Eminescu publicistica si conducere cotidianul bucurestean Timpul

LAMURIRI ASUPRA EDITARII PUBLICISTICII DIN 1880

Eminescu ia conducerea cotidianului bucurestean la jumatatea lui februarie 1880 in contextul unor evenimente politice importante din tara noastra. Fondat in martie 1876, ca organ central de presa al Partidului conservator, "Timpul" se transforma, din aprilie 1876, cind vin la guvern liberalii, in ziar al opozitiei conservatoare. Eminescu intra in redactie in octombrie 1877, dupa ce mai inainte redacteaza in capitala Moldovei "Curierul de Iasi" si colaboreaza la "Convorbiri literare" si alte publicatii ale vremii. Poetul lucreaza pina in februarie 1880 ca simplu redactor, asemeni lui Slavici, Caragiale, Ronetti Roman. Conducerea ziarului era incredintata unui comitet care avea sarcina sa supravegheze ca materialele ce se publicau sa nu contravina orientarii politice a Partidului conservator. Comitetul nu se bucura de autoritate, mai ales ca nu-si onora, cum se cuvenea, nici obligatiile materiale fata de redactori. Caragiale putea spune ca ei erau stapini pe "baraca". De aici insa nemultumirea unor membri ai Partidului conservator si crearea opiniei favorabile pentru schimbari in redactia cotidianului bucurestean. Acestea ar fi intirziat, desigur, daca nu s-ar fi produs schimbari si in conducerea Partidului conservator.

Cucerirea independentei deschide o epoca noua, cu implicatii profunde, in istoria noastra nationala. Partidele politice trec la elaborarea de noi programe, pe baza carora sa-si desfasoare activitatea. Conservatorii infiinteaza, inca la inceputul anului 1880, un Club politic, cu un comitet de conducere si se proclama partid politic constitutional. Pina la aceasta data conservatorii activau ca formatiune politica, in sinul careia se puteau distinge citeva grupari, mai importanta fiind cea junimista. Aceasta ii avea in frunte pe T. Maiorescu, P.P. Carp, Th. Rosetti. Dar si intre acestia existau deosebiri de vederi in multe probleme de politica interna si externa.

Clubul politic preia si conducerea "Timpului" si-l numeste pe Eminescu redactor-sef, la propunerea lui Emanoil Costache Epureanu, care il pretuia pentru activitatea scriitoriceasca. Numirea poetului ca redactor-sef nu era in vederile multor membri ai Partidului conservator, cum se va dovedi nu peste multa vreme. Emanoil Costache Epureanu avu insa aici cuvintul hotaritor. Presedintele Partidului conservator si al Clubului politic considera ca Eminescu il putea sprijini in activitatea sa politica. Poetul se impusese prin independenta de gindire si, nefiind membru al Partidului conservator, nu era accesibil nici intereselor gruparilor din sinul acestuia. De altfel si Eminescu il pretuia pe Emanoil Costache Epureanu pentru "bogatia de spirit, de sentiment, de amabilitate" cu care "natura e extrem de avara".

Eminescu conduce cotidianul bucurestean, ca redactor-sef, intre februarie 1880 si decembrie 1881. Publicistica din acesti ani se inscrie ca o perioada distincta in activitatea sa ziaristica, asemanatoare, in multe privinte, cu cea de la "Curierul de Iasi" din 1876- 1877. Eminescu elaboreaza editorialele de orientare politica, face lectura tuturor materialelor si decide asupra publicarii lor. Poetul selectioneaza lucrarile pentru foiletonul ziarului si deschide coloanele acestuia nu numai scrierilor literare, cum se proceda in general in presa vremii, ci si unor studii stiintifice, cum este cel al lui Eugen Dühring, profesorul sau de economie politica. de la Universitatea din Berlin. Urmareste presa romaneasca, din care reproduce, si cea straina din care traduce. Atit reproducerile, cit si traducerile, le insoteste, cu putine exceptii, si cu prezentari introductive. Stau in atentia sa, pe de alta parte, dezbaterile parlamentare, in legatura cu care intocmeste dari de seama, manifestatiile culturale si artistice, pe care le comenteaza in cronici culturale, dramatice si artistice, cartile, revistele si ziarele nou aparute, pe care le prezinta in recenzii si note bibliografice. Din aprilie incepe sa publice, in traducerea lui Dionisie Miron, baladele populare din colectia lui Vuk Stefanović Karadzić, publicare ce continua si in 1881 si 1882. Este una dintre cele mai masive transpuneri in grai romanesc a creatiei populare din tarile vecine. Sa mai notam, in sfirsit, si corespondenta cu colaboratorii. Aceasta activitate orientata in directii multiple si de-o amploare fara precedent se explica prin statutul sau in redactia cotidianului bucurestean si prin constiinta profesionala si daruirea de sine, fara egal in ziaristica romaneasca din secolul trecut.

