Gramatica
Subsistemul partilor de vorbire sau al claselor lexico-gramaticaleComponentele sistemului paradigmatic. Subsistemul partilor de vorbire sau al claselor lexico-gramaticale. Cuprins Criterii de clasificare (lexical sau semantic, morfologic, sintactic, structural, etimologic, valoric). Criterii de clasificare (lexical sau semantic, morfologic, sintactic, structural, etimologic, valoric). Sistemul paradigmatic cuprinde : I. Parti de vorbire sau clase gramaticale II. Flexiune III. Categoriile gramaticale IV. Mijloace folosite in flexiune sau sensuri gramaticale[1] (morfeme) In Elemente de morfologie, Al.Tosa considera ca utilizarea sintagmei parti de vorbire (care continua latinescul partes orationes si acesta, la randul lui traduce termenul grecesc mere logou) este o eroare gramaticala milenara generalizata astazi in gramaticile europene si in scolile de toate gradele; aceasta sintagma prezinta inconvenientul de a desemna orice segment de vorbire, indiferent de marimea lui, asadar unitati mai mici ca substantivul (fonemul, silaba) sau mai mari (propozitia, fraza, contextul etc.) I. Partile de vorbire sau clasele lexico – gramaticale au fost grupate de gramatica traditionala in zece clase si clasificate, dupa mai multe criterii: criteriul lexical sau semantic: parti de vorbire cu sens lexical autonom sau autosemantice: substantivul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul, adverbul si interjectia. Ele exprima substante (substantivele), procese (verbele), cantitatea (numeralele) etc. parti de vorbire fara sens lexical sau sinsemantice (care exprima raporturi intre notiuni, cu rol de instrumente gramaticale): prepozitia, conjunctia, articolul, verbele auxiliare, verbele copulative, unele adverbe neintegrate sintactic, unele interjectii Parerii traditionale care
considera prepozitiile si conjunctiile se raliaza
si unele gramatici structuraliste cum e cea a lui D.Irimia care le
caracterizeaza ca pe fiind lipsite de continut si autonomie
lexicala si facand parte numai din vocabularul limbii, nu
si din sistemul lexical. In schimb, Iordan si Robu afirma in
tratatul lor ca orice prepozitie are o anumita criteriul morfologic (flexionar) parti de vorbire flexibile (au paradigma, multime de forme): substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul si verbul parti de vorbire neflexibile (nu au paradigma, deoarece au forma/realizare unica): prepozitia, conjunctia, interjectia Parerea traditionala (Gramatica limbii romane, Editura Academiei, Gramatica de baza a limbii romane a Mioarei Avram) situeaza adverbul la granita dintre partile de vorbire flexibile si neflexibile, datorita flexiunii analitice pe care o materializeaza prin categoria comparatiei, dar, asa cum afirma Iordan si Robu, la fiecare grad are o singura forma O situatie speciala o constituie unele adverbe ca fatis, pieptis, taras etc., care pot da impresia de flexiune sintetica. In aceste cazuri este vorba, asa cum sustine pertinent V.Gutu Romalo de o unitate morfologica diferita, nu de paradigma cuvantului fata, care intra in raport paradigmatic cu fete; Aceeasi opinie o impartasesc Iordan si Robu in tratatul lor cand afirma ca “daca seria casa-case, casa-casele, casa-casei constituie forme paradigmatice ale aceluiasi cuvant, seria fata-fatis, caine-caineste etc. nu sunt paradigme ale cuvintelor de baza fata si caine, deoarece fatis si caineste sunt cuvinte diferite, apartin clasei adverbului si nu au structura gramaticala, ci structura lexicala. Se poate vorbi de structura gramaticala in cazul formelor aceluiasi adverb, dar care constituie paradigma de intensitate sau de comparatie” Alte parti de vorbire neflexibile sunt adjectivele calificative invariabile (adjective-nume de culori: mov, grena, maro, gri, turcoaz, adjective mai vechi: ferice (folosit mai ales in sec. al XIX-lea), otova, ditai, sadea, adjective imprumutate recent, cum sunt cele in e: atroce, eficace, locvace, propice etc.) Cercetatori ca Iorgu Iordan, Vladimir Robu, Valeria Gutu Romalo, Alexandru Niculescu, Dumitru Irimia si altii nu mai considera articolul parte de vorbire, ci un instrument gramatical (fiind lipsit de sens lexical si de functie sintactica), un morfem care materializeaza categoria determinarii, datorita rolului sau de De asemenea, numeralul este fie contestat ca parte de vorbire, datorita comportamentului sau contextual, putand fi distribuit ca substantiv, adjectiv, adverb, fie este situat intre partile de vorbire flexibile si neflexibile. La aceasta concluzie se ajunge prin punerea intre paranteze a criteriului semantic de definire a numeralului si reconsiderarea lui dintr-o perspectiva strict morfologica. Dumitru Irimia considera ca in clasa numeralului mai intra doar “numeralele” abstracte care nu reprezinta insa o clasa lexico – gramaticala “cat o clasa distincta in sistemul limbii care rezulta din denumirea prin semne lingvistice a unor semne nelingvistice”[2]. criteriul sintactic (functional): parti de vorbire cu functie sintactica determinata, in cadrul propozitiei (parti de propozitie): substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul, interjectia parti de vorbire fara functie sintactica determinata in cadrul propozitiei, dar cu rol sintactic, cu rol de cuvinte ajutatoare sau de instrumente gramaticale (ajuta la realizarea unor relatii gramaticale): articolul, prepozitia, conjunctia; exprima raporturi intre parti de propozitie (prepozitia) sau intre propozitii (conjunctia). Sunt numite si parti de vorbire auxiliare, instrumentale sau relationale sau cuvinte invariabile relationale . Cuvinte afunctionale sunt si verbele auxiliare, verbele copulative, adverbele neintegrate sintactic (cele care intra in structura gradelor de comparatie, adverbul mai etc.), pronumele reflexive care ajuta la formarea diatezei reflexive
