Costache
Giurgiuveanu este pivotul
romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor, detine franele actiunii;
ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stinge actiunea.
Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, il
manifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind
anihilat de teama de a se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de
'fe-fetita' sa apare si ca o compensatie morala pentru averea mamei
Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce a cauzat
moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei.
Propriu-zis, o buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei,
respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial. In schimbul
acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sa paterna si promisiunea ca-i va
asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-i rapeste
libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului,
personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi
ii este unchi si tutore - adica administrator al averii acestuia pana la
majorat - il defineste ca atare. Mai departe, 'ciupeste' in mod
meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il 'ciupeste' si pe
Pascalopol la jocul de carti sau tarandu-se pe sub masa dupa o moneda cazuta
din buzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei. Cumpara material
demolat, fiindca e mai ieftin, sau incearca la mai multe farmacii sa faca o
reteta ca sa vada la care e mai ieftin si sa castige astfel cateva centime.
Mananca cu lacomie respingatoare la masa oferita de restauratorul chirias
caruia ii vanduse cladirea restaurantului. Scena imbolnavirii subite, in care
este dezbracat si imbracat - citata mai sus - dezvaluie pana unde poate duce
teroarea avaritiei care-i anuleaza demnitatea de om.
Otilia
Marculescu este
'eroina mea lirica' proiectia autorului in afara,
'tipizarea mea in ipostaza feminina'.} Este cel mai modern
personaj al romanului atat prin tehnicile de realizare, cat si prin
problematica sa existentiala, reprezentand drama feminitatii.
Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de
celelalte personaje feminine din literatura romana (Sasa
Comanesteanu din 'Viata la tara
de Duiliu Zamilrescu si de Olguta din 'La Medeleni' de
Ionel Teodoreanu) prin aceea ca ea se alla permanent intr-un proces
dinamic, in continua devenire.
Portretul fizic sugereaza trasaturile sale morale de
delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie,
inocenta si maturitate: ' un cap prelung si
tanar de lata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri.
Fata, subtirica. imbracata intr-o rochie foarte larga
pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colerela de
daniela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si
delicat'.
Definita prin felul de a fi, prin fapte, afiuni, gesturi, vorbe si
ganduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind
capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la
alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in
mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de
atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp:
alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile
de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol,
dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica
lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o
autocunoaslere desavarsita a propriei firi: 'Eu am un
temperament nefericii: ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata'.
Camera Otiliei o defineste intru lotul prin detaliile cu semnificatii
caracteriale; 'o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si
cu multe sertare, . () un scaun rotativ pentru pian', ceea ce ar putea
fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila (motivul
oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste
tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda
frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit
catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al
'ascunzisului feminin', cum spune autorul.
Fata de Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza
deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este deschis in
privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in
faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei,
Felix insusi conchizand ca dupa atatia ani, pentru el
Otilia ramasese 'o enigma'. Fotografia pe care o
priveste Felix dezvaluie o 'femeie frumoasa, cu linii fine,
dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica', ci avea un aer de
platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din
constiinta lui.
Este cel mai controversat
personaj al romanului, aparand in opinia personajelor in mod diferii,
starnind contradictii surprinzatoare.
Mos Costaohe o iubeste pe 'Otilica', 'pe
fe-fetita mea', el fiind 'papa' care primeste de la ea
un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix
vede in Otilia '6 fala admirabila, superioara, pe care n-o
inteleg'. Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in
devenire, cu care are rabdare, dar fata de care nu distinge
insa 'ce e patern si ce e viril' in dragostea lui pentru
ea, o considera 'o artista', il incanta si il
emotioneaza, 'e ca o randunica'. Pentru Stanica
Ratiu, Otilia este o femeie cu 'spirit practic', care stie
ce vrea si cum sa se descurce in viata:
'desteapta fata'. Aglae o considera 'o
zanatica', 'o dezmatata', 'o
stricata', care suceste capul baietilor de familie,
deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar
Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la
barbati.
Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei
ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece orice fiinta
umana se bucura.de viata adevarata doar cativa
ani: 'noi nu traim decat cinci-sase ani'.
Felix Sima, definii chiar de Calinescu 'martor
si actor', deschide romanul prin descrierea casei, privita prin
ochii sai si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii
vazuta din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in centrul
narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea
poate II considerai un bildungsroman. Felix este cel care introduce cititorul
intr-o lume necunoscuta, de care ia act prin imaginile refletate in
constiinta acestui personaj. Felix Sima este fiul doctorului losif
Sima, de la lasi, care murise si-1 lasase in grija tutorelui
Costache Giurgiuveanu. Tanarul vine la Bucuresti, la unchiul
sau. ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina.
Portretul Trzk ilustreaza, prin detaliile descrierii, portretul moral al
personajului: 'fata ii era juvenila si prelunga,
aproape feminina', cu 'suvite mari de par ce-i
cadeau de sub sapca', obrazul de 'culoare
maslinie', iar nasul 'de o taietura elenica'
ii dadea o 'nota voluntara'.
Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, contureaza inca de
la inceput o fire rationala, lucid, cu o mare nevoie de certitdini, o
fire analitica si un spirit de observatie foarte dezvoltat. De
la inceput simte pentru Otilia o simpatie spontana, care se
transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul
sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste
pura pentru fata. 11 descumpaneste comportamentul derutant
al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine
ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu
Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la
cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza,
Felix pastrand in amintire o iubire romantica,
inaltatoare, care-i da putere, fiind un corolar al muncii
sale. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate
degradata in esentele ei morale, dragostea nu mai poate fi un
sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire
si nu o implinire a iubirii. Felix insusi 'se casatori
intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin
sotie, intr-un cerc de persoane influente'.
in relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual
superior, siluandu-se deasupra superficialitatii si
meschinariei lumii burgheze, condueandu-se dupa un cod superior de
norme etice: 'sa-mi fac o educatie de om. Voi li ambitios,
nu orgolios.'
Ambitios, asadar, invata si face eforturi deosebite de
a se remarca pe plan profesional. Ferm si tenace, munceste cu
seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un
studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire
si preocupare pentru cariera sa,
devine profesor universitar, o autoritate medicala,
casatorindu-se, potrivii ambitiei sale, cu fata unei
personalittai politice a vremii, carc-i asigura si un statut
social superior.
Stanica Ratiu
este tipul arivistului, al parvenitului, inscris in galeria lui Dinu
Paturica, personajul lui Nicolae Filimon, fiind in acelasi limp
si tipul demagogului, alaturi de Nae Catavencu al lui
I.L.Caragiale. 'Avocatul fara procese , Stanica provine
dintr-o familie numeroasa care-si impartise diferitele
mosteniri, fiind produsul societatii in care traieste,
o societate in care banii reprezinta lotul, in care casatoriile
se bazeaza pe interese materiale, ca si cariera, succesul in
viata politica, respectul si statutul social, adica o lume
unde 'Zeul la care se inchina toti este banul' (Balzac).
, Portretul lui Stanica
Ratiu, avocat de profesie, dar fara succes in
profesie, este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu
semnificatii morale, acesla fiind un barbat 'de o
sanatate agresiva', cu 'parul mare si negru,
foarte cret si cu mustata in chip de musca',
imbracat 'intr-un costum de soie-ecrue deschis', cu 'o
lavaliera' infoiala, semn al dorintei sale de a parea
un om de lume, in pas cu moda. El isi face aparitia in casa lui
Costachc Giurgiuveanu, unde se .adunasera toate personajele romanului la o
partida de carti, cu scopul de a-1 convinge pe socrul sau,
Simion Tulea, sa-i dea dota promisa Olimpiei, pentru ca, la randul
lui, sa-si respecte promisiunea de a se casatori legal eu
dansa.
