Din volumul EU, ROBOTUL (I, Robot)

— Totusi nici faptul acesta n-a fost concludent – spuse Susan Calvin ganditoare. O, bineinteles, cu vremea nava si celelalte vehicule asemanatoare au devenit proprietatea guvernului; saltul hiperspatial a fost perfectionat, iar acum avem colonii omenesti pe planetele celor mai apropiate constelatii; dar nu asta are importanta.

Imi terminasem dejunul si o priveam prin fumul tigarii.

— Ceea ce are cu adevarat importanta sunt cele petrecute aici, pe Pamant, in ultimii cincizeci de ani. Cand m-am nascut eu, tinere, tocmai se sfarsise al doilea razboi mondial. Din punctul de vedere al istoriei, perioada aceea a fost cam intunecata, dar ea a marcat sfarsitul nationalismului. Pamantul devenise prea stramt pentru natiuni, asa incat ele s-au grupat pe regiuni. Pentru asta a fost nevoie de mult timp. Cand m-am nascut eu, Statele Unite ale Americii constituiau o natiune, nu devenisera inca o parte a Regiunii Nordice. De fapt, numele intreprinderii noastre este tot „Robotii americani” . Iar transformarea natiunilor in regiuni – fapt care a adus dupa sine consolidarea economiei noastre si prosperitatea acestui veac, care in comparatie cu cel trecut este un veac de aur – acest fapt il datoram tot robotilor nostri.

— Adica Masinilor – spusei eu. Creierul despre care mi-ati vorbit a fost prima dintre Masini, nu?

— Intocmai, dar nu la Masini mi-era gandul. Ci mai degraba la un om. A murit anul trecut – vocea ei se intrista subit. Sau, cel putin, a facut asa incat sa moara, atunci, cand si-a dat seama ca nu mai era nevoie de el. Stephen Byerley il chema.

— Da, am banuit ca la el va referiti.

— A intrat in viata publica in 2032. Pe vremea aceea dumneata erai un baietandru, asa ca nu-ti amintesti probabil senzatia pe care a starnit-o. Campania lui pentru obtinerea postului de primar a fost cea mai ciudata din intreaga istorie

Francis Quinn era un politician de scoala noua. Lata o expresie care, ca de altfel toate de soiul acesta, nu inseamna de fapt nimic. Majoritatea „scolilor noi”, pe care le-am avut, isi au corespondentul in viata sociala a Greciei antice, si cine stie daca posedand o informatie mai ampla nu le-am descoperi corespondentul chiar in viata sociala a sumerienilor sau in civilizatia preistorica a Elvetiei.

Dar, ca sa nu mai lungim o introducere care pare plicticoasa si complicata, ar fi oportun sa spunem cat mai degraba ca Francis Quinn nu detinea posturi oficiale, nici nu facea intrigi pentru a castiga voturi, nu tinea discursuri si nici nu umplea dinainte urnele.

Si, deoarece politica ocazionase cele mai ciudate impreunari, Alfred Lanning sedea la celalalt capat al mesei, cu sprancenele sale albe si fioroase acoperindu-i ochii in care impacienta lui cronica era gata sa izbucneasca. Nu era deloc multumit, fapt pe care daca l-ar fi stiut Quinn, ar fi fost in aceeasi masura de nemultumit. Vocea ii era prietenoasa, asa cum ii cerea profesia.

— Banuiesc ca il cunoasteti pe Stephen Byerley, dr. Lanning.

— Am auzit de el. Dupa cum si altii au auzit de el.

— Da, intocmai ca mine. Probabil ca la urmatoarele alegeri veti vota cu el.

— N-as putea sa va spun – era greu sa te inseli asupra urmei acide care patrundea in glas. Eu insa nu prea sunt la curent cu politica si nici n-am stiut ca si-a depus candidatura.

— S-ar putea ca el sa ne fie primar. Acum nu este decat un simplu avocat, dar cine stie de unde sare iepurele.

— Da – il intrerupse Lanning – am mai auzit expresia asta. Dar ce-ar fi sa trecem la subiectul nostru?

— Pai tocmai asta-i subiectul discutiei noastre, dr. Lanning. Quinn vorbea, pe un ton foarte bland. Interesul meu este ca Byerley sa nu depaseasca rangul de consilier municipal si interesul dumneavoastra este sa ma ajutati.

— Interesul meu? Ce vorbesti? Incruntandu-se, sprancenele lui Lanning ii acoperira cu totul ochii.

— Ma rog, sa spunem atunci, interesul firmei „Robotii americani”. M-am adresat dumneavoastra, care sunteti director emerit al cercetarilor si care in aceasta calitate va bucurati de prestigiul unui conducator veteran. Cuvantul dumneavoastra va permite o mai mare libertate de actiune chiar atunci cand actiunea nu e tocmai limpede.

Dr. Lanning pastra tacerea, rumegand in gand cele auzite. Apoi rosti:

— Nu va inteleg, d-le Quinn.

— Nici nu ma mir, dr. Lanning. Totusi lucrurile nu sunt complicate. Imi dati voie? Quinn isi aprinse o tigara folosind o bricheta de o mare simplitate si bun gust, in timp ce pe fata lui osoasa aparu o expresie amuzata. Discutam despre Mr. Byerley – un personaj ciudat si foarte special. Pana acum trei ani nimeni nu auzise de el. Acum toata lumea il cunoaste. E un om abil si puternic, si, fara nici un dubiu, cel mai bun acuzator public din cati cunosc. Din nefericire insa nu mi-e prieten

— Inteleg – raspunse automat Lanning, privindu-si unghiile.

— Anul trecut am avut ocazia – continua Quinn cu voce egala – sa fac niste ample cercetari privindu-l pe Mr. Byerley. Stiti, e totdeauna foarte important sa cercetezi trecutul unui politician. Daca ati sti de cate ori mi-a folosit Se opri zambind ironic, cu ochii la capatul aprins al tigarii. Dar trecutul domnului Byerley este neinsemnat. A dus o viata tihnita intr-un orasel de provincie, si-a facut educatia intr-un colegiu, s-a insurat cu o femeie care a murit la scurt timp dupa casatorie, a avut un accident de automobil dupa care a trecut multa vreme pana sa-si revina, a facut dreptul, a venit la New York si a devenit avocat. Francis Quinn dadu incet din cap, apoi adauga: In schimb prezentul e cat se poate de interesant. Mr. Byerley nu mananca niciodata.

Capul lui Lanning se ridica brusc, iar ochii privira plini de surpriza:

— Poftim?

— Nu mananca niciodata. Repeta propozitiunea apasand pe fiecare silaba. Voi modifica putin afirmatia mea: N-a fost niciodata vazut mancand sau band. Niciodata! Va dati seama de semnificatia acestui cuvant? N-am spus rareori, ci niciodata!

— De necrezut! Puteti avea incredere in cei care v-au informat?

— Da, am incredere si nu mi se pare catusi de putin de necrezut. Adaug: N-a fost niciodata vazut band apa sau bauturi alcoolice si nici dormind. Acestea sunt fapte; sper suficiente ca sa ma fac inteles.

Lanning se sprijini de spatarul scaunului; urma o tacere incordata, dupa care batranul robotician raspunse provocarii, clatinand din cap:

— Nu. Daca pun informatiile dumitale in legatura cu faptul ca mi te adresezi mie, imi dau seama ca exista posibilitatea unei singure interpretari – care insa nu e posibila.

— Dar omul este complet inuman, dr. Lanning.

— Daca mi-ai spune ca este insusi Satana, purtand o masca, tot ai avea o sansa sa te cred.

— Dar eu iti spun ca este un robot, dr. Lanning.

— Iar eu iti spun ca este cea mai absurda presupunere din cate am auzit vreodata, domnule Quinn.