Programul Partidului conservator intocmit de Emanoil Costache Epureanu ii lasa lui Eminescu deplina libertate, pe care poetul o foloseste ca sa substituie tezelor generale orientarea sa politica. Porneste de la constatarea ca Romania, tara subdezvoltata, tindea sa devina o colonie a Europei apusene, care isi dirija aici capitalurile si populatia "flotanta". Eminescu caracterizeaza tara in aceasta situatie cu expresii ca "America dunareana", "Belgie a Orientului", "Californie".

Eminescu se orienteaza spre politica practica, bazata pe cunoasterea realitatilor nationale si ferita de frazeologie. Se explica de ce nu condamna noile institutii, ci numai introducerea lor, cu ignorarea realitatilor nationale. Poetul staruie insa ca aceste "forme", care nu mai puteau fi inlaturate, sa fie investite si cu "continutul" impus de cerintele societatii noastre. Progresul este definit, astfel, ca o "dezvoltare dreapta si continua a muncii fizice si intelectuale". Poetul situeaza la baza progresului societatii munca, cum face si in articolele sale anterioare. G. Calinescu observa, pe buna dreptate, ca poetul se pronunta pentru "miscarea reala", ca "inaintare stiintifica" si impotriva "saltului verbal peste fapte".

Independenta lui Eminescu fata de partidele politice este ilustrata si prin atentia acordata, istoriei nationale si modul de interpretare a ei. Poetul invoca, frecvent, epoca lui Mircea cel Batrin, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si mai rar a celorlalti domnitori. Acestea sint si epocile din istoria noastra nationala in care conlucreaza toti factorii politici la apararea independentei nationale. Poetul se opreste, pentru epocile mai noi, la Adunarea ad-hoc si optiunea sa nu este nici acum intimplatoare. Participantii la lucrarile ei, desi de diverse orientari politice, trec pe al doilea plan interesele de partid si cele personale si colaboreaza la implinirea idealului de unitate nationala.

Exegetii lui Eminescu il prezinta ca un "antiliberal", opinie care se impune sa fie parasita intrucit se intemeiaza pe cercetari partiale ale operei sale si nu iau in considerare intreaga sa activitate, ci numai pe cea scriitoriceasca. Poetul critica Partidul liberal pentru faptul ca purta raspunderea, fiind la conducerea tarii, atit pentru politica interna, cit si pentru cea externa. Dar poetul critica in termeni fara echivoc si Partidul conservator, cind acesta se afla la conducerea tarii in 1875-1876. Nimic nu ilustreaza mai bine acest lucru decit rapoartele sale, ca revizor scolar, pe care le adreseaza Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor, in fruntea caruia se afla T. Maiorescu, caruia ii urmeaza P.P. Carp in 1876. "Pretutindenea frecventa mica si incuria administrativa mare - scrie Eminescu intr-un raport catre Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor din 5 septembrie 1875 -, pretutindene saracia muncitorului agricol, mortalitatea adesea inspaimintatoare, greutatile publice si angajamentele de munca nascute din aceste greutati aproape insuportabile". Aceste stari de lucruri, pentru care face vinovata guvernarea conservatoare, nu se puteau schimba "decit prin un alt sistem de dari si prin organizarea mai libera a muncii". Starile acestea de lucruri se perpetueaza si in guvernarea liberala si Eminescu nu face decit sa continue lupta in apararea "claselor pozitive", impotriva sistemului de guvernare, indiferent de partidul politic de la cirma tarii. De altfel experienta din timpul revizoratului scolar, cind intra in contact nemijlocit cu viata poporului, sta si la baza intregii sale publicistici de dupa 1876.

