Terasele in lungul vailor

Terasele in lungul vailor

Terasele sunt trepte in lungul vailor la altitudini relative fata de albie ce variaza intre 4-5 m si 180 m (frecvent pana la 90-100 m) care la origine au fost lunci, ramanand suspendate in urma adancirii in ele a raurilor.

- Desfasurarea si dimensiunile variaza in functie de generatia de vai, de unitatile de relief in care se afla. Au extensiune in regiunile de dealuri, podis si sunt mai reduse in munti, indeosebi in subunitatile alcatuite din roci dure. De asemenea, sunt mai numeroase si au dezvoltare in lungul raurilor principale, caracteristici care scad pe masura trecerii la generatii de afluenti tot mai noi (ex. pe Olt sunt opt terase, pe Oltet sunt cinci terase, iar pe afluentii acestuia 1-3 terase).

- Morfologic, la orice terasa se separa doua suprafete - una orizontala sau cvasiorizontala numita podul terasei care reprezinta o lunca veche si o suprafata inclinata (uneori verticala) care formeaza fruntea terasei, ea rezultand prin adancirea raului in lunca. Linia care se afla la imbinarea celor doua suprafete poarta numele de muchia terasei, iar cea care este situata la racordul podului cu forma de relief superioara constituie tatana terasei.

- Structural se disting trei situatii:

terase aluviate (aluviale) la care se separa un strat de aluviuni cu o grosime de 1-5 m si roca in loc, intre ele fiind vechiul pat al albiei; sunt cele mai frecvente.

terase in roca la care lipsesc aluviunile, podul terasei corespunzand patului albiei.

terase aluvionare - ce au panza groasa de aluviuni, in care ulterior raul s-a adancit. Exista doua subtipuri - terase imbucate (succesiunea fazelor evolutive este adancirea raului - aluvionare foarte bogata - adancirea raului in panza de aluviuni pana la un nivel superior altimetric celui din prima faza; o noua aluvionare si o noua adancire prin care se creeaza un alt nivel de terasa) si terase rezemate (succesiunea fazelor este: adancirea raului, aluvionare puternica - urmata de o adancirea raului in panza pana la baza ei; o aluvionare noua care creeaza a doua panza de materiale mai subtire in raport cu precedenta - o adancire noua, pana la baza panzei; rezulta trepte dezvoltate in scara).

Indiferent de situatie, in sectorul de racord al podului cu treapta de relief superioara, rezulta prin acumularea de materiale spalate din aceasta, o trena coluviala (glacis coluvial).

- Geneza teraselor. Exista doua teorii generale referitoare la formarea acestora. Prima, mai veche, considera realizarea lor in trei faze la care procesele fluviatile au rol diferit - in prima faza domina eroziunea lineara care creeaza patul albiei, in a doua se realizeaza aluvionarea ce da stratul de materiale de deasupra patului si a treia cand din nou pe prim plan se afla eroziunea lineara, raul taind nu numai stratul de aluviuni, ci si rocile de dedesubt. Aceasta interpretare este valabila pentru unele din terasele aluvionare (fig 23).

A doua teorie rezuma geneza la doua faze cand s-au realizat cele doua suprafete care alcatuiesc terasa. In prima, in urma actiunii mai intai a eroziunii lineare, iar dupa ce s-a ajuns la un echilibru dinamic a predominarii eroziunii laterale cand s-a infaptuit lunca cu un strat de aluviuni nu prea gros (patura de aluviuni cu rol de mentinere a echilibrului general la viituri); a doua faza solicita ruperea echilibrului si declansarea eroziunii lineare prin care raul se adanceste cu mai multi metri (este taiata fruntea) situatie care face ca lunca sa ramana suspendata deasupra unei albii in curs de realizare ca terasa. De aici si ideea ca terasa este rezultatul succedarii in timp a proceselor de eroziune fluviatila (lineara si laterala si apoi lineara).

