JUNIMEA SI TITU MAIORESCU
Imediat dupa Unirea Principatelor de la 24
ianuarie 1859 au loc o serie de transformari economice, sociale si politice,
care au ecou si pe plan cultural. Astfel in timpul domniei lui Cuza se produce
unificarea institutiilor culturale din Moldova si Muntenia se voteaza o lege
rurala, in urma careia sunt improprietariti o parte din tarani, are loc
securizarea averilor manastiresti. Dupa abdicarea lui Cuza pe tronul tarii este
adus Carol I de Hohenzoler. In timpul caruia se voteaza prima constitutie cu
caracter demograpic, iar din 1881 tara devine monarhie. Dupa
razboiul de independenta de la 1877 Tarile Romane capata autonomie economica si
politica, ceea ce a permis dezvoltarea mestesugurilor,a
oraselor porturi la Dunare si Mare a bancilor. In aceste conditii pe plan
cultural apare prima societate importanta pana la cel de-al doilea Razboi
Mondial cunoscut sub numele de " Junimea ". Din randurile careia va
iesi trinitatea geniala: Eminescu, Creanga si Caragiale. Bazele societatii "
Junimea "au fost puse in 1863 din initiativa unor tineri intelectuali precum:
Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Podgor, Theodor Rossetti si Petre Carp. Cel care se impune de la inceput ca un adevarat spiritus rector al gruparii
este Titu Maiorescu, care avea si o pregatire filozofica. In conceptia lui Tiu
Maiorescu filozofia este o adevarata stiinta a stiintelor, este aceea care
disciplineaza gandirea. Asa se explica faptul ca Maiorescu insist ape langa
ceilalti junimisti sa urmeze pe langa pregatirea lor de baza si o pregatire
filozofica. Dovada si faptul ca el il trimite pe Eminescu cu
o bursa la Berlin, insistand pe langa acesta sa-si treaca doctoratul in
filozofie. Asa cum preciza Iacob Negruzzi in " Amintiri din Junimea ", originile
societatii se pierd in negura timpului. De la 1 martie 1877 societatea "
Junimea" dispune si de o revista " Convorbiri
literare ", a carui redactor a fost Titu Maiorescu, iar secretar Iacob
Negruzzi, numit si secretarul perpetum mobileum, intrucat cu foarte mici
exceptii, cat a mers in strainatate sa-si caute sanatatea la ochi a condos
revista pana in 1844. Faptul ca societatea avand revista proprie, avea o
librarie si chiar o biblioteca i-a atras pe tinerii scriitori. Fiind o societate solida si seioasa distingem cateva etape importante in
activitatea societatii: 1prima etapa cuprinsa intre anii 1863-1864: Este o
etapa in care accentul cade pe critica, desfasurata in trei domenii: limba,
literature si cultura, iar activitatea se desfasoara la Iasi ; 2a doua
etapa cuprinsa intre anii 1864-1865, cand constatam o dubla activitate
desfasurata la Iasi si Bucuresti, cand scade critica junimista ; 3a treia
etapa este cea de dupa 1865, iar activitatea se desfasoara numai la Bucuresti,
unde se mutase si revista " Convorbiri literare ", a carui prestigiu scade
devenind acum o revista universitara cu un character eclectic. In paginile
careia pe langa literatura se gaseau studii de istorie, de filozofie, de
economie politica, si chiar daca erau semnate de nume ilustre precum Vasile
Conta, Simion Mehedinti prestigiul acesteia scade.Nu trebuie sa se inteleaga ca
exista o rupture intre pasoptism si junimism si dimpotriva o continuitate
astfel: multe idei din " Programul Daciei literare " se vor regasi in programul
Junimii. Cu toate asemanarile dintre cele doua orientari,
exista si unlele deosebiri. In primul rand sunt deosebiri de atitudine. Daca la
pasoptisti predomina exaltarea, elanurile etopice, la junimisti predomina
echilibrul, armonia. De asemenea sunt deosebiri de varsta, pasoptismul
corespunde adolescentei, in timp ce junimismul corespunde tineretei. In al treilea rand este
diferenta de program estetic. Pasoptismul corespunde romantismu-lui fara a nega
clasicismul, in timp ce junimismul corespunde clasicismului fara a nega
romantis- mul, dar cu deschidere spre realism. Lirica junimista este
predominate de lirica eminesciana, care a dat o serie de epigone precum
Veronica Miele, fara a se ridica insa la valoarea maiestrului. Se continua si
directia liricii obiective exotice, mergand pe lirica lui Alecsandri precum
Theodor Ser-banescu, Olanescu Ascanio. Intalnim chiar poeti, care
