Delirul istoriei si romanul in aceasta perioada

Delirul istoriei si romanul in aceasta perioada

"Azi m-am plimbat cu gandul la cel mai greu roman al vieții mele. Impreuna cu Marele singuratic, (), acest nou roman ar scoate țaranimea romana pe scena naționala prin participarea ei in ultimul razboi și prin aceasta, pe scena universala."[1]

Este oare Delirul un roman de razboi autentic? "Marele roman"[2], aparut in 1975, roman cu un imens impact istoric și politic, este probabil cartea cea mai citita a lui Preda.

Se poate spune ca Delirul este o "posibila intoarcere" la spațiul moromețian, un roman-sinteza din care nu lipsește nici istoria, nici boicotul ei, nici satul (Siliștea-Gumești), nici Bucureștiul, nici autobiograficul, nici subiectivul, nici obiectivul, nici razboiul, nici iubirea. Nu putem numi "marele roman" un roman de razboi; il putem numi in schimb romanul intregii societați romanești, romanul ce integreaza viața in esența ei.

Cu toate astea, din punctul de vedere al problematicii razboiului, Delirul este aproape un roman complet, pastrand linia clasica a frontului; incepe cu instaurarea regimului nazist in țara noastra, sub conducerea generalului Ion Antonescu. Continua cu descrierea crimelor comise de legionari, mai precis de Garda de Fier, grupare politica aflata la conducerea țarii, sub egida generalului in aparența, iar in esența, sub cea a lui Horia Sima, și a capitanului ucis, Corneliu Zelea Codreanu.

Marin Preda este cel mai reprezentativ prozator al literaturii romane din ultima jumatate de secol, considerat pe buna dreptate "primul scriitor roman clasic, de tipul Homer sau Tolstoi"[3] prin paginile de proza de inspiratie taraneasca. Marin Preda se dovedeste a fi refractar sentimentalismului si idilismului reluand drumul inceput de Duiliu Zamfirescu, "drumul echilibrului clasic, cu deosebirea ca armonia viziunii nu provine niciodata la Marin Preda intr-o limitare a cunoasterii, ci este rezultatul reprezentarii plenare a universului"[4]

Pe scriitorul Marin Preda il intereseaza ce se petrece cu oamenii: "Este foarte lesnicios pentru omul de litere sa se adaposteasca in spatele necesitatii istorice si sa se echivaleze in felul acesta, de a se intreba, nu cata necesitate contine istoria, ci care e soarta fiecarui om in parte, stiind ca omul nu are decat o singura viata de trait, in timp ce istoria este inceata si nepasatoare."

Taranul lui Preda este, pe rand, detasat si nelinistit, sociabil si solitar, sceptic si increzator in destinul sau. Intre eroii lui Camil Petrescu si taranul lui Marin Preda (Ilie Moromete) diferenta nu este de complexitate,ci de finete.

Ce l-a interesat cu adevarat pe Marin Preda a fost drama atinsa de viclenia istoriei, adica acel om pentru care timpul rabdator este o aparenta si contine, in manifestarile ei concrete, forte distrugatoare.

Marin Preda e un creator total. Un scriitor care si-a slujit profesia cu demnitate si constiinta lucrului bine facut. Nu a platit tribute imprumuturilor mimetice, nu s-a pliat doctinelor restrictive. S-a confundat cu opera sa intr-o asemenea masura incat - caz unic in literatura noastra -  a lasat cel putin in lumea artistica, impresia suprapunerii cu eroul creat, devenind el insusi-aidoma celui mai viu dintre personajele sale, un Moromete. Comportarea sa era morometiana, atitudinea sa de viata s-ar putea numi morometianism. El este si fiul si parintele lui Moromete. Nu era un filozof, ci un cunoscator al filozofiilor, nu era un ascultator de sisteme, ci un propulsor de idei plamadite la scoala nemarginita a vietii. Marin Preda savarseste literatura si constiinta lui e ca un scut de cunoastere si purificare. Nici n-a nazuit spre altceva decat spre habotnicia scrisului, singurul sau altar pe care nu l-a intinat si nu l-a parasit decat odata cu viata.

