Morfosintaxa verbului intre traditional si modern

1. concept

clasificare:

Criteriul tranzitivitatii: verbe tranzitive si verbe intranzitive. Unii cercetatori[1]considera tranzitivitatea o complinire, realizata printr-un complement direct sau indirect; de aceea se vorbeste de verbe tranzitive directe si indirecte, si de verbe cu dubla tranzitivitate (care accepta doua complemente directe, sau un complement direct si unul indirect)

2.3.criteriul predicativitatii: verbe predicative si verbe nepredicative. Acestea din urma se clasifica in :

a. auxiliare morfologice (“verbe actualizate ca auxiliare morfologice”[2]): a avea, a fi, a vrea (a voi) care ajuta la formarea modurilor si a timpurilor compuse (indicativ perfect compus, viitor, viitor anterior, conjunctiv perfect, conditional-optativ, prezumtiv, infinitiv perfect) si a diatezei pasive.Trasaturile auxiliarelor morfologice: au sens abstract, s-au gramaticalizat, sunt morfeme, unele au forme scurtate (am fata de avem)

b. auxiliare sintactice (traditionalele verbe copulative): a fi, a ajunge, a ramane, a deveni, a se face, a iesi, a insemna, a parea ex. El este/se face/devine/ajunge/ramane/iese inginer.

c semiauxiliare de mod(alitate), de aspect. D.Irimia mai adauga si semiauxiliare de temporalitate.Gramatica Academiei inregistreaza sase auxiliare de modalitate: a putea, a trebui, a vrea, a fi, , a avea , a veni si afirma ca trasaturile acestora sunt: de a constitui impreuna cu alte verbe un complex cu sens unitar (semantic, rolul principal revine celui de al doilea verb; semantic, rolul principal revine semiauxiliarului, care poarta semnele predicativitatii, indica momentul, modalitatea actiunii si, de cele mai multe ori, persoana, de a prezenta indici gramaticali specifici pentru mai multe verbe sau proprii numai cate unuia dintre ele ( de ex., referirea auxiliarului de modalitate la subiectul verbului pe care il insoteste); V.Gutu-Romalo aduga inca unul: a parea.Aceste verbe exprima diferite valori modale: posibilitatea, necesitatea, obligatia, dorinta, aparenta, etc. Semiauxiliarele de aspect exprima[3] sensul inceptiv sau ingresiv imperfectiv (a (se) apuca, a cauta, a da, a incepe, etc.), sens durativ imperfectiv (a continua, a urma), sau sunt perfective terminative (a conteni, a inceta, a termina) etc.

Iordan si Robu propun clasificarea verbelor in functie de acest criteriu in: auxiliare (auxiliare morfologice, auxiliare de modalitate si  de aspect sau semiauxiliare), copulative (copule gramaticale, copule lexico-gramaticale sau verbe semicopulative)

2.4.criteriul flexiunii: verbe regulate (verbele al caror radical nu sufera modificari in timpul conjugarii) si verbe neregulate (verbele al caror radical sufera modificari totale sau partiale in timpul conjugarii): a fi, a avea, a vrea, a bea, a da, a la, alua, a manca, a sta, a usca ;Unii cercetatori considera ca”din categoria verbelor ale caror paradigme sunt realizate prin flective aberante fac parte: a lua, a da, a sta, a bea, a vrea, a avea, a sti, a fi, a preda ”; verbe defective (care nu au toate modurile, timpurile sau persoanele): a la, a manea (sunt defective in limba literara), a investe, va, a desfide, a discerne, etc.Iordan si Robu clasifica verbele defective in: verbe defective de persoana si de numar, verbe impersonale, verbe unipersonale, verbe defective de mod si de timp;

2.criteriul persoanei. In functie de acest criteriu, D. Bejan le clasifica prin :a. raportare la persoana, in personale si impersonale, b.raportare la forma, in tripersonale (pluripersonale) si unipersonale, c. raportare la ambele criterii, in personale (tripersonale), unipersonale, impersonale

2.6.criteriul semantic: verbe care exprima actiunea, devenirea si starea. Verbele de actiune cuprind verbe[6]: subiective, tranzitive, instrumentale, de aplicatie, de comparatie, factitive, onomatopeice. Verbele de devenire cuprind verbe intranzitive: eventive. Verbele de devenire cuprind verbe subiective intranzitive existentiale, relationale.

Observatie:

D.Irimia distinge mai multe clase de verbe:

clase lexicale: verbe simple, verbe compuse, verbe pronominale, expresii verbale, locutiuni verbale;

clase semantice: verbe de actiune, de stare, existentiale, de relatie, de devenire impartite in diferite subclase.

