Pestera veterani

PESTERA VETERANI

Sinonimii. Pestera Veteranilor, Pestera din Panza Curii, Pestera lui Maovat, Piscabara. Cel mai folosit si corect nume este Pestera Veterani.

Localizare si cai de acces. Intrarea se gaseste in versantul stang al Dunarii, in Muntele Ciucaru Mare (Cazanele Mari), la numai 500 m in aval de Pestera de la Gura Ponicovei (vezi nota Muntele Ciucaru Mare si fig. 64). Altitudinea: 73 m. La nivelul maxim al lacului "Portile de Fier" apa urca pana la zidurile de la intrare.

Date istorice. Inainte de formarea lacului de acumulare locuitorii din apropiere intrau aici ca sa-si adaposteasca vitele sau oile si caprele. Unelte din epipaleoliticul tarziu gasite la baza pantei de sub intrarea in pestera atesta ca ea a fost cunoscuta din timpuri preistorice. Dacii o considerau, pare-se, drept sanctuar al zeului Zamolxis, iar romanii o cunosteau si ei eu siguranta. De altfel, prin Clisura mai circula inca legenda dupa care pestera ar fi fost adancita de soldatii lui Traian indata dupa cucerirea Daciei.

La intrare si in sala exista ziduri in parte ruinate, iar in fundul salii Fantana Turcului, un put aproape colmatat, zidit cu piatra de rau, si plin cu apa de infiltratie. Acum cativa ani, pe cand lacul de acumulare nu acoperea vechea sosea, exista in fata pesterii o tabla indicatoare pe care scria : "Pestera a fost folosita ca adapost de lupta in incaierarile dintre armatele turcesti si austriece, putand adaposti 700 de ostasi. Ea a fost fortificata de Veterani, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul ostirilor austriece din Caransebes. Gura pesterii se putea inchide cu o stanca. Lupte crancene intre trupele turcesti si austriece au avut loc in anul 1692 si apoi in 1788". Sapaturile din deceniul trecut atesta ca, de fapt, Veterani a executat doar noi fortificatii, pentru ca pestera si imprejurimile ei fusesera intarite cu ziduri de piatra inca din secolul al XIII-dea. Se presupune ca aceasta asezare intarita de la Veterani- Dubova, care in secolul al XV-lea mai era locuita de romani, a fost cetatea Peth.

Peste tot in pestera exista sapaturi ; o parte din ele apartin cautatorilor de comori care au scotocit-o inaintea arheologilor. Se spune ca unul mai norocos a gasit in locul numit Comoara Pemului multe podoabe si monezi de aur tainuite de haiduci. Peretii poarta in cateva locuri iscalituri, majoritatea din secolul nostru.

Prima descriere, inclusiv planul sistemului de fortificatii sunt publicate in 1740 de A. F. Marsigli sub denumirea de Piscabara. Cele dintai cercetari stiintifice au fost facute de M. Munk in 1872 (geologie) si de O. Herman in 1879 (fauna). Fiind aproape de sosea si accesibila chiar fara sursa de iluminare, pestera a fost vizitata pana astazi de multi cercetatori, in special zoologi, care o mentioneaza adesea ca "Pestera Veteranilor", in 1929 A. Kubacka tipareste vechiul plan austriac al pesterii intocmit de oamenii lui Veterani in 1692 ; este probabil cel mai vechi plan de pestera din lume. Tot in 1929 R. Jeannel publica in seria "Biospeologica" o descriere sumara a pesterii, in 1962, St. Negrea -impreuna cu A. Negrea si L. Botosaneanu ridica planul topografic al pesterii si efectueaza cercetari extensive, in perioada premergatoare formarii Lacului (1965-1969) A. Negrea si St. Negrea intreprind cercetari ecologice, iar C. S. Nicolaescu-Plopsor si colectivul sau organizeaza un amplu santier arheologic.

Descriere. Pestera este fosila, dezvoltata sub actiunea apei de infiltratie pe intersectia unor diaclaze in calcare stratificate. Lungimea totala : 87 m.

Intrarea larga si relativ joasa (2,7 m), mascata de copaci, ne conduce, printr-o galerie scurta, intr-o sala de mari proportii, lata de 28 m, lunga de 37 m si inalta de peste 20 m. In dreapta, la 11 m inaltime, se deschide in perete o fereastra naturala care lumineaza difuz toata incaperea. Spre vest se desprinde o galerie care urca si se infunda prin colmatare cu concretiuni, iar spre nord apare un tunel de presiune foarte ingust si in panta avand la capat un bazinas cu apa. Cam aceasta este toata pestera. Concretiunile sunt putine, banale si distruse. Totusi, dupa descrierea calatorului italian Criselini, acum 200 de ani (1780) ele erau intacte si deosebit de frumoase.

Sala pesterii, bantuita de curenti de aer ce se formeaza intre gura si "fereastra", este puternic influentata de exterior atat ca temperatura (vara urca la 20°, iarna coboara la 4°), cat si ca umiditate (75-94%).

Prin cotloanele salii isi tes panze numerosi paianjeni si se adapostesc multi fluturi, iar iarna hiberneaza tantari. Lilieci izolati sageata vara si toamna bolta spre galeria vestica. Pe sub pietre se gasesc miriapode si chiar scorpionul carpatic. Apa din bazinasul din cotlon adaposteste o specie de crustaceu tipic subteran.

Sapaturile arheologice au aratat ca Pestera Veterani a fost mai slab locuita de omul primitiv in comparatie cu adapostul ferit de curenti si scaldat de soare al Pesterii Cuina Turcului din apropiere, acum sub oglinda lacului (s-au scos dovezi din cultura gravetiana etc.).

Conditii de vizitare. Despre starea de amenajare si degradare a pesterii s-a vorbit deja. Ea se afla in perimetrul ocrotit al rezervatiei ,,Cazanele Dunarii". Numarul vizitatorilor a scazut de cand pestera este accesibila numai cu barca sau salupa. Se poate intra si vizita sala fara mijloc de iluminare.

Bibliografie. A. F. Marsigli (1740), M. Munk (1872), O. Herman (1879), A. Kubacka (1929), R. Jeannel (1929), L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa l' Povara si L Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St Negrea (l 976).