Fantana
dintre plopi"- demonstratia ca e povestire
Povestirea
este o specie a genului epic in proza, in care autorul este implicat direct sau
este mesagerul intamplarii narate, limitata la un singur fir epic. Povestirea
poate fi incadrata intre schita si nuvela. Povestirea este o naratiune
subiectivizata deoarece relatarea se face fie ca narator, fie ca povestitor,
fie ca participant al intamplarii. Principala modalitate de expozitiune este
evocarea.
Povestirea
"Fantana dintre plopi" face parte din volumul "Hanu-Ancutei" scrisa de Mihail
Sadoveanu si este po povestire in rama, aceasta fiind cuprinsa intre "Balaurul"
si "Cealalta Ancuta". "Hanu-Ancutei" este prima opera din seria capodoperelor
sadoveniene din 1928, aceasta fiind numita "Decameronul de Sadoveanu" . Romanul
cuprinde noua povestiri cu tematica variatarealizate prin tehnica "povestirii in rama", rama reprezentand-o
chiar hanul.
In
aceasta opera sunt prezentri zece naratori, unul dintre ei fiiind naratorul
principal, prezenta lui fiind remarcata inca de la inceput, iar din perspectiva
sa este descris hanul, atmosfera specifica "Trebuie sa stiti dumneavoastra ca
hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici
pana colo si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele", "La
vremea de care vorbesc era insa pace in tara si intre oameni de buna voie" cat
si ceilalti noua naratori. Aceasta descriere a hanului asigura linistea
necesara pentru cei care se opresc din drum pentru a intra intr-o atmosfera
specifica ritualului povestirii, "toate cele ale departarii" fiind uitate,
incepand vremea povestilor.
Atmosfera era plina de emotie si plutea printre
oaspetii hanului, deoarece mos Leonte reusise sa-i impresioneze puternic cu
povestea sa intitulata "Balaurul". Aici naratorul principal il descrie in mod
direct pe drumetul singuratic care poposise la han, spunand ca avea o
infatisare stranie, mai ales din cauza ochiului sau drept, care statea "strans
si inchis". Acestaera considerat un strain, pana cand comisul Ionita,
personajul comun tuturor povestirilor, il recunoscu ca fiind Neculai Isac, un
vechi prieten, fost "capitan de mazali"., si il roaga sa le spuna povestea
exact cum a fost. Ritualul este la fel ca la celelalte noua povestiri,
atmosfera este de buna dispozitie, "se bea vin", iar Ancuta aduce placinte,
poale-n brau si pui fripti, iar cand este ceasul inserarii se strang in jurul
focului si asculta povesti. Neculai accepta sa se cinsteasca cu comisul Ionita
si incepe sa povesteasca cum a ramas el fara "o lumina". Aici Neculai Isac
devine narator-personaj, deoarece el se afla in centrul evenimentelor, iar
actiunea scoate in evidenta nu atat personajul, ci mai ales situatia si
intamplarile narate la persoana 1. Povestirea propriu-zisa face referire la
planul trecutului, folosind un timp mitic, nedeterminat, intamplarile avand loc
in tinerete, acum douazeci si cinci de ani, pe vremea celeilalte Ancute, pe
cand ducea butoaie cu vin la Suceava, iar in drumul sau poposose la han, darpe
vremea aceea era "bezmetic si singur ca un cuc".
Prezinta
o actiune lineara, care poate fi impartita pe momentele subiectului.
Expozitiunea este subliniata de descrierea asfintitului: "soarele batea piezis
in hanul Ancutei" dar si de prezentarea personajului si starii lui sufletesti.
Intriga este reprezentata de intalnirea cu ceaat de tigani: in drumul sau
Neculai zareste o ceata de tigani in mijlocul careia observa o fata de
optsprezece ani, cu o fust rosi care-l tulbura peste masura. Desfasurarea
actiunii este subliniata de intalnirile la fantana dintre Marga si Neculai :
dupa ce si-a terminat treburile, in toiul noptii, acesta se indreapta spre
hanul Ancutei, darl-a ocolit, ducandu-se direct la fantana stiind ca acolo este
Maarga. Aici se creeaza un cadru romantic "stelele se aprinsera in cerul
curat", cu o atmosfera de vraja, prielnica intalnirii celor doi. Momentul
culminant este oferit de incercarea de a scapa cu viata din mainile tiganilor
care vroiau sa-i fure calul si banii de pe vin. In urma bataliei cu tiganii
Neculai Isac isi pierde un ochi, acesta fiind pana la urma salvat de oamenii de
la han, dar o pierde si pe Marga, aceasta fiind omorata de unchiul sau pentru
ca i-a tradat avertizandu-l pe Neculai. In finalul povestirii se revine la
atmosfera initiala, aici sentimentul de nostalgie predominand, se revine la
discutiile dintre cei prezenti despre fantana: "nu mai este" , "s-a darmat ca
toate ale lumii".
Naratorul creeaza atmosfere specifice povestirii,
evocarii si legatura stransa dintre narator si cititor se realizeaza printr-un
ceremonial specific povestirii. Modurile de expunere predominante sunt
naratiunea si evocarea, carora li se adauga si descrierea, ea accentuand atmosfera de legenda, iar dialogul punand in
evidenta oralitatile limbajului popular "singur ca un cuc", arhaic "mazali".
In
concluzie "Fantana dintre plopi " este povestire deoarece avem naratiune
subiectivizata, relatarea se face fie ca narator, fie ca povestitor, fie ca
participant lal intamplarii, si sunt prezente si alte caracteristici ale
acestui gen.
