evenimentelor. Acest tip de observatie are ~ -' la acumularea de experienta practica intr-un anumit de ne*11

Stiinta recurge la un tip mai eficient de observ j- i ar ^r e T C r

stiintifica care se deosebeste de cea simpla prin caracie iJ      ^ e E- = c

operatie premeditata si organizata, o cautare sistematic " e z±^a zz i

conduita activa a observatorului.

Obiectul observatiei il constituie diferite insusi . c '> -",

fenomenelor individuale sau colective si legaturile drrre 1-, i _ - ^« -

dintre fenomene si ambianta in care acestea se pred1^ ^~zz ^ aspectul formal, structural al fenomenelor, perceptibil ^a ocn^l Lbe* ".a,..! "u instrumente auxiliare, care vizeaza aspectul cantitativ sau calitativ > < T fenomene colective, de numai- mare, devine necesara observati o & i^ deoarece capacitatea umana de perceptie este limitata si nu TZZV- S z ^ simultan intregul complex de detalii necesar cunoasterii stiintific^ De . eea cercetatorul este obligat sa trieze dintre acestea pe cele mai semnificativ d^ pui' de vedere ai ideii care a generat observatia, pe care sa le supuna apoi studiului sau atent.

In procesul de cunoastere complexa a realitatii, prin maniera in care se stabileste legatura dintre om si natura inconjuratoare, se diferentiaza doua tipuri de observatie:

% observatia directa, bazata pe perceptia senzoriala;

. observatia, indirecta, sau mediata.

Desigur, in practica observam, de regula, numai ceea ce cunoastem, remarca cu deplin temei scriitorul si savantul german Johann Wolfgang Goethe (1749-1832). Calitatea observatiei este conditionata de profunzimea ei. O observatie intensa permite, chiar daca vizeaza un domeniu mai restrans al realitatii, obtinerea unor informatii mai importante decat o observatie mai extinsa, dar mai superficiala. Observatia stiintifica implica si posibilitatea demonstrarii constatarilor plin anumite informatii care constituie elemente cu valoare de argumentatie. La baza observatiei se gaseste un proces intelectual complex, intrucat ea sintetizeaza

cele doua laturi ale procesului de cunoastere. Observatiile noi duc la formularea unor concepte noi, iar noile concepte determina noi observatii asupra realitatii.

Procesul unitar al cunoasterii stiintifice se poate desfasura in doua forme principale:

a.         Forma simpla, in care generalizarile se obtin plecand de la observarea

unor fenomene individuale sau serii de fenomene individuale;

b.         Forma dezvoltata, in care generalizarile se obtin pe baza observarii unor

colectivitati de fenomene cu insusirile lor comune de grup. Forma dezvoltata a

procesului de cunoastere stiintifica este cunoasterea statistica.

Cand se vorbeste de metoda statistica de cercetare in realitate, se vorbeste de inductie si deductie in forma lor statistica. Este clar ca inductia si deductia se pot desfasura fie simplu, fie dezvoltat - statistic.

Forma simpla a procesului de cunoastere stiintifica este un caz particular al formei statistice si anume atunci cand numarul evenimentelor cercetate n este egal cu 1, iar actiunea factorilor neesentiali - exprimata prin gradul de imprastiere a nivelurilor individuale in jurul nivelului mediu al evenimentului cercetat - este egala cu zero sau cand asupra fenomenului respectiv nu actioneaza decat factori esentiali.

Forma dezvoltata sau statistica a cunoasterii se refera la cercetarea si determinarea fenomenelor colective si a trasaturilor lor comune. Ea se aplica in cercetarea tendintelor medii (tipice) si a cauzelor cu actiune de masa. In acest caz, numarul fenomenelor cercetate n este mai mare decat 1, iar influenta factorilor neesentiali asupra unui element oarecare al colectivitatii este mai mare decat zero.

Forma simpla si cea statistica a procesului de cunoastere se completeaza reciproc.

