Ciocnirea Civilizatiilor de
Samuel Huntington (rezumat)
In "Ciocnirea
Civilizatiilor", Samuel P. Huntington provoaca cu indrazneala notiunile
realiste de putere si securitate prin sugerarea cresterii semnificativa a
culturii ca fiind relevanta fata de identitatea politica in taramul de azi
al relatiilor internationale. Urmand ramura constructionista a teoriei politice
internationale, Huntington sustine ca in lumea de dupa Razboiul Rece, cele mai
importante distingtii dintre oameni nu sunt de natura ideologica, politica sau
economica. Ele sunt de natura culturala. In timp ce statele nationale vor
ramane principalele unitati de analiza in afacerile internationale, comportarea
lor va fi influentata decisiv nu de goana dupa putere si bogatie (asa cum ar
sugera realismul), ci de preferintele, asemanarile si deosebirile culturale.
Huntington defineste
civilizatia ca fiind cel mai larg nivel de recunoastere cu care o persoana se
poate identifica, una care se refera la valorile, nromele sociale si
institutiile care conduc societatea. Huntington este atent in realizarea
diferentelor dintre rasa si civilizatie : rasa nu este influentata de istorie,
norme sociale si valori asa cum poate fi influentata civilizatia, asadar fiind
posibil ca indivizi apartinand aceleiasi rase sa fie adanc diferentiati de
civilizatie, sau ca indivizi din rase diferite sa fie uniti de civilizatie.
Huntington admite ca civilizatiile sunt flexibile, fara un inceputuri sau
sfarsituri precise, concrete. Cu toate acestea, el sustine ca granitele care
impart civilizatiile ar putea fi ambigue insa ele sunt reale si importante.
Civilizatiile nu sunt structuri politice insa ar putea reprezenta un numar de
unitati politice (mai multe natiuni, mai multe state . etc.). El sustine religia
ca o unitate centrala a caracteristicilor civilizatiilor si o foloseste ca o
variabila in identificarea catorva din cele mai proeminante civilizatii :
japoneze, hinduse, islamice, vestice, latin-americane si chiar si africane.
De ce vor ciocni
civilizatiile ? In primul rand, Huntington sustine cultura ca fiind cea mai
izbitoare identitate cu care se poate identifica un individ, o identitate care
transcede peste alte dimensiuni posibile de indentificare, cum ar fi
ideologiile sau ocupatiile. Apoi el afirma ca modernizarea socio-economica a
rezultat in dizlocarea individuala si intr-o crestere a capabilitatilor sociale
de a stimula innoirea culturii indigene. Huntington afirma ca democratia este
paradoxala insasi prin natura sa : prin raspandirea democratiei si
institutiilor democratice intr-un stat non-democratic, Vestul da oponentilor
sai cunoasterea si abilitatea necesara pentru a se revolta. Intr-o zi statele
statele slabe vor putea ataca utilizandu-se de aceleasi valori vestice de care
s-au folosit pentru a-si promova interesele. In cel de-al treilea rand,
identitatea culturala este importanta in definirea mentalitatii de "noi vs. ei"
si este indispensabila in protectia "noastra" fata de "ei". In cel de-al
patrulea rand, identitatea culturala este cea mai concreta si cea mai putin
compromisa dimensiune a identitatii. Huntington sustine de asemenea raspandirea
naturale a conflictelor in sistemele internationale si este convins de
proeminenta identitatii culturale. Pentru a se ajunge la coesiunea cluturala,
Huntington sustine ca succesele economice, militare si politice sunt
indinspensabile oricarei civilizatii pentru a-si dezvolta valorile,
institutiile si cultura. Pentru Huntington, politica locala este politica
etniilor iar politica globala este politica civilizatiilor. Asadar, conflictul
dintre civilizatii se duce pe doua nivele : pe de o parte la micro-nivel,
conflictele se nasc din impreunarea statelor din diferite civilizatii; la
macro-nivel, conflictele apar intre statele puternice din diferite civilizatii.