Urma din nou o tacere incordata.

— Totusi – Quinn trase din tigara cu un gest studiat – veti verifica aceasta imposibilitate cu toate mijloacele de care dispune intreprinderea dumneavoastra.

— Sunt incredintat ca nu voi putea face lucrul acesta, domnule Quinn. Nu putem lua in serios sugestia dumitale, ca firma noastra sa se amestece in politica.

— Nu aveti alta iesire. As putea face cunoscute informatiile de care dispun fara a le verifica. Semnificatia lor e destul de elocventa.

— Faceti cum va place.

— Mie nu-mi place. As prefera sa fie verificate. Nici dumneavoastra nu v-ar fi pe plac, caci darea in vileag a acestor fapte ar aduce prejudicii firmei dumneavoastra. Banuiesc ca ati luat cunostinta de regulamentul sever impotriva folosirii robotilor in lumi nelocuite?

— Desigur!

— Si mai stiti ca „Robotii americani” este singura uzina din intreg sistemul solar unde se fabrica roboti pozitronici, iar daca Byerley este un robot, e desigur un robot pozitronic. Mai stiti de asemenea ca robotii pozitronici nu se vand, ci se inchiriaza, si ca firma ramane posesoarea fiecarui robot, deci ca ea este raspunzatoare de el.

— Poate fi usor dovedit, d-le Quinn, ca firma noastra n-a construit niciodata un robot cu caracter umanoid.

— Chiar poate fi dovedit? Asa fiindca veni vorba de posibilitati

— Da. Poate fi dovedit.

— Chiar daca exista banuiala de a fi fost facut pe ascuns, fara sa fi fost inregistrat?

— Un creier pozitronic nu poate fi facut pe ascuns. In procesul lui de fabricatie intra prea multi factori si el se desfasoara sub cel mai vigilent control guvernamental.

— Da, dar robotii se uzeaza, se strica, se deregleaza si sunt demontati.

— Iar creierele pozitronice folosite in continuare sau distruse.

— Asa se face? Francis Quinn devei usor sarcastic. Dar daca, din intamplare, se intelege, unul nu a fost distrus si, tot din intamplare, exista o constructie umanoida care nu are nevoie decat de creier?

— Imposibil.

— Iata ce veti avea de demonstrat opiniei publice si guvernului; de ce nu vreti sa-mi demonstrati lucrul acesta mie?

— Dar care ar fi scopul nostru? Intreba Lanning exasperat. La ce ne-ar folosi. Acorda-ne creditul unui minim de bun simt.

— Va rog, domnule. Firma ar fi foarte bucuroasa daca toate Regiunile ar incuviinta folosirea robotilor pozitronici de tip umanoid in lumile nelocuite. Profiturile ar fi enorme. Insa prejudecata opiniei publice impotriva folosirii lor este mult prea puternica. Dar se poate presupune ca dumneavoastra vreti sa-i familiarizati pe oameni cu astfel de roboti si de aceea ati fabricat un avocat priceput, un primar destoinic, care nu e altceva decat un robot. In fond, nu vindeti servitori roboti?

— De-a dreptul fantastic! Si pe de-a-ntregul ridicol.

— Asa mi se pare si mie. Tocmai de aceea, de ce nu demonstrati? Sau ati prefera sa faceti demonstratia in fata opiniei publice?

Se inserase, totusi lumina din incapere nu scazuse indeajuns pentru a ascunde roseata de enervare a obrazului lui Alfred Lanning. Incet, roboticianul apasa degetul pe un buton si becurile se aprinsera.

— Atunci – marai el – sa vedem ce avem de facut.

Chipul lui Stephen Byerley nu era usor de descris. Avea patruzeci de ani – atata ii dadea actul de nastere si tot atata infatisarea. Era un barbat sanatos, bine hranit si bine dispus, si totusi infatisarea lui ar fi dat de furca celor care sustin ca varsta unui om este cea pe care o arata.

Mai ales atunci cand radea, iar acum radea. Avea un ras sonor si neintrerupt, care disparea treptat, ca apoi sa inceapa iar.

Obrazul lui Alfred Lanning se contracta, lasand sa apara o expresie de adanca si amara dezaprobare. Schita un gest catre femeia care statea langa el, dar care se margini doar la a strange usor din buzele ei subtiri si palide.

Byerley hohoti pana ce redeveni aproape normal.

— Zau, dr. Lanning zau Eu? robot?

Lanning raspunse taios:

— Domnule, presupunerea nu-mi apartine. Eu as fi foarte multumit sa va consider un membru al societatii umane. De altfel – avand in vedere ca intreprinderea noastra nu v-a fabricat – sunt incredintat ca si sunteti – cel putin din punct de vedere legal. Dar, deoarece acuzatia ca ati fi robot vine din partea unui om cu o situatie

— Nu care cumva sa-i rostiti numele, de teama ca etica dumneavoastra de fier sa fie stirbita; dar hai sa presupunem ca e vorba de Frank Quinn; continuati va rog.

Lanning, furios de a fi intrerupt, continua cu si mai multa raceala:

— a unui om cu o situatie importanta, al carui nume nu sunt de acord sa devina subiectul unei ghicitori, ma simt obligat de a va cere concursul pentru a dezminti acuzarea. Simpla formulare a acestei acuzari si aducerea ei la cunostinta prin mijloacele de propaganda de care dispune aceasta persoana ar insemna o lovitura grava adusa intreprinderii pe care o reprezint – chiar daca nu se poate dovedi ca afirmatia este justa. Ati inteles?

— Cum sa nu, mi-e perfect clar. Acuzarea in sine este ridicola. Situatia dumneavoastra insa nu e. Ma iertati daca v-a suparat rasul meu. Nu de dumneavoastra am ras, ci de acuzatie. Cu ce v-as putea fi de folos?

— Nu trebuie sa faceti mare lucru. Doar sa luati masa intr-un restaurant in prezenta unor martori, sa va lasati fotografiat si sa mancati.

Lanning se lasa pe spate sprijinindu-se de speteaza scaunului; partea cea mai delicata a intrevederii luase sfarsit. Femeia de langa el il privea pe Byerley cu multa atentie, dar nu interveni in discutie.

Stephen Byerley ii intalni privirea, ramase o clipa cu ochii la ea, apoi se intoarse din nou spre robotician. Degetele sale se odihnira pe presse-papier-ul de bronz, singurul obiect care impodobea biroul, apoi spuse linistit:

— Nu cred ca va pot fi pe plac. Ridica o mana: Un moment, dr. Lanning. Imi dau seama ca toata povestea asta va repugna, ca ati fost amestecat fara voia dumneavoastra, ca rolul pe care-l aveti vi se pare nedemn si chiar ridicol. Recunoasteti insa ca aceasta poveste ma priveste mai mult pe mine, asa ca va rog sa fiti ingaduitor. In primul rand, ce va impiedica sa banuiti ca Quinn – acest om cu o situatie atat de importanta – nu v-a indus in eroare, numai ca sa va convinga sa faceti ceea ce faceti!

— Bine, dar pare neverosimil ca un om onorabil sa se compromita intr-un chip atat de ridicol, daca n-ar fi incredintat ca se afla pe taram sigur.

O licarire ironica aparu in ochii lui Byerley:

— Nu-l cunoasteti pe Quinn. E in stare sa transforme in taram sigur un varf de stanca pe care n-ar putea sta nici o capra neagra. Presupun ca v-a dat indicatii in privinta cercetarilor pe care le solicita?

— Indeajuns ca sa ma convinga ca intreprinderea noastra ar avea mult de suferit in cazul in care nu e de acord, in timp ce pentru dumneata ar fi fost usor sa dai o dezmintire.