Ceea ce caracterizeaza in mod specific obiectul statisticii este faptul ca ea studiaza fenomenele si procesele de masa sub forma de multimi sau colectivitati, care s-au constituit ca rezultat al actiunii unui mare numar de cauze cu caracter esential asociate cu cele intamplatoare, ale caror influente depind de conditiile concrete de spatiu si timp in care se produc. Datorita faptului ca fenomenele si procesele colective depind de un mare numar de factori, forma lor individuala de manifestare poate varia in mare masura de la o unitate la alta, in functie de modul de asociere a influentei factorilor esentiali cu cei intamplatori, de intensitatea, stabilitatea, durata si sensul acestor influente. Raportate, insa, la intreaga colectivitate, unitatile individuale, aparent diferite, se prezinta .ca asemanatoare intre ele din punct de vedere esential, datorita faptului ca au fost generate de cauze esentiale comune si se diferentiaza doar sub aspect cantitativ.

Legitatile care se manifesta in cadrul fenomenelor si proceselor de masa, in miscarea lor continua, nu pot fi scoase in relief, nu pot fi cunoscute si caracterizate de statistica, decat daca se iau in studiu toate cazurile individuale sau o parte

suficient de mare a lor, care sa prezinte la scara redusa trasaturile principale ale ansamblului, deoarece manifestarile individuale sunt extrem de variate.

1.4. Legile statisticii

Se stie ca legile stiintifice nu exprima cu certitudine felul cum se comporta natura sau societatea in general, ci ele descriu pur si simplu modul cum se comporta natura sau societatea intre anumite limite si modul cum probabil se vor comporta din nou in conditii similare. Statistica, cu ajutorul metodelor proprii, determina care sunt aceste limite, intr-un context special de conditii delimitative si stabileste probabilitatea de repartitie a oricarui ansamblu de evenimente date, pe baza frecventei si regularitatii cu care acestea au aparut in trecut.

Este deosebit de semnificativa ideea ca stiintele particulare nu sunt cu adevarat dezvoltate decat atunci cand ajung sa se poata folosi de matematica. Aceasta teza s-a verificat mai de mult in cazul stiintelor naturii, iar mai recent si in cazul stiintelor sociale si economice intre care se include si statistica.

Esenta statisticii ca stiinta, ca teorie, consta in capacitatea ei de a generaliza trasaturile si relatiile dintre fenomenele si procesele colective din viata economica si sociala, care exista in mod obiectiv si in reflectarea lor in notiuni generale, regularitati, legitati si legi.

Legea statistica este una din formele manifestarii legaturilor generale ale fenomenelor din natura si societate. Spre deosebire de legea dinamica sau de tip dinamic, care se verifica in cazul fenomenelor individuale, luate ca atare (cum ar fi legea caderii corpurilor, legile mecanicii etc), legea statistica exprima legatura necesara dintr-un ansamblu de fenomene sau procese, care se gasesc ihtr-o anumita interactiune, aparent intamplatoare, si nu dintre doua fenomene oarecare sau doua laturi ale unui fenomen. in cazul legilor statistice, fiecare unitate sau fenomen din cadrul ansamblului are o comportare intamplatoare in raport cu intregul. Legea statistica nu determina miscarea fiecarui element, ea apare ca rezultanta medie a numeroaselor actiuni individuale ale ansamblului de fenomene, ca tendinta predominanta, ca medie a unui numar mare de abateri intamplatoare.

Intre legile statistice si legile dinamicii exista o legatura dialectica, ele sunt corelate, se intrepatrund, determinand impreuna manifestarea fenomenelor, miscarea lor, tendintele lor de dezvoltare. Se poate afirma ca legile dinamicii sunt cazuri particulare, limita, ale legilor statistice si anume, atunci cand numarul fenomenelor studiate n este egal cu unitatea. Legile sociale actioneaza ca legi statistice, realizandu-se cu necesitate in ansamblul activitatilor oamenilor.