Eminescu face o distinctie categorica, aspect de asemenea pierdut din vedere de exegetii operei sale, intre liberali si "rosii". Cei dintii formau, in conceptia sa, o grupare din sinul Partidului liberal, care pornea, in tot ce intreprindea, de la realitatile nationale. Acestei orientari politice ii apartineau M. Kogalniceanu, in opinia sa singurul om politic din Partidul liberal, Dumitru Bratianu, pe care il pretuia pentru sinceritatea convingerilor sale, P.S. Aurelian, caruia ii recunostea mari merite pe tarim stiintific. Acestei grupari il afiliaza si pe I. C. Bratianu, pe care insa il priveste ca prizonier al propriului sau partid. La cealalta extremitate se situau "rosii" ,gruparea din Partidul liberal care nu tinea seama, sau nu intr-o masura suficienta, de realitatile nationale si imprumuta frazeologia burgheziei radicale din tarile apusene si chiar unele teze ale socialismului utopic. Aceasta orientare politica era reprezentata de C.A. Rosetti si ziarul "Romanul" de sub conducerea sa, considerat de poet organul central de presa al demagogiei romanesti.

Comparatia ce-o face Eminescu frecvent intre Partidul conservator si Partidul liberal era, prin natura lucrurilor, in avantajul celui dintii si nu constituie, sub nici un motiv, un argument in demonstrarea limitarii independentei poetului in activitatea sa publicistica. Partidul conservator numara personalitati ca T. Maiorescu, P. P. Carp, Th. Rosetti, Lascar Catargiu, Al. Lahovari, I. Em. Florescu. Partidul liberal era reprezentat in viata politica prin M. Kogalniceanu, I. C. Bratianu si C. A. Rosetti. Criticile lui Eminescu se indreapta impotriva celui din urma. Nu incape insa discutie ca C.A. Rosetti era insufletit de dorinta de progres, dar nu este mai putin adevarat ca in multe din initiativele sale nu tinea seama de stadiul de dezvoltare a societatii romanesti. Merita sa retina atentia si faptul ca in jurul sau se grupeaza elemente fara personalitate, care urmaresc numai interese personale. Aici sta explicatia si pentru remanierile dese in guvern, la care recurge I. C. Bratianu, spre a scapa de aceasta "clientela". Eminescu ii numeste pe toti acestia Patarlageni, Costinesti, Margaritaresti. Nimeni nu si-ar mai aminti, in adevar, de ei daca nu i-am intilni, chiar si in aceasta postura, in publicistica eminesciana.

intocmi, cum vom vedea in volumul urmator, un studiu, printre cele mai bine informate, asupra institutiilor bancare din tara noastra.

Guvernul liberal este criticat si pentru tranzactiile oneroase pe care le incheie cu diferite firme straine fie ca este vorba de rascumpararea cailor ferate, fie de investitii in alte intreprinderi. Afacerea Warszavsky-Mihalescu, careia ii consacra in epoca anterioara numeroase articole, este adusa in discutie ca un exemplu ilustrativ pentru lipsa de responsabilitate in gospodarirea finantelor tarii. De altfel construirea de cai ferate se impune sa fie privita nu numai ca un factor de progres, ci si sub aspectele pe care le infatiseaza poetul. Caile ferate facilitau, in mai mare masura decit alte mijloace de comunicatie, transformarea Romaniei in colonie a Europei apusene. Produsele din aceste tari invadeaza pietele romanesti, iar elementele "flotante" se indreapta spre tara noastra, cum arata poetul, ca spre o noua Californie. Judecata in aceasta perspectiva apare pe deplin justificata staruinta sa in luarea de masuri protectioniste prin care sa se apere productia nationala impotriva politicii de jaf a "strainatatii".