criteriul structural (structurii morfematice) parti de vorbire simple (cuvintele-radical, cuvintele derivate prin derivare progresiva, regresiva, parasintetica) parti de vorbire compuse (prin alaturare cu sau fara cratima, contopire, abreviere prin initiale, prin fragmente de cuvinte, prin initiale si fragmente de cuvinte) locutiuni sau grupuri de cuvinte unitare semantic, structural, functional, sintagme legate criteriul etimologic: mostenite: ramasa din limba de baza sau din limbile care s-au incrucisat pentru a da nastere unei limbi noi[5], si anume din latina (substantive: casa,frate etc.; numerale: trei, zece etc.; adjective: bun, dulce etc.; pronumele: eu, al meu, acesta, cine, nimeni etc.; prepozitii: cu, de etc.; interjectii: vai, zau etc.; conjunctii: ca, sa etc.) sau din substrat (barza, manz, aprig, sterp, cruta, rabda, pururi) imprumutate din slava (munca, mandru, razna), maghiara (oras, viclean, cheltui), turca (basma, murdar, halal), neogreaca (dascal, nostim), germana (cartof, fain), italiana (bravo! basta!), franceza (explica, milion, or) formatii create pe terenul limbii romane prin derivare, compunere, conversiune, din elemente mostenite sau imprumutate; compunere (treisprezece, dansul, dumneata, insumi), derivare (orbeste, mortis), conversiune (Doamne!) criteriul valoric sau al importantei in realizarea comunicarii: a. parti de vorbire care apartin vocabularului fundamental b. parti de vorbire care apartin masei vocabularului Test de autoevaluare Precizati valoarea morfologica a a lui o in urmatoarele enunturi: Pe inserate, o birja trecea in goana pe strada lui. N-am vazut-o azi pe prietene lui. Cand era de facut treaba, o cam raream de pe acasa. O! tu, gerule naprasnic, vin’, indeamna calul meu. Ca sa se friga bine, le intorcea cand pe o parte, cand pe alta. In casa asta asa de mare aveti numai o camera de locuit? Cand o face plopul pere, mai mergem noi acolo! O vedeam o clipa, doua, apoi disparea si ma gandeam ca n- o s- o mai vad decat intr- o sala de curs. I are cinci valori morfologice in seria: a. da-i-i, copiii, marii b. ce-i aici? ce-i dai? venii, elevii, c. caii, raii, leii, mi-i sete d. zi-i, ia-i, nu-i nimic, studentii e. i-ai, i-al meu, copiii I este in enuntul de mai jos: I-a dat cu gura pana cand i-a enervat pe toti si i-au spus ca nu-i frumos ce face in stilu-i caracteristic. Construiti enunturi in care a. ne sa aiba urmatoarele valori: pron. pers. in Ac., D. si interjectie. b. ce: pron. interogativ, pron. relativ, adverb interogativ, subst. c. lui: pron. pers. in G., D., articol hotarat proclitic, interjectie Care sunt valorile verbului a fi in enuntul: Fiind bolnav, n-a fost in stare sa-i spuna ce ar fi daca ar fi ajutati zi de zi. Precizati valorile morfologice ale cuvintelor subliniate din enunturile: a. Cei trei baieti au participat la concurs. b. Cei de acolo nu sunt prietenii mei. c. Cei oameni asteapta trenu’. d. Stefan cel Mare a purtat multe razboaie. e. Cei care asculta sunt cuminti. f.
Am
primit cartile de la cei
din g. Cat cei pe dansa? h. Am vorbit cu cel de-al doilea. i. El este cel mai frumos. Numiti partile de vorbire subliniate: Simtindu-ma slabita, mi-am intrerupt lucrul si m-am gandit cui sa-i cer ajutor. Precizati valorile morfologice ale cuvintelor subliniate: a. In privinta lor, am unele obiectii. b. Cu totul erau sapte oameni. c. Manca de parca era hamesit. d. De asta nu invata, pentru ca nu-i place. e. Relativ la bibliografie, am parcurs-o in intregime. f. Au plecat toti, afara de Ion. g. Fata de cat invatase, merita nota zece. Indicati valoarea morfologica a cuvantului subliniat: Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci inainte, M-or troieni cu drag Aduceri-aminte. a. adv. interogativ b. adv. rel. c. conj. subord Precizati statutul morfologic al lui mi in exemplele: Mi-ai vazut poza in ziar? Mi-am vazut poza in ziar. Mi-am dat seama de greseala. Mi-am facut un costum nou. Mi-ai dat ieri telefon? 11. Identificati seria care contine numai forme corecte: a. a zecea, a saptisprezecea, a optisprezecea, a douazecea, al o sutelea, al doua mielea b. a zecia, a saptisprezecia, a optsprezecia, a douazecia, al o sutalea, al doua miilea c. a zecea, a saptesprezecea, a optesprezecea, a douazecia, al o sutalea, al doua miilea d. a zecea, a saptesprezecea, a optsprezecea, a douazecea, al o sutalea, al doua miilea. D.D. Drasoveanu, Observatii asupra cuvintelor relationale, in Cercetari de lingvistica, XIII, 1968, nr. 1, p. 19 – 32; Iorgu Iordan, Valeria Gutu Romalo, Alexandru Niculescu, Structura morfologica a limbii romane contemporane, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1967, p. 67 – 68; Th. Hristea (coordonator), Sinteze de limba romana, Editura Albatros, Bucuresti, 1984, p. 198 – 199.
|