Astfel, legea numerelor mari presupune ca intr-un numar suficient de mare de cazuri individuale, a caror variatie este intamplatoare, influenta factorilor ntr-un sens este egal probabila cu influenta factorilor de sens contrar si de aceea se compenseaza reciproc, in asa fel incat se obtine o anumita valoare tipica, caracteristica intregii colectivitati. Este stiut faptul ca fenomenele sociale sunt determinate de o multitudine de cauze esentiale, prezente in toate cazurile individuale si care se manifesta cu o anumita intensitate. Daca asupra fenomenelor respective nu ar actiona si factori intamplatori, atunci ar trebui ca, in anumite conditii determinate, constante, sa se obtina aceeasi manifestare individuala a fenomenelor. in realitate, asupra fenomenelor actioneaza si factori intamplatori, care determina anumite abateri de la ce este normal, esential si tipic, dand nastere la o mare diversitate in lumea fenomenelor sociale colective.

De exemplu, la nastere, proportia copiilor pe sexe ni se pare intamplatoare; la nivel national insa, si pe o perioada indelungata de timp, se manifesta o lege statistica si anume la fiecare 100 de fete, se nasc 105-106 baieti, lege descoperita de englezul John Gr ciunt in anul 1662, publicata in lucrarea Natural and Politicul Observations upon the Bills of Mortality si observata ulterior la aproape toate popoarele lumii.

1.5. Metoda particulara a statisticii

Stiinta realizeaza o unitate indestructibila a celor doua componente esentiale ale ei: teoria si metoda1 stiintifica.

Teoria unei stiinte consta din fondul de cunostinte acumulate, transpuse intr-o forma rationalizata de concepte si legi, iaT metoda este modul de cercetare, de cunoastere a realitatii obiective, sau mai simplu, modul de a opera cu fondul de cunostinte existent pentru a putea dezvolta in continuare cunoasterea. Aceste doua componente ale oricarei stiinte particulare sunt inseparabile.

Teoria stiintifica ar stagna la un anumit nivel, daca progresul in cunoastere nu ar mai fi posibil. Pe de alta parte, metoda izolata de contextul informational al stiintei ar deveni improprie pentru noi descoperiri si si-ar pierde utilitatea. Tocmai metoda, ca unica modalitate de stabilire a adevarului stiintific, este elementul care confera stiintei mobilitate-si perfectibilitate permanenta.

Metoda stiintifica, arata statisticianul -si filozoful englez Karl Pearson (1857-1936), consta in clasificarea atenta si migaloasa a faptelor, in compararea relatiilor dintre ele in mod succesiv si, in final, in descoperirea pe baza imaginatiei creatoare a unei relatii sau a unei formule, care in cateva cuvinte (simboluri)

in activitatea de cercetare, fiecare disciplina stiintifica foloseste un ansamblu de metode si tehnici. Unele ii sunt specifice, iar altele sunt preluate de la disciplinele inrudite. Ansamblul metodelor folosite intr-o anumita stiinta reprezinta metodologia particulara a stiintei respective. Acestea se situeaza la un nivel subordonat metodologiei generale a oricarei stiinte. insusirea si perfectionarea metodologiei stiintifice este de o importanta deosebita pentru fiecare stiinta particulara.

Ceea ce caracterizeaza sub aspect metodologic statistica este exprimarea fenomenelor si proceselor colective sub forma cantitativa, numerica.

Conceptul de numar a aparut in antichitate in urma unui indelungat si anevoios proces de abstractizare a rezultatelor unor observatii empirice a fiintelor si lucrurilor, a faptelor si evenimentelor, care se iveau in campul receptivitatii omului. Introducerea simbolurilor literale, deci a unitatilor imaginare, in locul numerelor a reprezentat o noua treapta ascendenta in procesul de abstractizare care a contribuit in mod hotarator la constituirea statisticii ca,stiinta.