Marin Preda s-a nascut la 5 august 1922 in comuna Silistea-Gumesli din judetul Teleorman. Tatal sau, Tudor Calarasu, este modelul personajului principal al romanului 'Morometii', llie Moromete. Dupa clasele primare urmate in satul natal, Marin Preda se inscrie la Scoala Normala din Abrud, pe care o continua la Cristur-Odorhei, apoi la Bucuresti.

Debutul literar are loc in ziarul "Timpul" cu o schita, participa la cenaclul literar lovinescian "Sburatorul" si este secretar de redactie la "Evenimentul zilei". Volumul de nuvele "Intalnirea din pamanturi", este debutul sau editorial, in anul 1948. Moare in conditii ciudate in 1980.

Pentru Delirul, Marin Preda s-a documentat ca un veritabil cercetator, ca si cum s-ar fi pregatit sa scrie o istorie propriu-zisa a perioadei ce trebuia sa fie evocata, de fapt reinviata, in cartea sa: presa vremii, carti despre cel de-al doilea razboi mondial si despre ce s-a petrecut in Romania in anii premergatori celei mai mari si mai devastatoare conflagratii, dar si in cei ce i-au urmat, ca sa nu mai vorbim de anul 1944, unul cu adevarat de rascruce, surse "vii" precum vaduva lui Armand Calinescu etc. Carnetul de atelier privind Delirul - insumind cele mai multe pagini (126) din Jurnalul intim, incepe cu o insemnare a scriitorului datind din 1973 care spune aproape totul despre tensiunea in care se afla Preda in acele momente, despre incordarea sa dramatica in efortul de a-si apropia si, in fine, de a-si lua in stapinire tema. Dar nu numai atit. Confesiunile, consideratiile, rememorarile consemnate intr-o agenda a romancierului atesta cit de coplesit era acesta de raspunderea pe care si-o asumase: aceea de a scrie un roman ca Delirul, mai ales in contextul istoric, politic - intern si international - al anilor '70. Daca aceasta este Literatura, daca (re)facerea unei lumi intr-o opera de arta - cum este romanul - presupune, pe linga vocatie, talent si chiar geniu, o atit de puternica ardere, o astfel de suferinta, e drept si dulce, nu doar amara, atunci nu ne mai surprinde faptul ca - parafrazind o marturisire a lui Lucian Raicu - ne trec fiori citind cele notate in agenda amintita. Ele, notele de acolo, dau seama apoi de modul cum se autositua Marin Preda, cu o luciditate neiertatoare, raportindu-se obsesiv si fecund la marii romancieri care si-au incheiat demult opera: "cel mai greu roman al vietii mele".

Marin Preda "dialogase" cu istoria, cum nimeni altul pana la el nu o mai facuse (Mihail Sadoveanu o evocase, Liviu Rebreanu o consemnase in simboluri, Lucian Blaga o pusese in metafore), decat, poate, Mihai Eminescu in ale sale articole publicate in ziarul "Timpul", fapt ce i-a adus noaptea grea a mintii sale si pana la urma  moartea. Prin Mihai Eminescu si Marin Preda s-a mai adeverit inca o data ca omul a fost strivit de istorie, fara ca adevarurile esentiale sa fie dezvaluite si intelese pana la capat. Era firesc ca adevarul sa reprezinte o obsesie intr-un regim al minciunii generalizate. Aceasta aspirație la adevar (istoric, politic, social) a dat naștere, dupa 1966, unei literaturi "justițiare", de reconsiderare a trecutului falsificat și de dezvaluire a greșelilor societații socialiste.[5] Astfel ca noua politica inițiata a deschis un culoar imbietor pentru scriitori cu spirit civic, va fi culoarul literaturii de mare și imediat succes la public.

