Locul lui ioan slavici in epoca marilor clasici

LOCUL LUI IOAN SLAVICI IN EPOCA MARILOR CLASICI

,,Pentru generatile de ieri si de azi- cu siguranta si pentru cele de maine- Ioan Slavici ramane simbolul emblematic al barbatului darz, al omului de caracter care, supus valtorilor vremii, nu si-a schimbat nici firea, nici atitudinea si nici crezul. In lunga sa viata- traversand momente dificile, cruciale, in istoria tarii, se intelege ,- ar fi destule ocazii, poate chiar justificarea pentru a o face, dar el a preferat sa suporte privatiuni si umilinte, condamnari, chiar primejdia mortii, fara a se lasa inclinat si cu atat mai mult biruit de vitregiile soartei."[1]

Nascut intr-o perioada nefavorabila tarii noastre, la inceputul lui 48, in Siria, ca unic baiat al unei famili instarite, spunea adesea ca sufletul sau a ramas in locurile unde a copilarit si a crescut : ,,Sufletui i s-a format sub inraurirea acestei puteri anonime, precizand: scoala n-a putut altera prea mult o substanta sufleteasca modelata dupa niste tipare cu atat mai efective, cu cat se impuneau mai inconstient si mai neintrerupt."[2] Isi va descopri talentul litertar tarziu, odata cu intanlirea celui ce avea sa devina ,,poet national", Mihai Eminescu, in timpul studiilor la Viena.

La fel ca si Creanga, isi va descrie cu mult entuziasm satul, iar anii petrecuti acolo, vor lasa urme adanci in sufletul si mintea scriitorului: ,,Slavici a nutrit o adevarata evlavie pentru locurile copilariei sale, a purtat permanent un devotement profound pentru oamenii care i-au dat primele povete, si indrumari, care i-au deschis mintea si sufletul, i-au aratat fantezia si i-au sadit dragostea si respectul pentru bine si adevar, pentru frumos si dreptate."[3]

Cel care inca din copilarie a pus bazele succesului de mai tarziu, al scriitorului, a fost mos Fercu, care-i citea adesea carti si ii recomanda multe altele, poate neintelese atunci, dar folositoare pentru mai tarziu:" Bunul meu(Mos Fercu) mi-a povestit despre Smocfa cea frumoasa;in comitatul Zarandului mi s-a zis despre Zana codrilor, in Comlosu(Crisana) se vorbea despre Petru Fat-Frumos viteaz, si la Temisoara auzii povestea despre Zana zorilor. -Am ales numirea care mi s-a parut mai nimerita."[4] Insa de aici si pana ca numele sau sa fie asezat alaturi de cel al marilor scriitori ai Romaniei, va fi un drum lung si anevoios, insa odata cu parcurgerea lui, nu va mai ramane decat un pas pana ce meritele ii vor fi recunoscute si va fi considerat unul dintre mari clasici ai literaturii romane: Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Ion Creanga: ,,Ioan Slavici, cel de-al patrulea capital stalp de sustinere a literaturii romane, din ,,epoca(ei) de aur", a trebuit sa-si confrunte prea adeseori si in multe privinte,,soarata" lui omeneasca, atat de supusa fluctuatiei imprejurarilor, cu aceea a operelor."[5]

Majoritatea criticilor au asezat numele lui Slavici in urma celorlalti scriitori de valoare, datorita perioadei afirmarii sale, datorita importantei lucrarilor sale, calitatii acestora. Fiecare dintre cei patru mari scriitori a adus ceva nou in literatura romana, in primul rand originalitatea, deoarece fiecare isi croieste propriul drum, dand o forma specifica ideilor proprii, iar in al doilea rand obiectivitatea si unicitatea ca: ,,Scriitorii.au cucerit pentru literatura romana valori generale, dar au facut-o ca oameni ai vremii lor, din unghiul unor priviri asupra lumii elaborate in consonanta cu momentul spiritual al ,,Junimii".[.] Ceea ce leaga strans pe Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, este in primul rand atitudinea critica fata de societatea vremii lor."[6]