— Deci dumneata il crezi cand afirma ca eu nu mananc. Totusi, dr. Lanning, dumneata esti un om de stiinta. Din punct de vedere logic nimic de zis: n-am fost vazut mancand, deci nu mananc. Quod erat demonstrandum. Nu-i asa?

— Dumneata folosesti tactica acuzarii ca sa incurci o situatie care, altfel, e foarte simpla.

— Dimpotriva, incerc sa limpezesc o situatie pe care dumneata si Quinn ati facut-o sa para foarte complicata. Vedeti, eu nici de dormit nu dorm prea mult, si in orice caz nu dorm niciodata in public. Nu mi-a placut niciodata sa mananc de fata cu altii – ceea ce, recunosc, este o idiosincrasie neobisnuita, de natura nervoasa, probabil, dar care nu face nimanui nici un rau. Este randul meu acum, dr. Lanning, sa va expun un caz posibil. Sa zicem ca avem de-a face cu un politician care vrea cu orice chip sa inlature un candidat si care, cercetandu-i viata, da peste asemenea obiceiuri ciudate. Mai departe, sa zicem ca acelasi om politic, pentru a-l desfiinta pe candidatul sus-pomenit, se adreseaza intreprinderii dumneavoastra ca si cand ar fi manat de cele mai bune intentii. Te astepti sa-ti spuna: Cutare este un robot pentru ca nu mananca aproape niciodata cu nimeni si pentru ca nu l-am vazut niciodata adormind in mijlocul unei pledoarii; iar odata in timpul noptii, cand am privit pe furis prin fereastra lui, statea si citea; si m-am uitat in frigiderul lui in care n-am vazut nimic de mancare. Daca ti-ar spune asa, l-ai trimite direct la casa de nebuni. Dar daca iti spune: „Nu doarme niciodata, nu mananca niciodata”, socul unei asemenea informatii te orbeste intr-atat, incat nici nu bagi de seama ca afirmatia lui nu poate fi dovedita. Si devii la randul dumitale o unealta in mainile lui.

— Domnule, fara a tine seama daca aceasta poveste vi se pare sau nu serioasa – incepu Lanning cu o incapatanare amenintatoare – eu insist sa luati un pranz de fata cu cativa oameni.

Din nou Byerley se intoarse catre femeia care continua sa-l priveasca, cu fata lipsita de orice expresie.

— Va rog sa ma iertati, daca am inteles bine, sunteti dr. Susan Calvin?

— Da, d-le Byerley.

— Sunteti psihologul „Robotilor americani”, nu?

— Robopsiholog.

— Sunt oare robotii atat de deosebiti din punct de vedere psihic de oameni?

Analiza: Motiv literar - o componenta structurala a textului oricarei opere literare Proiect: Badaranii-piesa de la Cassandra

— Teribil de deosebiti – si pe fata ei aparu un zambet de gheata. Robotii sunt eminamente cumsecade.

In colturile gurii lui Byerley aparu o urma de ironie.

— E un raspuns la care nu ma asteptam. Dar iata ce am vrut sa spun: de vreme ce dumneata esti psiho, adica robopsiholog si femeie, pun ramasag ca voi gasi la dumneata ceva ce nu pot gasi la dr. Lanning.

— Ce?

— Sigur ca in sacosa ai ceva de mancare.

O usoara surpriza aparu in ochii obisnuiti sa para indiferenti ai lui Susan Calvin. Spuse:

— Ma surprinzi, domnule Byerley.

Si, deschizand sacosa, scoase un mar pe care i-l intinse.

Dr. Lanning avu o tresarire, apoi urmari cu un ochi atent traiectoria marului trecand dintr-o mana intr-alta.

Stephen Byerley musca calm marul si tot calm inghiti imbucatura.

— Ai vazut, dr. Lanning?

Zambetul doctorului Lanning exprima o vadita usurare, imblanzindu-i parca pana si sprancenele. Usurarea nu dainui decat cateva secunde.

Susan Calvin spuse:

— Eram curioasa sa vad daca-l vei manca, desi, in cazul de fata, asta nu dovedeste nimic.

Byerley se incrunta:

— Nu?

— Bineinteles ca nu. Este evident, dr. Lanning, ca, daca acest om este un robot umanoid, el va fi o imitatie perfecta a omului. Este aproape prea uman pentru a fi verosimil. La urma urmei, toata viata noastra am vazut si am observat fiinte umane; ar fi de neconceput sa zamislim ceva care sa ne semene cu aproximatie. N-are voie sa fie altfel decat perfect. Observa culoarea pielii, calitatea irisului, oasele mainii. Daca este un robot, as vrea sa fi fost facut la „Robotii americani”, caci e bine facut. Si iti inchipui ca cel care s-a priceput sa-l finiseze asa de frumos ar fi neglijat detalii atat de importante si atat de usor realizabile prin care robotul sa mimeze ingurgitarea si eliminarea alimentelor sau somnul si care sa functioneze numai in cazuri extreme, cum ar fi acum, de pilda, spre a evita situatii asemanatoare celei prezente. Asa ca un pranz n-ar dovedi nimic.

— Stati putin – striga Lanning – nu sunt chiar asa de prost cum va imaginati voi. Pe mine nu ma intereseaza caracterul uman sau neuman al domnului Byerley. Pe mine nu ma intereseaza decat sa iasa intreprinderea basma curata. Un pranz luat intr-un restaurant ar pune capat intregii povesti, indiferent de ceea ce ar face Quinn. Dinspre partea mea, detaliile mai subtile n-au decat sa ramana in seama avocatilor si a robopsihologilor.

— Dar, doctore Lanning – spuse Byerley – uiti semnificatia politica a situatiei. Sunt in aceeasi masura de interesat sa ies in alegeri, desi Quinn vrea sa ma impiedice. Fiindca veni vorba, v-ati dat seama ca i-ati rostit numele. De altfel asta e una din smecheriile mele, eram sigur ca il veti da de gol inainte de a pleca.

Lanning se inrosi:

— Ce legatura au alegerile cu asta?

— Publicitatea lucreaza in doua sensuri, domnule. Daca Quinn tine sa afirme ca sunt un robot si are indrazneala s-o faca, voi avea si eu indrazneala de a intra in jocul lui.

— Vrei sa spui ca Lanning era sincer uluit.

— Exact. Am de gand sa-l las in pace, sa-si aleaga franghia, sa-i incerce taria, s-o taie cat de lunga vrea, sa-si faca nodul dupa gat si sa ranjeasca. Eu voi face putinul ce-mi ramane de facut.

— Esti foarte optimist.

Susan Calvin se ridica.

— Sa mergem, Alfred. Nu-l vom face sa-si schimbe hotararea.

— Vezi – zambi Byerley – esti si psiholog de oameni.

Dar optimismul pe care-l remarcase dr. Lanning scazuse oarecum cand, in aceeasi seara, Byerley isi parcase masina in garaj si cand porni pe aleea care-l duse in fata casei sale.

Cel ce statea in fotoliul pe roate ridica capul si zambi cand il vazu intrand. Pe fata lui Byerley aparu o expresie de afectiune. Se indrepta spre fotoliu.

Vocea infirmului era ragusita, gura sa pentru totdeauna stramba, iar chipul brazdat de cicatrice.

— Ai intarziat, Steve.

— Stiu, John, stiu. Dar am avut astazi o neplacere foarte ciudata si de o natura foarte speciala.

— Da? Nici o expresie nu putea modifica nici fata peticita, nici vocea haraita, doar in ochii limpezi aparu o unda de ingrijorare. Ceva ce nu poti scoate la capat?