Se poate astfel explica și succesul lui Preda, atat cu Delirul cat și cu Cel mai iubit dintre pamanteni; ambele romane trateaza tema asupririi și a cenzurii, avand un succes rasunator; tot ce era sau cel puțin parea anticomunist oferea un soi de noutate publicului curios și avid de astfel de incercari vadite de a critica regimul.

Pentru a intelege o parte a istoriei, Marin Preda s-a intors in trecutul neamului, rememorandu-l si asumandu-l. Scrierea lui Marin Preda, Delirul, aparea de sub teascurile tipografiei in 1975, cu cinci ani inainte de tragica-i disparitie de la 16 mai 1980. In afara unor notiuni ca istorie, adevar, realitate, proza lui Marin Preda  nu ar avea niciun inteles. Abordand teme morale sau existentiale intr-un stil epic de mare densitate, intr-o literatura inspirata din realitatile contemporane, Marin Preda a asezat proza romaneasca pe terenul solid al observatiei psihologice, el fiind cel mai avizat cronicar al unei epoci de tragice rasturnari sociale sub presiunile politice si a represiunilor inchizitoriale din "obsedantul deceniu".

Delirul este unul dintre romanele apreciate de public datorita verosimilului și a formei de redactare. In esența sa, se poate spune ca Delirul este romanul complet, ce insumeaza razboiul, dragostea, prietenia, ruralul și urbanul, mediocritatea, intelectualitatea și prostia, obiceiuri și tradiții, pamantul, riturile vieții: naștere, casatorie, moarte.

Fiecare dintre aceste problematici este abordata din perspectiva realista, ținand cont de realitațile vremii, de influența regimului și de sentimentele sau senzațiile autorului.

Delirul s-a vrut a fi o continuare a celebrului roman Moromeții; forma romanului este una clasica, iar autorul a vrut sa aiba cel puțin 2 volume, probabil ar fi continuat cu instaurarea comunismului in Romania.

Anii `70 au fost critici din toate punctele de vedere, in special din punctul de vedere al literaturii. Cenzura pusese stapanire nu doar pe revistele și ziarele politice, ci și pe revistele culturale și scrierile ce lucrau impotriva regimului.

Al doilea razboi mondial a insemnat pentru Romania sfarșitul unor partide de referința in țara noastra, al unui regim sa-i spunem democratic, și al monarhiei. Este un punct istoric de mare importanța, pe care istoria și literatura s-au ferit sa il abordeze in intreaga lui esența. Din aceasta cauza, oamenii nu și-au cunoscut cu adevarat istoria, nu au incercat s-o afle.

Marin Preda, avand acces la informații secrete de o importanța capitala, reușește sa redea nu doar groaza resimțita de poporul roman in momente de rascruce, ci și teama și neputința generalului Antonescu. Ulterior ridicat la gradul de mareșal, Antonescu a fost o figura marcanta in al doilea razboi mondial, in calitate de conducator suprem al Marelui Stat Major. El a dat jos un rege, l-a sfatuit pe altul și a condus țara spre cucerirea Basarabiei dar și spre un eșec ce va fi resimțit dupa sfarșitul razboiului. Foarte mulți cititori au considerat ca autorul a incercat sa reabiliteze imaginea Maresalului Ion Antonescu, Delirul cazand ca un trasnet intr-o perioada critica, in care literatura era cenzurata crunt.

Scenele in care este prezentat mareșalul redau cu precizie, subiectiva poate, neliniștile și greutațile intampinate de acesta. Momentul in care generalul apare pentru prima data in roman este atunci cand se intalnește cu mama sa, o femeie apriga și batrana, ce-și sfatuiește baiatul fara sa cada in capcana puterii pe care acesta o avea. Langa mama, generalul redevine un simplu om, ce primește și accepta sfaturi.