Conflictele dintre civilizatii apar de-a lungul frontierelor care separa
statele si grupurile in cadrul unei civilizatii comune. In lumea contemporana,
tarile se vor alinia cu tarile de culturi similare impotriva tarilor fata de
culturi diferite. Frontiere prelungite ar duce la ceea ce Huntington se refera
drept "sindromul tarii inrudite" (kin-country sindrome), conform caruia tari
secundare si tertiare vor veni in ajutorul statelor principale in cazul unui
conflict de frontiera. Huntington sustine cultura drept o forta fie de
unificare fie de divizare in lumea contemporana. Ca forta de divizare, ea poate
crea tari "fisurate", natiuni care sunt divizate cultural chiar in cadrul in
aceluiasi stat (de exemplu situatia regiunii Quebec din Canada). Aceste tari
divizate capata forma atunci cand natiunile incearca sa-si redefineasca
identitatea culturala prin identificarea cu civilizatiile din afara granitelor
culturale, bazate pe dimensiuni de identitate mai putin frapante, cum ar fi
intersectarea aspectelor economice.
Ca
civilizatie, Huntington crede ca Vestul este unic in caracterul sau distinctiv
al valorilor si institutiilor, incluzand Crestinismul sau, pluralismul,
individualsimul si suveranitatea legii. Pe parcursul anilor, Vestul s-a dovedit
ca fiind singura civilizatie interesata in influentarea ficare civilizatie in
aspectele politice, economice si legate de securitate. Cu toate acestea,
Huntington sugereaza ca puterea relativa a Vestului fata de alte civilizatii va
scadea incet dar sigur ca urmare a unei infestatii de declin moral, sinucidere
culturala si lipsa de unitate politica, in cadrul sferei sale domestice. In
timp ce puterile vestice slabesc, puterea vestului scade, va scadea de asemenea
si abilitatea Vestului de a se impune in universalismul vestic asupra alor
civilizatii, rezultand astfel in o crestere a constintei de civilizatie,
conducand alte civilizatii spre gasierea sucesului in cadrul propriei societati
si cultura si propriei valori.
Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o
devoreaza, se inchide in sine incercand sa caute in interiorul ei lumina
calauzitoare. Desprinsa de realitatea inconjuratoare, ea "se socotea moarta, ca
si omul ei care nu era langa dansa", ceea ce inseamna ca de la banuiala
ajunsese la certitudine si se hotaraste sa plece in cautarea adevarului, sa
afle ce s-a intamplat cu sotul ei.
Lipanii aveau atata avere "cat le trebuia"
si, din cei sapte copii, mai traiau doi: o fata, Minodora si un baiat,
Gheorghita. Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe
Minodora o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a face rost de bani
pentru drum, lasa argatului Mitrea cele de trebuinta si porunci pentru timpul
cat va lipsi. Ii comanda fiului ei un baltag, pe care-l sfinteste preotul si,
apoi, Vitoria pleaca impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor. Cei doi
urmeaza intocmai drumul parcurs de acesta, avand un scop bine definit
anticipand intamplarile.
Secventa narativa a calatoriei contureaza
realismul romanului, prin drumul pe care-l parcursese Nechifor si pe care
Vitoria il urmeaza intocmai. Nevasta intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la
oameni de sotul sau. La Borca, satenii i-au abatut din cale ca sa participe la
o cumetrie, iar la Cruci au dat peste o nunta, insa Vitoria considera, in
cultul traditiei si al datinilor, ca este semn rau faptul ca "intai am dat
peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul". La
Vatra Dornei, descopera in registrul de la prefectura ca in luna noiembrie
Nechifor Lipan cumparase trei sute de oi, fiind cea mai mare vanzare din targ,
apoi ca vanduse o suta de oi la doi munteni si o luasera impreuna spre Neagra.
Ca urmare, Vitoria hotaraste sa se intoarca, asa cum presupune ca s-ar fi
intors si Nechifor, luand drumul spre casa. Poposind la o crasma de la marginea
Dornelor, nevasta afla despre "turma de trei sute de oi si de trei oameni
calari".. Coborand muntele, drumetii s-au oprit in satul Suha, unde afla ca trecusera mai intai oile si ciobanii, apoi
sosisera si cei doi stapani, nu trei. Acestia erau de prin partea
locului: Calistrat Bogza si Ilie Cutui.
Ciocnirea
civilizatiilor este nu numai o carte de stiinte politice, dar si o opera de
istorie, sociologie si psihologie. Huntington face uz de teoria
constructionista pentru a-si cladi teoria sa precisa. Prin promovarea si
utilizarea culturii drept unitatea de baza in construirea civilizatiei,
Huntington manevreaza cu succes prin cele mai importante probleme ale
relatiilor internationale din ziua de astazi.