Eminescu continua sa se ocupe numar de numar de functionarea administratiei in guvernarea "rosilor", incepind de la ministere si sfirsind cu primariile din comune. Se opreste la aspecte criticate in rapoartele din epoca revizoratului scolar, precum si in publicistica anterioara. Ii retin atentia incompetenta functionarilor din administratia de stat, coruptia si abuzurile de tot felul. Este evidenta preocuparea poetului de a da o baza documentara discursului critic prin reproducerea de corespondente primite din toate colturile tarii.

Dintre evenimentele interne stirneste ecou in opinia publica atentatul impotriva lui I.C. Bratianu, primul-ministru, savirsit in decembrie 1880. Este readusa in discutie asasinarea lui Barbu Catargiu in 1862, de persoane care nu putura fi descoperite. Eminescu condamna asasinatul si practicile teroriste, fapt care explica si pozitia sa fata de miscarile anarhiste ca cele din Franta, Rusia si Germania. Atentatul impotriva lui Bratianu este examinat in conditiile social-politice de la noi ca o ilustrare a demagogiei liberale.

Un loc aparte ocupa in publicistica din acest volum chestiunea dunareana, intrucit privea insasi suveranitatea nationala. Imperiul austro-ungar revendica presedintia Comisiei dunarene si vot preponderent, desi nu era tara riverana intre Portile de Fier si Marea Neagra. Aceste pretentii se inscriau ca o componenta principala in politica imperiului vecin de subordonare a tarii noastre intereselor sale. Chestiunea dunareana ocupa un loc aparte si in publicistica de mai tirziu si gasim insemnari si in manuscrise.

Problema relatiilor Romaniei cu Imperiul austro-ungar este urmarita de Eminescu si sub un alt aspect. Poetul conditioneaza bunele raporturi cu imperiul vecin de schimbarea politicii acestuia fata de romanii din provinciile de sub stapinirea sa. Programul lui Maiorescu, despre care vom vorbi mai jos si in care se propunea o apropiere a Romaniei de Imperiul austro-ungar, este considerat de Eminescu ca inacceptabil cita vreme nu punea in discutie si situatia romanilor de sub stapinirea austro-ungara.

Problemele culturale sint abordate in publicistica din acest volum mai rar in comparatie cu cea de la "Curierul de Iasi" si cu precadere cind au contingente cu viata politica. Dezbaterea mai importanta pe teme culturale este prilejuita de reforma invatamintului. Eminescu se pronunta in sprijinul invatamintului clasic si pentru dezvoltarea invatamintului real, in concordanta insa cu stadiul de dezvoltare al societatii romanesti din vremea sa.

Eminescu face loc in coloanele cotidianului bucurestean la numeroase traduceri, indeosebi din presa germana. Poetul nu este insa preocupat, ca la foaia ieseana, sa prezinte evenimentele internationale sistematic si din cit mai multe tari. Atentia sa se indreapta spre Anglia, Germania si Franta. Poetul vedea in sistemul de guvernare din Anglia expresia democratiei parlamentare, in cel din Germania expresia autoritatii de stat, iar in cel din Franta expresia democratiei liberale, amenintata de anarhie. Sistemul de guvernare din tara noastra este asociat frecvent celui din Franta.

Publicistica lui Eminescu din 1880 ne releva ziaristul ce raspunde cu promptitudine la problemele vietii cotidiene. Poetul reia discutia asupra acelorasi chestiuni, cum ii dicta desfasurarea evenimentelor. Discursul critic se constituie intr-un dialog permanent si polemic cu un adversar care nu este numaidecit Partidul liberal si reprezentantii sai. Eminescu critica liberalismul romanesc, cu demagogia, trasatura sa dominanta, indiferent cine il practica. Se explica de ce acorda mare atentie criticilor impotriva liberalismului venite din sinul Partidului liberal si respinge, in termeni fara echivoc, manifestatiile demagogice din Partidul conservator. Independenta de gindire a poetului se impune sa fie urmarita in acest context, ca si orientarea politica ce-o da, ca redactor-sef, cotidianului bucurestean. Complexa prin problematica si modalitati de abordare, publicistica din aceasta perioada este insufletita de dragostea de tara si popor, ca intregul scris eminescian.