Este deosebit de sugestiva, in acest sens, reflectia poetului si aviatorului francez Antoine de Saint-Exupery (1900-1944), dintr-un poem al sau: 'On ne voii bien qu'avec le coeur, l' essentiel est invisible pour Ies yeux'.

Aparitia conceptului de numar reprezinta in statistica un pas hotarator in procesul de trecere de la lumea fenomenelor reale, empirice, perceptibile pe cale senzoriala directa, la domeniul structurilor ideale, rational conceptuabile, cu mare putere de generalizare. Strans legate de conceptul de numar, au aparat ulterior si conceptele de numarare, calculare si apoi cel de masurare. Conceptul de numar 1-a generat pe cel de numarare, iar acesta a determinat aparitia sirurilor de numere in matematica si mai tarziu a conceptelor de grupuri, colectivitati, variabile, serii si distributii in statistica.

in antichitate, conceptul de baza al stiintei, dupa Aristotel, era: 'lucrurile sunt numere' sau 'cerul intreg este armonie si numar' ca rezultat al ordinii si armoniei obtinute din abstractizare.

Propozitia 'unu plus unu fac doi' este adevarata, indiferent de natura fenomenelor care se aduna, pe baza puterii de ordonare a conceptului de numar abstract, care apoi a fost inlocuit cu simboluri literale.

Abstractizarea este o cale a gandirii conceptuale care se bazeaza pe analiza trasaturilor calitative, pe ierarhizarea si trierea acestora in scopul separarii si luarii in considerare numai a unei proprietati determinate a lor, neglijand pe toate

Din grecescul 'methodos' care inseamna drum, cale, mod de expunere.

' Pearson Kari - The Grammar of Science, Adam and Charles Black, London, 1900, p.77.

celelalte. Abstractizarea contribuie la descoperirea trasaturilor comune ale fiintelor si lucrurilor, faptelor si evenimentelor, care se constituie in acte de cunoastere, avand o sernnificatie deosebita. Conceptualizarea se intemeiaza pe procesul abstractizarii si permite relevarea a ceea ce este echivalent intre fenomene, deoarece egalitatea lor deplina, absoluta, nu apare in realitate niciodata.

Raportul dintre un fenomen si structura sa de baza este deosebit de complex si nu poate fi urmarit cu precizie in fiecare caz individual, particular. Se poate aprecia ca pana in prezent doar stiintele naturii au reusit intr-o masura mai mare clarificarea relatiei dintre conceptele cu care se descriu fenomenele naturii si acelea simplificatoare, care apar in formularea legilor naturii.

Stiinta progreseaza, se dezvolta continuu, pentru ca slujitorii ei isi pun mereu noi intrebari la care cauta raspunsuri tot mai adecvate, deoarece ei considera lumea un sistem unitar cu o structura si cu o ordine interna greu de inteles, elaborand in acest fel concepte tot mai cuprinzatoare.

Se poate afirma ca oamenii de stiinta dialogheaza in mod continuu cu natura inconjuratoare, pentru a-i cunoaste mai bine esenta, structura si ordinea ei interna si pentru a trai mai bine in ea.

Caracteristicile cantitative sunt transformate iii studiu statistic sub forma cantitativa prin cuantificare. Acest fapt creeaza posibilitatea prelucrarii si analizei cantitative a fenomenelor colective, simplificarii si caracterizarii in mod sintetic si generalizat a particularitatilor lor calitative.

Dupa cum se stie, lumea fenomenelor naturale este cognoscibila pe cale experimentala si rationalizabila. In procesul de cunoastere a fenomenelor sociale si economice experimentul nu este decat rareori posibil si cel mai adesea el se inlocuieste cu observatia faptica.

Observatia stiintifica faptica - ca modalitate de cunoastere a realitatii - nu se limiteaza numai la constatarea si inregistrarea faptelor si evenimentelor, ci se completeaza in mod necesar cu rationalizarea acestora cu ajutorul metodelor statistice, utilizand instrumentul matematic.

in cadrul observatiei, instrumentul principal il constituie dimensionarea, masurarea fenomenelor si proceselor supuse cercetarii. Conceptele fundamentale de marime masurabila, procedeu de masurare si rezultat al masurarii, care poate fi exprimat in numere intregi sau fractionare, au aparut pentru prima data in Geometrie.