Acelasi autor distinge clase de verbe in sistemul gramatical al limbii:

a)      clase semantico – sintactice de verbe: verbe predicative si verbe nepredicative, verbe copulative absolute, verbe copulative lexico – gramaticale, verbe semiauxiliare (de modalitate, de aspect, de temporalitate. In cadrul semiauxiliarelor de modalitate include verbele a trebui, a putea, a fi, a avea, a vrea. In cadrul semiauxiliarelor de aspect include verbele a sta si a vrea iar ca semiauxiliare de temporalitate, a fi si a avea), verbe personale si verbe impersonale, verbe tranzitive, verbe intranzitive si verbe cu dubla tranzitivitate;

b)      clase morfologice de verbe: verbe regulate si verbe neregulate, verbe auxiliare

categorii gramaticale: specifice: diateza, mod, timp, aspect

imprumutate: persoana, numar

observatii cu privire la diateza reflexiva; tipuri de reflexiv:a. dinamic, b. impersonal, c.obiectiv, d. reciproc, e. posesiv, f. eventiv, g. pasiv ; verbe care nu se pot folosi fara pronume reflexive; verbe care nu se pot folosi cu pronume reflexive; verbe care pot sa apara atat cu pronume personale, cat si cu pronume reflexive[7];Iordan si Robu mentioneaza ca sunt intotdeauna reflexive cca 60 de verbe si vorbesc de diateza reflexiva posesiva;verbe reflexive in constructii speciale :acuzativ cu participiu sau cu supin, acuzativ cu infinitiv, acuzativ de relatie. D. Irimia vorbeste de sase tipuri de diateza: activa, pasiva, reflexiva, reciproca, impersonala, dinamica.

moduri personale si moduri nepersonale; sensul actiunii exprimat de aceste moduri;

Paradigma prezumtivului:

prezumtivul se realizeaza prin serii de forme pentru fiecare timp, alcatuite fiecare din cate trei elemente componente.

a)Tipul formal de prezumtiv prezent cu cea mai frecventa utilizare este reprezentat prin structura: afixul mobil/liber, comun pentru toate verbele, realizat ca voi(oi), vei, va(a,o), vom(om), veti(oti), vor(or) + afixul mobil/liber fi+ gerunziul verbului de conjugat

Lucrare: MAITREEYI COMENTARIU – romanul Maitreeyi de Mircea Eliade Proiect: Rondelul rozelor de august de al

- voi fi jucand, vei fi jucand, va fi jucand, vom fi jucand, veti fi jucand, vor fi jucand.

b)Al doilea tip, cu o frecventa destul de ridicata in limba romana actuala, este alcatuita din conditionalul perfect al verbulu a fi (as fi, ar fi etc) + gerunziul verbului de conjugat.

- as fi jucand, ai fi jucand, ar fi jucand, am fi jucand, ati fi jucand, ar fi jucand

c)Mai putin utilizat este al treilea tip, format din conjunctivul perfect (sa fi) + gerunziul verbului de conjugat.

d)Seriilor infatisate mai sus, li se adauga o structura cu un grad de utilizare inalt, structura care este in intregime omonima cu viitorul: o spera, o face. Aceasta forma de prezumtiv, alcatuita din afixele mobile oi, ai, o(a), om, ati, (oti), or + infinitivul, intra in concurenta cu prezumtivul din seria (a).

oi juca, ai juca, o(a)juca, om juca, oti juca, or juca.

Prezumtivul perfect se deosebeste de prezumtivul prezent (seriile a-c) prin forma ultimului component,care este identic cu participiul.

(a)Prima serie, frecvent utilizata pentru exprimarea valorilor modal-temporale specifice prezumtivului perfect, asociaza forme omonime cu viitorul anterior: voi (oi )fi cantat, vei fi cantat, va (a,o)fi cantat, vom(om) fi cantat, veti(oti)fi cantat, vor(or) fi cantat.

(b)A doua serie este omonima cu paradigma conditionalului perfect: as fi cantat, ai fi cantat,ar fi cantat, am fi cantat, ati fi cantat, ar fi cantat.

(c) A treia serie, alcatuita din forme identice cu formele de conjunctiv perfect, are o frecventa mai redusa decat primele doua: sa fi cantat.

functiile sintactice ale modurilor nepersonale

Infinitivul:

● complement direct, ex. Continua a lucra.

● complement prepozitional, ex. Se teme (de) a refuza.

● complement secundar, ex. Ma invata a socoti.