Publicistica lui Eminescu din perioada 1880-1881, cind conduce ziarul "Timpul" ca redactor-sef, programata sa fie cuprinsa intr-un singur volum, o tiparim in doua, ca urmare a sporirii numarului articolelor. Investigatiile in paginile cotidianului bucurestean au triplat numarul articolelor tiparite in editiile anterioare. Cresterea neprevazuta se datoreste, pe de alta parte, integrarii, la locurile respective, a traducerilor, carora le destinasem initial ultimul volum al publicisticii eminesciene. Se alatura, la articolele identificate de noi, originale si traduceri, textele din manuscrise. Traducerile nu sint incluse in editiile anterioare, iar dintre textele din manuscrise se tiparesc putine, in parte si fragmentar. Periodizarea noastra, arbitrara ca orice operatie de acest fel, se intemeiaza totusi pe date oferite de publicistica eminesciana. Publicistica lui Eminescu din aceasta epoca se imparte, prin insasi problematica sa, in doua perioade distincte. Publicistica din prima perioada se deschide cu comentarea Programului intocmit de Emanoil Costache Epureanu in februarie 1880 si se incheie la sfirsitul lui decembrie 1880. Publicistica din. perioada a doua, ce va fi cuprinsa in volumul urmator, se deschide cu comentarea studiului lui T. Maiorescu, Despre situatia politica a Romaniei, publicat in ultimele zile din decembrie 1880. Studiul reprezinta, in fond, cum se va vedea si din comentariile lui Eminescu, un nou program al Partidului conservator, chemat sa-l inlocuiasca pe cel din februarie 1880. Perioada a doua se incheie la sfirsitul lui decembrie 1881, o data cu inlaturarea lui Eminescu de la conducerea cotidianului bucurestean. Intervin in timpul activitatii poetului ca redactor-sef, cum se desprinde de mai sus, evenimente politice importante si ele marcheaza si cele doua perioade din aceasta epoca a gazetariei sale bucurestene.

Analiza: Bazele moleculare ale apoptozei Referat: Miscarea celulara

2. TEXTUL: CORPUS SI ORGANIZARE. Orinduirea textelor se face, ca si in volumele anterioare, strict cronologic, cu includerea, la locurile respective, si a traducerilor. Textele din manuscrise le tiparim in ordinea utilizarii lor in publicistica, iar cind asemenea indicatii lipsesc, le facem loc in partea finala a acestei sectiuni, intr-o succesiune ipotetica. Tiparim articolele cu titlurile date de Eminescu, iar cind acestea lipsesc, cum se intimpla in cele mai multe cazuri fiind vorba de editoriale, le intitulam noi cu sintagma initiala. Chiar daca sintagma initiala nu este revelatorie intotdeauna, reprezinta totusi un titlu ce apartine textului eminescian, Practicind acest sistem evitam si falsurile savirsite de editorii anteriori prin improvizarea de titluri ce induc in eroare. Insotim textele si in acest volum cu indicarea datei aparitiei, intre altele si pentru o mai usoara urmarire a problemelor puse in discutie.

4. COMENTARIILE SI ANEXELE VOLUMULUI. Fiecare text este insotit de comentarii care cuprind o sectiune bibliografica, unde consemnam prima aparitie in "Timpul" si facem mentiune daca articolul este semnat. Indicam locul ce-l ocupa in paginile cotidianului bucurestean (Editorial, Al doilea editorial, Din afara, Cronica dramatica), informatii importante pentru cunoasterea incadrarii textului respectiv in dezbaterea cotidiana. Consemnam, de asemenea, reproducerile in publicatiile romanesti si straine. Oferim in felul acesta si o imagine asupra receptarii publicisticii eminesciene de presa vremii. Facem mentiune, in sfirsit, despre prima tiparire in volum, fara insa sa trimitem si la titlurile din editiile anterioare.