— Nu sunt inca sigur. S-ar putea sa am nevoie de ajutorul tau. Doar tu esti responsabil cu inteligenta in familia noastra. Vrei sa te scot in gradina? E o seara foarte frumoasa.

Doua brate viguroase il ridicara pe John din fotoliu. Incet, cu un gest duios bratele lui Byerley cuprinsera invalidul pe dupa umeri si pe sub picioarele sale chircite. Pasi apoi cu multa grija, traversa incaperea, trecu prin cateva odai, cobori panta facuta special pentru fotoliul cu roti si iesi, prin usa din dos, in gradina imprejmuita cu zid si grilaj din spatele casei.

— De ce nu ma lasi sa merg cu fotoliul meu, Steve? N-are nici un rost.

— Pentru ca prefer sa te port pe brate. Ai ceva impotriva? Stii prea bine ca iti face tot atata placere sa parasesti din cand in cand scaunul ala motorizat, pe cat imi face mie sa nu te vad in el. Cum te simti azi? Il depuse pe John cu nemarginita grija pe iarba racoroasa.

— Cum sa ma simt? Mai bine povesteste-mi de neplacerea pe care ai avut-o.

— Campania electorala a lui Quinn se bazeaza pe afirmatia ca eu as fi un robot.

Ochii lui John se marira.

— De unde stii? Nu e cu putinta. Nu pot sa cred.

— Crede-ma, iti spun eu sa crezi. A trimis pe unul din savantii cei mai de seama ai „Robotilor americani” sa stea de vorba cu mine.

Cu mana, John smulgea incetisor cate un fir de iarba.

— Da, da

Byerley spuse:

— Eu cred ca am face bine sa-l lasam sa-si aleaga ce arma ii place. Am o idee. Asculta-ma si spune-mi daca esti de parere sa facem asa

In scena care avu loc in aceeasi seara in biroul lui Alfred Lanning schimbul de priviri juca rolul principal. Francis Quinn ramase ganditor, cu ochii la Lanning. Lanning, furios, nu-si lua ochii de la Susan Calvin care, la randul ei, il privea impasibila pe Francis Quinn.

Quinn sparse, in sfarsit, tacerea, incercand din greu sa para ca nu ia lucrurile prea in serios.

— Vrea sa ne arunce sare in ochi.

— Esti, intr-adevar, hotarat sa joci pe cartea asta, domnule Quinn? Intreba indiferenta dr. Calvin.

— De fapt, mai degraba voi sunteti in joc.

— Uite ce – Lanning incerca sa-si ascunda pesimismul sub aceasta izbucnire nervoasa – noi am facut ceea ce ne-ai cerut. L-am vazut cu ochii nostri mancand. E ridicol sa sustii ca este un robot.

— Asta este parerea dumitale? Quinn se adresa lui Susan Calvin: Lanning mi-a spus ca tine de specialitatea dumitale.

Lanning vru sa intervina si rosti amenintator:

— Asculta, Susan

Dar Quinn il intrerupse cu prefacuta buna vointa:

— De ce n-o lasi pe ea sa vorbeasca, omule. De jumatate de ora sta aici ca un stalp de telegraf.

Lanning se simtea ca un animal haituit. Isi dadea seama ca nu-l desparte decat un pas de schizofrenie. Spuse:

— Foarte bine. Vorbeste, Susan. Nu te vom intrerupe.

Susan il privi ironica, apoi isi fixa ochii ei reci pe Quinn.

— Nu exista decat doua cai pentru a dovedi ca Byerley este un robot. Atata vreme cat n-ai decat argumentele pe care ni le-ai expus, poti acuza, dar nu poti dovedi – si parerea mea este ca Byerley este destul de destept ca sa furnizeze contraargumente. Probabil ca dumneata tot asa gandesti, altfel n-ai fi venit aici. Cele doua metode prin care poti dovedi sunt una fizica si cealalta psihica. Cea fizica consta in demontarea lui sau in folosirea razelor X. Cum procedezi, asta e treaba dumitale. Cea psihica consta in studierea comportamentului sau, caci daca creierul lui Byerley este pozitronic, atunci el trebuie sa respecte cele trei legi fundamentale ale roboticii, care sunt totdeauna, fara exceptie, imprimate pe creierul pozitronic. Cunosti aceste legi, domnule Quinn?

Le enunta clar, raspicat, reproducand cuvant cu cuvant ceea ce era imprimat in litere groase pe prima pagina a Manualului de robotica.

— Am auzit de ele – raspunse nepasator Quinn.

— Atunci vei intelege cu usurinta – raspunse scurt psihologul. Daca dl. Byerley incalca vreuna din aceste legi inseamna ca nu este un robot. Din nefericire insa aceasta metoda nu lucreaza decat intr-un singur sens. Caci daca respecta legile si se comporta in conformitate cu ele, lucrul acesta nu dovedeste nimic.

Quinn ridica mirat sprancenele:

— De ce nu?

— Pentru ca, daca nu le interpretezi ca atare, cele trei legi ale roboticii sunt de fapt principiile de baza ale majoritatii sistemelor etice din lume. Dupa cum se stie, orice fiinta umana e firesc sa aiba instinct de conservare care, pentru roboti, constituie continutul legii a treia. Tot asa, orice om „cumsecade”, cu constiinta sociala si simt de raspundere, se va supune autoritatii celor in drept; va asculta de medicii lui, de sefii lui, de guvern, de psihiatri si de semenii lui; se va supune legilor, va respecta regulamentele, se va conforma obiceiurilor – chiar atunci cand acestea il vor incomoda sau ii vor periclita existenta. Ceea ce corespunde legii a doua a robotilor. La fel e de presupus ca, orice om „cumsecade” ii va iubi pe ceilalti, cat si pe sine insusi, isi va ocroti semenii si isi va risca viata pentru a salva viata altuia. Pentru roboti, aceasta este legea intai. Cu alte cuvinte, daca Byerley respecta legile roboticii inseamna ca poate fi un robot sau, pur si simplu, un om foarte cumsecade.

— Deci – spuse Quinn – dumneata vrei sa spui ca nu poti dovedi ca este un robot.

— Dar imi sta in putinta sa dovedesc ca nu este un robot.

— Nu asta-i dovada pe care o doresc.

— Nu va putem pune la dispozitie decat dovezi posibile. Dumneata singur porti raspunderea dorintelor dumitale.

Deodata mintea lui Lanning facu un salt, iar savantul avu o idee.

— Nu i-a trecut oare nimanui prin cap – mormai el – ca ocupatia de acuzator public este cam ciudata pentru un robot? Acuzarea oamenilor, condamnarea unora la moarte prejudicierea lor grava

Quinn deveni deodata aspru:

— Nu va faceti iluzia ca scapati atat de usor. Faptul ca este acuzator public nu-l face uman. Se vede ca nu cunoasteti bilantul activitatii sale. Nu stiti ca se lauda in gura mare de a nu fi acuzat niciodata un nevinovat, ca sunt zeci de oameni nejudecati pentru ca i se pare ca probele impotriva lor sunt nesatisfacatoare, desi ar fi putut, fara indoiala, convinge juriul sa-i achite? Si intamplator, ceea ce spune e adevarat. Obrazul fin al lui Lanning tremura:

— Nu, Quinn, nu. Legile roboticii nu fac nici un fel de diferentiere intre oamenii vinovati sau nevinovati. Robotul n-are voie sa judece daca unui om i se cuvine sau nu i se cuvine sa moara. Nu lui ii revine sa decida. Nu poate face nici un rau omului, indiferent daca e un mizerabil sau un inger.

Susan Calvin parea obosita:

— Alfred – spuse ea – nu vorbi prostii. Ce se intampla daca un robot da peste un nebun gata sa dea foc unei case in care se afla inchisi niste oameni? Va incerca sa-l impiedice pe nebun sa dea foc.

