Relatia
dintre incipit si final intr-un basm: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Basmul reprezinta "oglindirea vietii in moduri fabuloase"
(G. Calinescu) sau intr-o definitie standard: basmul este
naratiunea de mare intindere, in care binele lupta impotriva
raului cu puteri supranaturale si invinge intotdeauna.
In
lucrarea "Morfologia basmului", Vladimir Propp, reprezentant al
scolii formaliste ruse, evidentia o structura a basmului
clasic, identificabila fie in basmul cult, fie in cel popular. Din
acesta structura, cele mai importante momente sunt cele care
tin de evolutia eroului, cum ar fi: calatoria de
initiere a acestuia catre un spatiu miraculos, peste noua
mari si noua tari sau la capatul lumii,
semnalarea unei interdictii pe care eroul o incalca, pedeapsa
primita si trecerea probelor in urma carora eroul biruie
raul si devine invingator, dar si relatia dintre
incipit si final.
In
literatura romana o capodopera a genului este "Povestea lui
Harap-Alb" de Ion Creanga, opera ce pastreaza
elemente ale basmului popular, intre care si structura inchisa,
marcata de formule narative initiale si finale.
In
incipit, dupa utilizarea formulei "Amu cica era odata"
al carui rol este de a-l introduce pe cititor intr-un univers
fabulos, fara a preciza tipul si spatiul, este
semnalata o lipsa care va fi remediata de catre erou:
Imparatul Verde nu are urmasi si ii cere fratelui sau
sa i-l trimita pe cel mai destoinic dintre feciori. Dupa
esecul fiilor mai mari, mezinul isi incearca norocul si,
sfatuit de Sfanta Duminica, ii cere tatalui sau
calul, hainele si hainele de pe vremea cand era mire, si
dupa ce trece proba curajului, la care este si el supus,
porneste in calatoria de initiere nu inainte de a se
semnala o interdictie din partea tatalui: sa nu se
imprieteneasca cu omul rosu si mai cu seama de cel
span. Pentru ca nu reuseste sa treaca de un
hatis intunecos si se rataceste, fiul craiului
incalca interdictia si apeleaza la ajutoul Spanului.
Pedeapsa este pe masura: pacalit de Span, intra
intr-o fantana de unde nu mai poate iesi, pana ce nu
jura credinta noului stapan. Fiului craiului isi
pierde identitatea, devine Harap-Alb, sluga a Spanului, iar Spanul
este acum fiu de crai. La curtea lui Verde Imparat, Harap-Alb trece trei
probe ajutat de Sfanta Duminica, de calul sau nazdravan,
de cinci monstri simpatici, de regina
albinelor si de cea a furnicilor. El aduce salata din gradina
ursului, blana batuta-n pietre scumpe a cerbului si pe
fata Imparatului Ros. Depasirea probelor il face
invingator, caci fata imparatului il demascheaza pe Span
iar calul il ucide, Harap-Alb devenind in final imparat.
Tot
acest traseu initiatic este parcurs de fiul craiului intre un
incipit si final simbolice.
Incipitul, prin formula "Amu cica era odata" ,
situeaza naratiunea in atemporalitate, intr-un timp mitologic,
fabulos. De asemenea, spatiul este nedefinit, nu se dau relatii
cu privire la locul in care se afla craiul si cei trei fii ai
sai, dar se stie ca eroul va pleca la celalalt
capat al lumii, la unchiul sau. Se desluseste astfel
o prima categorie estetica: miraculosul. Incipitul contine
de asemenea un prim simbol existent in toate basmele, cifra 3, care
reprezinta desavarsirea, perfectiunea (craiul avea 3
feciori, Imparatul Verde avea 3 fete), simbol ce va reaparea pe
parcursul actiunii.
O deosebire
intre basmul popular si cel cult o reprezinta faptul ca,
in cel din urma, eroul va remedia lipsa, nu mai este chiar din
incipit un individ maturizat, model de frumusete fizica,
morala si spirituala, ci apare ca un personaj la inceput
de drum, neinitiat. Traseul parcurs de acesta, probele la care va fi
supus vor avea rolul de a-l pregati pentru viata.
Finalul basmului inseamna in primul rand remedierea
situatiei problematice din incipit, prin pedepsirea si omorarea
Spanului, dar si prin recompensarea personajului pozitiv. Prin
urmare, si in basmul cult, binele iese invingator din lupta cu
raul. Dar finalul unui basm cult inseamna si
sfarsitul procesului initiatic al potagonistului, care va
deveni imparat, casatorindu-se cu fata lui Rosu
Imparat. Nu intamplator basmul se incheie cu pedepsirea
raufacatorului, pentru ca prezinta mentalitatea omului
din popor, conform careia binele triumfa intotdeauna, iar
starea fireasca este cea de bunadispozitie si de
optimism.
Formula narativa finala anunta un ospat de
dimensiuni simbolice, la care a luat parte si povestitorul. Rolul
acesteia este acela de a readuce cititorul in situatia
initiala, in lumea reala.
Asadar, incipitul si finalul unui basm cult sunt elemente de
structura cu semnificatii bine determinate, sunt poarta
magica prin care cititorul intra intr-un univers miraculos, al
tuturor posibilitatilor, cu personaje care stranesc rasul
fara a inspaimanta prin infatisarile lor,
si acesta revine in realitatea cotidiana intelegand,
probabil, ca totul este de fapt "o transfigurare in moduri fabuloase a
realitatii".