Comentariile cuprind, cu putine exceptii, si o a doua sectiune in care prezentam probleme legate de textul respectiv si dam informatii asupra ecoului stirnit in presa romaneasca, precum si in cea germana si franceza din tara. Se situeaza pe primul loc "Romania libera", care comenteaza aproape toate articolele poetului si da extrase din ele. In atentia noastra sta si presa romanilor din provinciile aflate atunci sub stapiniri straine.

Eminescu face la "Timpul" publicistica cotidiana, care il obliga sa revina asupra acelorasi probleme in suite de articole. Aspectul acesta priveste indeosebi articolele sale de politica interna. Expunem tezele principale acolo unde se pun mai intii in discutie si la reluarea lor prezentam numai chestiunile de istorie literara.

Eminescu semneaza, cum am aratat si in Lamuririle la volumul anterior, numai citeva articole, pentru care facem mentiune, iar celelalte, pentru care nu facem o asemenea mentiune, apar fara semnatura. Articolele pentru care nu consemnam aparitia in volum sau nu facem mentiune privind republicarea lor sint identificate de noi si se tiparesc prima data in editia de fata. In stabilirea paternitatii pornim de la articolele semnate, destul de putine, si de la manuscrise, in care se pastreaza, in schimb, un bogat material reprezentind fragmente in prima redactare, articole elaborate in intregime insa nepublicate, precum si un mare numar de conspecte din diferite tratate, pe care le utilizeaza in demonstratiile sale. Metoda de lucru a poetului permite, pe de alta parte, sa stabilim relatii intre textele din manuscrise si articolele din cotidianul bucurestean. Apelam in aceasta operatie si la expresiile tipice, insa numai in masura in care se intilnesc si in manuscrise sau sint folosite de poet pe intreaga intindere a publicisticii sale.

Pentru textele transcrise din caietele lui Eminescu indicam manuscrisul si paginile, iar cind este cazul, prima publicare. Dam informatii despre asezarea in pagina, grafie, mentiunile poetului, fie pentru indicarea stadiului de elaborare, fie pentru alte aspecte legate de textul din manuscrise.

Cotidianul bucurestean foloseste datarea dupa calendarul iulian, ca de altfel cea mai mare parte a presei noastre din secolul trecut. Eminescu introduce, in unele perioade, si datarea dupa calendarul gregorian. Respectam datarea sau datarile din ziar. Sa mai precizam ca "Timpul" foloseste, ca si celelalte ziare romanesti ale vremii, datarea anticipativa cu o zi. De aici deosebirea intre datarea exacta a editorialelor (Bucuresti, 14/26 martie, 1880, Bucuresti, 18/30 august 1880, Bucuresti, 28 octombrie/9 noiembrie 1880) si cea anticipativa a numerelor respective (15 martie 1880, 19 august 1880, 29 octombrie 1880). Pentru publicatiile straine, care folosesc datarea dupa calendarul gregorian, dam in paranteze drepte si datarea dupa calendarul iulian spre a evita confuziile in succesiunea evenimentelor.

Comentariile noastre au caracter orientativ si informativ. Atragem atentia, cum facem si in Lamuririle la volumul anterior, ca ele nu sint destinate sa se substituie studiului publicisticii eminesciene.

5. DIFICULTATI. Eminescu isi desfasoara activitatea ziaristica intre 17 februarie si 31 decembrie 1880 exclusiv la "Timpul", incit nu intimpinam dificultati in urmarirea scrisului sau in mai multe publicatii. Colectia "Timpului" de la Academia Romana pentru aceasta perioada, unica in tara, este insa incompleta. Lipsesc numerele 56, 57 si 58 din 9, 11 si 12 martie, iar altele sint grav deteriorate. Nu se pastreaza in bibliotecile noastre in colectii complete "Bacaul", "Curierul", "Democratul", "Independenta romana", "Luptatorul", "Miscarea nationala", "Posta", "Stafeta", "Steaua Romaniei", "Unirea". Comentariile lui Eminescu asupra acestor publicatii reprezinta texte de referinta pentru istoricul presei romanesti.