— Bineinteles.

— Si daca unica posibilitate de a-l impiedica este sa-l ucida?

Un sunet slab iesi din gatlejul lui Lanning. Doar atat.

— Raspunsul este urmatorul: Robotul va face tot ce-i sta in putinta sa nu-l ucida. Daca nebunul moare, robotul va fi supus unui tratament psihoterapeutic. In urma traumatismului provocat de incalcarea primei legi innebuneste. De fapt, el actioneaza in conformitate cu legea intai, ridicata insa la o treapta superioara. Dar faptele sunt fapte: Omul a murit, iar robotul este cel care l-a ucis.

— Crezi ca Byerley e nebun? Intreba Lanning cu tot sarcasmul de care era in stare.

— Nu, dar nici nu a omorat un om cu mana lui. Nu a facut decat sa expuna faptele care pot condamna un anumit individ ca fiind periculos celorlalti indivizi care la un loc constituie ceea ce numim noi societate. Apara majoritatea, comportandu-se in felul acesta conform legii intai, ridicata la potentialul ei maxim. Mai departe insa nu merge. Judecatorul este cel care condamna criminalul la moarte sau la puscarie, dupa ce juriul stabileste daca este sau nu vinovat. Temnicerul este cel care il inchide, iar calaul cel care il ucide. Asa ca, dl. Byerley n-a facut decat sa stabileasca adevarul, slujind in felul acesta societatea. Si stiti, d-le Quinn, de cand ne-ati vorbit de cazul acesta, am cercetat cu atentie cariera domnului Byerley. Am descoperit ca nu a cerut niciodata juriului sa voteze pedeapsa capitala. Am mai descoperit ca intotdeauna a militat pentru desfiintarea pedepsei cu moartea, si ca a facut donatii generoase institutiilor care se ocupa cu neurofiziologia criminalistica. Pare sa fie unul din cei care cred in posibilitatea recuperarii individului, mai mult decat in eficacitatea pedepsirii crimei. E un fapt semnificativ.

— Semnificativ? Zambi Quinn. Fara indoiala, in sensul ca da o coloratura robotica personajului, nu-i asa?

— De ce sa neg? O comportare ca a sa nu poate fi decat a unui robot sau a unei fiinte umane foarte drepte si cumsecade. Numai ca in aceasta diferentiere sta toata dificultatea: nu poti deosebi un robot de un om cu totul superior.

Quinn se aseza din nou pe scaun. Vocea ii tremura, intr-atat era de impacientat.

— Dr. Lanning, crezi ca este posibila realizarea unui robot umanoid care dupa infatisare sa fie replica perfect fidela a unui om?

Lanning se codi si se gandi.

— Robotii americani” au facut un asemenea robot cu titlu de experienta – marturisi el impotriva vointei sale – bineinteles, fara a-i monta creierul pozitronic. Folosind ovule omenesti, sub control hormonal, se poate imbraca un schelet facut din materie plastica poroasa pe baza de silicati, in carne si piele, aparent perfect identica cu a omului. Ochii, parul si pielea nici nu sunt umanoide, ci cu adevarat omenesti. Daca ii montezi un creier pozitronic si cateva mici instalatii in interior, pentru inghitire, eliminare etc, obtii un robot umanoid.

Quinn spuse scurt:

— In cat timp poate fi fabricat?

Lanning se gandi o clipa:

— Daca ai tot ce-ti trebuie – creierul, scheletul, ovulul, hormonii respectivi si instalatia de raze – in aproximativ doua luni.

Politicianul se ridica in picioare.

— Atunci vom vedea cum arata dl. Byerley pe dinauntru. Pentru „Robotii americani” operatia aceasta va insemna o uriasa reclama – eu va dau posibilitatea s-o faceti.

Cand ramasera singuri, Lanning se intoarse suparat spre Susan Calvin:

— De ce-ai sustinut ca

Ea raspunse iute si scurt:

— Ce preferi: adevarul sau demisia mea? Nu sunt dispusa sa mint de dragul dumitale. „Robotii americani” sunt in stare sa se descurce. Nu fi las.

— Si daca – spuse Lanning – il deschide pe Byerley si dinauntrul lui cad suruburi si rezistente? Ce se intampla atunci?

— Nu-l va deschide – raspunse Calvin cu dispret. Byerley e cel putin tot atat de destept ca Quinn.

Stirea se raspandi in oras o saptamana inainte de numirea lui Byerley. „Se raspandi” este un termen impropriu. Mai bine-zis izbucni, sau exploda. Hohotele de ras nu mai conteneau si suvoiul de glume se porni nestavilit. Dar pe masura ce, din umbra, mana lui Quinn strangea treptat surubul invizibil al tensiunii, rasul deveni fortat, dubiul isi facu aparitia si lumea incepu sa se indoiasca.

Insasi adunarea isi pierdu calmul si dadu semne de neliniste de parca ar fi fost un armasar naravas. Nu fusese prevazuta nici un fel de disputa. Ar fi fost poate cu putinta ca numirea lui Byerley sa fie facuta cu o saptamana mai devreme. Nici pana in prezent nu aparuse un contracandidat. Trebuiau sa-l aleaga pe el, dar se iscase aceasta neasteptata confuzie.

Problema n-ar fi fost atat de grava daca omul de rand n-ar fi fost atat de uluit de acuzare, care, in cazul in care ar fi fost intemeiata, tot neverosimila ar fi parut, iar in cazul in care ar fi fost falsa putea fi interpretata ca o manifestare a unei nebunii senzationale.

O zi dupa ce Byerley fu numit in mod automat, aparu intr-un ziar un lung interviu luat doctorului Susan Calvin „specialist in robopsihologie si pozitronie, cunoscut in lumea intreaga”.

Ce urma dupa aparitia interviului poate fi descris pe scurt, folosind o expunere de larga circulatie: iadul pe pamant.

Fundamentalistii atata asteptau. Ei nu formau un partid politic; ei negau afiliatia la vreo religie. Ei erau urmasii celor care pe vremuri, in Era Atomica, cand atomul fusese de-abia descoperit, ramasesera niste inadaptabili. In prezent, erau propovaduitorii Vietii Simple, nazuind la o viata pe care cei care o traisera, asa cum voiau fundamentalistii, nu o considerasera chiar atat de simpla.

Fundamentalistii nu aveau nevoie de motive in plus ca sa deteste robotii si creatorii de roboti; dar un motiv de calibrul acestuia, acuzarea adusa de Quinn si analiza facuta de dr. Calvin dadeau o consistenta doctrinei lor, marindu-i capacitatea propagandistica.

Uriasele uzine ale firmei „Robotii americani” devenisera ca un stup in care se confectionau paznici inarmati. Intreprinderea se pregatea de razboi.

In oras, casa lui Stephen Byerley fusese incercuita de politisti.

Bineinteles ca, in aceste conditii, campania politica isi pierduse toate atributele; semana cu o campanie doar in masura in care umplea golul dintre numire si alegeri.

Stephen Byerley nu se lasa intimidat de pipernicitul care se agita in fata lui. Ramase imperturbabil la vederea militarilor in uniforme care il urmau. Afara, dincolo de linia pe care stateau insirati paznicii fiorosi, pandeau reporterii si fotografii, asa dupa cum le e obiceiul. Fusese montata cu multa ingeniozitate o luneta indreptata spre intrarea casei modeste a avocatului; o voce amplificata de microfon comenta in stil telegrafic tot ce se putea vedea prin luneta.

Pipernicitul inainta. Intinse apoi o foaie mare, impodobita cu litere groase si stampile:

— Iata, domnule Byerley, ordinul Curtii prin care sunt autorizat sa cercetez daca in casa dumneavoastra sau dependinte nu se afla cumva ilegal oameni mecanici sau roboti de orice fel.