Slavici, alaturi de ceilalti trei mari scriitori, au fost numiti de criticii ce au apreciat creatiile lor, marii clasici, fiind vorba, nu de o incadrare perfecta in definitia clasicismului, ci de o perioada ,,a infloririi literaturii romane in a doua jumatate a secolului al XIX-lea." Afirmarea scriitorilor, prin creatile lor originale, a atras dupa sine schimbarea modului de gandire, fapt datorat actiunii gruparii numita,, Junimea", grupare ce s-a constituit ca reflex al nevoii de modernizare a limbii si literaturii romane, dar mai ales ca necesitate a emanciparii publicului cititor, aflat intr-un veritabil impas al valorilor, asigurand totodata debutul unor scriitori importanti ai literaturii romane printre care si Slavici, iar prietenia dintre el si Eminescu va avea efecte benefice, ca el e cel care: ,,.Ii configureaza[.] programul de initiere intelectuala, el este mentorul si stimulatorul activitatii in social si national tot el il indeamna, il obliga aproape sa vorbeasca, sa citeasca, in cele din urma sa scrie romaneste, corectandu-i manuscrisele, urmarind graficul de respectare al angajamentelor luate fata de Convorbiri literare, stimulandu-l prin exemplul personal. Fara Eminescu, Slavici nu ar fi devenit niciodata ceea ce putea fi."[7]

Slavici era tipul omului de la tara, care cu greu reuseste sa treaca prin incercarile vietii, insa odata cu patrunderea in lumea intelectualilor va avea prilejul sa se faca cunoscut nu doar ca scriitor ci si ca om si mai inainte de toate ca un prieten de nadejde. Este impresionant modul in care Slavici il percepe pe Eminescu: ,,Era mai mic de ani, era cu mult mai mare ca stiinta, strivitor ca superioritate intelectuala, si, mai mai precis de toate, om cu inima deschisa, si totodata plin de caldura sfanta a celor alesi."[8]

De altfel activitatea literara a lui Slavici a cunoscut o reala apreciere datorita prieteniilor pe care le-a avut cu cei mai de seama scriitori si critici: ,,Nu incape indoiala ca prietenia sincera si dezinteresata dintre cei patru mari scriitori a fertilizat opera fiecaruia in parte si i-a facut sa suporte cu mai multa usurinta vicisitudinile vietii. Cinicul si veselul Caragiale, romanticul si pasionatul Eminescu si inteleptul si chibzuitul Slavici, s-au completat reciproc." [9]

Patrunderea lui Slavici in ,,Junimea"a facut posibila analiza operelor sale de oameni capabili sa o faca ca Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, primul dintre ei considerandu-l pe Slavici la moment dat, in 1876: ,,Cel mai capabil scriitor al intregii Junimi", el insusi declarand: ,, .Sant unul dintre cei care cu ajutorul Junimii si-au creat drum in lumea aceasta si timp indelungat am luat parte la lucrarea culturala a Junimii."[10], Devenindu-i totodata, exemplul demn de urmat: ,,[.] Devansandu-l deocamdata, prin varsta, realizari, autoritate, prestigiu, Maiorescu este ceea ce el insusi ar vrea sa devina si stie ca va deveni peste zece ani. Maiorescu e modelul definitiv, confirmat prin reusita sociala.[11]

O contributie majora la afirmarea lui Slavici a avut-o pe langa actul creativ in sine si bogata activitate jurnalistica: intre 1872 si 1873 este redactor la ziarul umoristi Gura satului, la ziarul conservator in 1874 Timpul, in 1884 intemeiaza revista Tribuna, in paginile careia promoveaza drepturile culturale ale romanilor din Ardeal, coordoneaza revistele Corespondenta romana si Vatra , aceasta din urma alaturi de Cosbuc, si multe altele. S-a preocupat atent de unificarea limbii romane, si desi nu era un bun vorbitor de limba romana, a editat o serie de carti de gramatica si numeroase articole pe teme filologice. Totodata el a fost cel care a condus Memorandumul in 1883 pentru recunoasterea limbii romane si alte probleme de ordin social si politic, nutrind dintotdeauna pentru unitatea nationala.

Remarcarea pe plan jurnalistic s-a realizat devreme o data cu patrunderea in lumea intelectualilor, prilej cu care operele sale vor fi apreciate sau criticate, dupa caz, meritul cel mare revenindu-i lui Eminescu, ca el este cel care care il formeaza, incepand prin a-l initia in tainele filosofiei, recomandandu-i operele unor celebri filosofi ca: Platon, Kant, Sopenhauer, ca: ,,Avand aceste repere, Slavici se arunca in lecturi filosofice, oarecum sigur de intelegerea prealabila si neasteptand de la ele decat informatii cu caracter operativ, capabil sa-l abiliteze in propriile studi de specialitate."[12]