Operatia de masurare reprezinta un proces experimental de obtinere a informatiei sub forma unui raport numeric intre valoarea marimii (fizice) masurate M si valoarea unei alte marimi considerate drept unitate de masura m:

Din aceasta expresie, numita uneori si ecuatia fundamentala a masurarii, se poate constata ca rezultatul final presupune efectuarea prealabila a operatiilor de definire si descriere a obiectului masurarii, de codificare si prelucrare a informatiilor de masurare.

in calitate de obiect al masurarii nu apar lucrurile insele, faptele si evenimentele existente in realitate, ci anumite proprietati ale acestora si ceea ce masuram direct nu constituie proprietati obiectiv existente, independente de procedeul de masurare, ci reprezinta doar proprietati constraibile, atribuabile, concordante cu nivelul de dezvoltare a stiintei, pe baza carora se incearca a se caracteriza ceea ce se afla indaratul caracteristicilor masurate. Aceasta inseamna ca masurarea nu este decat o modalitate concreta de definire, descriere si cunoastere cantitativa a obiectelor supuse masurarii.

Masurarea si, pe aceasta baza, obtinerea indicatorilor cantitativi si calitativi ai fenomenelor sociale si economice, descoperirea si stabilirea legaturilor dintre ei, permite trecerea la o etapa superioara a cunoasterii si anume, la modelarea statistica a realitatii.

Practica a aratat ca masurarile, indiferent de natura lor si oricat de corect s-ar efectua, sunt afectate in mod obligatoriu de erori, datorita variatiei in timp si spatiu a obiectului sau fenomenului masurat, imperfectiunii organelor noastre de simt, aparaturii si metodelor de masurare, precum si influentei conditiilor exterioare. Evident, prin perfectionarea aparaturii si a metodelor de masurare se pot obtine aproximatii din ce in ce mai bune ale entitatilor observate, insa marirea preciziei masurarii este limitata.

Diferenta dintre rezultatul obtinut prin masurarea unui anumit obiect sau fenomen si valoarea lui reala poarta denumirea de eroare de masurare:

AX( = xt- X i=hn~ (1.2)

unde: xj - rezultatul masurarii i;

X - valoarea reala a fenomenului masurat; lx. - eroarea de masurare; n - numarul de masurari. Desigur, erorile de masurare intervin in orice proces de masurare, indiferent daca aceasta se face in natura sau in societate. in general, se considera ca erorile de masurare sunt mai mari in cazul fenomenelor sociale decat cele corespunzatoare fenomenelor naturii, datorita unei variabilitati si a unei diversitati mai mari ale acestora, ca si datorita inexistentei unor mijloace de masurat adecvate. Statistica si-a elaborat metode specifice de estimare a erorilor de masurare.

vlihai Tarea - Statistica

In orice cercetare statistica concreta si completa se pot identifica in general patru etape principale:

Obtinerea informatiilor statistice vechi si noi, necesare cu privire la fenomenele cercetate;

Prelucrarea multilaterala a acestora pentru a determina indicatorii sintetici necesari caracterizarii sub diferite aspecte a fenomenelor sau proceselor studiate;

Analiza indicatorilor statistici, obtinuti prin prelucrare, pentru stabilirea si masurarea legaturilor dintre fenomene, pentru a se ajunge la explicatia tor stiintifica si la generalizarile teoretice sub forma de legi, legitati si regularitati statistice;

Prognoza fenomenelor efectuata pe baza rezultatelor analizei statistice in vederea folosirii lor in procesul decizional.

1.6. Definitia statisticii

Termenul statistica deriva din latinescul status cu sensul pe care I-a avut in latina medievala de stare politica. ■ ?