Indiferent de interpretare, cert este ca cele doua suprafete apartin la doua faze de evolutie diferite si ca trecerea de la realizarea uneia la cealalta, s-a infaptuit printr-o modificare brusca a rolului proceselor care se petrec in albie. Aceasta situatie este conditionata de ruperea echilibrului morfodinamic dobandit de rau, in finalul realizarii luncii, deci a suprafetei orizontale. Ruperea starii de echilibru este pusa pe seama a trei categorii de factori:

coborarea nivelului de baza, situatie valabila indeosebi la raurile care se varsa in oceane. Variatia nivelului acestora s-a produs de mai multe ori in cuaternar in conditiile, dezvoltarii de faze glaciare si interglaciare. In glaciar, formarea calotelor de gheata a determinat retinerea (stocarea) ca gheata a unei parti din apa oceanelor participanta la circuitul global. Ca urmare, nivelul acestora a coborat, raurile care se varsau in ele fiind nevoite sa se adanceasca in luncile create anterior. Deci, in interglaciar s-a realizat lunca (viitorul pod de terasa), iar in glaciar prin adancire rapida fruntea si deci terasa ca treapta morfologica.

miscari epirogenetice pozitive care afecteaza unitatile de relief in care se desfasoara un bazin hidrografic. Aceste miscari nu sunt continui si nici nu au o viteza mare. In perioada de stabilitate se ajunge treptat la realizarea profilului de echilibru indicat de dezvoltarea luncii. Producerea ridicarii neotectonice, desi este lenta (cativa mm/an), totusi prin cumulare determina in timp o modificare de altitudine (cresc inaltimile unitatii de relief) si de panta (devin mai mari). Ca urmare, raul capatand energie mecanica suplimentara, se va adanci in lunca creata anterior. Rezulta o noua albie care va fi dominata de vechea lunca devenita terasa. In Carpati, miscarile neotectonice de ridicare din cuaternar, s-au produs in mai multe faze, situatii care au favorizat cresterea numarului de terase.

oscilatii climatice importante petrecute la intervale mari de timp; ele favorizeaza modificarea debitului raului si prin aceasta a unui element de baza din relatia care asigura energia mecanica a apei raului ceea ce conduce fie la acumulari in albie fie la eroziune lineara deci adancirea raului. In cuaternar s-au succedat faze cu climat rece (glaciar, periglaciar) cu faze cu climat temperat. In prima situatie, se realizau lunci extinse cu strat de aluviuni favorizate de un pat de albie inghetat si actiunea apei in sezonul cald care producea eroziunea malurilor (deci largirea luncii), un aport insemnat de materiale ce ajungeau in albie de pe versantii lipsiti de vegetatie sau din revarsari. Schimbarea climatului (interglaciar) a facilitat extinderea vegetatiei care a cuprins intregul relief, un pat dezghetat si precipitatii bogate. Ca urmare, eroziunea lineara domina si va produce adancirea albiei si transformarea luncii in terasa.

Situatiile devin complexe in marile bazine hidrografice desfasurate mult in latitudine (Rhin, Rhon), unde cei trei factori se imbina (climatele care s-au succedat in cuaternar; varsare in ocean unde s-au inregistrat variatii ale nivelului de baza; sectoare care au suferit ridicari sacadate). Ca urmare, acesti factori au dat posibilitatea formarii de terase in faze diferite in lungul raurilor. Spre exemplu, pe un rau cu obarsie in Alpi si varsare in M. Mediterana in fazele cu climat rece glaciar, in cursul superior rezultau lunci prin eroziune laterala si aluvionari bogate, iar la varsare ca urmare a coborarii nivelului de baza se taia fruntea de terasa. In faza urmatoare, in amonte climatul temperat permitea crearea fruntii de terasa, iar in sectorul inferior prin ridicarea nivelului oceanic avea loc o aluvionare bogata insotita de dezvoltarea luncii. Daca se adauga si ridicari locale cu caracter sacadat, atunci variatia realizarii celor doua componente ale terasei devine multipla.

-Varsta teraselor se stabileste prin diferite metode, dar rezultatele au un anumit grad de relativitate.

Cel mai simplu se apreciaza in functie de pozitia uneia in raport de cealalta (o terasa este mai veche decat cea inferioara si mai noua decat cea superioara).

Prin metoda numarului de loessuri (acumulate in conditiile unui climat rece, glaciar) si de soluri fosile (formate in climat temperat interglaciar), situate peste depozitul de aluviuni, aprecierea se apropie mai mult de realitate (terasa exista in momentul acumularii primului loess; daca sunt trei orizonturi de loess ce pot fi corelate cu würm₃, würm₂, würm₁ atunci varsta taierii fruntii poate fi legata de prewürm₁).

Interpretarea spectrelor de polen extrase din lentile de argila din depozitul de aluviuni dau posibilitatea reconstituirii tipului de formatiuni vegetale limitrofe luncii si chiar a unor aprecieri privind varsta acumularii; ulterior acesteia s-a petrecut taierea fruntii si deci detasarea terasei.