Gesturile, atitudinea, actiunile si mai ales locvacitatea
personajului compun parvenitul si demagogul tipic: 'Stanica
vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator', care
asteapta cu nerabdare 'lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul
vietii'. De aceea el nu se da in laturi de la nimic pentru
a deveni bogat, colporteaza stiri, da sfaturi pe care nu i le
cere nimeni, se amesteca in cele mai personale actiuni ale altora,
face promisiuni pe care nici nu se gandeste sa le respecte, fiind
mereu in miscare, prezent oriunde si peste lot, agasand pe toata
lumea: 'informeaza si se informeaza, trage sfori cu
indiscretie si cu un tupeu revoltator'.
Dotat cu o locvacitate desavarsita. Stanica tine
discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale,
libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca
nici una din ideile exprimate
nu-1 defineste.
Se iluzioneaza cu marea iubire pentru Olimpia, cu care traieste
in concubinaj, sperand ca ea va mosteni o avere importanta,
face'un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la
cele ce pot decurge mai tarziu', dar iubirea se stinge, ea nu este femeia
potrivita care sa-1 ajute in ascensiunea de a deveni un om important
in societate, prin imbogatire. De aceea se hotaraste sa
se desparta de ea, deoarece nici casele promise
Olimpiei de catre
familie nu ii sunt date de Simion si, din perfidie structurala, nu se
lasa descoperit in adevaratele motive, ci da vina pe faptul
ca este lipsit de 'fericirea paternitatii' (dupa
moartea lui Relisor) si face parada de sensibilitatea sa, ducand
'o lupta dureroasa intre sentimente si datorie'.
Impostor, volubil, grosolan, trivial, demagog, patetic si naucitor de
locvace, Stanica 'are geniu', adopta maniere distinse cu
Aglac, pe Aurica 'o ia in brate si o saruta viguros'.
Bun cunoscator de oameni, exercita asupra interlocutorului o
influenta puternica, are o capacitate de adaptabilitate
fantastica, este un actor talentat, jucand cu fiecare alt rol, in
functie de interes. In timpul bolii lui Costachc Giurgiuveanu,
Stanica ii povesteste despre decesele unor persoane, 'cu o
viteza satanica', inspaimantandu-l pe batran.
Hotarat sa puna mana pe averea lui mos Costache, se
furiseaza in casa acestuia, apare din umbra cand nu te
astepti, il descoase cu privire la testament, pandeste mereu o
ocazie potrivita si aceasta se iveste: vazand unde
tine batranul banii. ii fura si-i cauzeaza astfel moartea:
'ba-banii, pu-pungasule'. Fara nici un pic de
remuscarc, joaca rolul indureratului 'cel mai patruns de
evlavie', mai ciupeste ceva bani din saculetul gasit
de Aglae, apoi, imbogatit, paraseste eu lotul familia
Tulea. Se casatoreste cu Georgeta, isi face firma de
avocatura, patroneaza tripouri si cercuri de morlinomani si
este propulsat de noul sali statul social in viata politica,
devenind o personalitate remarcabila a acestei societati in care
nu conteaza mijloacele de parvenire, ci numai banii, averea,
bogatia.
Aglae Tulea esle 'baba
absoluta, fara cusur in rau', asa cum o
caracterizeaza Weissman, esle sora lui Costache Giurgiuveanu, mama a trei
copii: Olimpia, Titi si Aurica si sotia lui Simion Tulea.
Portretul fizic esle detaliat si are semnificatii pentru portretul
moral: 'cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura
japoneza', cu fata 'galbicioasa', cu
'buzele subtiri', cu nasul incovoiat, obrajii brazdati
de cute adanci si ochii bulbucati ca ai lui mos Costache,
improasca ura si venin, fiind mereu invidioasa si
artagoasa.
Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop,
pe care nu si-l implineste: realizarea copiilor ei.
