Pestera mare de la meresti

PESTERA MARE DE LA MERESTI

Sinonimii. Pestera nr. 14 din Cheile Varghisului, Pestera de la Hamorod-Almas.

Localizare si cai de acces. Cheile Varghisului reprezinta unul dintre cele miai pitoresti si interesante fenomene carstice de la noi din tara. Apa Varghisului, al carui izvor se afla in masivul Harghita, a taiat blocul de calcare mezozoice Merehesa-Meresti, dezvoltat in directia est-vest la extremitatea nordica a Muntilor Persani, dand nastere acestor chei de aproximativ 3 km. Talvegul actual al Vaii Varghisului in chei se gaseste la 600 m altitudine, iar pestera este sapata in peretele abrupt cunoscut sub numele de Stanca Minunilor, de pe malul stang al apei, cam in dreptul podului nr. 11. Diferenta de nivel dintre talveg si intrarea in pestera este de 13 m.

Pentru a se ajunge in chei se pot aborda 2 cai de acces : prin Meresti (6 km pe drum de caruta pana la intrarea in chei) si prin Varghis (12 km pana la iesirea din chei). Desi varianta prin Varghis reprezinta un drum mai lung, totusi exista o sosea care scuteste trecerea prin apa in urma deteriorarii numeroaselor poduri din chei in amonte de pestera.

Posibilitati de cazare numai in casele localnicilor.

Date istorice. Pestera Mare de la Meresti face parte dintre acelea despre care s-a scris inca din primele timpuri ale speologiei. Prima mentiune scrisa a ramas de la J. Fridvalsky (1767). O schita partiala a fost efectuata de L Fekete (1835). Importante sunt cercetarile lui O. Balazs (1868), F. Podek (1911), Val. Puscariu (1929), H. Ferenk si I. Karoly (1938), Maria Motul (1943). In 1963 apare Studiul monografic al complexului carstic din Defileul Varghisului de T. Orghidan si Margareta Dumitrescu.

Descriere. Deschiderea pesterii, in forma de bolta arcuita, are o largime de 12 m si o inaltime de 6 m, fiind orientata inspre nord-vest. Aici se observa resturi din zidul construit candva de populatia satelor din jur, care se refugia in pestera pentru a se feri de navalitori. La intrarea in pestera conduce o scara de lemn.

In prezent lungimea salilor si galeriilor cartate insumeaza 1578 m (denivelare 60 m). Cele doua galerii (Galeria Principala si Galeria Secundara) sunt orientate de la sud-vest spre nord-est, fiind unite intre ele prin Galeria de Legatura si prin Sala Mare. Complexul de incaperi de la intrare prezinta o a doua legatura cu exteriorul prin fereastra suspendata deasupra vaii la acelasi nivel cu intrarea. Portiunea cea mai profunda a pesterii in continuarea Galeriei Secundare se termina intr-o salita, pe peretele careia se prelinge continuu o pelicula de apa ce se acumuleaza intr-un bazin a carui drenare nu s-a putut urmari. Cotlonul ascendent ce urca din salita reprezinta portiunea terminala a pesterii, cu o denivelare de 26 m fata de intrare. Majoritatea denivelarilor intalnite insa pe parcursul galleriilor se datoresc ingramadirilor de blocuri prabusite.

Sala Mare, in care se poate patrunde fie cu ajutorul unei scari fixata la extremitatea Galeriei Principale, fie parcurgand taras cotlonul (ascendent ce porneste din Galeria Secundara, reprezinta partea cea mai interesanta si impresionanta a pesterii. Aceasta sala s-a format la intalnirea diaclazei sud-est-nord-vest cu suprafata de strat care in acest loc este perfect verticala, prilejuind dislocarea blocurilor. Dimensiunile salii - 40/60 m - cu blocuri imprastiate haotic pe podea, reprezinta un aspect unic, din acest punct de vedere. Interesante sunt concretiunile in forma de scurgeri de pe suprafetele verticale ale blocurilor de langa peretele vestic al salii si formatiunile cu aspect de ciuiperca de pe blocurile din coltul sud-vestic. Desi pestera este cunoscuta si vizitata dki timpuri indepartate, iar prospectiuni publicate au inceput sa apaira inca din secolul XVIII, prima explorare a aicestei sali s-a efectuat in 1957.

Interesul pentru Pestera Mare de la Meresti a crescut mult in urma sapaturilor efectuate in depozitele de umplutura de pe traiectul salilor si galeriilor, depozite bogate in fosfati si ehiropterit, care au facut si obiectivul unor explorari. Din aceste depozite s-au scos la iveala si resturi scheletice - de mamifere cuaternare (Maria Mottl, 1943).

Fauna actuala este constituita din colonii de lilieci (miotisi si miniopteri) si din numeroase specii de nevertebrate guanobii. In Sala Mare este greu de lucrat in lunile de vara din cauza numarului imens de diptere apartinand mustei de guano (Thelida atricornis).

Conditii de vizitare. Echipament obisnuit explorarilor in mediul subteran fara curs de apa si cu incaperi relativ usor de parcurs.

Bibliografie. O Balzs (1868), T. Orghidan si M. Dumitrescu (1963), M. Bleatou si col. (1976).