.''Acceptiunea actuala a cuvintelor statistica, statistician, statistic dateaza de peste 100 de ani. Totusi aceste cuvinte au o vechime mult mai mare si sensul lor a suferit modificari in timp.

Semnificatiile actuale ale cuvantului statistica sunt urmatoarele:

a)         Date numerice cu privire la unul sau mai multe fenomene din natura sau

din societate, culese, sistematizate, centralizate si uneori publicate in anuare

statistice, culegeri de date statistice etc;

b)         Activitate de culegere, prelucrare si valorificare a informatiilor

statistice, organizata de stat sau individual de catre cercetatori;

c)         Totalitatea metodelor, procedeelor si tehnicilor statistice sau

metodologia statistica;

d)         -stiinta de sine statatoare.

in raport cu alte stiinte, in care este folosita, statistica este o metoda de cercetare.

Tinand seama de obiectul si metoda ei de cercetare vom defini statistica ca fiind o stiinta metodologica care studiaza fenomenele si procesele colective din natura si din societate pe baza observarii lor stiintifice, a culegerii si prelucrarii detailate a informatiilor statistice cu scopul de a formula si explica legile, legitatile si regularitatile ce le guverneaza.

in literatura de specialitate se intalnesc numeroase definitii ale statisticii, unele chiar umoristice, altele confuze, unele prea largi, altele prea limitate. O

rezolvarea unor probleme practice ale etapei de tranzitie spre economia de piata in tara noastra, acordandu-se o atentie deosebita statisticii si aplicatiilor acesteia in viata social-econornica. Acest fapt este de ia sine inteles daca tinem cont ca metodele statistice sunt folosite, in special, la elaborarea sistemului informational economic si social, ia elaborarea prognozelor sociale, economice si tehnologice, ca o baza stiintific fundamentata, pentru elaborarea programelor curente si de perspectiva ale dezvoltarii economico-sociale. De aici rezulta ca sfera celor interesati in cunoasterea notiunilor fundamentale ale statisticii si a metodelor, care isi gasesc aplicatii eficiente in activitatea practica de productie, se largeste din ce in ce mai mult cuprinzand, pe langa statisticieni si economisti, pe demografi, sociologi, ingineri, tehnicieni etc, care lucreaza in cele mai variate domenii ale vietii sociale si economice.

La nivel de intreprindere, Statistica reprezinta un instrument util pentru imbunatatirea administrarii activitatii acestora, permitand exercitarea unui control permanent asupra procesului productiv de bunuri sau de servicii, ca si in fundamentarea unor masuri corespunzatoare in cazul unor perturbatii importante care pot sa apara in timp, cum ar fi: variatii importante ale cererii sau ale ofertei, insuficienta temporara a unor resurse materiale, de energie etc. Asemenea fapte necesita o buna cunoastere a fenomenelor care trebuie conduse.. Statistica este aceea care permite administratorului sa-si structureze si sintetizeze informatiile potential disponibile si sa le utilizeze in fundamentarea deciziilor celor mai adecvate.

Volumul informatiilor disponibile in intreprinderi este important si se refera ia specializarea diferitelor ei compartimente ca si relatiile acesteia cu alte intreprinderi care necesita numeroase schimburi reciproce de informatii utilizate in scopuri de coordonare: note de comanda, note de livrare, facturi, note contabile, fise ale utilajelor, fise de salarii etc. tinute pe suporturi fizice sau informatice. Toate aceste forme de evidenta sunt intocmite cu scopul precis de a determina drepturile si obligatiile legale ale inteprinderii fata de furnizori, de clienti si de proprii salariati.

in functie de sursa lor, informatiile necesare administratorului se pot imparti in doua categorii si anume in informatii interne arhivate temporar, care, dupa ce au fost utilizate se distrug sau sunt centralizate pentru a servi o durata mai mare de timp si informatii externe intreprinderii, tinute de institutii specializate cum ar fi Comisia Nationala pentru Statistica.