Byerley se ridica pe jumatate si lua hartia. O privi cu indiferenta si, zambind, o dadu inapoi:

— In regula. Va rog, faceti-va treaba. Apoi catre menajera care aparuse din camera vecina: D-na Hoppen, condu-i, te rog, si ajuta-i daca e nevoie.

Pipernicitul – al carui nume era Harroway – ezita, rosi, incerca zadarnic sa prinda privirea ochilor lui Byerley si in cele din urma mormai catre cei doi politisti:

— Urmati-ma.

Se intoarse dupa zece minute.

— Gata? Intreba Byerley cu tonul cuiva in afara problemei si pe care raspunsul nu-l intereseaza catusi de putin.

Harroway isi limpezi glasul, dar cand sa vorbeasca scoase un sunet fals, si, enervat, o lua inca o data de la capat.

— Stiti, domnule Byerley, am primit instructiuni sa cercetam casa cu multa vigilenta.

— Si n-ati cercetat-o?

— Ni s-a spus exact ceea ce trebuie sa cautam.

— Da?

— Pe scurt, domnule Byerley, ca sa nu ne ascundem dupa deget, ni s-a spus sa va cercetam pe dumneavoastra.

— Pe mine? Spuse avocatul cu zambetul pe fata. Si cum aveti de gand sa ma cercetati?

— Avem cu noi un aparat Penet de raze.

— Deci vreti sa ma fotografiati cu raze X? Aveti autorizatie?

— Ati avut-o in mana.

— Pot s-o mai vad o data?

Harroway, pe a carui frunte straluceau deja laurii victoriei, ii dadu pentru a doua oara ordinul de perchezitionam. Byerley spuse cu voce egala:

— Citesc ceea ce scrie aici ca puteti cerceta: locuinta apartinand lui Stephen Allen Byerley, situata in Wollow Grove, numarul 355, Evanshon, precum si garajul, sopronul si alte atenanse care tin de casa si asa mai departe. In regula. Dar, domnul meu, nu scrie nimic in legatura cu perchezitionarea interiorului trupului meu. Eu nu sunt o atenansa. Daca insa credeti ca pot ascunde un robot prin buzunare, aveti voie sa-mi perchezitionati hainele.

Harroway stia perfect cui ii datoreaza slujba. Si n-avea de gand sa si-o piarda, chiar in cazul in care n-ar fi fost sigur ca va fi promovat, adica inaintat intr-un post mai bine remunerat.

Spuse, deci, incercand sa para neinduplecat:

— Uite ce e. Sunt autorizat sa perchezitionez mobilele si tot ce se afla in casa. Dumneata te afli in casa, nu-i asa?

— O observatie interesanta. Sunt in casa. Dar nu sunt mobila. Ca cetatean major si in deplina posesie a facultatilor mintale – dupa cum dovedeste si certificatul pe care-l posed de la Centrul de psihiatrie – ma bucur de drepturile prevazute de Codul Regiunilor. Perchezitia mea interna violeaza dreptul la viata personala. Hartia aceasta nu-i suficienta.

— Asa e, dar daca esti un robot atunci n-ai dreptul la Viata personala.

— Ai dreptate, totusi hartia asta n-ajunge. Ea recunoaste existenta mea ca fiinta umana.

— Unde? Harroway i-o smulse din mana.

— Unde spune „locuinta apartinand ” etc. Robotul nu poseda nimic. Te rog, anunta-l pe stapanul dumitale, domnule Harroway, ca, daca va emite un ordin in care eu nu voi fi implicit considerat o fiinta omeneasca, va fi chemat imediat in fata tribunalului, unde va trebui sa dovedeasca – cu dovezile de care dispune in acest moment – ca eu sunt un robot; in caz contrar va trebui sa plateasca o despagubire generoasa pentru incercarea de a ma priva pe nedrept de drepturile pe care mi le asigura Codul Regiunilor. Asa sa-i spui, ne-am inteles?

Harroway se indrepta spre usa, apoi se intoarse si spuse:

— Avocat siret ce esti. Tinea mana in buzunar. Ramase o clipa pe loc. Apoi pleca, zambind in directia lunetei, facu cu mana reporterilor si striga: Maine vom avea ceva senzational pentru voi. Veti vedea.

Asezat comod in masina, sprijinit pe canapeaua din spate, scoase din buzunar un aparat minuscul si-l privi cu atentie. Fotografiase pentru prima oara cu raze X. Spera sa fi executat corect operatiunea. Quinn si Byerley nu se intalnisera niciodata singuri fata in fata. Dar o convorbire prin videofon semana mult cu o intrevedere. La drept vorbind, nu era aproape nici o diferenta; poate doar faptul ca stiau ca pentru fiecare infatisarea celuilalt nu era decat rezultatul in alb si negru al imbinarii unor celule fotoelectrice.

Quinn fusese cel care chemase. Tot el vorbise cel dintai, mergand direct la subiect:

— Banuiesc ca e corect sa te anunt, dragul meu Byerley, ca maine voi informa opinia publica ca porti o haina protectoare impotriva radiatiilor Penet.

— Da? In cazul acesta, probabil ca ai si informat-o. Am impresia ca intreprinzatorii reprezentanti ai presei noastre imi intercepteaza de o buna bucata de vreme convorbirile. Nu mai pot comunica cu nimeni, imi tin pretutindeni calea. De aceea nici n-am mai iesit din casa in ultimele saptamani. Byerley se arata prietenos si amator de conversatie.

Quinn stranse usor din buze.

— Convorbirea aceasta nu e interceptata. Mi-am asumat anumite riscuri telefonandu-ti.

— Imi inchipui. Nimeni nu stie ca dumneata esti cel care se ascunde indaratul acestei campanii. Cel putin oficial nu stie nimeni. Dar nici neoficial. N-am nici o grija. Deci port o haina protectoare? Imi inchipui ca ai ajuns la concluzia asta dupa ce ai vazut fotografiile prea expuse pe care mi le-a facut nataraul acela al dumitale cu aparatul Penet, zilele trecute?

— Iti dai seama, Byerley, ca va fi evident pentru toata lumea ca nu indraznesti sa te expui unor analize cu raze X?

— Precum si faptul ca dumneata si acolitii dumitale ati incercat sa violati dreptul meu la Viata particulara?

— Cui ii mai pasa de asta?

— S-ar putea sa-i pese cuiva. Comportarea dumitale este simbolica pentru campania noastra. Dumneata iei prea putin in seama drepturile individuale ale cetatenilor. Eu le dau o atentie foarte mare. Nu ma voi supune analizelor cu raze X in virtutea principiului in a carui slujba ma pun, anume, ca drepturile mele trebuie sa fie respectate. Intocmai cum si eu respect drepturile altora cand sunt alesi.

— Toate astea vor face subiectul unei interesante cuvantari, numai ca nimeni nu-ti va da ascultare. Suna prea maret pentru a fi adevarat. Inca ceva – vocea se schimba brusc – seara trecuta nu era acasa toata lumea.

— Ce vrei sa spui?

— Dupa cum arata raportul – umbla prin niste hartii care se aflau in campul cuprins de videofon – lipsea o persoana, un infirm.

— Exact – spuse linistit Byerley – un infirm. Batranul meu profesor, care locuieste cu mine si care de doua luni e la tara. A avut nevoie de aer si odihna, cum spun doctorii. Ii acorzi permisiunea?

— Profesorul dumitale? Un om de stiinta?

