Pestera zamonita

PESTERA ZAMONITA

Sinonimii. Pestera din Dragosele.

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata de un curs subteran in versantul stang al Vaii Dragosele, in locul denumit Poiana Zamonita, la circa 330 m altitudine.

Ne aflam in zona calcaroasa cunoscuta sub numele de Svinita - Svinecea (dupa numele localitatii de la Dunare si al celei mai importante inaltimi a Muntilor Almajului) formata, ca si marea zona calcaroasa Resita-Moldova Noua, din calcare mezozoice. Suprafata ei este insa mult mai mica si mult mai fragmentata. Ea este strabatuta de Valea Berzeasca si afluentii ei (printre care Dragosele), de Valea Sirinei, iar Varfurile Svinicea Mare si Svinicea Mica sunt de asemenea calcaroase.

Pentru a ajunge la pestera ne deplasam din Moldova Noua (unde exista hotel) pe soseaua modernizata pana la Berzasca sau cu vaporul pana la Drencova si de aici la Berzasca (vezi nota Defileul Dunarii si fig. 60 si 64). Luand ca punct de plecare comuna Berzasca avem doua cai de acces.

A.     Ne angajam pe poteca ce ingana terasamentul caii ferate forestiere care urca pe nesimtite pe Valea Berzasca (sau Valea Mare). Valea este larga la inceput. Casele patrund adanc in amonte, cale de 2- 3 km. Culmile impadurite si culturile avanseaza o data cu noi pe lunca inca larga pana in Poiana Hotarului (km 9). Prin padure apar cleanturi izolate de roca metamorfica. La km 10 patrundem in Poiana Zaglat, lunga, cu halta C.F.R. In acest punct Valea Mare primeste pe dreapta Ogasu Camenita, afluent important care isi trage apele de sub Poienile lui Buzau. Dupa un mare cot spre sud, care ne duce cam 1 km in sens contrar celui in care am mers pana acum, valea se arcuieste spre est si inconjura serpuind poala sudica a Dealului Camenita (347 m), pentru a strabate transversal prima fasie de depozite sedimentare din "Zona Svinita-Svinecea". Dupa 1,5 km intram din nou in sisturile cristaline, albia raului se largeste simtitor iar la km 17 intram in Poiana Varcidau. Aici Berzasca primeste pe dreapta apa paraului Fagii, iar putin mai sus, pe stanga, pe a paraului Tulinecii. La km 20 este intal-nirea cu Valea Dragosele, afluent important al Berzascai, si cu cantonul C.F.R. Debelilug. Urmand poteca pe o ramificatie a caii ferate forestiere inaintam pe aceasta vale 3 km (pana la capatul C.F.R.) si de aici inca 800 m in amonte pana in Poiana Zamonita. De aici pana la pestera cu acelasi nume nu mai este mult: urmarind in amonte paraul din poiana intram in padurea de fag si observam ca apa iese printr-o gura de pestera, abia lasand un om sa se strecoare inauntru pe deasupra acesteia.

B.     Pornind tot din Berzasca, mergem 6 km pe noua sosea asfaltata pana la Cozla si de aici inca putin pana la podul peste Sirinea (vezi fig. 64). Mai departe ne angajam pe poteca ce insoteste terasamentul C.F.R. pe valea Sirinei in sus pana la confluenta cu paraul Mosnic (km 13,5 pe C.F.R. ; circa 4 ore cu piciorul) ; este un prilej de a admira Cheile Sirinei ; in mai multe portiuni apar pereti de calcar dezgolit si perforati de guri de pestera. De aici si pana la destinatie mai avem 5-6 ore de mers. Mai intai o luam pe o cararuie spre satul Bigar ; ea urmeaza valea adanca si impadurita a Mosnicului, pierzandu-se pe alocuri. De la Bigar apucam pe un drum de caruta care intra in padurile nesfarsite dinspre nord, catre Valea Dragoselca. Coboram mai intai pina la albia paraului, in dreptul unei varnite parasite, trecem dincolo, urcam pieptis pe carari ce se pierd in padurea de fag, mereu spre nord (deci neaparat o busola !), pana pe culme. Aici, fara ca orizontul sa se deschida (suntem in plina padure !), pornim la vale spre paraul Dragosele. In poteca dam de Izvoru Mistretilor (unde vin acestia sa se adape) apoi de firul vaii in Poiana Zamonita.

Date istorice. Intrarea in pestera este cunoscuta de unii locuitori din satul Bigar (corn. Berzasca). Pestera a fost cartata si cercetata in 1962 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Este o pestera mare, dar o prabusire impiedica inaintarea dupa numai 64 m. Patrunzand prin deschiderea mica, avansam prin apa cursului subteran printr-o galerie larga, inalta pana la 4 m si usor cotita. La capatul ei dam de o prabusire (destul de recenta, dupa spusele localnicilor) care a barat complet trecerea, lasand doar apa sa se infiltreze prin baza mormanului de blocuri. Acest punct corespunde la exterior unei doline situate intr-o zona impadurita, ciuruita de doline si avene si unde au loc frecvente prabusiri ale fundurilor de dolina mancate de apa.

Desi scurta, portiunea de galerie accesibila ne da o imagine a ceea ce ascunde pestera dincolo de prabusire. Impresioneaza in primul rand numeroasele terase suprapuse ce proemineaza deasupra apei (vezi fig 63), marmitele si alte forme de eroziune. Tavanul, peretii si podeaua sunt in buna parte con-cretionati, retinandu-ne atentia prin bogatia stalactitelor si a scurgerilor proeminente, a coloanelor si a gururilor de pe terasele pline cu apa de picurare.

Pestera este interesanta pentru o specie de molid (miriapod inrulant) subtire si oarba, care traieste pe argila umeda, iar in gururi pentru o specie de ostracod (crustaceu) subtire - ambele descoperite si descrise din aceasta pestera.

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenajata si nici degradata, vizitata foarte rar. Deoarece paraul subteran se umfla la viituri blocand accesul prin intrare, se recomanda vizitarea numai in timp de seceta. Sunt necesare cizme de cauciuc lungi si o flanela (11° in toiul verii si umiditatea maxima).

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), L. Botosaneanu (1971), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).