● subiect, ex. Ramane a mai discuta.

● nume predicativ, ex. Dorinta este (de) a reusi.

● predicativ suplimentar, ex. Ma face a plange.

● atribut verbal ex. ramane dezamagirea si regretul de a nu fi gustat acea inghetata;

Participiul in structura pasiva

Forma participiului apare in componenta pasivului cu operator, in vecinatatea singurului operator al pasivului, a fi. In acest context, particularitatile formei sunt urmatoarele:

Participiul este variabil, modificandu-si forma dupa genul si numarul nominalului subiect (Copilul este ajutat de parinti. − Copiii sunt ajutati de parinti.);

● Participiul are autonomie morfologica si sintactica. Morfologic, autonomia se probeaza prin variatia formei, acordate cu subiectul. Sintactic, numeroase trasaturi sustin aceeasi autonomie.

Participiul in pozitii sintactice adjectivale

Participiul apare in pozitiile sintactice proprii adjectivului:

● ca atribut adjectival, neizolat sau izolat (carte citita, document sosit);

● ca nume predicativ (Fata este plecata)

● ca predicativ suplimentar (O vad proaspat varuita.)

● in context prepozitional, numai dupa acele prepozitii care accepta si aparitia adjectivului (de disperata ce este, . )

In aceste aparitii, participiul are proprietati tipic adjectivale, si anume:

Morfosintactic, se caracterizeaza prin acord cu regentul nominal, exprimat sau subinteles: un acord in gen, numar si caz; in gen si numar.

Supinul

nume predicativ: Viata este/ajunge/devine de nesuportat.

complement prepozitional: ex. demn de luat in consideratie, vrednic de trimis imediat in strainatate.

Gerunziul

circumstantial adverbal: Ex. Traieste bucurandu-se de fiecare zi.

predicativ suplimentar: S-a prezentat ca fiind doctor

atribut verbal: ex. Evoca imaginea acoperisurilor stralucind in soare.

subiect: Se aude tunand.

complement direct: Aud tunand.

In ceea ce priveste categoria gramaticala a timpului, Iordan si Robu o considera cea mai importanta pentru definitia verbului, deoarece este strans legata de semnificatia fundamentala a oricarui verb: din punct de vedere semantic, orice verb semnifica un proces desfasurat pe o axa temporala; fata de aceasta categorie, celelalte sunt secundare, fie pentru ca sunt valori pur relationale, fie pentru ca devin redundante; clasificare:  timpurile absolute (care exprima o actiune raportata la momentul vorbirii) si timpurile relative (care raporteaza actiunea la alt moment al vorbirii); timpurile simple si timpurile compuse; sensul actiunii exprimate de fiecare dintre ele;Unii cercetatori considera ca in limba romana, putem considera valoarea aspectuala ca secundara, subordonata celei de timp, pentru ca, in majoritatea cazurilor, forma temporala este, intr-un fel, indiferenta fata de aspect

in ceea ce priveste aspectul acesta este clasificat de D. Irimia in: perfectiv (perfectul compus, perfectul simplu, mai mult ca perfectul) si imperfectiv (imperfectul); autorul mai mentioneaza aspectul subiectiv si obiectiv.

conjugarile verbului: majoritatea cercetatorilor consemneaza patru conjugari. D. Irimia afirma ca sunt cinci conjugari (in –a, -ea, -e, -i, -i), iar V. Gutu-Romalo vorbeste de zece conjugari sau clase paradigmatice; temele verbelor regulate[10]: o singura tema flexionara de baza (conjugarile I si a IV-a); doua teme flexionare de baza (conjugarile a II-a si a III-a); cateva verbe (a frange, a sparge,etc.) au trei teme flexionare de baza.

In limba romana este considerata neregulata orice forma verbala si orice paradigma care se indeparteaza intr-un grad mai mare sau mai mic de schemele curente si repetabile de flexiune. Formele neregulate constituie fapte izolate, prezente in flexiunea unui singur verb sau a unui numar foarte mic de verbe.

Sunt defective verbele caracterizate printr.o conjugare incompleta, fiind deci imposibil de folosit pentru unele valori din paradigma.

Exista imprumuturi foarte recente care nu si-au creat inca intreaga paradigma, ex: a accede, a concede, a converge, a desfide, a diverge , a diviza, a exige, a inflige, a transcende, care nu si-au creat inca forme de perfect si de participiu.

structura etimologica a verbelor romanesti[11]

Test de autoevaluare

Identificati seria care contine numai forme corecte ale imperativului afirmativ-negativ:

a.      fa!-nu fa!; fii-nu fi!; stai!-nu sta!; plecati-nu plecati!

b.      fi-nu fi!; du-te-nu te du!; stai!-nu stai!; bei-nu bei!;

c.       fiti-nu fiti!; fa!-nu fa!; cititi-nu cititi!; veniti-nu veniti!;

d.      pune!-nu pune!; du!-nu duce!; scrieti!-nu scrieti!