Marginita, odioasa, meschina, inveninata impotriva
Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia
fata: 'Cat traiesc cu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. il dau pe mana
parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametii stricata asta. Cine
stie ce-o ( intre ei'.
Desconsidera orice preocupare intelectuala, considerand ca prea
multa carte strica mintile oamncnilor, de aceea il intelege
pe Titi, caruia-i
curge sange din nas de prea multa invatatura,
desi acesta implinise 22 de ani si ramasese repetent mereu,
ncrcusind sa-si termine scoala. Greseste profund
in metodele de educatie, pe Tili il trimite sa se legene' ca sa
se linisteasca, amplifieandu-i astfel boala psihica, iar pe
Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si
sa se marite, iubirea ncintrand in calculele sale. Pe sotul ei,
desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il
abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane.
O uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru
ca e 'orfana', o jigneste fara nici un fel
de jena, spunandu-i 'stricata' si
'dezmatata', dand-o de exemplu negativ Auricai.
Autoritara, dar plina de rautate fata de toata
lumea, anihileaza personalitatea copiilor ci, pe care nu-i intelege
si care esueaza lamentabil: Olimpia e parasita de
Stanica, Titi cade tot mai mult in mania 'leganatului', iar
Aurica ramane fata batrana.
Zgarcita si rapace, invidioasa si plina de ura,
ca sfarseste prin a mosteni o casa ruinata si
darapanata, fiind inselata de Stanica, de
Costache, desi instalase in casa fratelui ci un adevarat cartier
general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata
scoate nimic din casa, suspectand pe oricine, cade ea insasi in
tesatura propriilor intrigi.
Aurica Tulea este
fata cea mica a Aglaei, in antiteza cu feminitatea si
delicatetea Otiliei, supusa de la inceput si pana la
sfarsit unui automatism psihologic.
La sosirea sa in casa Giurgiuveanu, Pclix vede 'o fata cam de
treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, fata
prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari
incercuite de doua siruri de cozi impletite', aratand mult
mai in varsta, deoarece era fardata strident, are trupul slab si
uscat, parul rarit. Avida dupa barbati, este
obsedata de maritis si vede in oricine un posibil
pretendent. Insistentele ci insinuoase, comportamentul ei de
'fata cuminte' pun pe fuga toti barbatii.
Este 'indragostita' din principiu, luand in calcul orice
barbat aflat in preajma, pe Felix care 'odata fugi pe
poarta repede, in oras, cand simti ca se iveste Aurica
prin fund', pe Pascalopol, pe care nu-l intelege in dragostea lui
pentru Otilia ('ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?'). Ura sa
se indreapta lot asupra Otiliei, despre care crede, ca si mama sa,
ca stie sa se agate de gatul barbatilor. Ura ii
intuneca judecata in asemenea grad, incat se lanseaza in aprecieri
defaimatoare, debiteaza invective, devenind nesuferita
si artagoasa
Plimbarile ei pe Calea Victoriei devin din ce in ce mai dese si mai
rapide, adevarate raiduri ce denota disperarea care este din ce in ce
mai nestapanita, 'isi despleti parul () se vopsi
si mai violent si-si incepu turneele pe Calea Victoriei'.
Lipsita de farmec, de generozitate, de noblete, de delicatete
si sensibilitate, ca seamana cu Aglae, devenind acra, rea,
artagoasa, nesuferita.
Titi Tulea - tipul
retardatului, este mezinul familiei, un tanar neputincios, incapabil de a
gandi ceva creativ. Este dominat de automatisme, copiaza note muzicale
si carti postale, nu este in stare sa invete
si ramane repetent de mai multe ori, abandonand scoala. Este incurajat
de mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand, aflat in criza, se
leagana orc in sir. il mosteneste ereditar pe
tatal sau, Simion Tulea, devenind treptat hi fel de apatic si
dezinteresat de tot ce se petrece in jurul lui. Se tulbura erotic, devenind
irascibil in preajma femeilor si, lipsit total de personalitate, o
asculta pe Aglae si in relatiile amoroase, aceasta dirijandu-i
intreaga viata, fiind autoritatea suprema cu care le
ameninta pe cei carc-l supara: 'Va spun la
mama!'