Apoi, in vizita la Hitler, generalul afișeaza un aer dur, grav, deși se afla in fața celui mai puternic om politic al vremii. Nebunia lui Hitler se rasfrange asupra țarilor europene ca un buldozer ce curața totul in calea sa. Nici Romania nu a fost ocolita, iar daca ar fi fost ocolita ar fi fost rasa ca stat de pe suprafața pamantului. Astfel ca alegerea de a accepta nebunia "tartorului" nu a fost intamplatoare și nicidecum o alegere greșita la momentul respectiv. Privit comparativ, Antonescu este o figura marcanta, in timp ce Hitler pare un nebun, stapanit orbește de un țel, nicidecum un om politic impunator; Fuhrer-ul traiește isteria istoriei și este predestinat dispariției.

Din acest punct de vedere, se poate afirma ca Preda incearca o reabilitare a Mareșalului, punandu-i intr-o lumina proasta pe Hitler și Stalin, reabilitare de care a și fost acuzat de-a lungul anilor; exista o serie de scene cenzurate și chiar taiate din roman, scene in care Preda punea o umbra de indoiala asupra marelui I.V. Stalin, scene pe care regimul nu le putea accepta sub nicio forma.

Ținand cont de toate aceste abateri de la "norma", este uimitor cum Preda a reușit sa-și mențina ferma poziția de scriitor de marca; unii critici l-au acuzat de simplitate, susținand teoria unui succes "programat", datorat cenzurii și curajului de a depași limitele ei.

In contextul unui razboi sangeros și tragic pentru Romania, se contureaza imaginea unui țaran, unui baiat invațat, Ștefan Paul, al lu Parizianu. Un țaran ce reușește sa se adapteze vieții citadine, cu tot ce implica ea. Patrunde intr-un București liniștit, are o viața liniștita, luminoasa, reușește sa lucreze la unul dintre cele mai mari ziare din anii `40, se indragostește și devine intr-un oarecare fel neințeles un mic intelectual cu potențial mare, un mic ziarist ce pare sa ințeleaga lumea, ce vrea sa ințeleaga ca sa poata supraviețui. Finalul romanului dovedește ca nu poate supraviețui in aceasta lume; sufletul de țaran e mai puternic, dorința de a se afirma a fost prea puternica și treptat a scazut, iubirea pentru Luchi a fost profunda poate dar nu indeajuns; diferența dintre Luchi și Ioana este prea mare pentru ca Ștefan sa le poata confunda, și totuși o face; așa cum uita de Ioana, uita și de Luchi, numai ca e convins ca Ioana il așteapta, ca Ioana nu se supara daca nu-i trimite scrisori. Luchi nu este o țaranca ce nu-i pune limite, nu este o Ioana de oraș ce accepta totul, Luchi este o femeie complicata, ce depașește intru totul idealul feminin al lui Ștefan, ce intrece limitele impuse de acesta.

Ștefan poate fi considerat un personaj prea simplu, ce este dintr-odata prins in șirul neintrerupt al evenimentelor, poate fi considerat un Preda al veacului trecut, ce pornește de la jurnalism intr-un București ostil și respingator, in care se va adapta puțin mai greu.

Ștefan este unul dintre cei ce suporta istoria, relateaza evenimente pe care le traiește intr-un ritm alert, spre deosebire de figurile marcante ce apar in roman; Mareșalul Antonescu sau Hitler, ei nu suporta istoria, ei sunt cei ce fac istoria, cei ce au dreptul de a lua decizii și de a distruge oameni și state intregi.

Preda creeaza astfel doua planuri, ce dau libertate cititorului in ce privește sistemul decizițional și ritmul de viața in acea perioada; este vorba de planul celor ce fac istoria și de planul celor ce suporta istoria și o traiesc pentru ca sunt nevoiți.

