Iubirea in romanul " ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi " de camil petrscu

Iubirea in romanul " ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI " De Camil Petrscu

In " Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii angrenata in tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.

Ca orice roman, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este o specie epica in proza, cu actiune complexa, cu puternice conflicte si o complicate intriga, la care participa numeroase personaje bine individualizate si construite modern de camil petrescu. Principalul mod de expunere este naratiunea confesiva (cu caracter de de confesiune-n.n.), iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, prin dialog, monolog interior si introspectie auctoriala.

Perspectiva narativa este moderna si defineste punctual de vedere al naratorului-personaj, prin naratiunea la persoana 1, frecventa monologului interior, organizarea subiectiva a secventei temporale, toate acestea argumentand caracterul subiectiv al romanului. Perspectiva psihologica defineste totodata "romanul experientei", prin mijloacele de analiza a constiintei si procesele psihologice ale protagonistului, naratorul apeland la dialog, monolog interior, autointrospectie, flashback, retrospective, cuvinte cu valoare de symbol, observatie atenta si profunda a constiintei personajelor etc.

Romanul este structurat in doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand doua ipostaze existentiale: "Ultima noapta de dragoste", care exprima aspiratia catre sentimental de iubire absoluta si "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a morii. Daca prima parte este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita, sriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul Primul Razboi Mondial. In prima parte se desprind conceptiile si aspiratiile autorului catre idealuri inalte, insa in partea a doua autorul se identifica total cu personajul-narator. Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flashback. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontal, Bucuresti, Odobesti, Campulung, dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.

Scris la persoana 1, romanul este un monolog liric, deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudini si incertitudini, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte, reflectand propria experienta de pe front. Protagonistul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolute, dornic de cunoastere, dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare.

Alcatuit pe baza unui jurnal de campanie cu doua planuri compozitionale, in care timpul obiectiv (cronologic) evolueaza parallel cu timpul subiectiv (discontinuu), il motiveaza pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului modern.

In jurnalul ce consemneaza evenimentele traite de protagonist in timp obiectiv(imaginea frontului), sunt rememorate episoadele casniciei cu Ela, aduce in timp subiectiv, deoarece ele se petrecusera cu doi ani inainte de a fi notate in jurnal.

Semnificatia titlului.Cuvantul "noapte" repetat in titlu reda symbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua "nopti" sugereaza si doua etape din evolutia protagonistului- iubirea si razboiul-, dar nu si ultimele, intrucat finalul releva disponibilitatea lui Stefan Gheorghidiu pentru o noua experienta existentiala.

Incipitul romanului il prezinta pe Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspat sublocotenent. In jurnalul de campanie scris la persoana 1, naratorul-personaj incrimineaza cu ironie usturatoare incompetenta sistemului de aparare militara a tarii, in preajma Primului Razboi Mondial. Realizata prin dialog, discutia contradictorie purtata la popota de ofiteri are ca punct de plecare un fapt divers publicat in ziar, in care se comenta decizia tribunalului de a achita un barbat care-si ucisese sotia surprinsa in flagrant de adulter. Fiecare opinie este corelata cu trasaturile fizice si morale a sustinatorului, ceea ce demonstreaza ca autorul stapaneste arta portretistica. Relativsmul ca modalitate estetica moderna se manifesta in acest episode prin parerile total diferite ale locutorilor despre acelasi subiect: iubirea si relatia de cuplu. Superficialitatea opiniilor il enerveaza pe Gheprghidie, care reactioneaza exploziv si surprinzator. Discutiile starnite minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste in conceptia eroului si-I declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu forta si dominata de incertitudini.

Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu aduce in prezent (timpul subiectiv), prin retrospective si discontinuitatea temporala a flashbackului, experienta erotica, pe care o noteaza in jurnalul de campanie:"Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala". Sentimentul de iubire fusese alimentat, la inceput, de orgoliul studentului la Filozofie, intrucat Ela era cea mai frumoasa studenta de la Litere. Casnicia este linistita o vreme, mai ales ca duc o viata modesta, aproape de saracie, iubire fiind singura lor avere. Invitati la masa de unchiul Tache, Stefan ii infrunta pe batranul avar, scena capatand accente balzaciene atat prin descrierea detaliata a casei ("casa veche mare cat o cazarma"), cat si prin construirea tipului de avar ursuz si dificil care, desi bogat, locuia intr-o singura camera ce indeplinea toate functiile. Moartea unchiului Tache ii adduce lui Stefan Gheorghidiu o mostenire substantiala, fapt care schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capatand pentru Ela importanta primordiala. Stefan descopera ca sotia sa este subjugate de aspecte pragmatice, ametecandu-se in certurile iscate de testament, in afaceri, desi el a vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare".