scriu pe lirica lui Anton Pann, ilustrand cantecul de lume. Activitatea critica
a lui Titu Maiorescu a cunoscut doua etape: 1prima etapa cuprinsa intre anii
1866-1872 ilustrata prin articole precum " Despre scrierea limbii romane "la
1866, " Limba romana in jurnalele din Austria ", " O cercetare critica asupra
poeziei romane de la 1867 ", " In contra directiei de azi in cultura romana "
de la 1868, " Directia noua in poezia si proza romana " de la 1872. Aceasta este o
etapa in care Maiorescu promova o critica cu caracter general, o critica
judecatoreasca, fara a se opri asupra unui scriitor, asupra unei opera literare
romane. Este o etapa in care-si atrage ani-mozitati; 2cea de-a
doua etapa cuprinsa intre anii 1872-1907 este ilustrata prin articole precum: "
Poeti si critici ", " Comediile domnului Caragiale ", " Eminescu si poeziile
lui ", precum si o serie de raspunsuri date la discursurile tinute de diferiti
scriitori cu ocazia intrarii in randurile membrilor academiei romane. Aceasta
este o etapa a criticii exhaustive, Maiorescu oprindu-se acum in mod amanuntit asupra unui scriitor si unei
opera. Pana la aparitia revistei " Convorbiri literare " junimistii si-au
desfasurat activitatea in trei directii principale: 1Tinerea de prelegeri sau
prelectiuni populare pe diferite teme: istorie, folclor, filozofie, geogra-fie
prin care se urmarea educarea gustului artistic la publicul larg cititor. Prelegerile erau
tinute intr-o piata din Iasi in fata unui auditoriu numaros si diversificat ca
pregatire si nu tineau mai mult de 50 de minute. Junimistii impunand o
rigozitate deosebita si un nou stil oratoric. Prelegeri-le
de la Iasi, ca si cele mai tarziu din parlament ale junimistilor sunt adevarate
modele oratorice consultate si azi de parlamentari; 2Discutarea problemei
ortografiei limbii romane. Discutii sistematizate de Maiorescu in articolul " Despre
scierea limbii romane " de la 1866 in care stabilea principalele reguli ce
trebuie sa stea la baza scrierii, reguli ce vor fi adaptate mai tarziu de
academie si care cu mici exceptii se mentin si astazi. Maiorescu lua atitudine
impotriva exagerarilor lati-nesti avand in primul rand simplificarea si
reducerea alfabetului chirilic, de la 42 de sem-ne la 27 si inlocuirea lui treptata.
La baza scrierii sa stea principiul fonetic sin u
etimologic pentru ca scriem pentru contemporani si nu pentru stramosi adusi de
marele Traian din Dacia. 3Intocmirea unei antologii, de poezie culta de la
origini pana la Alecsandri, care nu a mai aparut. In articolul " Limba romana
in jurnalele din Austria ", Maiorescu lua atitudine impotriva abuzului de
neologisme, precizand ca s-a ajuns la o adevarata germaniizare a presei. Mai tarziu in
1881 in articulul " Neologismele ", Maiorescu isi schimba atitudinea,
dovedindu-se adeptul imbo-gatirii lexicului pe calea imprumuturilor, a
cuvintelor noi, el fiind adeptul cuvintelor de origine franceza. In acest sens el preciza sa imprumutam cuvinte de unde imprumutam si ideea
si sa fie adaptat sistemului nostrum fonetic. In articolul " Directia noua in
cultura romana " de la 1869 Titu Maiorescu formula cele-bra teorie a formelor
fara fond ce va fi preluata mai tarziu de Eugen Lovinescu si G. Ibraileanu.
Titu Maiorescu considera ca s-a imprumutat sin apus forme pentru care in
interior nu era un fond si ca aceasta ar fi foarte periculoasa ducand la o
incurajare blanda a mediocritatilor. Maio-rescu ajungea la concluzia ca nu trebuie sa
construim scoli, filarmonici, academii de dragul constructiilor, daca nu avem
pe cine pregati in ele. Aceasta prima etapa a criticii a declansat o serie de
polemici, Maiorescu atragandu-si o seire de adversari. Astfel, asa zisa
polemica gherea Maiorescu s-a dus de fapt intre Gherea si discipolii lui
Maiorescu. Intrucat acesta n-a raspuns acu-zatiilor lui Gherea dacat foarte
tarziu si atunci indirect intr-un articol intitulat " In laturi ". Gherea desi reprezenta un punct de vedere nou, diferit de cel al lui
Maiorescu, el confunda termenii cu care opera Maiorescu, personal-impersonal,
subiectiv-obiectiv. Incepand cu etapa a doua a criticii Maiorescu promova acum
o critica exhaustiva, ama-nuntita, oprindu-se la un scriitor si la o opera
anume. In articolul " Poeti si critici ", Maiorescu lua apararea lui V.