Unii cercetatori din domeniul stiintelor sociale folosesc statistica in studiile lor in mod neadecvat, la fel cum foloseste un om beat stalpii de iluminat de pe strazi, mai mult drept punct de sprijin decat pentru iluminat.

'Fara o cunoastere adecvata a statisticii - se arata ihtr-un curs de mare circulatie in S.U.A. - cercetatorul din domeniul stiintelor sociale se gaseste in situatia obisnuita a unui om lipsit de vedere care cauta intr-o camera intunecata o pisica neagra care nu este acolo'?

Putem afirma cu toata certitudinea ca, daca (atat in trecut, cat si astazi) este unanim acceptat faptul ca legile naturii sunt scrise in limbaj statistic, legile sociale si cele economice - mai devreme sau mai tarziu - vor fi scrise in acelasi limbaj si aceasta este o problema fundamentala care sta in fata stiintelor sociale in general, si a statisticii in special.

Acolo unde nu este adevar, nu poate fi nici stiinta, celor ce se tem de adevar le este contraindicat sa se ocupe de stiinta; a semana minciuna in informatia statistica inseamna a discredita aceasta stiinta si in final a aduce prejudicii societatii.

Se poate afirma cu deplin temei ca in epoca contemporana metoda caracteristica a cercetarii stiintifice moderne, aproape in toate domeniile, este metoda statistica. Statistica asigura baza sistemului informational modem, iar deciziile de ordin politic, social si economic pe plan national, regional si local, ca si in intreprinderi se bazeaza pe informatia statistica. / ;

Traducerea noastra din: Croxton F.E., Cowden D.J., Klein S. - Applied General Statistics, Preutice-HaU Inc., Englewood Cliffs, N.J., 31' edition, 1967, p.l: Without an adequate undersianding of statistics, the investigator in the social sciences may frequenily be like the blind man groping in a dark closeifor a black cai ihai isn'i there.

2, NOTIUNI FUNDAMENTALE ALE STATISTICII 2.1, Colectivitati statistice

Fenomenele si procesele din natura si societate se prezinta obisnuit sub forma unor grupuri, ansambluri sau multimi de elemente individuale de acelasi fel, care au nevoie pentru aparitie si dezvoltare de conditii asemanatoare si urmeaza aceleasi legi. Atunci cand o asemenea multime de fenomene constituie obiectul cercetarii statistice, ea poarta denumirea de colectivitate statistica, populatie1 sau fenomen de masa.

Colectivitatile statistice pot fi definite prin extensie sau prin cuprindere, enumerand elementele (unitatile) care le compun ori prin intelegere, pornind de la un criteriu sau de la o proprietate de apartenenta pe care o poseda toate unitatile lor componente.

Colectivitatea statistica reprezinta deci un ansamblu de fenomene individuale, care au una sau mai multe caracteristici esentiale comune, bine definite, proprii tuturor unitatilor ei componente. Colectivitatile se caracterizeaza prin existenta lor de sine statatoare, bazata, pe asociatie, pe legaturi intre elementele lor componente. Statistica cerceteaza colectivitati finite a caror existenta este obiectiva si concreta sau faptica. Exemple de colectivitati statistice sunt numeroase: populatia unei tari sau a unui judet, formata din persoane legate intre ele prin calitatea de a fi cetatean ai tarii sau al judetului; industria compusa din intreprinderi industriale, legate intre ele prin caracteristica de a fi producatoare de bunuri care satisfac anumite necesitati; productia unei intreprinderi, formata din diferite produse cu caracteristici asemanatoare; locuintele dintr-un oras sau comuna; numarul casatoriilor dintr-un anumit teritoriu care s-au incheiat intr-o perioada de timp determinata; numarul nasterilor care au avut loc la o anumita populatie intr-o perioada de timp determinata etc. Din aceste exemple rezulta

Denumirea de 'populatie' isi are originea in faptui, ca primele colectivitati concrete care au fost studiate de catre statistica se refereau la populatia omeneasca.