Odata cu lecturarea lor apar sensuri si legi pe care incearca sa le descifreze, insa va reusi doar cu ajutorul prietenului sau. Completand cele spuse anterior, Magdalena Popescu realizeaza o ampla comparatie intre Slavici si Eminescu: ,,Eminescu era un fanatic; el cunostea totul la zi, se adancea in ultimele publicatii si aparitii, uita de sine cufundat in amanunte si precizari. Eminescu iubea stiinta pentru ea insasi. Slavici le reducea la formulari generale si usor manevrabile." [13] Tot ea descrie viziunea unuia asupra celuilalt: ,,Slavici e pentru Eminescu un interesant obiect de studiu[.], o inteligenta nativa si el vrea sa il transforme intr-un intelectual; Slavici e roman doar prin orgoliul national ultragiat, si Eminescu ii oferea sensurile si scopurile unui patriotism principal; Slavici e un talent realizat oral, si Eminescu il indruma catre realizarea unei opera definitive.[.] Productiile lui Slavici le inconjoara de cea mai acuta preocupare. E prevenitor fata de eventualele obiectii , ii sesizeaza primul limitele si contra argumenteaza, insista, il apara, il recomanda cu vehementa[.] Slavici e primul constient de ceea ce il separa de Eminescu. Atat de constient incat cel dintai afirma in cultura romaneasca ideea despre genialitatea si titanismul lui Eminescu."[14] Si Pompiliu Marcea completeaza: ,,Nu incape indoiala ca prietenia sincera si dezinteresata dintre cei trei mari scriitori a fertilizat opera fiecaruia in parte si i-a facut sa suporte cu mai multa usurinta vicisitudinile vietii. Cinicul si veselul Caragiale, romanticul si pasionatul Eminescu, inteleptul si chibzuitul Slavici s-au completat reciproc."[15]

Slavici e constient de valoarea fiecaruia dintre ei(refeindu-se la Eminescu) cu atat mai mult nu incearca sa il copieze, nici sa il depaseasca, intrucat fiecare are propria-i viziune, mod de a vedea lumea si de a descri-o asa cum e perceputa de fiecare in parte. Dar: ,,Cand ai niste spirite universale precum Eminescu, Creanga, Caragiale si Slavici, adu vorba despre ei cat mai frecvent, intr-o lume ca aceasta de acum, - luand ceea ce vezi ca lipseste din vizionarismul si nesamuita lor tarie in toate"[16]

George Calinescu este unul dintre cei mari mari critici, care a facut din critica literara o forma de creatie, fapt demonstrat de succesul pe care l-a avut celebra sa lucrare Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, iar in compendiul realizat ca o prefata inaintea editiei celei mari, afirma: ,, [.] La fiecare autor am scos in evidenta numai ceea ce este realmente valabil artisticeste , tacand pe cat cu putinta partile neizbutite, in fiecare capitol am scos in frontal intai scriitori viabili si am lasat in umbra pe culturali."[17]

Avea o viziune clara despre ceea ce trebuia sa i-a in calcul un critic atunci cand incearca sa analizeze opera unui scriitor:,, [.] criticul are de la opera doua serii de receptii: impresii de gust si o serie intreaga de reprezentari mai concrete ori mai abstracte, privind opera literara ca obiect independent de subiectul estetic. [.] A spune despre o opera ca e pesimista ori optimista, , a te ocupa dar de ea complex ideologic, ca dezvolta anume teme, ca sufera anume inrauriri, ca a avut anume efecte, ca prezinta cutare structura psihologica sau ca reprezinta in plan fictiv un anume univers etc. este a face critica obiectiva. [18]

Despre Slavici afirma: ,,[.] opera e remarcabila. Oamenii sant darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si parti rele, ca orice lume comuna. Limba, e de obicei impiedicata in pagina de idei, e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc. Cu toate ca scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic, tratarea e severa, fara excese artistice."[19] Tot Calinescu completeaza:,, Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru , Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului. Limba deobicei impiedicata si ridicul de neaose, atunci cand trateaza idei, e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc. Imprumutand graiul eroilor , scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic. De asemeni autorul afecteaza un ton bisericesc(,,Eara noi umblam la scoala") si urmareste cu efecte de cadenta ticurile de vorbire ale eroilor(Dascalul Claita zice la tot pasul: ,, Pentru ca vezi d-ta") "[20]

Poate ca multi critici au considerat opera lui Slavici ca fiind mai saraca deca a altor scriitori, referindu-se la limbajul folosit, la modul de exprimare, la vocabularul utilizat, insa a fost si apreciat ca a adus ceva nou in literature romana, si-a lasat puternic amprenta prin nuvelele sale si nu numai, ci si prin capodopera sa, romanul Mara ce ofera adevarate pagini etnografice din tinutul transilvanean, acolo unde timpul are rabdare cu oamenii, unde evenimentele se succed intr-o ordine fireasca a lumii, unde fericirea si tristetea merg de cele mai multe ori mana in mana, si unde viata ofera adevarate spectacole, avand ca protagonisti acei oameni saraci din punct de vedere fizic, dar bogati sufleteste