Sa se inlocuiasca formele de infinitiv ale verbelor din paranteze cu indicativul prezent/conjunctivul prezent, pers. 3 sing:

Mama (a aranja) lucrurile in dulap. Copiii isi (a aseza) jucariile in cutie. Nu stiu cine (a crea) mai multa dezordine: tu sau el? Ei (a se descuraja) prea usor. Mecanismul (a se declansa) printr-o simpla apasare. Volumul (a inmanunchea) cele mai frumoase basme. Pe care dintre ei il (a agrea) cel mai mult? Cand trebuie (a restitui) cartea? De ce nu vrea (a-si ingriji) sanatatea?

Conjugati verbul a sti la pers. a II-a, sg., la indicativ (prezent, viitor, viitor popular), conjunctiv prezent si conditional - optativ, prezent.

Sunt corecte toate formele de conditional-optativ din seria:

a.      mi-ar placea, el ar tacea, el ar aparea, el ar sedea, el ar incapea

b.      mi-ar place, el ar tace, el ar apare, el ar sade, el ar incape

c.       mi-ar place, el ar tacea, el ar apare, el ar sade, el ar incape

d.      mi-ar place, el ar tace, el ar apare, el ar sade, el ar incapea

Precizati modul si functia sintactica a verbelor subliniate:

Trebuie sa avem in vedere posibilitatea de a gresi.

El are de cules ciresele.

Nu poate veni cu noi.

E greu de invatat chineza.

El merge schiopatand.

El vine cantand.

Nu-i place a fura munca altuia.         

Bucuria lui era de a fi bagat in seama.

Obligatia de a invata o are orice candidat.

Se aude plouand.

S-a saturat de copiat.

Precizati valoarea morfologica a verbelor subliniate (predicative, copulative, auxiliare):

El este acasa. Viitorul ramane un mare semn de intrebare. Mi-am insemnat in caiet cateva idei. In natura totul devine. Ai paine? Ai plecat? Voi pleca in zori. El a ajuns ce si-a dorit. As fi plecat daca mai intarziai. Vii la noi? Sa fi venit cand te-am strigat. El s-a facut inginer ca tatal sau. As veni daca m-ai ruga. Maria a iesit furioasa pe usa. Ion parea nedumerit. Se pare ca va ploua.

Transferati verbele din enunturile de mai jos la

a.      diateza pasiva:

Ion spala masina. El scrie o poezie. Tata construieste o casa. Maria a inchis usa.

b.      diateza reflexiva:

Mihai spala. Ana face baloane de sapun. Zice ca vine la noi. Aud ca tuna.

Selectati verbele personale si impersonale din text:

Era vara. Se intunecase de curand si nu stiam daca mai ajungem la timp acasa. In plus, ploua de trei zile. Dar nu ne temeam de nimic. Ramanea de vazut daca il mai vizitam pe unchiul. Mi se parea comod s-o lasam pe maine.

Explicati sensul urmatoarelor locutiuni: a spala putina, a o pune de mamaliga, de-a fir a par, a lua parte, a lua partea, a face impresie, a face impresia, a da seama, a da in seama (cuiva) a-I veni apa la moara, a-si aprinde paie in cap, a-si lua inima in dinti, a sta ca pe ghimpi, a bate apa in piua, a pune paie pe foc; taras-grapis, pe cinste, intr-o ureche, de-a valma. A fi din opinca, de la vladica pana la opinca, a lua parte, a se face de ras, a-si pune capat zilelor, a nu-I fi boii acasa, a-I sari tafna, a avea de gand, a-si lua valea, a se sterge pe bot, a bate saua sa priceapa iapa, a se culca pe lauri, a lua in desert, a lucra ca o cizma, a da buzna, a-si da obstescul sfarsit, a face din tantar armasar, a da cu sac.

Precizati modurile si timpurile urmatoarelor verbe: as veni, a venit, va fi mergand, pleaca! plecaseram, citesc.

Precizati felul verbului, al predicatului si al diatezei din propozitiile urmatoare:

Usa este deschisa de catre Tudor.

Usa mea este deschisa tuturor.

Laptele este prins.

Infractorul a fost prins.