Dadaismul in avangarda romaneasca
Urmarind contactul avangardistilor
romani cu dadaismul, nu se poate spune ca exista un dadaism romanesc
"necontaminat" de alte demersuri artistice iconoclaste. Putem vorbi despre
nuante sau despre influente dadaiste in manifestarile de
avangarda romanesti, nicidecum de o miscare omologata ca
apartinind exclusiv dadaismului. Revista "unu" condusa de
Sasa Pana reflecta cu precadere influenta
dadaista, insa specifica spatiului romanesc este,
asadar, mai degraba manifestarea unor ecouri dadaiste ce-si gasesc
locul alaturi de futurism, constructivism sau suprarealism. De
factura dadaista este Aviograma publicata de Ilarie Voronca in
75 H.P., unde se proclama "lepadarea formulelor purgative" subliniind
ca atunci "cand formula va deveni ceea ce facem ne vom lepada
si de noi". Pentru George Calinescu dadaismul se identifica in
primul rand cu spiritul de farsa: "trebuie sa admitem ca
dadaisti sunt niste farsori inteligenti, adesea cu multa
cultura si patrundere, care in farsele lor [ . ] pun macar
sub forma disocierii problemele estetice capitale" . Problema si
problematizarea creatiei constituie intr-o oarecare masura
sfarsitul dadaismului. Jocul voit de dadaisti, in practicarea
caruia cuvintele trebuie scoase dintr-o palarie la intamplare
este, dupa cum afirma George Calinescu, punerea in lumina a
faptului "ca poezia e in fond rezultatul unui hazard, al unui har, nu al
intentionalitatii. Hazardul dorit de dadaisti
reprezinta de fapt o utopie. Se
impune aici observatia ca la noi - ca si in Belgia -
suprarealismul nu apare ca o replica la nihilismul dadaist, cele doua
tendinte (care, in Franta, s-au individualizat printr-un raport
tensionat) inlantuindu-se, coexistand in paginile revistelor de avangarda
care de multe ori puteau fi puse sub semnul eclectismului (Lipsa
de consecvența in convingeri sau idei.) . Nevoia unei forme
artistice care sa asigure o acrosare imediata a destinatarului
sau se explica prin insasi definitia avangardei ca
atitudine iconoclasta radicala, nonconformista si
revolutionara: "manifestul, prin caracterul sau de directa
comunicare cu un public, devine asadar mijlocul ideal de expresie, oferind
spatiul si recuzita necesare impactului rapid si eficient. De
aceea, el valoreaza mai mult decit cel mai reusit poem, de aceea
pina si poemul, in nerabdarea lui de a convinge si mobiliza
constiintele presupus inerte, se va lasa impregnat de spiritul
sau. Dar sensul contaminarii poate fi si invers: manifestul
isi depaseste semnificatia strict programatica,
devenind" forma literara. Exista o traditie a manifestelor
literare, mai mult sau mai putin vehemente au fost si
manifestele-program ale romantismului si ale simbolismului.