— A fost avocat pe vremuri, inainte de a fi invalid. Detine o autorizatie guvernamentala pentru cercetari in domeniul biofizicii sl are un laborator propriu, precum si un catalog in care sunt trecute toate lucrarile sale, cu toate parafele cerute de autoritati. Lucrarile lui sunt de importanta minora, fara sa fie insa nocive, iar pe el, bietul infirm, il ajuta sa-si treaca vremea. Incerc, pe cat imi este posibil, sa-i fiu de folos.

— Observ. Si ce stie acest profesor despre fabricarea robotilor?

— Mi-e greu sa-i masor cunostintele intr-un domeniu in care nu ma pricep.

— Are posibilitatea sa-si procure un creier pozitronic?

— Intreaba-i pe prietenii dumitale de la „Robotii americani”. Numai ei pot sti.

— Am sa fiu scurt, Byerley. Profesorul dumitale infirm este adevaratul Stephen Byerley. Dumneata nu esti altceva decat un robot facut de el. Putem dovedi. Cand a avut loc accidentul de automobil, el era cel care se afla in masina, nu dumneata. Trebuie sa existe cai de investigare care sa dea adevarul in vileag.

— Gaseste-le daca crezi ca exista. Mult succes.

— Vom merge si la tara, unde se odihneste asa-zisul dumitale profesor, sa vedem ce se petrece acolo.

— Nici chiar asa, Quinn – pe fata lui Byerley aparu un zambet luminos. Din nenorocire pentru dumneata, „asa-zisul” meu profesor e un om bolnav. Acolo unde se afla acum s-a dus ca sa aiba o liniste completa. Acestea fiind circumstantele, dreptul sau la viata personala, ca al oricarui cetatean major in deplinatatea facultatilor mintale este cu atat mai intemeiat. Nu vei capata autorizatie sa-i violezi domiciliul decat pe baza unui motiv cu adevarat valabil. In orice caz, eu voi fi cel din urma care sa-ti puna vreo piedica.

Urma o pauza nu prea lunga, dupa care Quinn se pleca in fata, in asa fel incat chipul sau umplu ecranul, iar cutele de pe frunte devenira vizibile.

— Byerley, de ce te incapatanezi sa continui? Nu vei putea fi ales.

— Oare?

— Crezi ca poti? Crezi ca refuzul dumitale de a dovedi ca nu esti robot, cand pentru asta n-ai avea decat sa demonstrezi ca poti incalca una din cele trei legi fundamentale, nu ajunge ca sa convinga oamenii ca esti robot?

— Deocamdata constat ca de unde pana mai ieri eram un avocat de-abia cunoscut, azi am devenit unul din cei mai celebri oameni din lume. Te pricepi sa faci publicitate.

— Dar esti un robot.

— Asa se spune. Dar nu exista dovezi.

— Pentru alegatori sunt destule.

— Atunci fii pe pace, ai castigat.

— La revedere – spuse Quinn, pe fata caruia aparu primul semn al furiei, si tranti receptorul.

— La revedere – spuse Byerley calm adresandu-se ecranului gol.

Byerley aduse „profesorul” acasa cu o saptamana inaintea alegerilor. Vehiculul aerian ateriza intr-un cartier putin populat al orasului.

— Ramai aici pana dupa alegeri – ii spuse Byerley. E mai bine sa fii in afara de primejdie, in cazul ca lucrurile iau o intorsatura nedorita.

Se prea poate ca in vocea gafaita a lui John sa fi aparut o nota de ingrijorare.

— S-ar putea sa recurga la actiuni violente?

— Asa ne ameninta fundamentalistii, deci cel putin in teorie s-ar putea. Eu insa nu prea cred. Fundamentalistii nu reprezinta o forta reala. Sunt doar factorul care prin actiunile sale iritante si continue ar putea declansa o rebeliune. N-ai sa te simti rau aici, nu-i asa? Te rog eu. N-as mai fi eu insumi daca te-as sti in pericol.

— Sigur ca stau aici. Crezi ca lucrurile se vor termina cu bine?

— Sunt convins. N-a fost nimeni acolo unde ai stat pana acum?

— Nimeni. Am certitudinea ca n-a fost nimeni.

— Si ai putut lucra?

— Destul de bine. Dinspre partea asta sa n-ai grija.

— Te las. Nu te obosi prea mult si stai la televizor maine, John.

Byerley stranse mana chircita care se odihnea intr-a lui.

Pe fruntea lui Lenton toate cutele incremenisera. Avea functia foarte ingrata de a fi impresarul lui Byerley in aceasta campanie, care nu mai semana catusi de putin cu o campanie, si in care candidatul nu voia nici sa-si dezvaluie strategia, nici s-o accepte pe cea a impresarului.

— E cu neputinta! Era una din expresiile lui obisnuite. Devenise unica pe care o folosea: E cu neputinta, Steve! Iti spun eu, e cu neputinta!

Se baga sub nasul acuzatorului public care rasfoia paginile dactilografiate ale discursului.

— Lasa discursul, Steve. Priveste, toata multimea asta e sub influenta fundamentalistilor. Nu te vor asculta. Vor arunca cu pietre in tine. De ce tii mortis sa le vorbesti personal? De ce nu vrei sa te filmam?

— Vrei sa fiu ales, nu-i asa? Intreba Byerley, zambind cu blandete.

— Sa fii ales! N-ai sa fii ales. Incerc cel mult sa te fac sa scapi cu viata, Steve.

— Oh! Nu-s in primejdie.

— Auzi! Nu-i in primejdie? Nu-i in primejdie! Lenton isi smulgea parul din cap. Chiar ai de gand sa iesi in balcon si sa vorbesti in fata acestor cincizeci de mii de nebuni furibunzi – sa iesi in balcon ca un dictator din evul mediu?

Byerley se uita la ceas.

— Peste cinci minute. Cum se elibereaza canalele de televiziune.

Raspunsul lui Lenton e de netranscris.

Multimea se stransese pe o suprafata delimitata a orasului. Copacii si casele pareau ca se ridica pe un postament facut din trupuri omenesti. Prin intermediul ultraundelor, spectatori de pe intregul glob urmareau manifestatia. Alegerile erau locale, totusi faima lor se intinsese in toata lumea. Byerley, gandindu-se la asta, zambi.

Totusi multimea nu te imbia la ras. Steaguri si pancarte il acuzau pe Byerley de a fi robot. Atitudinea ostila crestea mereu, atmosfera deveni irespirabila.

De la inceput, fu evident ca discursul nu avea sanse de succes. Vocea oratorului trebuia sa se ia la intrecere cu racnetele celor de fata si cu strigatele sacadate ale clicii fundamentalistilor care, organizati in grupuri, impestritau adunarea. Byerley continua sa vorbeasca fara sa-si piarda cumpatul.

Inauntru, Lenton isi smulgea parul din cap si astepta varsarea de sange.

Deodata, randurile din fata se sparsera. Un cetatean osos, cu ochii iesiti din orbite si haine prea scurte fata de lungimea membrelor incerca sa ajunga in fata. In urma lui isi croi drum cu greu un politist, caruia Byerley ii facu semn cu mana sa plece.

Omul cel desirat ajunse sub balcon. Cuvintele sale insa nu puteau fi auzite din cauza gloatei. Byerley se pleca peste balustrada:

— Ce spui? Daca vrei sa pui o intrebare iti raspund. Apoi catre unul din paznicii ce-i avea alaturi: Adu-l sus.

Un fior de incordare trecu prin multime. Din cateva parti, apoi din toate se striga „liniste”! Si toti amutira. Omul cel desirat, rosu la fata si gafaind, statea in fata lui Byerley.

Byerley spuse:

— Ai de pus o intrebare?

Slabanogul il privi, apoi zise cu vocea sparta:

— Loveste-ma! Si cu un gest energic intinse obrazul: Loveste-ma! Spui ca nu esti un robot. Demonstreaza. Nu poti lovi un om, monstrule!

