Aporie
(cf. gr. aporia "dificultaate")
Aporia desemneaza un soi de antinomie /
pradox, constand intr-o problema "dificil / imposibil de solutionat", in plan
metafizic, dar capabila sa puna in evidenta - latent, intuitiv - caracterul
contradictoriu-dialectic al existentei, al cunoasterii etc.
Celebre sunt aporiile lui Zenon Eleatul (aprox. 490 - 430 i. H.),
care trateaza miscarea din punct de vedere dialectic; Zenon nu a negat miscarea
ca "senzoriala certitudine"; problema priveste "adevarul miscarii"; (1) cel ce se deplaseaza spre o tinta trebuie mai intai sa
parcurga jumatatea drumului catre aceasta; si apoi, de la aceasta jumatate,
iarasi jumatatea acesteia (adica "jumatatea jumatatii"), si astfel, la infinit;
desigur, miscarea este
esenta spatiului / timpului; conceptualizand, miscarea exprima "forma unitatii
intre negativitate si continuitate"; dar continuitatea / discontinuitatea nu
sunt esente; (2) Achile nu va ajunge broasca testoasa bineinteles: parcurgand mai intai
jumatatea, apoi jumatatea jumatatii etc.; Aristotel considera ca o poate ajunge
daca i se permite "sa treaca limita"; Hegel considera acest raspuns "just",
continand "totul"; (3) sageata care zboara e
in repaus aceasta
aporie a sagetii se talmaceste in faptul ca unitatea rezida in identitatea
contrariilor; jumatatea "egaleaza" dublul: "miscarea masurata" raportata la
"corpul nemiscat" si "in comparatie cu corpul care se misca in directia
inversa" etc.