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea uimitor de bine.

Fire flexibila si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare, care devin sfasietoare si pe care le exprima prin monolog interior. Stefan se chinuie ingrozitor la petrecerile mondene, cantarind si analizand fiecare vorba, fiecare gest al Elei. Cu toate acestea, respinge cu fermitate stupiditatea geloziei, considerand-o neconforma cu normalul si realitatea.

Excursia la Odobesti pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice element exterior provoaca in sufletul lui Stefan catastrofe chinuitoare. Compania insistenta a domnului G., asezarea Elei la masa langa el, gesturile familiare sunt tot atatea prilejuri de observatie atenta si framantare interioara care provoaca eroului o chinuitoare suferinta, nu numai din orgoliu, deziluzie si neputinta, dar si pentru ca se sileste sa-si ascunda chinurile, se dedubleaza.

Alta data, sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrate doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa. Servitoarea nu poate oferi nicio informatie, el o cauta cu disperare pe la rude, este innebunit de deznadejde, iar cand Ela soseste si-I cere sa divorteze "fara formalitati, fara explicatii multe". Suferinta este mistuitoare, fiind framantat de incertitudini, atunci cand gaseste intamplator un billet de la Anisoara, care purta data respective si prin care o ruga sa petreaca noaptea la ea, sotul fiind plecat la mosie. Stefan interpreteaza faptul ca pe o ticluire pusa la cale de ele pentru a-I adormi banuielile, apoi se indoieste de motivul pentru care ar fi recurs ea la o astfel de stratagema, analizand si disecand toate eventualitatile.

Dupa un timp cei doi se impaca si Stefan aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, dar il zareste in oras pe domnul G. si atunci nu se mai indoieste ca "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant". Planuieste sa-i omoare pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga impreuna la regiment, fiind astfel impiedicat sa-si duca la indeplinire planul de razbunare impotriva celor doi amanti.

"Cartea a doua" a romanului incepe cu capitolul "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza o imagine de groaza a frontului: o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi dezorientati. Desprinderea eroului din incertitudinea torturanta a iubirii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mai dramatice, eceea a razboiului la care Gheorghidiu participa efectiv. Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, lipsita de entuziasme si eroism, ci ordine date anapoda de catre conducatorii militari, marsuri istovitoare, foamete si mai ales iminenta permanenta a mortii cu care oamenii se afla fata infata in fiecare clipa. Notatiile din jurnalul de campanie reflecta acum o experienta traita direct, in timpul obiectiv al petrecerii faptelor. Starea de confuzie totala, ordinele contradictorii, deruta ofiterilor sunt ilustrate prin episoade cutremuratoare, dublate de o ironie subtila.

Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidie se intoarce in Bucuresti, Ela ii pare o straina si-i propune sa se desparta. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel". Ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in casa.

Protagonistul romanului "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidie, identificandu-se in totalitate cu autorul Camil Petrescu, este un personaj-narator, deoarece relateaza la persoana 1 si analizeaza cu luciditate toate evenimentele si starile interioare prin care trece acest intellectual lucid, dominat de incertitudini, care-l motiveaza ca personaj modern.

Prin experienta de cunoastere, iubirea, e traita fictional sub semnul incertitudinii, faptele, gesturile, privirile si cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului care sufera la modul sublime drama erotica. A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta traita direct. Principalele modalitati de caracterizare sunt moderne, proprii analizei psihologice si evidentiaza autenticitatea personajului-narator: monologul interior, dialogul, introspectia starilor sufletesti, autoanaliza si autointrospectia, precum si noile elemente ale esteticii romanului modern, timpul obiectiv si subiectiv, memoria involuntara, jurnalul.

Ela este personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire catre care aspira cu atata sete Stefan Gheorghidiu, careia autorul nu-I ofera nicio sansa de a se disculpa sau de a se confensa. Femeia este construita exclusive prin ochii barbatului insetat de absolutul iubirii, al carui crez nu face concesii sentimentului.

Registrul stilistic se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat.

In concluzie, originalitatea romanului subiectiv e data de subtilitatea analitica a propriei constiinte, de drama intelectualului complex si introvertit, declansata prin memorie involuntara, de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.