Datarea paleontologica este cea mai apropiata de realitate cu conditia ca fosilele sa nu reprezinte elemente remaniate. Prin ea se stabileste varsta depozitului. Astfel, daca se ajunge la precizarea varstei unei terase prin aceasta metoda atunci, ea devine reper cronologic, terasele superioare fiind mai vechi, iar cele inferioare mai noi. La raurile mari din tara noastra, au fost identificate mai multe terase reper si pe baza lor s-a ajuns la intocmirea unor scheme morfocronologice pentru bazinele din sudul, estul sau vestul tarii.

- Tipurile de terase se disting pe baza diferitelor criterii:

dupa desfasurarea in profilul longitudinal al vaii terasele pot fi  paralele cu talvegul (cele de natura climatica), convergente in aval (s-au produs ridicari neotectonice sacadate in bazinul superior), convergente in amonte (ridicari neotectonice in cursul inferior sau coborarea nivelului de baza general), in foarfeca (miscari neotectonice sacadate de ridicare in bazinul superior si subsidente in cursul inferior; terasele din bazinul superior converg in nivelul luncii actuale in diferite puncte; lor le corespund in aval panze de aluviuni suprapuse, astfel ca cea mai veche panza si care se afla la baza depozitului se coreleaza cu cea mai inalta terasa).

dupa desfasurarea in profil transversal sunt terase bilaterale, monolaterale, in evantai (la raurile care sufera o deplasare continua spre un versant, impusa de influenta unui centru de subsidenta).

dupa structura - sunt terase aluviale, aluvionare (rezemate, imbucate), in roca.

dupa geneza (factorul care a impus ruperea echilibrului si detasarea (treptei) sunt terase de natura eustatica, climatica, neotectonica.

- Inaltimea, numerotarea si racordarea teraselor.

Inaltimea teraselor se apreciaza in marea majoritate a situatiilor prin altitudinea relativa, valoare care se calculeaza prin raportarea nivelului superior al depozitului de aluviuni la nivelul luncii. In acest mod se stabileste cu cat s-a adancit raul de la fosta lunca la cea actuala. Frecvent suprafata podului de terasa, nu coincide cu aceea a depozitului de aluviuni, intrucat ulterior detasarii terasei peste aluviuni s-au acumulat multe alte materiale (conuri de dejectie, valuri de alunecare etc.), situatii care l-au inaltat cu mai multi metri. Alteori, depozitul este erodat partial sau total incat inaltimea reala este micsorata.

Numerotarea teraselor frecvent se face plecand de la cea inferioara (terasa I) la cea cu inaltimea cea mai ridicata din lungul raului (ex. terasa VIII). Alteori, se folosesc valorile de altitudine (t_{3-5 m}, t_10m , t_25m , t_60m). Mai rar numerotarea se realizeaza de sus in jos (terasa I este cea mai veche care are si pozitia superioara, iar terasa VI este cea mai noua deasupra luncii).

Racordarea teraselor este o operatiune care presupune identificarea tuturor fragmentelor de terasa din lungul unui rau si de pe afluenti, cartarea lor pe harti, intocmirea fiselor cu elementele specifice (altitudine la nivelul stratului de pietris, tipuri de aluviuni si grosimea frecventa a acestora, latimea podului, varsta la fragmentele unde s-a putut aprecia corect) etc. Racordarea este dificila, intrucat ulterior individualizarii terasei, ea sufera trei tipuri de actiuni - fragmentarea de catre torenti sau paraie, erodarea de catre raul principal si depunerea de materiale groase pe pod. Prin efectuarea racordarii fragmentelor se identifica evolutia ulterioara a terasei in lungul raului, stabilirea sectoarelor unde a suferit modificari, (ridicari sau coborari neotectonice), desfasurarea intregului sistem de terase in lungul vaii si pe aceasta baza deosebirea genetica a lor etc (fig. 29).

Concluzii - Terasele constituie trepte create de rau prin procese de eroziune la care uneori se adauga o aluvionare intensa. Ca urmare, ele sunt elemente de baza in reconstituirea evolutiei reliefului in cuaternar. Ele se afla in jumatatea inferioara a vaii avand o utilizare deosebita. Astfel podurile datorita netezirii si prezentei apei in panza de aluviuni sunt folosite pentru asezari si culturi; pe ele se desfasoara si o buna parte din reteaua de drumuri; pietrisurile si nisipurile sunt materiale de constructie etc..