Eminescu face trimiteri sau traduce din multe publicatii straine. Bibliotecile noastre pastreaza in fondurile lor numai citeva din ele. Pentru publicatiile straine au fost consultate fondurile din Biblioteca Nationala, Arhiva Parlamentului si Biblioteca Universitatii din Viena. Am considerat util sa introducem in Lista siglelor si titlurile publicatiilor straine care nu au fost vazute de noi.

SIGLELE PUBLICATIILOR PERIODICE

Siglele sint preluate din Bibliografia Mihai Eminescu (1866-1970). Volumul I Opera, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1976, p. 15-20, din M. Eminescu, Opere VII. Proza literara, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1977, p. 72-74 si Opere IX. Publicistica, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1980, p. 59-62. Pentru publicatiile care nu figureaza in aceste lucrari s-au intocmit sigle noi. Anii care insotesc publicatiile privesc perioada cercetata, care coincide, in multe cazuri, cu cea a aparitiei. Publicatiile "Allgemeine Zeitung", "Die Presse", "Deutsche Zeitung", "Fremden-Blatt", "Grenzboten", "Messager de Vienne", "Neue freie Presse", "Preussische Jahrbücher", "Wiener Zeitung" au fost consultate in Biblioteca Nationala din Viena.

AAR "Analele Academiei Romane", Bucuresti, 1870-1880

AAZ "Allgemeine Zeitung", Augsburg, 188O

ALA "Adevarul literar si artistic", Bucuresti, 1929-1939

ANAR "Anuarul armatei romane", Bucuresti, 1872-1880

ARG "Arges", Pitesti, 1966 -

ASTRA "Astra", Brasov, 1966-

AT-B "Ateneu", Bacau, 1964-

BBC "Berliner Boersen Courier", Berlin, 1880

BME "Buletinul Mihai Eminescu", Cernauti, Piatra Neamt, Rimnicul Vilcea,

BP "Binele public", Bucuresti, 1877-1880

BSC "Biserica si scoala", Arad, 1877- 1880

BTAG "Bukarester Tagblatt", Bucuresti, 1880

C-B2 "Contemporanul", Bucuresti, 1946-

CFIG "Curierul. Foaia intereselor generale" Iasi, 1877-1880

CFIN "Curierul financiar", Bucuresti, 1877-1880

CI "Curierul de Iasi", Iasi, 1877-1880

CL "Convorbiri literare", Iasi, 1868-1944

CL-1 "Convorbiri literare", Iasi, 1970-

CRO-1 "Cronica", Iasi, 1966-

DENA "Democratia nationala", Bucuresti, 1879-1880

DERU "Deutsche Rundschau", Berlin, 1880

DPR "Die Presse", Viena, 1880

DREV "Deutsche Revue", Berlin, 1879-1880

DZ "Deutsche Zeitung", Viena, 1880

ECHINOX "Echinox", Cluj-Napoca, 1968-

F "Familia", Pesta, Oradea Mare, 1865-1880

F-2 "Familia", Oradea, 1964-

FREM "Fremden-Blatt", Viena, 1880

GL "Gazeta literara", Bucuresti, 1954-1968

GRBOT "Grenzboten", Leipzig, 1880

GT "Gazeta Transilvaniei", Brasov, 1877-1880

IL "Iasul literar", Iasi, 1949-1970

INDB "L'Indépendance belge", Bruxelles, 1880

INDR-1 "L'Indépendance roumaine", Bucuresti, 1880

JDEB "Le Journal des débats", Paris, 1880

KZEIT "Kölnische Zeitung", Köln, 1880

LIB "Liberalul", Iasi, 1880

LL "Limba si literatura", Bucuresti, 1955-

LNO "Le Nord", Bruxelles, 1880

LUC-B "Luceafarul", Bucuresti, 1958-

LUM "Luminatoriul", Timisoara, 1880

MANUSCRIPTUM "Manuscriptum", Bucuresti 1970-

MESV "Messager de Vienne", Viena, 1880

MINA "Miscarea nationala", Iasi, 1880

MO "Monitorul oficial al Romaniei", Bucuresti, 1880

NFP "Neue freie Presse", Viena, 1880