Sunt dezvoltate pe tot parcursul romanului o serie de scene tulburatoare ce țin de istoria celui de-al doilea razboi mondial, precum instaurarea dictaturii legionare in Romania, revolta legionarilor din 1941, atacul Angliei, acțiunile intreprinse de mareșalul Antonescu, arestarile masive sau odioasele crime ale legionarilor. Nu este de mirare ca Delirul a starnit o serie de controverse la momentul apariției sale, data fiind condiția sa de cronica, de fresca a societații actuale.

Ințelegerea istoriei i s-a revelat autorului in timpul celui de-al doilea razboi mondial; tanarul care-și traia tinerețea cu seninatate, trecut deodata la conștiința istoriei. astfel s-a nascut Ștefan Paul, un alter-ego al lui Niculae Moromete, un tanar ce observa ca oamenii se straduiesc sa stapaneasca istoria pentru ca altfel ar deveni victimele ei.

Delirul reia, ca acțiune și ca sens, spațiul moromețian. Pe parcursul romanului, capitolele de mare valoare artistica sunt cele cu acțiune la sat. Astfel, bataia criminala aplicata de legionari lui Dumitru lui Nae și ceremonialul inmormantarii au un impact deosebit prin simplitatea descrierilor și forța suferinței: ".afla ca Dumitru lui Nae a murit, Dar ca și pe muierea lui vestea nu-i lovi pe oameni chiar cu toata puterea: Dumitru facea parte din viața lor, ei traiau, deci nici el nu murise." Drumul lui Ilie Moromete spre București, insoțit de Ștefan Paul, are de asemenea aspect de ceremonial rustic.

Drumul la București semnifica intrarea lui Ștefan in lumea citadina, intrarea intr-o noua viața. Tanar, de douazeci de ani, Ștefan nu a terminat liceul, dar devine angajatul unui ziar de mare tiraj, Ziua, și apoi corespondent de razboi. Ca ținuta morala, cu o independența de tip țaranesc, el nu se incadreaza in nicio forma a delirului pe care societatea romaneasca il traiește. Ca ziarist, e convins ca poate spune adevarul despre lume, despre oameni, despre razboi. Cu aceasta convingere trimite de pe front reportaje, crezand ca vor aparea așa cum au fost scrise. Ramane uimit și dezamagit la constatarea ca sub semnatura sa aparuse cu totul altceva, in redacție i se transfromasera articolele ca sa fie pe placul oficialitaților. Din acest moment, tanarul are revelația minciunii in istorie, iși da seama ca este unul dintre cei ce suporta istoria.

Ștefan este un martor sincer la evenimentele istorice, observand și filtrand informațiile prin conștiința; deși țaran prin naștere, el are totuși o vocație de intelectual, pastrandu-și o autonomie bine precizata in fața delirului istoric și a razboiului. Acesta este personajul prin care noi, cititorii, patrundem in delirul istoriei și in miezul evenimentelor.

Ștefan nu este doar un alter-ego al lui Niculae, el este și un alter-ego al autorului, destinul lui fiind asemanator cu al lui Preda. Ștefan Paul poate fi considerat un Marin Preda tanar, ce vine la redacția unui ziar bucureștean dar care iși pastreaza aerul țaranului autentic, cu simțiri și instincte primordiale. Ca și Ștefan, Preda a scris la unul dintre marile ziare din Romania, ,Timpul', fiind indrumat nu de un Niki Dumitrescu, ci de Geo Dumitrescu.

Prin Ștefan, Marin Preda iși schimba statutul, din simplu comentator al istoriei el devine un martor lucid al ei.

Delirul este un roman ce starnește o serie de controverse, incepand de la intrebari asupra provenienței surselor, (Preda s-a documentat intens pentru scrierea acestui roman) pana la intrebari legate de sfarșitul ambiguu al romanului. Din pacate, continuarea nu s-a realizat, din cauza morții autorului, insa Delirul ramane cel mai greu roman al lui Marin Preda, ramane romanul razboiului și al iubirii.