Alecsandri, acuzat de o serie de confrati precum Cosbuc si Vlahuta ca s-ar fi
invechit, ca ar fi fost in trecut de M. Eminescu. Maiorescu pornea in articolul
sau tocmai de la distinetia dintre poeti si critici, subliniind faptul ca un
poet nu poate fi obiectiv in aprecierea operei unui confrate. Criticului ii
revine meri-tul de a comenta obiectiv o opera literara, reflectand pe plan
mintal procesul compunerii acestuia si in acelasi timp facand-o accesibila
publicului larg cititor. In articolul " Comediile domnului Caragiale ",
Maiorescu lua apararea comediilor marelui dramaturg acuzat de unii critici de
imoralitate. Maiorescu pornea in articulul sau de la distinetia dintre moral si
immoral ajungand la concluzia ca scriitorul este liber sa se inspire din orice
domeniu si ca arta este morala prin insasi natura sa. In acest articol
Maiorescu resimte influenta catarsisului aristotelic, conform careia un individ
trebuie sa-si depaseasca egoismul. Raul din sine sis a devina mai bun cel putin
atat cat citeste o opera de arta. Prin lectura individual se
ridica in lumea perfectiunii artistice, in lumea impersonala a artistului.
Articolul " Eminescu si poeziile lui " este primul studiu monografic dedicate
vietii si ope-rei marelui poet si care se incheie cu previziunea criticului, ca
literatura romana a secoului al XX-lea va sta sub influenta geniului sau. De asemenea
Maiorescu este primul care atrage atentia ca germenele nebuniei a fost mostenit
de Eminescu pe cale ereditara. Criticul subliniaza si rimele rar intalnite in
lirica eminesciana de unde armonia si muzicalitatea versurilor. Tudor Vianu in
" Istoria literaturii romane moderne " preciza cateva trasaturi ale
junimis-mului si anume: spiritul oratoric, spiritul filozofic, spiritul critic,
spiritul clasic in forme acade-mice si spiritul ironic. Spiritul
oratoric se refera la calitatea junimistilor de a tine discursuri in fata
opiniei publice si mai tarziu in parlament. In articolul " Oratori, retori,
limbuti ", Maiorescu impartea indivizii in 3 categorii:- ratorii care au ceva
de spus; - limbutii care vorbesc de dragul de a vorbi fara a spune ceva ;
- retori care se situeaza intre oratori si limbuti. Spiritul filozofic se
refera la pregatirea filozofica a junimistilor, trasatura asupra carora insista
Titu Maiorescu care avea o solida pregatire filozofica. Spiritul critic se
refera la activitatea critica a junimistilor pentru descurajarea
mediocrita-tilor din toate domeniile culturii. Junimistii promovau o critica
estetica, o critica care punea accentul pe valoare, astfel nici macar operele
lui Maiorescu nu erau scutite de critica. Spiritul clasic in forme academice se
refera la opinia junimistilor de a accepta drept valoare numai operele care
s-au impus opiniei publice de-a lungul timpului care pot constitui modele
pentru altii. Spiritul ironic se refera la buna
dispozitie care domnea la junimea. In acest sens Maiores-cu facea precizarea ca la
junimea intra cine vrea, ramane cine poate, in sensul ca la sedintele
societatii putea participa orice individ indiferent de pregatirea acestuia, dar
ramanea numai cel care avea ceva de spus. Cele mai reusite glume erau aduse de
junimea de catre I. Creanga, poreclit vartosul glumet. Cei care nu luau
cuvantul niciodata in sedintele junimii erau porecliti caracude, iar cei care
veneau cu o gluma nereusita erau intampinati cu exclamatia: " Faul! " Din
necesitati metodologice, Titu Maiorescu impartea articulul sau " O cercetare
cri-tica asupra poeziei romane de la 1867 " in : 1conditiunea materiala a
poeziei sau forma 2conditiunea ideala a poeziei sau fondul. La baza articolului
Maiorescu punae ideea distinctiei dintre literatura, arta in general si
stiin-ta, precizand ca in timp ce stiinta exprima idei, literatura exprima idei
imbricate in haina sensibi-la. De asemenea Maiorescu facea distinctie intre
materialul literar si materialul celorlalte arte. In timp ce in muzica folosim
sunetul, in sculptura lemnul sau piatra, in picture culoarea, in litaratura se
foloseste cuvantul. Spre deosebire de materialul celorlalte arte, care au luat
in sine nu exprima nimic pana nu intervine asupra lui artistul cautand sa-i dea
un contur, o forma care pune propria sa conceptie artistica, cuvantul are un
sens propriu sau de baza asa cum apare el in dictionar. In cadrul contextului
capata sensuri noi figurate, in functie de utilizare. Tot in prima parte a
articolu-lui Maiorescu stabilea principalele modalitati de sensibilizare a
cuvantului si anume: 1folosirea cuvintelor celor mai abstracte ;
2utilizarea epitetelor ornate ; 3folosirea comparatiei; 4folosirea
personificarilor, metaforelor, tropilor in general. In partea a doua a
articolului, " Conditiunea ideala a poeziei " Maiorescu stabilea alte cerinte
carora trebuia sa raspunda. O opera cu adevarat valoroasa, demna de a face
parte dintr-o antologie anume o mai mare miscare a ideilor si o buna evolutie
spre un final culminant. Datorita acestor exigente cerinte formulate de
Maiorescu, putine au fost operele care le-au raspuns, motiv pentru care
proiectata antologie de poezie culta de la origini pana in momentul aparitiei
articolu-lui nu a mai aparut. Articolul lui Maiorescu poate fi considerat
primul tratat de estetica din limba noastra.