Simion Tulea, sotul Aglaei, fost mecanic, acum pensionar, devine senil
si apatic, evoluand treptat spre nebunie. Starea sa se manifesta prin
crize de melancolic sau, dimpotriva, de agitatie, devine obsedat de
mancare, se crede Isus Hrislos, lucreaza la gherghef, toate acestea
lasand-o loial indiferenta pe sotia lui. Nu are nici un fel de
perceptie a statutului sau de tata, nu-si iubeste
copiii, iar pe Olimpia nu o recunoaste drept fiica lui. innebuneste,
este internat in ospiciu si este parasit de intreaga familie. -
Leonida Pascalopol, mosier rafinat, este prezentat cititorilor tot prin
ochii lui Felix, cure vede 'un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum
voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnos la fata
si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii
si taietura englezeasca a mustatii carunte. Parul
rar dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii
pana la ceafa, lantul greu de aur cu breloc la vesta,
hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o
nuanta de tabac, toate acestea reparau cu desavarsire, in
apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei'.
Pascalopol este un om
generos, rafinat, cu gusturi desavarsite, elegant, arc o casa
mobilata cu distinctie, canta la flaut, este cultivat si
plin de noblete. Nerealizat pe planul studiilor (fusese student la litere
in Germania si la drept in Franta), intrucat le abandonase cand ii
murise tatal si trebuise sa ingrijeasca de mama sa si
de mosie si pe plan matrimonial, pentru ca fusese
casatorit cu 'o femeie de care se despartise sau
ramasese vaduv', Leonida Pascalopol se considera un om
ratat si vrea sa se faca util celor care au nevoie de el.
Traieste in prejma Otiliei, pe care o cunoaste de cand era
mica si-i satisface toate dorintele si capriciile, fiind un
adevarat tata pentru 'orfana'. Olilia il vede ca pe un
'om de lume', un 'barbat sic si singur,
saracul'. Cu timpul, sentimentele lui paterne se schimba,
nutrind acum sentimente de iubire pentru tanara fermecatoare,
'ca o randunica',
desi el insusi recunoaste ca nu poate distinge 'ce e
patern si ce e viril' in relatia lui eu Otilia. Fiind singur
si bogat, neavand familie, Pascalopol are 'nevoie de domnisoara
Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental', acceptand, daca ar fi
nevoie si statutul de parinte-, 'Daca nu pot fi un amant,
raman intotdeauna un nepretuit prieten si parinte'.
Dornic de a avea o familie, el vine aproape in fiecare seara in casa din
strada Antim, joaca si pierde la carti in favoarea lui
mos Coslachc, aduce delicatese pentru cina, rabda cu distinctie
rautatile Aglaei si flirturile grotesti ale
Auricai, ii plateste lui Felix taxele la Universitate,
fara ca acesta sa stie.
Discret si delicat,
Pascalopol este pentru Otilia nu numai un sprijin material, ci si unul
moral, simtind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsa asupra ei
cu noblete si eleganta.
Cu aceeasi noblete sufleteasca, atunci cand isi da seama,
dupa cativa ani de casatorie, ca nu mai este potrivii
pentru Otilia, ii reda acesteia libertatea, ca ea sa poata
deveni 'nevasta unui conte, asa ceva', dintr-un profund
sentiment 'de umanitate s-o las sa-si petreaca libera
anii cei mai frumosi'.
In 1932,vorbind despre directia pe care trebuie sa o urmeze romanul
romanesc, daca sa fie balzacian, stendhalian, tolstoian sau
proustian, George Calinescu argumenta ca 'trebuie sa fim cat mai
originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este
metoda, ci realismul fundamental, () literatura nu e in legatura
cu psihologia, ci cu sufletul uman'.