Se lasa o tacere ciudata, ca de moarte.

Apoi se auzi vocea lui Byerley:

— N-am nici un motiv sa dau in dumneata.

Slabanogul izbucni in ras:

— Nu poti sa dai in mine! Nu vei da in mine, pentru ca nu esti o fiinta omeneasca. Esti un monstru! Esti un om confectionat!

Stephen Byerley stranse buzele, apoi, sub ochii celor cateva mii de oameni, care erau de fata, si celor catorva milioane care priveau la televizor, isi pregati pumnul si-l trimise in falca celuilalt. Provocatorul fu aruncat peste balustrada, in vreme ce pe fata lui se citea o adanca stupoare.

Byerley adauga:

— Imi pare rau. Luati-l de aici si sa i se dea ingrijirile necesare. Voi sta cu el de vorba dupa ce ispravesc discursul.

Cand dr. Calvin intoarse masina si dadu sa plece din locul care-i fusese rezervat, doar un singur reporter isi revenise destul in fire ca sa alerge dupa ea si sa-i puna in goana o intrebare.

Susan Calvin striga inainte de a disparea:

— E o fiinta omeneasca.

Fu de ajuns. Reporterul se napusti in directia opusa. Despre restul discursului putem spune ca a fost rostit, dar nu auzit.

Dr. Calvin si Stephen Byerley se mai intalnira o data – o saptamana inainte ca el sa depuna juramantul si sa-si ia in primire postul de primar. Era tarziu, trecut de miezul noptii.

Dr. Calvin spuse:

— Nu arati obosit.

Nou-alesul primar zambi:

— Rezist la nesomn. Nu-i spune lui Quinn.

— Nu-i spun. Dar de vreme ce ai pomenit numele lui, ce spui ce interesanta e povestea pe care a scornit-o. Pacat ca ai dezmintit-o. Banuiesc ca o cunosti?

— In parte.

— E foarte dramatica. Stephen Byerley, un tanar jurist, era un bun orator, un mare idealist si avea o oarecare inclinatie spre biofizica. Te pricepi la robotica, domnule Byerley?

— Numai in ceea ce priveste aspectul ei legal.

— Acel Stephen Byerley se pricepea. Dar a avut loc un accident. Nevasta lui Byerley a murit; el a avut parte de o nenorocire si mai mare. Si-a pierdut picioarele, chipul, vocea si, in parte, mintea. N-a vrut sa-si faca operatii estetice. S-a retras din lume, a trebuit sa renunte la cariera de avocat – nu i-au mai ramas decat mainile si inteligenta. Reusise sa obtina creiere pozitronice, chiar din cele complexe, printre care unul posedand rara capacitate de a judeca probleme etice – pana in prezent cea mai de seama din functiile pe care le poate savarsi un robot. Apoi a facut trupul. L-a invatat sa fie ceea ce fusese el inainte si nu mai era. Si i-a dat drumul in lume sub numele Stephen Byerley, batranul profesor infirm ramanand in umbra lui si ascunzandu-se de ochii celorlalti.

— Din nenorocire insa – spuse primarul – am stricat intregul esafodaj, lovind un om. Jurnalele au spus ca verdictul oficial asupra mea, dat de dumneata cu aceasta ocazie, era ca sunt om.

— Ai vrea sa-mi povestesti cum s-au aranjat lucrurile? Nu-mi vine sa cred ca a fost doar o simpla intamplare.

— Sigur ca n-a fost numai intamplarea. Oamenii mei au inceput sa imprastie zvonul ca eu n-as fi lovit niciodata un om; ca as fi incapabil sa fac asa ceva; ca daca as refuza sa dau in cineva, fiind provocat, ar insemna ca sunt cu siguranta un robot. Am aranjat sa tin un discurs in fata unei multimi cat mai mari, transmis prin televiziune, si s-a prins. Cum s-ar zice am recurs la un siretlic: am eu teoria mea, ca un curent de opinie odata format, chiar prin mijloace artificiale, are o forta agitatorica imensa. Bineinteles ca asa cum prevazusem efectele emotive mi-au asigurat victoria in alegeri.

Robopsihologul dadu din cap.

— Vad ca ai patruns in domeniul meu, ca de altfel mai toti politicienii. Imi pare insa foarte rau ca lucrurile au luat intorsatura asta. Mie imi plac robotii. Imi plac mult mai mult decat oamenii. Daca ar putea fi creat un robot care sa indeplineasca functiile unui demnitar, sunt convinsa ca ar fi cel mai bun dintre toti demnitarii. Conform legilor roboticii el nu va putea pricinui nici un rau oamenilor, nu va putea deveni niciodata tiran, corupt, imbecil sau tributar prejudecatilor. Iar dupa ce va fi slujit un timp anumit se va retrage singur – desi e nemuritor – pentru ca nu va voi sa jigneasca oamenii, lasandu-i sa vada ca cel care-i conduce este un robot. Ar fi un conducator aproape ideal.

— Un singur neajuns: s-ar putea sa greseasca din cauza limitelor creierului sau. Creierul pozitronic nu cuprinde intreaga gama extrem de complexa a creierului omenesc.

— Ar avea consilieri. Nici chiar creierul omenesc nu-i in stare sa guverneze fara ajutor.

Byerley o privi pe Susan Calvin cu deosebit interes:

— De ce zambesti, dr. Calvin?

— Zambesc pentru ca dl. Quinn nu a banuit chiar toate posibilitatile.

— Vrei sa spui ca mai e ceva de adaugat la povestea lui?

— Foarte putin. Trei luni de zile inainte de alegeri, acel Stephen Byerley, de care vorbea Quinn, a locuit la tara dintr-un motiv misterios. S-a reintors in ajunul faimosului dumitale discurs. La urma urmei, ceea ce batranul invalid a facut o data, putea foarte bine face si a doua oara, cu atat mai mult cu cat de data aceasta treaba era mult mai usoara.

— Nu inteleg prea bine ce vrei sa spui.

Dr. Calvin se ridica si-si netezi rochia. Se pregatea sa plece.

— Vreau sa spun ca exista totusi o posibilitate ca un robot sa loveasca un om fara a calca prima lege, dar o posibilitate unica.

— Care?

Dr. Calvin era in dreptul usii. Spuse linistit:

— Atunci cand omul care primeste lovitura nu e altceva decat tot un robot.

Surasul ii lumina fata:

— La revedere, domnule Byerley. Sper sa votez tot cu dumneata si peste cinci ani, cand vei candida pentru postul de Coordonator.

Stephen Byerley isi limpezi vocea, caci se inecase.

— Trebuie sa-ti raspund ca presupunerile dumitale se bazeaza prea mult pe fantezie.

Usa se inchise in urma ei.

Am privit-o oarecum ingrozit:

— Sa fie adevarat?

— Perfect adevarat.

— Marele Byerley nu era decat un simplu robot?

— Nu exista nici o sansa sa verificam. Eu cred ca da. Dar cand s-a hotarat sa moara, s-a atomatizat, asa ca nu vom avea niciodata o dovada legala. Si apoi, ce importanta are?

— Cred

— Esti robotul prejudecatilor lipsite de logica impotriva robotilor. A fost un primar foarte bun; cinci ani mai tarziu a devenit Coordonator Regional. Si cand in 2044 regiunile lumii au format Federatia el a fost ales primul Coordonator al lumii in orice caz la acea data Masinile administrau lumea.

— Da, dar

— Nici un dar! Masinile sunt roboti, si ele administreaza lumea. De-abia cinci ani mai tarziu am aflat acest adevarPrin 2052, Byerley fusese pentru a doua oara ales Coordonator al lumii

SFARSIT