Dinu Paturica se va casatori cu
chera Duduca si isi va continua ascensiunea, ajungand ispravnic pe
doua judete, in urma tradarii lui Tudor Vladimirescu. Nu se
va bucura prea mult timp, caci, o data cu schimbarea domniei,
taranii se revolta si "cu rogojina aprinsa-n cap
si cu jalba-n protap" se vor duce sa-si ceara
drepturile. Paturica va fi intemnitat in ocna
parasita, unde va muri. Intre timp, Duduca il
parasise, iar averea ii fusese imprastiata. Si ea
va fi pedepsita pentru necredinta ei si inecata in
Dunare.
Astfel, vinovatii principali vor muri, iar
convoaiele mortuare se vor intalni intr-o piata, in fata
stalpului in care tocmai fusese tintuit Costea Chiorul. Sfarsitul
acesta tine oarecum de melodrama, fiind o scadere a romanului,
traducand intentiile moralizatoare ale autorului: toti cei rai,
necinstiti, ipocriti, sperjuri, au fost pedepsiti cu moartea de
catre romancier. Cei cinstiti au avut parte de o cariera
deosebita. Semnificativ este epilogul: "Din opincar, mare spatar", in
care reapare Gheorghe, fostul vataf, in plinatatea carierei sale.
Tipologia
Dinu
Paturica
Autorul il prezinta direct, prin datele sale
fizice, prin infatisarea exterioara. Unele
trasaturi fizice le indica pe cele morale: ambitiunea
si mandria grosolana, viclenia:
"Un june de
22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri,
plini de viclenie, un nas drept si
cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria
grosolana, imbracat cu un anteriu de samalgea rupt in spate; cu
caravani de panza de casa vapsiti cafeniu, incins cu o
bucata de panza cu marginile cusute in gherghef, cu picioarele goale
bagate in niste iminei de saftian, care fusesera odata
rosii, dar isi pierdusera coloarea din cauza vechimei, la
incingatoare cu niste calimari colosale de alama, in
cap cu cauc de sal a carui coloare nu se putea distinge din cauza
peticelor de diferite materii cu care era carpit, si purtand ca
vestmant de capetenie o fermena de pambriu ca paiul graului,
captusita cu bogasiu rosu."
Portretul ciocoiului se incheaga treptat din
vorbele si din faptele sale, prin comportamentul sau in diferite
medii sociale pe care le frecventeaza. Dinu Paturica
instaureaza in literatura romana tipul parvenitului, scriitorul
urmarindu-i ascensiunea pe scara ierarhiei sociale. In atingerea
scopurilor sale, nici un mijloc nu ramane nefolosit. In lupta pentru
marire, sufletul sau se aspreste, nefiind impresionat de
suferintele celor din jur.
Se adapteaza cu usurinta
situatiilor, imbracand cate o masca in functie de
interlocutorii sai. Fata de Andronache Tuzluc este servil
si umil, lingusitor din cale-afara. Accepta cu recunostinta
slujba modesta de ciubucciu, croindu-si insa planuri de viitor,
dispretuindu-si conditia
de moment. Primele replici dupa obtinerea slujbei ni-l arata
deosebit de hotarat sa-si atinga scopul:
"Iata-ma, in sfarsit, ajuns in pamantul
fagaduintei; am pus mana pe paine si pe cutit; curaj
si rabdare, prefacatorie si iuschiuzarlac si
ca maine voi avea si eu case mari si bogatii ca ale acestui
fanariot."
Cu chera Duduca imbraca masca slugii
credincioase, dar prefacatoria sa este sesizata de
grecoaica, aceasta recunoscand in el un adversar redutabil. De aceea,
prefera sa si-l faca prieten, devenind amanta celui in care
stapanul isi pusese intreaga nadejde.
Fata de celelalte slugi, se arata
prietenos, pentru a le castiga i
