Monografia satului in nuvelele lui slavici

MONOGRAFIA SATULUI IN NUVELELE LUI SLAVICI

,,Nuvelistica lui Slavici s-a impus dintr-un bun inceput ca un exemplu creator in privinta temeiniciei cu care autorul a stiut si a inteles sa motiveze artistic, in plan psihologic, toate demersurile existentiale ale eroilor sai, impunand nu un caracter sau un personaj ci o intreaga tipologie taraneasca[.] cuprinde epopeic toate temele majore ale mediului taranesc[.] realizand o vasta, o inegalabila fresca sociala a elementului poporan in finele secolului trecut romanesc."[1]

Definind etimologic termenul ,,monografie", am putea intelege faptul ca Slavici realizeaza ,,un studiu amplu, intr-un anumit domeniu", nuvelele lui Slavici reprezentand adevarate analize ale vietii taranului, incepand cu locul unde este plasata actiunea si mergand pana la cunoasterea sufletului taranului roman, realizand asa cum afirma George Munteanu: ,,<<monografia>> cate unui sentiment fundamental, ori si a mai multora deodata, urmarindu-le din cele mai ascunse incipiente si pana la epuizarea fireasca, la autonimicire, la prefacerea in altceva; iubirea, prietenia, ura, arghirofilia, vanitatea, ghimpii revansei impingand spre vindicta, genuniile sufletesti urmarite epico-monografic, in ipostazele lor autohtone."[2]

Aceasta analiza este posibila datorita faptului ca Slavici devine el insusi un veritabil: ,,personaj, participand cu insufletire la cele relatate, sau de cele mai multe ori jucand rolul unui adevarat martor al evenimentelor care se succed treptat si nu doar martor ci si judecator, dibuind cele mai ascunse taine ale vietii lor. El este primul mare analist la noi, care utilizand mijloacele de investigatie si expresie strict realiste, izbuteste sa dea epicii sale de profund caracter national, rezonante universal valabile in perspective implicate a ilustrarii conditiei sociale a individului, ca mod determinant al evolutiei acestuia in scara ascensiunii sale umane."[3]

Aceste monografii sunt completate de povestile de iubire ce ,,dau" o lumina aparte nuvelelor sale. De fapt toate nuvelele lui Slavici sunt adevarate tablouri etnografice ale satului ardelenesc, surprins in momente importante din viata taranului ca: logodna, praznicul etc., momente ce arata, surprind simplitatea si frumusetea sufletelor locuitorilor acestor locuri mirifice, unde obiceiurile si traditiile sunt adanc inradacinate si reprezinta calauza ce ,,ghideaza" drumul eroilor lui Slavici. George Calinescu afirma referitor la nuvelele lui Slavici : ,,[.] opera lui Slavici, evident in ceea ce are mai bun, e remarcabila, si ca reprezinta un pas inainte, conchide ca: <<Oamenii sunt darzi, lacomi, intreprinzatori intriganti, cu parti bune si rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna>>"[4]

Pmpiliu Marcea completeaza si el afirmatiile facute de George Calinescu: ,,El e inainte de toate un autor pe deplin sanatos in conceptii; problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata finetea unui cunoscator al naturii omenesti; fiecare din care traiesc si se misca in novelele sale, e numai copiat de pe ulitele impodobite cu arbori ale satului; nu seamana interior cu taranul roman, in port si in vorba, ci au fondul sufletesc al poporului; gandesc si simt ca el."[5]

Desi a fost aspru criticat, intrucat nu indeplinea intocmai cerintele mentorilor lui, au fost si critici care i-au apreciat opera, i-au studiat-o indeaproape, au inteles dedesubturile, Slavici reusind dintru inceput sa creeze un tablou mirific, unde urma sa-si plaseze actiunea, insa acest tablou era doar o ,,masa" ce incerca sa ascunda nenorocirile ce urmau sa se intample. Cu exceptia nuvelelor La crucea din sat si Scormon, unde povestile de dragoste completeaza atmosfera idilica, in celelalte, patima pentru iubire ca in nuvela Padureanca si patima pentru bani ca in Moara cu noroc duc catre un final tragic, tocmai datorita nepasarii fata de cei din jur si in cele din urma fata de ei insisi. Sunt nuvele la inceputul carora Slavici plaseaza anumite invataminte, sfaturi, pe care fie le rosteste ca un martor excelent al intamplarilor, ce urmeaza a se succede, fie le ,,pune" in gura unor personaje (cum e si cazul batranei din nuvela Moara cu noroc) intelepte, cu experienta de viata, tocmai pentru a-i arata cititorului dintru inceput, mai precis a prevesti nenorocirea ce se va abate asupra personajelor.

Destinul joaca rolul suprem in nuvelele sale, un destin știut de la inceputul, prin micile indemnuri, sau sfaturi ințelepte pe care Slavici le ofera, prin intermediul unor personaje alese cu multa grija, cu o bogata experiența de viața, el fiind martorul  nevazut care i-a parte la toate evenimentele, care intervine, fie pentru a ,,dirija" firul nuvelei, fie pentru a trage concluziile.